Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

suflet și vioară

Citate despre suflet și vioară, pagina 2

Leliana Rădulescu

Mi-e toamnă

Tu nu-nțelegi... acum mi-e toamnă
Se zbat în mine vânt și ploi,
Ce la tristețe mă condamnă
Și gânduri pline de noroi...

Și soarele mi s-a ascuns,
Îmi trec prin vene reci fiori,
Iar sufletul îmi e străpuns
De bocet jalnic de viori.

Poate nu știi, dar toamna, eu
Mă-ncui în gândul meu posac,
Stau la taifas cu Dumnezeu,
Cu trup și suflet, toată, zac!

Tu nu vrei să mă vezi plângând
Nici dacă inima mă-ndeamnă,
Vrei s-alung gândul rău, râzând;
Acum nu pot... acum mi-e toamnă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adrian Păunescu

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaște,
Inima mea de bivol tînăr știe
Că pe al lumii pat absurd de broaște
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubești cînd visul un negoț e,
Să mai iubești cînd prea puțini au șale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloțe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioșie și cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubești cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioșat de îngeri.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Sonetul dorului desculț

Pășeam, desculț, prin colb de drum de țară
Și fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.

Eram ușor ca pasărea ce zboară
Și mă simțeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.

Simțeam că pot orice, că pot obține
Un loc al meu în sufletul visat
Și-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.

Le simt și-acum, trecând ușor prin mine,
Desculțul dintr-o margine de sat.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Îngerul meu

Ești vocea
ce-mi va însoți
zborul, lent,
peste efemer.

Ești lumina,
aprinsa în suflet,
ce va străluci
printre stelele apuse.
Ești mângâierea iubirii,
din vocea mea tăcută,
ce-mi va purta visele
dincolo de apus.

Ești Îngerul meu
ce va cânta din vioară,
peste câmpiile înverzite,
anunțând:
scufundarea mea în noapte!

poezie de (2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Caporalul Aurel

pe plaiuri oltenești
femei cu carne albă
fiori reci
cu fluvii de senzații
Dunărea...

Morcovi
cartofi
varză
carne
c a r n e
CARNE
C A R N E
zăpezi

suflet destrămat cum nebuloasele cerești
în cetatea apelor iubind amarnic rătăciri
încolăciri de șarpe cu salturi nebunești
un dor cumplit - apoi otrăvuri și iubiri

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.

Aprilie

În aplecare, tâmplă după tâmplă
Ochii albaștri, ochii mei ca mierea.
Aprilie ne dăruie vederea,
Ceea ce am uitat, din nou se-ntâmplă.

Frazele, visul, sufletele numa
Ca de potop salvate simt că sunt.
Se face zi de mugure mărunt
Adăpostit în mintea mea de-acuma.

Nici nu mă tem, nici bucuria nu stă
Mai mult decât stătuse la-nceput.
Vine mereu o pasăre și gustă
Rănind vicleană timpul meu trecut,

Și-n mare taină puiul de lăcustă
Cioplește la vioara lui de lut.

poezie de din Ape cu plute
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adi Conțu

Fă-mă, Doamne, bine, Doamne!

Caut cerul cu privirea,
Se ascunde după nori
Dincolo de ei iubirea,
Cântă-n sunet de viori

Doar o simt, știu unde este,
Mi-a-nflorit zâmbet pe față,
Nu e filă de poveste,
Ci o altă dimineață

O voi aștepta cu lacrimi
Care-mi vor spăla păcatul,
Mă vor dezlega de patimi
Și-mi vor alina oftatul

Cât de orbi putem fi Doamne!
Cât de orb am fost chiar eu,
Am iubit ceva ce-adoarme
Sufletul când îi e greu

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Inima este arcușul cu care cânți la vioara vieții, iar sufletul este harul cu care ai fost înzestrat. Cântă-ți ca și când mâine n-ar mai exista!


Adăugat de Sorin ȘomandraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Labiș

Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beție, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio șoaptă. Numai să-mi întinzi
Brațele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde pașii noștri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte ușa din țâțână...

Mâine dimineață o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineață
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veștede de ceață...

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Ce duminică frumoasă

Ce duminică frumoasă.
La început de această vară.
Soarele e sus pe cer
Și se aud cum cântă păsările afară.
Tu ești îmbrăcată în rochie albă de mireasă
Și eu stau mândru lângă tine.
Ce duminică frumoasă, inima cântă în mine.
Ce duminică frumoasă!
La început de această de vară.
Tu ești de acum mireasă, neprețuita mea comoară.
Ești ca un pom în floare.
Care răspândește parfum îmbătător.
Ce duminică frumoasă, sufletul îmi cântă de dor!
Ce duminică divină la început de acestă vară.
E o zi caldă și senină
Și ne cântă o vioară.

poezie de (5 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tristan Tzara

Poemă mondenă

Poemă mondenă, cum să ne petrecem viața-întrebare-
Sunt plictisit; sunt arătura de toamnă la țară
Și literatura e viermele ce roade drumul subteran
Prin care o să curgă apa ca să iasă roade la vară.

Fotografie prăfuită pe pian și găsită pe urmă vie
În provincie unde dădeau educație părinții
Pentru păstrarea credinței - a crezut că-i mai bine să vie
În orașul mare cu petreceri pentru rătăcirea conștiinței.

Sufletul meu: femeie la modă merge cu oricine
Fetele nu-s credincioase nici viorile adevărate
Baletiste flori întoarse baletiste răsturnate
Arătați-ne secretul despuiat de frunzele de vată.

Pe scenă tăcere femeia goală, în sală jenă, dar niciun
Gând sincer care să te doară, niciun actor care să moară.
Negrul din lună coboară (delicios) ca vrabia pe vioară
Și dacă vrei iubita mea dacă vrei o să-ți plătesc un capriciu.

poezie celebră de din Primele poeme (1971)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Sapte manifeste DADA. Lampisterii - Omul aproximativ" de Tristan Tzara este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -39.95- 27.99 lei.
Marin Moscu

În suflet cu propria baladă

Un greieraș țârâitor din fire
S-a strecurat frumos într-o vioară
Peste care-arcușul, ca o pară,
Îmbrățișează sunetul subțire.

Util gândea să fie greierașul
În clipa ce-o să-i fie o favoare,
Ar vrea să cânte cu a lui ardoare,
Când va dori să cânte copilașul.

Luată-n mâini vioara și arcușul
Scârție în încercări vioaie,
Nu-l lasă pe copil să se îndoaie
De talentul lui. Iată, urcușul!

Acum de mare ajutor voi fi,
Își spuse greierașul negricios,
Porni în unduiri glasu-i frumos,
În ritmul ce copilu-l nimeri.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.

Acela să mă judece

Cine mi-a potrivit cu stimă în inima stinsă,
rima versurilor ce-mi ardeau amarul din suflet,
Cine-și legăna arcușul pe vioara pasiunilor mele
mângâind-mi sufletul ce-și tăia suflarea în strunele ei,
Cine-a crezut în mine și mi-a pus un umăr sub inimă
când sufletu-mi ceda sub ascunse și aspre poveri,
Cine mi-a cunoscut și mi-a măsurat atent diminețile
în care sufletul pustiit nu mi se mai putea trezi,
Cine mi-a îngenuncheat discret și-n surdină nopțile
În care visele-mi prăpăstuiau pe deplin conștiința,
Cine-mi limpezea în foc și în dragoste cunoștința
de relicvele ce-mi tulburau neînduplecate cugetul,
Cine mi-a vegheat îndeaproape căile primejdioase
pe care sufletul mi le torcea dintr-o soartă străină,
Cine m-a ocrotit și m-a ferit de prăpăstiile morții
care-mi pândeau cu lăcomie pașii pe cărările vieții,
Cine mi-a astupat toate gropile acelea adânci
care-mi pândeau fără saț pașii inimii în viață,
Cine mi-a oblojit toate rănile, când zăceam sleit
de loviturile imprevizibile ale tâlharilor din văzduh,

[...] Citește tot

poezie de din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Cătălin DuncaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Ramură de stea

Lebăda albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Aripa-i mângâie vântul
Din vioară descântată.

În inima-i s-aud poeme,
Îndemn să trecem peste ger,
Să așteptăm o melodie
Pe foșnete venind din cer.

Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuș strunit de nori,
De muguri și de fericire
Care se nasc de sărbători.

Și eu voi ține strâns în suflet
Și-n inimă vioara ta
Iubire, fulgul meu de viață,
Tu ești o ramură de stea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Camelia Radulian

Femeia de lut

Icoane pustii ard în nopți de-odinioară
Ce frumoasă eram, vine iarna tăcut;
Cu obrazul de măr, cu mijlocul vioară
De jăratec femeie, femeie de lut.
Ce frumoasă-am fost eu, numai eu mai țin minte
Vine vremea să uit, vine vremea să tac.
Cresc în suflet poveri, nerostite cuvinte,
Cu inelul din deget nu mai știu ce să fac.
Cum și lacrima-n ochi se vestește bătrână
Și zadarnic veșmânt port pe trupul sărac,
Un defunct giuvaer mai veghează pe mână
Bătrâneți care n-au pe pământ niciun leac.
Primăvară cândva, azi doar candelă ninsă,
Foșnitoare aramă, nu mai am niciun rost.
Înainte poveri, înapoi vreme stinsă:
Vine iarna tăcut. Ce frumoasă am fost...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Oglinzi vol.2: Orasul unde tace Dumnezeu" de Camelia Radulian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.00- 26.60 lei.
Mihaela Banu

Când viața ne împinge pe muchii abisale,
Salvarea e-n acorduri de flaut și cimbale.
Viori, piane, harpe, violoncele, tube,
Pot vindeca mâhnirea și-a sufletului bube.

catren de (11 octombrie 2020)
Adăugat de Mihaela BanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Liviu Sergiu Manolache

Rondelul speranței

De crezi că ți-am plăcut în astă seară
Și simți că mâine vei vibra de dor,
Dă-mi semn să-mi fac din suflet o vioară,
Să-ți cânt iubirea și apoi să mor.

Pe Cupidon să nu-l lăsăm să piară,
Pătrunși fiind de-al dragostei fior,
De crezi că ți-am plăcut în astă seară
Și simți că mâine vei vibra de dor.

Sărutul tău e-o rază-n primăvară,
E un acord de glasuri într-un cor,
Pe chipul tău vreau zâmbetul s-apară,
Răspunde-mi cu iubire, te implor,

De crezi că ți-am plăcut în astă seară.

rondel de din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Te caut - te chem

Te caut... și nu-ți găsesc nici umbra
Și ochii plâng si plânge-ncet vioara
Ești zbor de flacară-n prag de seară
Și vântul ce-mi bate aspru-n primăvară.

Mai caut drumul ce va-ntoarce timpul,
Când vremea din-naltul ceas
A botezat pământul cu iubire
Și chipul tău în suflet mi-a rămas.

Te-ai întrebat vreodată,
Ce-nseamnă pentru tine?
Fereastra de -ntuneric,
În nesfârșita zare...

Trecutul timp, pământul amintirii
Când liliacul este iar în floare.
Vino să alergăm, așa cum am visat
Și să ne bucurăm în zi de sărbătoare.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeria Moroșan

Patria sfântă România

Mi-e patria vioara lui Enescu
Și poezia eminesciană,
E un tablou pictat de Grigorescu,
E lacrima măicuții de sub geană.

E hora zugrăvită de Aman,
Domneasca rugăciune din naiul lui Zamfir,
Buchet de maci pictat de Luchian,
Biserică scăldată-n sfântul mir,

Balada ce- a creat-o Porumbescu,
Tril înălțat pe strune de vioară,
Glasul de tunet al lui Păunescu
Ce-a ars cu vâlvătaie pentru țară.

E vinul tare, înmiresmat de dor
Al bunului vier de peste Prut
Ce a vibrat cu frații care vor
De mână să o ia de la-nceput.

[...] Citește tot

poezie de din Vrăbiuța norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria MoroșanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Maria Botnaru

Noiembrie cu dor

Senin mereu în al meu gând, deși în suflet port furtuna
Și lacrima își sapă-ntruna izvor cu ce să te mai plâng,
Un munte și-a crescut tăcerea, să mă ascund de a ta umbră,
Când sărutări în mine umblă și mă îneacă cu plăcerea...


De frunză ochiul îmi lipesc și toamnei scriu fidel supliciu
Și-o rog să-ți dea acest indiciu, că nu te uit, că te iubesc...
Mai vântur iar nebune picuri, ce au săpat până la os
durerii locul nemilos... fără de rost, niște nimicuri!


Degeaba toamna orchestrează vioara ploii să mă-ncânte,
cu naiul vântul să descânte... noiembrie cu dor veghează...
Azi împletesc cu el cuvântul, o torță tu ce mi-ai aprins,
cu flacăra-i de nedescris... rebelă-o las... a-mi zmulge gândul
din rănile ce s-au prelins...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 2 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre suflet și vioară, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook