stejari şi suflet

La moartea lui Radu

De ce n-ai aşteptat până la vară
Când primăvara se renaşte-n lunci
Cu verde clar, lichid închis în lacrimi
Venind de departe, din suflete adânci.

Te-ai dus fără să-mi spui că nu mai vii
Pădurile s-au strâns chircite-n toamnă
Şi te-ai murit în cartea de pe masă
Biblia veche cu coperţi de aramă.

La moartea ta n-am plâns şi nici nu ştiu
Dacă vreodată, Radu, te voi plânge.
Te-ai sinucis fără să mă aştepţi.
Te-ai dus fără să mai întrebi de mine.

Azi te mai caut printre frunze moarte
Şi cânt încet prin galbenul pădurii
Dar mor doar uneori când apa curge
Şi se despoaie de frunzar, gorunii.

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pândă

[Devoratorul nocturn]

Noaptea,
am rămas la pândă.
Trupul vlăguit,
caută salvarea.
După un stejar bătrân,
acolo am
zărit trupul tău gol
devorat în noapte,
ce tânjea după
Sufletul meu Pierdut...
Devoratorul Nopţii – nu iartă,
voia preţ pentru farmecul tău,
apoi ne-a privit,
ne-a bănuit de iubire
adevărată.
Privea insistent

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Bozga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga "Stejarului" (Prietenului meu, Dr. Cezar Neguţ)

Mai întoarce-te "Luceafăr", din cel drum rătăcitor,
Cu-o şuviţă de lumină linişteşte-mi al meu dor,
Schimbă-mi "calea" şi destinul, cu-ale tale raze lungi,
Încă n-am fugit departe, încă poţi să mă ajungi.
Vino! Cât trăiesc speranţa zilelor ce le mai am,
Luminează-mi calea neagră, altfel simt că mă destram.
Dacă n-ai puteri depline, cere-i "Lunii" ajutor
Şi sub bolta ei gălbuie să mă faci nemuritor.
Vino! Bate-mi la fereastră, ori când vrei, uşa e largă,
Ia în braţe o"Steluţă", care rănile să-mi şteargă
Şi rămâi măcar o "vreme", pe acest pământ de stele,
Unde moşii mei visează, în "coşciuguri" de nuiele,
Şi aicea ai un leagăn, şi-amintiri nemuritoare,
Rădăcini ce-şi mai trag seva, vremilor necruţătoare.
Te cunosc luceafăr falnic, mai bine ca orice-n lume,
Dacă vrei, şi-aci e locul, unde-ţi poţi forma un"nume".
Timpul trece, timpul vine, pe pământ sau sus în cer,
Nu-l poate opri vreodată, nici cel mai năstruşnic "ger".
Ce-a trecut nu se întoarce, ce va fi, sperăm mai bine,
Dacă "tu" şi a ta "lună" veţi mai poposi cu mine.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doc Hill

Am mers în sus şi în jos pe străzi,
Aici şi acolo, ziua şi în orele nopţii
Îngrijind toată sărăcimea bolnavă.
Ştii de ce?
Soţia mă ura; copilul îşi pierdu-se minţile.
Aşa că m-am întors către oameni şi mi-am revărsat dragostea către ei.
Plăcut a fost, la moartea mea, să văd mulţimea care m-a condus pe pajiştea verde
Şi să aud şoaptele de dragoste şi mâhnire.
Dar, o, Doamne, sufletul mi s-a zbuciumat, abia mai ţinându-se
De pridvorul noii mele vieţi,
Când am zărit-o pe Emily Stanton după stejarul cel mare de lângă groapă,
Ascunzându-se – ea şi durerea ei!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acrostih - dedicaţie la a 85-a aniversare a domnului Petre Gigea Gorun

Pahar şi must al cumpătării,
E semn că-n fiecare an,
Trudind, la tâmplele ninsorii,
Rodind la anii tinereţii
Eraţi şi sunteţi demn stejar.

Gonind, artist prin sine însuşi,
Istoria l-a denumit
Gorun etern pe harta ţării...
E azi, a 85-a floare...
Alb, tâmplele v-aţi zugrăvit!

Gorun în suflet, măiestriei,
OM printre oameni aţi păşit,
Român pe harta României.
Un mare-artist, poet, epigramist,
Nutrind spre transcendent cu fiecare vis.

acrostih de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În satul de vis

petrec o vacanţă pe un colţ de rai
între dealuri mândre cu codri de stejari
în grădina casei trandafiri corai
zâmbesc îngrijiţi de oameni gospodari.

mă plimb prin livada cu semeţi gutui
galbenele roade împrăştie parfum
în vatră se coace pâinea neamului
vreau mereu fericirea dobândită acum.

mă aşez la povestit cu prieteni dragi
orele le ordonez - salbă cu amintiri
suflete stelare grăiesc ca nişte magi
în regii sufleteşti fac mărturisiri.

o sat de vis cum ştii să mă atragi
vise imortalizând prin sfinte trăiri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arborele vieţii tale (binecuvântare dată de Zâna Pădurii)

Ramuri verzi aşa să-ţi pună.
(zâna îi aşează o coroniţă pe cap)
Eu sunt a Pădurii Zână
ce-acum vine să-ţi dorească
viaţa ta să înverzească.
S-o trăieşti într-un mister
ce-o s-ajungă pân-la cer.
Şi mereu să străjuieşti
tot ce-n viaţa ta iubeşti.
Pe căldura cea mai mare
să-ţi fie numai răcoare.
Ca stejarul să-nfrunzeşti
toată viaţa să iubeşti.
Sufletul mereu să-l scalzi
în pădurile de brazi.
Când eşti la cules de mure
la răcoarea din pădure,
de-ţi vei aminti de mine
eu voi fi mereu cu tine.
Dragostea tu străjuieşte,

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Sărbătoare (18 octombrie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În punctul sacru

scânteia răsărită din credinţa sfântă
aprinde focul sacru în care ard abisul
iubirea nesfârşită în lume cuvântă
căci printr-o minune mi-am împlinit visul.

sunt sora florilor prietenă cu fluturi
supusă naturii şi legilor ei sfinte
în sufletul meu, Doamne, să te bucuri
cu nădejdea-n tine am crescut în minte.

sunt rudă cu stejarii din codrul de munte
vântul adie-n mine ramuri verzi de poeme
soarele cordial mă mângâie pe frunte
razele topesc sub scoarţă suspine blesteme.

trăiesc cu evlavie spre-aducere aminte
pururi să strâng în suflet luminile supreme.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea-i o farmacie

De vrei să cunoşti pădurea,
Plimbă-te-n ea cu mândrie!
N-o atinge cu securea,
Că pădurea-i farmacie.

Ea îţi dă vitalitate.
De multe boli te vindecă.
Primeşti multă sănătate.
Tu ce-i oferi în replică?

Puteri tămăduitoare
Au copacii din pădure.
Ei îţi dau energizare,
Alături de fragi şi mure.

Fagul face ca să crească
Randamentul bioritmic.
Voinicia să-ţi sporească
Şi nu vei mai fi anemic.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (13 iunie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara viitoare...

Au obosit de-atâta vară stejarii,
încât secundele abia mai ticăie pe ramuri.
Driade sfioase, lunatice, cu chipuri străvezii ca aerul,
cu degete de ceaţă,
ies de prin scorburi
şi-ncearcă în zadar să-i încălzească la sân.
Le freacă mâinile-ngheţate,
le şoptesc în ureche eresuri
de la-nceputul lumii,
cercând din greu să le aducă
verdeaţa în obraji.
Dar e-n zadar.
Suflarea lor vârtej de gheaţă e
şi, învolburate, înfrigurate,
transfigurate-n frunze palide sau sângerii,
secundele pădurii se desprind de pe ramuri
şi cad
ca dintr-o clepsidră spartă
în braţele de mamă, calde, ale pământului.
Şi astfel timpul capătă o consistenţă de lut,

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CREDINŢA - coloana infinitului pentru ortodoxia românilor

DA. Credinţa este coloana infinitului pentru ortodoxia românilor.
Nici vântul, nici ploile, nici măcar corona virusul sau orice altă maladie, nu poate stinge setea de credinţă a neamului românesc. Cu atât mai puţin voi, cei care puneţi tot felul de restricţii ca să confiscaţi dreptul la închinare în faţa moaştelor. Aşa aţi procedat cu credincioşii de Sfânta Parascheva la Iaşi, aşa aţi procedat şi la Bucureşti de Sfântul Dimitrie.
Credinţa în Dumnezeu nu ne-o puteţi lua. O moştenim de la străbunii noştri Dacii care credeau în veşnicia sufletului. Noi, românii credem în Creatorul nostru şi în veşnicia naţiei române.
Pentru noi credinţa e sfântă, este hrană sufletească. Credinţa ne ajută să supravieţuim pe aceste meleaguri, supranumite şi Grădina Maici Domnului.
Lăsaţi-ne să înălţăm rugăciuni în faţa sfintelor moaşte pentru mântuirea neamului nostru şi al întregii lumi. Lăsaţi-ne să îngenunchem la Poarta Păcii Pământene pentru liniştea şi securitatea tuturor credincioşilor.
Voi,
"În zadar vă zbateţi şi asudă
fruntea voastră galbenă ca ceara.
În zadar vă este orice trudă..."
Nu ne puteţi fura comoara.
Ne este scris pe frunte
să fim în viaţă credincioşi.
Neclintiţi ca stânca-n munte munte,
suntem stejari înalţi, vânjoşi.
Precum e scris în Sânta Carte,
CREDINŢA în noi rămâne.
Cu drag vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (27 octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, nu mă uita!

mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranţa unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiţi, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să ştii!

îţi promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!

iau din mine şi vreau să-ţi dăruiesc
totul, adunat în clipa din existenţa mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să ştii!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de nefiinţa mea
te rog,
nu mă uita!

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârtiei...

File albe cizelate din esenţă de stejar
Sper să nu fie uitate sau zvârlite-n vreun colţar,
Ele-au fost şi tipărite pentru a ne lumina,
Desenate şi gândite, nu pentru-a le-asasina,
De n-ai suflet pentru slovă, preţuire pentru tuş
Eşti mai dihai ca o vovă, inutil, fără retuş,
Măcar pune preţ pe filă, pentru-n trunchi sacrificat,
Poartă-te cu ea din milă, fi măcar civilizat,
Pune-o într-un raft mai bine, poate-n timp altcineva
Se va îngriji de sine şi-apoi se va releva;
De la simpla fabricare pân' la gânduri ce se-aştern
Să iubeşti natura care îţi dă minte în etern!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (3 iulie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a nu mai spera nimic

mi s-au amestecat platanii
cu urme de suflete eliberate
zâmbăreţe precum un univers de emoticoane
într-un fel albastre
plecate cumva spre o ţintă îndepărtată
mult mai departe decât poate mintea cuprinde
chiar şi inima e fără azimut
ca şi cum era mai bine să fie rondodendroni
sau mesteceni sau cine ştie ce stejari uriaşi
ca să mai pot rămâne preţ de o lacrimă
cât o iertare

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunca din Mirceşti

Bate vânt de primăvară şi pe muguri îi deschide;
Vântul bate, frunza creşte, şi voioasă lunca râde.
Sub verdeaţa drăgălaşă dispar crengile pe rând.
Şi sub crengile umbroase mierla sare şuierând.

O! minune, farmec dulce! O! putere creatoare!
În oricare zi pe lume iese câte-o nouă floare,
Ş-un nou glas de armonie completează imnul sfânt
Ce se-nalţă cătră ceruri de pe veselul pământ.

Tot ce simte şi viază, feară, pasere sau plântă
În căldura primăverii naşte, saltă, zboară, cântă.
Omul îşi îndreaptă pasul cătră desul stejăriş,
Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziş.

El se duce după visuri; inima lui creşte plină
De o sacră melodie, melanholică, divină,
De o tainică vibrare, de-un avânt inspirător
Ce-i aduc în piept suspinuri şi-n ochi lacrimi de amor.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă unul pe celălalt

V-aţi născut împreună – şi veţi fi împreună pentru eternitate.
Veţi fi împreună când aripile îngerului morţii vă vor spulbera zilele.
O, veţi fi împreună chiar în tăcerea memoriei lui Dumnezeu.
Dar lăsaţi puţin spaţiu în îmbrăţişarea voastră,
Pentru ca briza paradisului să danseze între voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu puneţi lanţuri iubirii:
Lăsaţi-o să fie o maree unduitoare între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă paharele unul altuia, dar nu beţi dintr-un singur pahar.
Dăruiţi unul celuilat din pâinea voastră, dar nu mâncaţi aceeaşi pâine.
Cântaţi şi dansaţi împreună, şi fiţi veseli, dar lăsaţi-l întreg pe celălalt,
Până şi strunele lăutei sunt singure, deşi vibrează la aceeaşi melodie.

Dăruiţi-vă inimile, dar fără să fie prizonerele celuilalt.
Numai braţele vieţii pot cuprinde inimile voastre în întregime;
Şi staţi împreună, dar nu prea aproape:
Coloanele templului nu sunt lipite,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfa-ntregului popor

Mi-am pus sufletul în palme
Şi l-am presărat cu sare
Pentru vremurile calme
Unde dorm moţii la soare.

Pe-un vechi petic de hârtie
I-am brodat cu inima
Şi i-am pus în poezie
Ca stemă în ţara mea.

Un stejar întrece timpul
Scrijelat în nord şi sud,
În Carpaţi creşte Olimpul
Unui mare început.

Nimeni nu va fi pe lume
Moţ mai moţ decât toţi moţii,
Sângele îmi face spume
Când sfinţii botează hoţii.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunând în suflet veşnicie

De mă duc cu gândul în trecut,
să privesc prin vreme încă-odată,
cât-aş vrea să-o luăm de la-nceput,
viaţă dragă-n amintiri păstrată...!

Chiar bătut de iernile prea reci
sau de toamnele-mbrăcate-n ceaţă,
alergând pe vechile poteci,
aş mai vrea să râd cu tine, viaţă.

Prin păduri de fag şi de stejar
noi cărări ascunse să mă cheme,
frunze dantelate de arţar
umbră să îmi fie peste vreme.

Sub înaltul cerului deschis,
peste văi ascunse între dealuri,
sufletul să-mi fie paraclis
gândului brodat cu idealuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia iubirii

tu poţi iubite să mă înţelegi
mister al nostalgiilor de foc
de mâhnire tu azi mă dezlegi
în sufletul meu ai nobil loc.

nu ne junge timpul să ne iubim
dar speranţe cresc precum stejarii
la umbra lor sublim ne contopim
în romantism nu e loc de avarii.

visele ajung până în cer la stele
pogoare iubirea pe raze ardente
curge prin trup cântă pe sub piele
compune simfonie din pure sentimente.

suntem pe lume ultimii romantici
martori la fericire-s codrii semantici.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă, copile

Din primele tale zile,
Când ochii îi deslipeşti,
Învaţă mereu, copile!
Învaţă să trăieşti!

Învaţă să creşti frumos!
Precum floarea din grădină.
Ca bradul, drept şi umbros,
Care-aspiră spre lumină.

Învaţă de la pădure
Să creşti falnic, ca stejarul!
Că omul trebuie să-ndure
Şi dulcele şi amarul.

Învaţă şi de la soare,
Suflete să încălzeşti!
Învaţă cum pe ogoare
Va trebui să munceşti!

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (3 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!