prima iubire şi sărut

Valerie (2)

Valérie nu împlinise încă şapte ani.
Valérie dansa pe şotroane. dansa şi cânta nepăsătoare / aproape obraznic.
Mama îi călca şorţuleţul. în proprii ochii îi potrivea şuviţele. o trimitea la scoală.
Valérie crescuse / Pentru Mama putea fi la fel de bine un băiat... unul cu plete

Valérie nu uitase nimic. prin sângele ei o evă striga:
uite-o cum îşi dă părul pe spate / cum îşi modulează vocea!

Valérie se joacă mult cu păpuşile
acolo în pătuţul alb / ivit în mijloc de pădure despletită/
–asaltată de violoncelişti în pelerine negre şi prinţese deocheate
care-şi flutură evantaie dezinvolt-provocator–
Ea îşi aşterne acareturile ca un om mare
are multe pe ordinea de zi: un soldăţel cu mâna ruptă
un creion mult prea tocit ca să mai lipească mâna
o gărgăriţă neastâmpărată care tocmai şi-a pierdut o aripă...
mai ales un vis ce o tot bântuie de-o vreme-ncoace
habar nu are cum să-i dea de cap...

Valérie se-cruntă adesea şi cade pe gânduri

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul stejarului (Oanei)

Se topesc zăpezile mirosind a primăvară
Mi se face dor de tine ca pădurilor de cer
Când înmuguresc şi crud sufletul şi-l dau afară
De sub coaja plictisită de-ntuneric şi de ger

Ce-i pădurea? O-ncercare de suire fără scară
Dorul ce-l poartă pământul de-a se ridica la stele
Ce sunt eu? Stejarul care la-nceput fu ghindă rară
Dar de dragul unei fete ce venea după surcele

Se făcu lăstar de tufă, răsărind să-i facă semn
Şi crescând să-i facă umbră şi murind să-i facă foc;
La povestea cu iubirea dintre inimă şi lemn
Vă poftim să luaţi aminte pomi şi oameni la un loc:

La-nceputul vremii noastre, jos la poala codrului
În căsuţa peste care dai de-apuci poteca-n sus
A venit pe lume Oana – fata pădurarului –
Dulce-n glas, la suflet bună şi frumoasă de nespus...

[...] Citeşte tot

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!