suflet şi viticultură

Adun în mine...

Adun în mine ani cu hărnicie
din frunzele copacilor nemuritori,
să îi sădesc în viţele de vie
când toamna-n brume cade peste flori.
Nu mă opresc din mersul meu prin lume,
neobosit colind peste iubiri şi dor,
mă folosesc de haruri fără nume
când trec grăbit şi le culeg din zbor.

Popasuri lungi prin suflete rănite
mai fac şi le alint lăsându-le în dar
licori curgând din marile ispite
păstrate-n amfore vrăjite de stejar.
Nu mă opresc prin casele blamate,
plătind amoruri false, date la oca,
nici nu adun cuvintele furate
strigate noapte-n cântecul de cucuvea.

Sunt doar un simplu trecător prin lume,
Trudind din greu ca să îmi fac un rost,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, lacrimă de înger

înfloreau cireşii în curte
tu stăteai ghemuită între gânduri
ai uitat să te îmbraci în fluturi
rochia a rămas atârnată de cer
timpul ţopăia printre ani
mă dureau atingerile tale fără margini precise
şi am strigat, a chemare
uitasem să te caut în întuneric
lăsasem garoul prea strâns deasupra lumii
era o dimineaţă începută prea devreme
nu am ştiut atunci
doar rătăceam hoinar prin văi şi lunci
astăzi desfac garoul şi încep să număr stropii de ploaie
uitasem uşa camerei deschisă...
obosit, mă ridic în coatele timpului
străbătând la pas timpul uitat între noi
eşti viţă de vie, târâtă de furtună în vrie
cu lăstunii arşi de seva străbună
uneori te adăposteşti în lacrima sorţii
doar copitelor cailor sălbatici

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublu rondel despre esenţă

Gusta-vom esenţa cea plină
din viile coapte-ale clipei
şi-om arde în zborul aripei
un gând sărutat de lumină.

Ne mângâie vremea dolină
în coapte poveşti peste file,
prin ochi cu văzduh de acvile
gusta-vom esenţa cea plină.

Purtaţi prin tunelul ispitei,
în minţi rătăcesc viziuni,
cumplit ne mai dor rugăciuni
din viile coapte-ale clipei.

În pori ne-om hrănii cu crâmpei
din dorul vărsat peste buze,
şi-n suflet vom bea rai de muze
şi-om arde în zborul aripei.

[...] Citeşte tot

rondel de Aurel Petre (19 martie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se-ntâmplă nimic

oamenii arătau
de parc-ar fi uitat

împăturiţi în aşteptări
trădând marea însingurare
trăgeau de porţi... trăgeau
priveau mai apoi lacul
golul extinzându-se-n ei

capetele creşteau deposedate
un fel de prelungiri ale infirmităţii telurice
ferestrele purtau chipul pândit
de implacabila moarte

începuse un crivăţ
fără de ninsori trupurile noastre erau nămeţii
în care ni se împotmolea fantomatica viaţă

ne era foame!
riscam demineralizări

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de Iarna

Lăsăm în urmă toamna cu ale ei culori,
Ruginiul viilor, galbenul frunzelor, focul fagului
Şi ploaia parfumată ce aerul respiră.
Paşii noştri pe alei se duc, se duc precum frunzele de nuc.

Ca-ntr-o magie, la bacheta ei, bruma se aşterne şi
Deodat, copacii rămân goi, săraci,
Obosiţi şi întristaţi de tot ce li se-ntamplă,
Un strop de tihnă parcă îşi doresc.

Dar, ea, Natura, o noua haină –mbracă
Şi ale noastre visuri zboară iară,
Se înaltă spre porţile plumburii ale cerului,
O adiere rece inundă al nostru suflet.

Ninge, steluţe mii zglobiu dansează,
Se-aşterne neaua cât se vede-n zare.
Un fulg uşor în palma mea se stinge.

Flori de gheaţă, geometrice, în forme mii,

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta

Mai fantomatic luminează în grădină
Sălbatic trandafirii lângă gard;
O suflet liniştit!

În răcoroasa vie paşte
cristalinul soare;
O sfântă puritate!

Un moş cu preţioase mâini
Oferă fructe coapte.
O a iubirii uitătură!

Comentarii

Titlul oferă o indicaţie a modului în care putem înţelege cele trei strofe, şi anume ca "amprentele" a trei vârste diferite: tinereţea, vârsta mijlocie şi bătrâneţea.
Chiar dacă pare dificil de citit, imaginile folosite: "Sălbatic trandafirii lângă gard" reprezintă imaginea tinereţii, "răcoroasa vie" e imaginea vârstei mijlocii iar "fructe coapte" este imaginea atribuită bătrâneţii. Pentru ce formă de existenţă umană sunt valabile aceste trei imagini? Desigur, nu pentru existenţa urbană de la începutul secolului al XX-lea, dar nici pentru o viaţă rurală idilică pentru că entităţile numite "suflet", "puritate", "dragoste" sunt prea încărcate de conotaţii ale unei vieţi izolate, care sunt mai degrabă legate de un mediu monahal-religios.
"Idilele întunecate" ale unui Adalbert Stifter1, precum în poezia sa "Noapte de vară", oferă o referinţă literar-istorică care poate ajuta la înţelegerea textului de faţă.
Chiar dacă faptul că textul are un loc special în opera lui Trakl şi chiar dacă acesta nu a intenţionat să-l publice, nu ar trebui să ne inducă în eroare în aşa fel încît să respingem textul ca fiind irelevant.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns cât toată suferinţa

în ţara care a arestat lumina
oamenii suferă, se ofilesc şi mor
răpuşi de întuneric şi uitare

cuvintele sângerează pe străzi în tăcere
singurătăţile separă oameni de suflete
iar ochii apoşi privesc fără să vadă speranţa

venin. atmosfera e plină de venin
întunericul ne înghite pe rând, nemestecaţi
un şir imens de Iona în burta chitului

preacurvia a mai fost strivită cu foc
şi deşertul încă poartă urma răutăţii scrisă în carne
azi curva sulemenită stă iar pe tron de ocară

fie numele tău şters dintre numele viilor şi morţilor
sămânţa ta fie risipită în cele patru vânturi să nu te mai aduni
nici măcar în cenuşa aducerilor aminte

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare pentru fiul meu

Fiecare sunet ce trudeşte azi,
E gândul ce îmi răscoleşte anii,
Iar vuietul din crengile de brazi
E cânt de leagăn, cânt de nani-nani!

Cu bucuria ochilor în lacrimi,
Podgoriile nu se vor usca,
Tu, fiule, vei fi ferit de patimi,
E-armura care te va proteja.

Cu haina binecuvântării mele
Te-am învelit cu drag de când ai plâns,
Te-am închinat la lună şi la stele
Din prima clipa când la piept te-am strans.

Dar astăzi, fiincă eşti şi tu părinte,
Eşti tată de flăcăi buni şi voinici,
Să cerni prin sită bunul din cuvinte
Să-l dai şi lor, ca dar de la bunici.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor ameţit de băutură

Te alerg prin vie şi prin livezi, supărat,
Ai fugit din mine odată cu Luna
În ochii zorilor te-ai ascuns supărat
Fără să te bat ori să te iau la goană.

Ce-ai căutat să goneşti printre pomi, asudat,
Cu sufletul meu târâş după tine
Ce ai crezut că pierzi ori câştigi
Prin strugurii copţi şi păpuşi de cârpă?

Unde crezi că poţi ajunge acum, pierdut,
Din carnea mea rupt şi scăpat
Cine te primeşte astăzi în piept
Dacă Tu eşti pruncul zămislit în mine?

Te-a pus pe fugă licoarea băută
Din cupa întinsă de-o doamnă distinsă
Ce te-a îmbătat cu lacrimile viţei de vie
Strânse de ea din ochii strugurilor ucişi.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (5 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-aş fi crescut...

Dacă n-aş fi crescut
aş fi rămas acea copilă
veselă şi zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aş fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
şi prin podgoriile dragi
aş fi admirat şi acum macii
ce creşteau de nebuni
care înroşeau tot câmpul
şi obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiţă
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine şi ea
şi nu pot răzbate

[...] Citeşte tot

poezie de Alina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua elegie

Orice înger e înspăimântător. Şi totuşi, vai mie,
vă invoc pe voi toţi, păsări aproape ucigătoare
ale sufletului, şi ştiu cum sunteţi.
Unde sunt vremurile lui Tobie, când unul din cei mai strălucitori stătea în pragul uşii rustice,
puţin travestit, cum se cuvine la drum, şi nu aşa de cumplit,
(un tânăr şi el uitându-se curios la celălalt tânăr). Dacă arhanghelul acum ar ieşi,
primejdios dintre stele, numai c-un pas, în jos, către noi,
cutremurător ne-ar bătea inima. Cine sunteţi?

Fericiţi ai vremii dintâi, răsfăţaţi ai Firii,
trăsături din înalt, creste din zori
ale oricărei creaţii, polen al înfloritei dumnezeiri,
articulaţii de lumină, trecători, trepte, tronuri,
spaţii formate din esenţe, scuturi de dragoste, tumulturi
ale simţirii în extaz furtunos şi, deodată, numai
oglinzi care răspândesc din belşug propria lor frumuseţe
ca s-o creeze din nou în propriile lor feţe.

Noi tot ce simţim împrăştiem; ah, noi
ne exalăm şi pierim; din văpaie-n văpaie

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!