porturi şi viaţă

Iubesc această ţară

În tine, Românie,
ţară legendară,
Trăiesc cu bucurie,
nu mai plec afară.
Aici câmpia mă hrăneşte
atunci când sunt flămând.
Izvorul, setea-mi potoleşte
de soarele arzând.
Când am fost înstrăinat
şi dorul tău am dus,
La tine tu m-ai chemat,
eu la inimă te-am pus.
Aici îmi este locul,
în munţii tăi de piatră.
Aici îmi port eu portul,
iubesc această vatră.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În portul inimii, doar o navă a iubirii adevărate ancorează în viaţă, restul sunt nave fantomă.

Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vorbim româneşte

Cugetarea românească
Are portul românesc:
Nu lăsaţi dar s-o ciontească
Cei ce limba ni-o pocesc.

Când românul se-ndârjeşte
Din ţărână când mi-l scoţi,
El îţi toarnă româneşte
Un blestem de şapte coţi,
Când de dragoste s-aprinde
El vorbeşte lin şi blând,
Încât dorul te cuprinde
Dulcea-i vorbă ascultând.

Niciodată altă limbă,
De pre buze româneşti,
Nu se-ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândeşti.

La mânie, la iubire,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, n-am să plec...

Nu, n-am să plec!
Cu roua dimineţii m-au primit trandafirii
şi-acum, în toamna vieţii
m-am predat iar iubirii!

Nu, n-am să plec!
Corabie vie, pe valuri plutind,
eu te chem să-mi deschizi orizonturi
şi-mpreună, de vrei, să pornim către porturi!

Nu, n-am să plec!
Cât mai înfloare teiul şi plopul înalt
şi ne mai fac umbră din înalt,
sub ochii tăi, iubirea vreau să îmi tac!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poet devine esenţial atunci când atacă marile teme ale omenirii şi scrie versuri care pot rezona oricând cu sentimentele celor care le citesc, chiar şi atunci când bruma mileniilor se va aşterne peste contemporaneitate. Ridicându-se deasupra propriei vieţi prin forţa lăuntrică creatoare, poetul devine un far luminos care cheamă vasele rătăcite din marea dezavuare înspre portul liniştii sufleteşti.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi voi fi toată viaţa mea pentru Unirea Principatelor Române. Voturile din 5 şi 24 ianuarie 1859, prin care am înălţat pe Alexandru Ioan I pe tronul Principatelor, nefiind decât sublima expresie a eternei dorinţe a românilor, voi susţine cu orice preţ tronul la a căruia fundare am participat eu... Sunt pentru întemeierea guvernului constituţional reprezentativ în toată puterea şi întinderea cuvântului... Sunt pentru libertatea conştiinţei, a presei, a întrunirei, a petiţiei... Sunt pentru aşăzarea dărilor pe un sistem de dreptate pentru toţi cetăţenii... Sunt pentru organizarea marilor lucrări publice: drumuri de fier, canale, porturi... Sunt pentru cea mai mare răspândire a învăţăturii publice, astfel încât fiecare oraş să-şi aibă gimnaziul său şi fiecare sat să-şi aibă şcoala sa primară, încât fiecare român să ştie să scrie şi să citească... Sunt pentru emanciparea ţăranilor prin desăvârşita lor împroprietărire. Sunt pentru cea mai strictă şi temeinică responsabilitate a miniştrilor şi funcţionarilor Statului. Iată principiile pe care le-am profesat de-a pururea şi pe care şi în viitor le voi apăra în orice ocazie şi în orice poziţie mă voi afla".

Mihail Kogălniceanu în Almanah "Viaţa Românească", "Mărturii autobiografice" /"Profesiunea de credinţă"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu oraşelor portuare (Salute To Sailor Town)

Străduţele oraşului portuar
Nu-s drepte şi n-au pavajul cel mai fain,
Cu pistruii lor de funigine,-s răspândite
Pe lângă Mersey, Tamisa şi pe lângă Tyne,
Pe lângă Humber şi Marea Severn,
De la Hull până la Strâmtoarea Solent;
Străduţele oraşului portuar,
Străzile ponosite-ale oraşului portuar
Care nu cunosc luxul şi nici orgoliul indolent.

Străduţele oraşului portuar
Azi îşi jelesc morţii de care la puţini le pasă,
Cei care şi-au pierdut viaţa pe mările de foc
Pentru a aduce hrană celor de acasă;
Nicio zi nu se va mai aduna la povestea
Celor care nu se vor mai întoarce-n mohorâta
Lor căsuţă din oraşul portuar,
Pe străzile cenuşii ale oraşului portuar,
Care suferă şi care-îndură-atâta.

[...] Citeşte tot

poezie de Cicely Fox Smith, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sloganul românilor

(Românii au un slogan
Pe care din când în când,
Îl strigă către Traian
În piaţă, manifestând.)

Chiar dacă tu ne trimiţi,
Ne trimiţi afară,
Noi rămânem neclintiţi.
Rămânem în ţară.

Noi de-aicea nu plecăm.
Nu plecăm din ţară.
Aici pâinea frământăm,
Ca odinioară.

Noi aicea ne-am născut.
Aici-am primit viaţă.
Aici soarele-am văzut
Într-o dimineaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (9 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepedepsit

Mă mişc, vorbesc, dar ca prin vis,
Căci sufletul mi l-ai ucis;
Trăiesc, dar parcă-s somnambul,
Inima mea-i doar un pendul.

Acum văd totul ca prin ceaţă,
Văd viaţă – a mea nu e viaţă,
Maşină sunt, fără motor,
O apă-s, fără de izvor.

Cerul mi-e lipsit de soare,
Ţărmul meu nu are mare,
Oaza mea-i doar o Morgană,
Eu-s epavă într-o dană.

De ce-ai promis un Paradis
Şi apoi poarta mi-ai închis?
De ce-ai venit, doar ca să pleci,
Pe-ntortocheate, lungi, poteci?

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Titanicul

În vreme ce naviga din zori până-n amurg, un palat pe apa de opal,
I-or fi şoptit oare valurile din prova-i mândră care va portul ei final?
Că voiajul de nuntă se va sfârşi-ntr-un liman calm, adânc, coraligen,
Unde după şocul coliziunii va acosta la dana somnului etern?

Dar numele ei se va pomeni în veci, avertisment pentru alte nave,
Cum inima-i a fost spartă de loviturile topuzului de cristal, grozave,
Cum în maiestatea-i, fără egal încă, şi-a plecat capul neajutorată
Şi cu lumini şi muzică în giulgiul mării a plonjat îmbujorată.

Oare strălucirea şi visele, jumătate-mplinite,-n zilele care s-au scurs
Trezit-au gloria sădită-n sufletul omului de Divinitatea cea de sus?
Pentru că impregnaţi de harul iubirii, atinşi de-un mir scânteietor,
Bărbaţii s-au regăsit în eroism ca-ntr-o normalitate a firii lor.

O, miezul acelei nopţi stranii şi solemne – cu aisberguri la fereşti –
Când Moartea, rece şi pală, privind drumurile noastre omeneşti
A văzut puterea Morţii-nvinsă de-o Doamnă decât ea mai mare,
Viaţa veşnică deschizând uşa noilor sosiţi de pe mare.

poezie de Katharine Lee Bates, 1859 – 1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

FABULA PĂIANJENULUI CRUCE

Un păianjen gri-gălbui, cocoţat pe un catarg,
A pornit-o-n aventură şi priveşte-acum în larg,
Vrea s-ajungă-n lumea mare şi să uite de urgie,
C-a avut belele multe, în oraş, la Primărie.
El, un octopod cu fler, ce făcuse ţesături,
A ajuns să-i fie temă de-ale lui progenituri,
Deşi dânsul le crease şi le instruise bine
Cum să-şi facă pânză deasă şi cu noduri multe, fine,
S-a trezit că, dintre ele, multe vor să îl trădeze
Dar bătrânul araneus ia măsuri, să le fenteze.

Însă teama de-ai săi semeni, care-l adulau cândva,
Îi anchilozase tarsul, cleştele-i paraliza,
Dar credinţa că el poate şi că încă-i cineva
L-a făcut să evadeze, pentru-a-i demoraliza!
Ar avea ceva motive, dacă am privi trecutul,
C-a ţesut o viaţă-ntreagă pânza lui prin tot ţinutul,
A făcut din mai nimicuri multe-averi pe giumbuşlucuri,
Primăria i-a fost oază de lumină pentru trucuri.
A făcut acrobaţie printre iţe înnodate,

[...] Citeşte tot

fabulă de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipurile iubirii

iubirea-i bibelou bătut cu diamante
cântecul inimii pe vârfuri de vrajă
prospeţimea sângelui ce curge andante
splendoare de emoţii din adâncuri degajă

ocean vast de iubire cu dune de corali
cu porturi în oraşe pline de visători
ecou de simfonie pe munţi ancestrali
acorduri de liră care spulberă nori

iubirea e magie în inimă de univers
împărţită la toţi în egală măsură
patimă trăită şi de înger pervers
zbor de albatros neatins de ură

îmbrăţişare tandră cu miticul vers
aripă desferecată crescută-n anvergură

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe corabia speranţei

pe oceanul de vise mă îndrept spre far
vreau să ajung în portul cu surprize
paşaport nu-mi trebuie nici vize
mi-e de ajuns avântul de călifar.

am avut şi eu corăbii scufundate
pline cu pescăruşi de chihlimbar
am suferit stingheră în uragan barbar
dar am rămas fermă cu aripi înnodate.

descarc în portul mare sacii cu întrebări
voi primi răspunsul de la heruvimi
ei îmi sunt duhovnici înţelepţi sublimi
ei m-au invitat adesea la cereşti serbări.

am petrecut în viaţă şi bune şi rele
dar am avut mereu speranţe de la stele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dunărime

De acolo,
din ascunsele-ţi taine,
de unde drumurile ţi se despart
către răsărit, către libertate,
apele ţi se amestecă
cu sufletele oamenilor.
Multe cânturi
porţi în culcuşul tău,
multe zări speli,
multe vieţi plutesc între tine
şi cer.
Babilonul acestor triburi
pe care apele tale le-au alăptat
cu mult înainte decât ele
mai ştiu,
a rămas legenda lor
ascunsă
la pescuit.
Ţi-au dăruit flori
şi bombe,

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Te caut la rubrici de fiinţe dorite,
Că poate apari cu tiparul de-un ziar
Ce-aude că eşti din minuni necitite
Mesaj... pe oceane, un strop de cleştar.

Te caut febril printre mii de voiaje
Pândindu-ţi fin licăr prin aeroporturi,
Lăsând visători pasageri cum bagaje
Rămase... uitând aşteptări de-alte porturi.

Te caut în aule ce ascultă de ştiinţe
Lăsându-se pradă-n visări nesfârşite
La simţuri născând din zvoniri neputinţe,
C-ai fi în împrejur... un mister de ispite.

Te caut în cărţi, bibliotecile lumii,
Că numai acolo poţi fi zămislită
De spirite, atâtea, din sufletul spumii
În mintea-mi fugind peste-o viaţă oprită...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsând în urmă ţărmul

Părăsind portul mâlos odată cu mareea naltă,
Marea se deschide-n albastru, imensă şi sărată;
Vergile zvelte înnobilează graţioase velierul
Şi domină cu pânzele lor tot cerul;

Sub catargele susţinând un zbor alb de vele,
Coverta devine decor pentru poveşti cu ştime şi cu iele.
O viaţă nouă-n navă sinuos pătrunde,
La pupa, noi privim cum cârma face legea-n unde,

Simţim nava urcând spre cer, coborând în mare,
Plonjând în apă serenă şi seducătoare.
Tăcută şi iute-alunecă-nainte atrasă ca de-o vrajă;
Orizontul ne-ademeneşte, rotund, în a lui mreajă;

Deasupra oglinzii oceanului s-a ivit, iată,
Un spirit care n-a cunoscut frica niciodată;
Iar cei care o cunosc bine şi iubesc marea
Se simt acasă acolo unde-ncepe zarea.

poezie de Lincoln Colcord, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morţii adormire,
Îşi plânge neamul, ţarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele şi de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor şi jale,
Un tulnic şi un clopot se-nfrăţesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculţi, cosaşi, s-au înfrăţit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munţi şi văi.
A renăscut din moarte România!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când "cântă" armele

De câte ori "cântă" armele
muzele tac în lacrimi fierbinţi
iar cerul nopţii îşi ascunde stelele
de avioane, rachete şi proiectilele
ce seamănă calvarul,
dărâmă construcţii milenare
fierb casele şi blocurile
în praf de puşcă şi trinitrotoluen
migranţii cu milioanele îşi părăsesc
ruinele şi oraşul şi ţara
pentru o altă ţară mai ferită de război...
Vapoarele sunt scufundate-n porturi,
trenurile mor pe şinele ruginite
bombe termobarice şi cu fosfor
topesc pământul, casele, spitalele.
O racheta se luptă cu o altă rachetă,
drone inteligente topesc vehicule amfibii,
tancuri, tunuri, lansatoare de rachete...
De o parte şi de alta nu mai rămâne timp
de număratul morţilor nici de îngropăciune,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!