speologie şi timp

Haos

Albastru e focul, copacii sunt negri,
oceanul aruncă în noi bolovani,
un munte îngroapă cuvinte sub lespezi
închise în peşteri săpate de ani.

Ceţoasă e ziua, ce roşu e fumul,
o păsăre-noată în bălţi de noroi
şi ploaia murdară amestecă vântul
purtând constelaţii bizare şuvoi.

Pământul aruncă durerea lichidă,
izvorul tresare din somnul profund,
o frunză priveşte, nervuri se ridică
spre lacrima verde din cubul rotund.

poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şcolară

La ora de Geografie,
Demult, când eram şcolari,
Învăţam pe rând de toate,
Câmpii, dealuri, munţii mari.
Învăţam de lacuri, râuri
Şi de Dunărea bătrână.
Aveam "Geogra" Marţi şi Vineri
După ora de Română.
Eram toţi prezenţi la ore,
Nimeni nu era absent.
Profesoara era nouă
Şi era cam exigentă
Şi de cum intra în clasă,
Rând pe rând ne asculta.
Aveam voie cu ATLASUL
Şi să folosim hartà.
De ştiam era drăguţă,
De nu?-ne sancţiona
Şi ne dădea note proaste
Ce ne stricau media.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Vălean
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am născut singuri şi murim singuri. Dar, cât timp suntem pe lumea asta, trebuie să acceptăm şi să slăvim actul nostru de credinţă în alte persoane. Comunitatea înseamnă viaţă: de la ea ne vine puterea de a supravieţui. Aşa era când locuiam în peşteri, la fel este şi astăzi. Respectă-i pe cei care au crescut şi au învăţat împreună cu tine. Respectă-i pe cei care te-au învăţat. Când va veni ziua, spune la rândul tău poveştile lor şi du-le mai departe – astfel comunitatea poate dăinui iar tradiţiile vor rămâne aceleaşi.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Unitatea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să intri în peşteri

Să intri în peşteri
doar atunci când
ecoul timpului
ţi se va răsfrânge
în priviri.
Să intri în peşteri
ca să-ţi strigi
dragostea
şi s-o auzi
doar tu
în ecoul trăirii.
Să intri în peşteri
ca-ntr-un altar
unde puritatea înseamnă
iubire.

poezie de Sofia Dobre din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mare!

Dintre anii mei de şcoală
Alegând la întâmplare,
Mi-a plăcut, fără-ndoială,
Cel mai mult... vacanţa mare!

Nu aveam clipe s-aud,
De citit, de studiat,
Ori vreuna să asud
C-aş fi prins la copiat,

Cărţile, de le-atingeam,
Fin, cu deştele, un pic,
Se-ntâmpla când mă-ncingeam
La vreun poker sau şeptic...

Uitam zile ce-am chiulit
De la ore de poveşti,
Şi de şuturi ce-am primit
După meciuri pe Giuleşti,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crângul pierdut (fragment)

Recunoştiinţa pentru dragostea ce s-a ivit

Când ai apărut tu,
mă chinuiam în adâncul cel mai ascuns
al unei peşteri fără aer şi fără de ieşire.
Dădeam din mâini în întuneric, agonizând,
auzeam un horcăit, un zbor de aripi
ca pulsul unei păsări nevăzute.
Ţi-ai revărsat asupră-mi părul
Şi am urcat la soare şi am văzut că el era doar aurora
ce acoperea o mare în flux de primăvară.
A fost de parc-aş fi sosit în cel mai mândru
port din miazăzi. Se-necau în tine
priveliştile cele mai strălucitoare:
munţi limpezi, ascuţiţi, încununati
cu zăpada trandafirie, cu izvoare tăinuite
în faldul umbros al pădurilor.
Am învăţat să mă odihnesc pe umerii tăi
şi să cobor prin râuri şi pripoare,
să mă-mpletesc în ramurile-ntinse

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rafael Alberti
Adăugat de Gerra Orivera
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

În fund de peşteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Şi din adâncul lor răsar fântână.

Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Şi răspândeşte unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.

Aşa în suflet picură cu-ncetul
Viaţa, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.

poezie clasică de Duiliu Zamfirescu (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură moartă cu gardenii

Zorii de cenuşă, prundul unei lacrimi
umbria odăii, precista cu crini
noaptea de iubire cade-n agonie
fară ea, femeie, devenim străini
peştera ferestrei luminează straniu
tremură-n leşie părul tău bogat
soarele îşi pune purpura de zdrenţe
rege fără ţară, imoral prelat

Parc-ar fi de ceară mîna ta frumoasă
pîlpîind la focul unui mic rubin
ţipă trist cocoşii, înălbind mesteceni
zgomotoşi zidarii dimineţii vin
eu rămîn de pază, tu te pierzi în lume
jur că fără tine parcă-s mai sărac
ne-am iubit eroic, dar puteam mai bine
să nu ne cunoaştem vreme de un veac

Şi cu toate astea, cerul gurii mele
fulgerat de patimi şi de fragi era

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru fiecare om există o pereche. Adeseori există două, trei sau chiar patru persoane care să-ţi fie pereche. Sunt persoane care provin din generaţii diferite. Călătoresc peste oceanele timpului şi prin profunzimile dimensiunilor cereşti pentru a fi alături de tine. Ele vin de dincolo, din cer. Arată altfel decât le ştii tu, însă inima ta le cunoaşte. Inima ta le-a «ţinut în braţe» în deşerturile scăldate de lumina lunii din Egipt şi pe străvechile câmpii din Mongolia. Aţi călărit împreună în armatele uitaţilor războinici-generali şi aţi locuit în peşterile ascunse de nisip din vechime. Sunteţi uniţi pe veci, iar tu nu eşti niciodată singur. Capul poate interveni şi poate spune: «Nu te cunosc!». Dar inima ştie. El te ia de mână pentru prima oară, iar amintirea atingerii sale transcende timpul şi fiecare atom al fiinţei tale începe să vibreze. Ea se uită în ochii tăi, unde vezi un suflet care te-a însoţit de-a lungul secolelor. Te cutremuri, te trec fiori. Tot ce nu face parte din acest moment îşi pierde importanţa.

citat din Brian L. Weiss
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de vizită

Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene şi verzi.

Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator şi dispare
în direcţia raiului.

Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.

Infirmierele calcă graţios şi eficient,
aici, jos, sus şi acolo,
taliile lor subţiri susţinând
miraculos poverile
de dureri şi-atât de
multe morţi, ochii lor
sunt încă limpezi după

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştera – poem diamant

În
inima muntelui
stalactite şi stalgmite
se unesc în coloane
iar de tavan atârnă lilieci
folosind ultrasunete-n întuneric pentru
a ieşi din
grotele uitate-n
timp.

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Cuminte fii durere, şi mai ales fii calmă...
Ce dor ţi-era de seară şi seara a venit
Eşarfa-i violetă oraşul a-nvelit
Dând unora nelinişti, altora vis, să doarmă!

Şi-n vreme ce o gloată de muritori, o turmă,
Sub bicele plăcerii-acest călău setos-
Culege-va tristeţea într-un festin hidos,
Durere tu, dă-mi mâna;rămâne-vom în urmă,

Departe priveşte cum se pleacă în haine peticite
Peste balcoane-n ceruri, toţi anii de ispite
Iscând de prin adâncuri doar un regret ardent.

Iar soarele pe moarte s-a pustiit în peşteri
Şi ca un lung linţoliu întins peste Orient,
Blândeţea nopţii-ascult-o, iubito, cum păşeşte!

Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de mine

dincolo de mine este o haită de lupi -
ceasornic al tristeţilor,
urlet adânc nu la lună,
ci la hăul din oameni
am crezut că vântul
e un crai desculţ de durere
dar nu!
m-am înşelat
vântul e doar o moaşă bătrână
ce urzeşte chinurile facerii
la gura peşterii
cristelniţe cu urlete prelungi
botează-n mine
cascade de lacrimi
şi slove de sânge
la gura peşterii
dincolo de mine
vântul e mesagerul lupilor

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de suflet

Zilele albe, iată, au început să plece,
Ca nişte bărci tăcute, pornind fără lopeţi.
În ţărm se face seară, şi steaua-n cerul rece
Păzeşte cripta nopţii cu candeli şi peceţi.

În şirul vieţii noastre întreg, se face seară,
O seară fără sunet, nici vînt, nici amintiri.
Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,
Convoi de goluri strîmpte pe undele subţiri.

De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!
De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz!
Nu. Nemişcată-n margini, lumina se răstoarnă
Şi, ca să cînte, streaja de sus şi-a luat răgaz.

De-aş fi un ştei de peşteri, cioplit cu dalta-n lung,
Aş sta s-aştept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă,
Cele din urmă mute vecii să le ajung,
Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu soare în frunte

Străbate arcaşul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zoreşte copoiul
Şi-l mănă la vale pe calea abruptă.

Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur şi câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.

În zori, cu tovarăşi spre câmpuri porneşte,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri şi goarne prigoana-şi vesteşte,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.

Pe şapte hotare se-aşează hăitaşii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi paşii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc şi încep şi ele să plângă
apoi se uită înapoi şi văd încleştat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine

ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subţire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte

de pe munţi, lacrimile încet mi se preling
prin eleştee de stalactite, cristal încrustate
iar din peşteri, văgăuni şi scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

În marea trecere

Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.

Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.

Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc.

Sânge fără răspuns,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşterile mării

În peşterile mării
este o sete este o dragoste
este un extaz
toate dure ca nişte scoici
le poţi ţine în palma ta.

În peşterile mării
zile întregi ţi-am scrutat privirea
şi nu te-am cunoscut. Nici tu pe mine.

poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieşirea din această peşteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi şi înalte, deci, nu erau deloc nevoiţi să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peşterile din munţii de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetaţie, fie ea reprezentată doar de muşchi şi licheni, cât şi animalele sau umezeala specifică peşterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peşterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuşi nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte şi largi, foarte spaţioase.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!