suflet şi încăpăţânare

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură fiinţă a atins un nivel de viaţă a cărei imagine este comparabilă cu seninele perfecţiuni ale Renaşterii. Aceasta este Gala soţia mea, pe care am avut fericirea miraculoasă s-o aleg. Stările sale trecătoare, expresiile sale formează o altă a Noua Simfonie şi reflectă contururile arhitectonice ale unui suflet perfect cristalizat chiar la nivelul carnalului, aproape de spuma marină a ierarhiilor propriei vieţi. Clasificate şi clarificate de către cele mai delicate sentimente, aceste atitudini şi expresii se materializează şi se ordonează într-o impecabilă arhitectură de carne şi oase. De aceea pot să spun despre Gala că are aceeaşi graţie cu a lui Tempietto de Bramante, aproape de biserica San Pietro în Montorio la Roma. Şi după cum a procedat Stendhal la Vatican pot şi eu să măsor coloanele zvelte ale măreţiei sale, coloanele tandre şi obstinate ale copilăriei sale şi scările divine ale surâsului său. Privind-o pe furiş, fără să ştie, ceasuri întregi, aplecat în faţa şevaletului meu, îmi repet că ea este la fel de bine pictată ca un Vermeer sau Rafael, în timp ce oamenii ce ne înconjoară sunt atât de puţin delicaţi, sunt atât de mediocru pictaţi, încât seamănă mai degrabă cu acele sordide schiţe caricaturale, încropite în grabă de către un artist hămesit pe terasa unei cafenele.

Salvador Dali în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu se pornesc pe drumul schimbării pentru că nu sunt gata. Nu sunt încă pregătiţi psihic şi emoţional. Scuzele cu: nu am bani, nu ştiu de unde să încep, nu am pe nimeni care să mă ajute, sunt doar mecanisme de apărare ale minţii, prin care te ascunzi şi fugi de schimbare. Când eşti gata, totul apare în cale: maeştri, mentori, oameni care să te ajute, oportunităţi, totul se aranjează pentru tine. Şi sufletul ştie acest lucru, el nu are teamă. Dar mintea te ţine pe loc în limitări, temeri şi convingeri negative. Când vei fi gata să renunţi la ceea ce nu te-a ajutat şi la ceea ce nu te ajută nici în clipa de faţă (gânduri, convingeri, credinţe, obiceiuri), atunci te vei porni pe marele tău drum. Dar cât timp te vei încăpăţâna să faci ca tine şi doar ca tine, crezând că doar tu ai dreptate şi refuzând orice vine spre tine ca şi semn şi lecţie de viaţă, vei rămâne tot în acelaşi punct ani la rând. Ori te vei îmbolnăvi, ori viaţa îţi va da o situaţie şocantă prin care să conştientizezi, dar aceste lucruri sunt dureroase. Ele se întâmplă atunci când sufletul vrea să se salveze, să îţi arate că nu e bine cum trăieşti şi că el nu mai poate aşa. Dar de ce să ajungi acolo, în acel punct dureros? Nu mai bine conştientizezi şi faci schimbările care se cuvin? Ce se poate întâmpla atât de rău?!

citat din Diana Pârje
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de naivă

nu ştiu dacă azi o să plouă
dacă am uitat rufe întinse pe frânghie
o rană deschisă... doar gândul meu
spânzurat către tine

[buburuză înnegrită cu orange testează trupurile noastre ca pe aer; nimeni n-o mai strigă pe nume!]

o iau de la capăt
şcolar conştiincios
încercând să descopăr locul acela
unde s-a strecurat greşeala
păcatul în miniatură al strămoşilor vajnici

paginile se acoperă de straniu

*
oameni goi intră în septembrie
ca de insectă îşi scutură văzul
îşi murdăresc mersul în moartea căzută
dintr-un vârf de copac sau de înger

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem trei

Puţin câte puţin, adaptează-te.

Acesta este esenţialul la ceea ce vreau să spun.

Dintr-un embrion, care se hrăneşte din sânge,
devine un bebeluş care suge lapte,
un copil care se alimenteză cu hrană solidă,
un căutător al înţelepciunii,
un vânător de experienţe necunoscute.

Imaginează-ţi cum ar decurge conversaţia cu un embrion.
Tu ai putea spune: " Lumea exterioară este vastă şi complexă.
Există lanuri de grâu şi trecători în munţi, şi livezi înflorite.
Noaptea se văd mii de galaxii, iar la lumina soarelui,
frumuseţea prietenilor dansând la o nuntă."
Întrebi embrionul de ce el – sau ea – stă încovoiat
în beznă cu ochii închişi.

Ascultă răspunsul:

[...] Citeşte tot

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când faci ceva pornit din sufletul tău

Când faci ceva pornit din sufletul tău,
simţi ceva ca o maree urcând în tine, o bucurie.

Când fapta porneşte din alta parte,
sentimentul dispare.

Nu lăsa pe alţii să te conducă. Ar putea fi orbi
sau, mai rău, păsări de pradă. Agaţă-te de frânghia
Domnului. Şi ce înseamnă asta?

Să nu mai fii încăpăţânat.

Pentru că din cauza inflexibilităţii stau oamenii în puşcării.
Din pricina inflexibilităţii păsările cad în capcane.
Din cauza inflexibilităţii peştii sunt prăjiţi în tigaie.
Nervozitatea poliţiei vine din inflexibilitate. Ai văzut
cum un judecător aplica pedepse vizibile.
Acum priveşte invizibilul.

Dacă vei fi capabil să părăseşti egoismul, vei vedea

[...] Citeşte tot

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!