Citate despre speologie și timp, pagina 2
Haos
Albastru e focul, copacii sunt negri,
oceanul aruncă în noi bolovani,
un munte îngroapă cuvinte sub lespezi
închise în peșteri săpate de ani.
Cețoasă e ziua, ce roșu e fumul,
o păsăre-noată în bălți de noroi
și ploaia murdară amestecă vântul
purtând constelații bizare șuvoi.
Pământul aruncă durerea lichidă,
izvorul tresare din somnul profund,
o frunză privește, nervuri se ridică
spre lacrima verde din cubul rotund.
poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
Școlară
La ora de Geografie,
Demult, când eram școlari,
Învățam pe rând de toate,
Câmpii, dealuri, munții mari.
Învățam de lacuri, râuri
Și de Dunărea bătrână.
Aveam "Geogra" Marți și Vineri
După ora de Română.
Eram toți prezenți la ore,
Nimeni nu era absent.
Profesoara era nouă
Și era cam exigentă
Și de cum intra în clasă,
Rând pe rând ne asculta.
Aveam voie cu ATLASUL
Și să folosim hartà.
De știam era drăguță,
De nu?-ne sancționa
Și ne dădea note proaste
Ce ne stricau media.
[...] Citește tot
poezie de Nicu Vălean
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am născut singuri și murim singuri. Dar, cât timp suntem pe lumea asta, trebuie să acceptăm și să slăvim actul nostru de credință în alte persoane. Comunitatea înseamnă viață: de la ea ne vine puterea de a supraviețui. Așa era când locuiam în peșteri, la fel este și astăzi. Respectă-i pe cei care au crescut și au învățat împreună cu tine. Respectă-i pe cei care te-au învățat. Când va veni ziua, spune la rândul tău poveștile lor și du-le mai departe astfel comunitatea poate dăinui iar tradițiile vor rămâne aceleași.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Unitatea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să intri în peșteri
Să intri în peșteri
doar atunci când
ecoul timpului
ți se va răsfrânge
în priviri.
Să intri în peșteri
ca să-ți strigi
dragostea
și s-o auzi
doar tu
în ecoul trăirii.
Să intri în peșteri
ca-ntr-un altar
unde puritatea înseamnă
iubire.
poezie de Sofia Dobre din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodență "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vacanța mare!
Dintre anii mei de școală
Alegând la întâmplare,
Mi-a plăcut, fără-ndoială,
Cel mai mult... vacanța mare!
Nu aveam clipe s-aud,
De citit, de studiat,
Ori vreuna să asud
C-aș fi prins la copiat,
Cărțile, de le-atingeam,
Fin, cu deștele, un pic,
Se-ntâmpla când mă-ncingeam
La vreun poker sau șeptic...
Uitam zile ce-am chiulit
De la ore de povești,
Și de șuturi ce-am primit
După meciuri pe Giulești,
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Crângul pierdut (fragment)
Recunoștiința pentru dragostea ce s-a ivit
Când ai apărut tu,
mă chinuiam în adâncul cel mai ascuns
al unei peșteri fără aer și fără de ieșire.
Dădeam din mâini în întuneric, agonizând,
auzeam un horcăit, un zbor de aripi
ca pulsul unei păsări nevăzute.
Ți-ai revărsat asupră-mi părul
Și am urcat la soare și am văzut că el era doar aurora
ce acoperea o mare în flux de primăvară.
A fost de parc-aș fi sosit în cel mai mândru
port din miazăzi. Se-necau în tine
priveliștile cele mai strălucitoare:
munți limpezi, ascuțiți, încununati
cu zăpada trandafirie, cu izvoare tăinuite
în faldul umbros al pădurilor.
Am învățat să mă odihnesc pe umerii tăi
și să cobor prin râuri și pripoare,
să mă-mpletesc în ramurile-ntinse
[...] Citește tot
poezie clasică de Rafael Alberti
Adăugat de Gerra Orivera
Comentează! | Votează! | Copiază!
Preludiu
În fund de peșteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Și din adâncul lor răsar fântână.
Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Și răspândește unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.
Așa în suflet picură cu-ncetul
Viața, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.
poezie clasică de Duiliu Zamfirescu (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natură moartă cu gardenii
Zorii de cenușă, prundul unei lacrimi
umbria odăii, precista cu crini
noaptea de iubire cade-n agonie
fară ea, femeie, devenim străini
peștera ferestrei luminează straniu
tremură-n leșie părul tău bogat
soarele își pune purpura de zdrențe
rege fără țară, imoral prelat
Parc-ar fi de ceară mîna ta frumoasă
pîlpîind la focul unui mic rubin
țipă trist cocoșii, înălbind mesteceni
zgomotoși zidarii dimineții vin
eu rămîn de pază, tu te pierzi în lume
jur că fără tine parcă-s mai sărac
ne-am iubit eroic, dar puteam mai bine
să nu ne cunoaștem vreme de un veac
Și cu toate astea, cerul gurii mele
fulgerat de patimi și de fragi era
[...] Citește tot
poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru fiecare om există o pereche. Adeseori există două, trei sau chiar patru persoane care să-ți fie pereche. Sunt persoane care provin din generații diferite. Călătoresc peste oceanele timpului și prin profunzimile dimensiunilor cerești pentru a fi alături de tine. Ele vin de dincolo, din cer. Arată altfel decât le știi tu, însă inima ta le cunoaște. Inima ta le-a «ținut în brațe» în deșerturile scăldate de lumina lunii din Egipt și pe străvechile câmpii din Mongolia. Ați călărit împreună în armatele uitaților războinici-generali și ați locuit în peșterile ascunse de nisip din vechime. Sunteți uniți pe veci, iar tu nu ești niciodată singur. Capul poate interveni și poate spune: «Nu te cunosc!». Dar inima știe. El te ia de mână pentru prima oară, iar amintirea atingerii sale transcende timpul și fiecare atom al ființei tale începe să vibreze. Ea se uită în ochii tăi, unde vezi un suflet care te-a însoțit de-a lungul secolelor. Te cutremuri, te trec fiori. Tot ce nu face parte din acest moment își pierde importanța.
citat din Brian L. Weiss
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ora de vizită
Mirosul spitalului
îmi piaptănă nările,
în vreme ce siluete plutesc de-a lungul
coridoarelor galbene și verzi.
Ceea ce pare un cadavru
este împins într-un elevator și dispare
în direcția raiului.
Nu voi avea sentimente, nu trebuie
să simt, dacă nu va fi
o nevoie urgentă.
Infirmierele calcă grațios și eficient,
aici, jos, sus și acolo,
taliile lor subțiri susținând
miraculos poverile
de dureri și-atât de
multe morți, ochii lor
sunt încă limpezi după
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peștera poem diamant
În
inima muntelui
stalactite și stalgmite
se unesc în coloane
iar de tavan atârnă lilieci
folosind ultrasunete-n întuneric pentru
a ieși din
grotele uitate-n
timp.
poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reculegere
Cuminte fii durere, și mai ales fii calmă...
Ce dor ți-era de seară și seara a venit
Eșarfa-i violetă orașul a-nvelit
Dând unora neliniști, altora vis, să doarmă!
Și-n vreme ce o gloată de muritori, o turmă,
Sub bicele plăcerii-acest călău setos-
Culege-va tristețea într-un festin hidos,
Durere tu, dă-mi mâna;rămâne-vom în urmă,
Departe privește cum se pleacă în haine peticite
Peste balcoane-n ceruri, toți anii de ispite
Iscând de prin adâncuri doar un regret ardent.
Iar soarele pe moarte s-a pustiit în peșteri
Și ca un lung lințoliu întins peste Orient,
Blândețea nopții-ascult-o, iubito, cum pășește!
Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveți din tot ce piere cum să trăiești în veci!
poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dincolo de mine
dincolo de mine este o haită de lupi -
ceasornic al tristeților,
urlet adânc nu la lună,
ci la hăul din oameni
am crezut că vântul
e un crai desculț de durere
dar nu!
m-am înșelat
vântul e doar o moașă bătrână
ce urzește chinurile facerii
la gura peșterii
cristelnițe cu urlete prelungi
botează-n mine
cascade de lacrimi
și slove de sânge
la gura peșterii
dincolo de mine
vântul e mesagerul lupilor
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mihnea și Baba (dupe o tradiție)
I
Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reține
În barbare lanțuri popolul gemând;
Când demoni și spaime pe munți se adună
De urlă la stele, la nori și la lună,
Într-una din peșteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.
II
În peșterea Carpaților
O oară și mai bine
Vezi templul pacinaților
Ce cade în ruine.
Aci se fac misterele
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă de suflet
Zilele albe, iată, au început să plece,
Ca niște bărci tăcute, pornind fără lopeți.
În țărm se face seară, și steaua-n cerul rece
Păzește cripta nopții cu candeli și peceți.
În șirul vieții noastre întreg, se face seară,
O seară fără sunet, nici vînt, nici amintiri.
Ieri a plecat o barcă, azi alte bărci plecară,
Convoi de goluri strîmpte pe undele subțiri.
De-ar răsuna în lume măcar un glas de goarnă!
De s-ar clăti pe lume un singur larg talaz!
Nu. Nemișcată-n margini, lumina se răstoarnă
Și, ca să cînte, streaja de sus și-a luat răgaz.
De-aș fi un ștei de peșteri, cioplit cu dalta-n lung,
Aș sta s-aștept cu tihnă, culcat pe-o muche dreaptă,
Cele din urmă mute vecii să le ajung,
Cu templul în spinare, cărui slujesc de treaptă.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerbul cu soare în frunte
Străbate arcașul în goană zăvoiul,
Gonind după cerb într-o aprigă luptă,
Mai iute ca el îl zorește copoiul
Și-l mănă la vale pe calea abruptă.
Făcuse pe seară prinsoare că-n munte,
El singur și câinele său cel temut,
Ucide-va Cerbul cu soarele-n frunte.
Apoi a plecat să se roage tăcut.
În zori, cu tovarăși spre câmpuri pornește,
Bat pinteni prin iarba ce roua ridică,
Cu cornuri și goarne prigoana-și vestește,
Spre cerbul ce-n codru se-ascunde de frică.
Pe șapte hotare se-așează hăitașii
Să mâne jivina spre falice steiuri,
Pornirea sa crudă le-ndrumă azi pașii
Căci vor să-l dea mort pentru crude temeiuri.
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi
rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc și încep și ele să plângă
apoi se uită înapoi și văd încleștat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine
ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subțire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte
de pe munți, lacrimile încet mi se preling
prin eleștee de stalactite, cristal încrustate
iar din peșteri, văgăuni și scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
În marea trecere
Soarele-n zenit ține cântarul zilei.
Cerul se dăruiește apelor de jos.
Cu ochi cuminți dobitoace în trecere
își privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste.
Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb bătrân
după ciuta lui pierdută în moarte.
Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aștept veștile,
numai peșteri răsună,
pâraie se cer în adânc.
Sânge fără răspuns,
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
În peșterile mării
În peșterile mării
este o sete este o dragoste
este un extaz
toate dure ca niște scoici
le poți ține în palma ta.
În peșterile mării
zile întregi ți-am scrutat privirea
și nu te-am cunoscut. Nici tu pe mine.
poezie de Giorgos Seferis, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieșirea din această peșteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi și înalte, deci, nu erau deloc nevoiți să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peșterile din munții de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetație, fie ea reprezentată doar de mușchi și licheni, cât și animalele sau umezeala specifică peșterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peșterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuși nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte și largi, foarte spațioase.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre speologie și timp, adresa este: