timp şi vagabondaj

Fix la miezul nopţii, după ora Jormaniei, 3.400 de nazorabi (zorabi înotători: li se injectaseră hormoni de nataţie), recrutaţi dintre cele mai brutale pisici vagaboande din Maculburg, trecură în linişte râul Putan. Fără să întâmpine vreo rezistenţă, nimiciră câteva posturi jormane de frontieră şi se afundară în teritoriul ţării. La Jorjan, agenţii secreţi ai Bedeker-ului dădură drumul altor zorabi în incinta fostului palat regal; dar ei fură răpuşi înainte de a-l fi putut atinge pe Jacan, fiul defunctului preşedinte. În lunile următoare, acesta îi luă locul tatălui său în fruntea clanului Gologan-Mortu, cuprinzând 78 de unităţi familiale (de aceea era adesea numit "clanul celor 78" sau pur şi simplu "cei 78"), care alcătuiau şi guvernul ţării.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

În căutare este ceva din disperarea
Înecatului, oceane de hârtie,
Versuri scrise pe foile neantului,
Eu caut, tu cauţi, el caută,
Ne alege Diavolul sau Timpul,
poate Domnul,
mai ştii, un cititor atent la virgule,
ieri mi-am pierdut inima pe scări,
astăzi, cheile de la uşă,
mâine va fi pauză de curent,
apoi totul va reveni la NORMAL.

Caut un vers ca pe Sf. Graal,
Ca fecioria în cartierul Crucea de Piatră,
Dau peste mere şi pere,
În Piaţa Matache Măcelarul,
Vagabonzi, oameni şi câini autodidacţi
Se adăpostesc în Grădina Ceşmegiului,
Motanul Behemoth îmi şuieră la tâmplă,
Dar Moartea mea, dacă pun mâna pe tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evenimente triste...

Evenimente triste, mai zilnic se petrec...
Alături – şi cu ele, clipele mele trec.
Aş vrea să fiu neutru, să fiu nepăsător –
Dar suferinţa lumii – durerile-i mă dor.

Adânc mă întristează şi câinii, ce hulpav,
Adulmecă-n gunoaie, cu-un aer trist şi grav -
La fel mă întristează beţivul fistichiu,
Ce stă la colţ şi cere, zadarnic, un rachiu.

Trăim în vremuri tulburi şi pline de păcate –
Dar Dumnezeu, din Ceruri, le judecă pe toate
Şi cred că dintre inşii-ngâmfaţi şi pudibonzi -
Şi boschetarii străzii – îi vrea pe vagabonzi

Alăturea să-i fie, precum Lazăr săracul...
Pe cei plini de parale îi va da-n iad, la dracul.
Căci vagabonzii străzii – aceşti nefericiţi –
Sunt mai curaţi la suflet, mai buni şi mai cinstiţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papuşa automată

Doamne!
Ce-am păţit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?...

Cineva -
Dar nu ştiu cine,
O papuşă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără ruşine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta

Tu, vagabond al poeziei mele,
În noaptea asta, dacă-i plină lună
Ai vrea să bem licori, ceva-mpreună
Apoi s-aprindem lumânari din stele?

Să te îmbăt, să mă descânţi cu ele,
Să nu le laşi să cadă, nici apună...
Tu, vagabond al poeziei mele
În noaptea asta dacă-i plină lună!

Să-mi săruţi ochii verzi şi alba piele
De tine să mă faci să fiu nebună,
Să mă prefaci în flutur alb, lagună,
Sau val de mare, barcă fară vele...

Tu, vagabond al poeziei mele!

rondel de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de dupa

Ies încet după ce închizi uşa aburii tăi.
Îi conduc cât pot mai repede în stradă
Am uitat că mi-am ras părul
Sunt goală
Sânii se descompun în sfere mici
Se văd muşcături de vipere pe trunchi
Pe trotuar un câine mi-a lătrat în faţă
Vagabond cum e
Stă cu covrigii în coadă
În spatele lui o lume stă gură cască
De foame.

Mă uit cum coboară luna
Mirată şi ea
Fac repede trei cruci şi-mi iau umbra acasă

Piticul de pe creier mi-a şoptit să închid fereastra.

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un şobolan s-a omorât în faţa papetăriei "direct office"

o ştire înspăimântătoare a fost transmisă în această seară
pe toate canalele mass-media
propagând o undă de şoc în întreaga societate românească

se pare că în cursul zilei de azi
a fost descoperit cadavrul unui şobolan
de dimensiuni medii
în faţa unui magazin de papetărie
dintr-un cartier bun al oraşului

primele cercetări ale poliţiei confirmă o ipoteză greu de imaginat
purtătorul de cuvânt al inspectoratului de poliţie a declarat în urmă cu o oră
abia stăpânindu-şi lacrimile de durere
că toate indiciile conduc spre o sinucidere a şobolanului
pe motive de dezgust existenţial

imaginile video au surprins pentru câteva clipe
corpul neînsufleţit al sinucigaşului şobolan
ce stătea întins pe spate
cu botul larg deschis

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi iarba respiră frumos,
tu ai lăsat pe ea urme de aripi
pe care eu le sărut
ascultându-mi inima cum bate,
închisă în pumnul lui Dumnezeu...
Ce dragi îmi sunt sânii tăi,
clipesc ca o primăvară abia născută,
iar gura îmi pare o verighetă decupată din rai,
după ce a fost sărutată de sfinţi...
Femeie, nu ţi-e îngăduit să mori, fiinţa ta încă miroase a copilarie
şi fructele ei abia prind a se coace!
Cu tine, ţărâna trupului meu e tot mai dulce,
iar timpul îmi trece prin sânge, fluierand,
ca un vagabond rătăcit în ploi.
Tu îmi eşti veşnica cină de taină,
paharul de vin sorbit înainte de moarte
şi spicul de grâu din rugăciunea
pe care o voi spune
la intrarea fiecărui vis cu tine,
unde îmi vei fi ca o pâine neînceputa...

[...] Citeşte tot

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu somon

Pe coridor am şi eu nişte plante amărâte. Le stropesc, ele se agaţă de viaţă, aşa ar trebui să fac şi eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit şi a muşcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos şi mândru. Rău este că somonul a reuşit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu nişte câini vagabonzi. Avea mişcări de focă, îi muşca, iar câinii lătrau fericiţi că au un tovarăş de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este şi acum present în parc, autorităţile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele şi animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp nişte vise caudate, mă dor ceafa, umerii, muşchii dorsali.
Medicul- şef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viaţă, somonul a fost profesor la Colegiul Fraţii Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o fiinţă cu contur incert şi misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viaţa lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiţia, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinţilor. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veşnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereţii rostesc poeme. Omul se chinuieşte singur, se ghemuieşte de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roşii, somonii sunt roşii. Basta cu sângele şi cu această culoare roşie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poet vagabond la bătrâneţe

Pulberea multor drumuri a fost leşia din vinul meu.
Miraţi, fagii s-au închinat
Împreună cu mine, pentru dimineţile plumburii – melodii
Murmurate, fragile ca pânzele unor parfumuri stinse,
Pentru iubirea lui în mătăsuri aurii – luna-îndepărtându-se.
Fecioare ca nişte statui inundate de trandafiri
M-au îmbăiat în vinul tăcerii lor.
Însă-acum continui să umblu – singur.
Şi numai după ce am traversat multe seri
Dansez o clipă cu un mănunchi clorotic de raze-ale lunii
Pretinzând că sunt tânăr.

poezie de Maxwell Bodenheim,1892-1954, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deodată, Alex fu trezit din gândurile sale de zgomotul unor paşi. Îşi coborî privirea de pe cerul înstelat asupra parcului în care se afla; nu zări pe nimeni prin preajmă. Totuşi, nu-l înspăimântă deloc gândul că n-ar fi singurul plimbăreţ nocturn, rătăcit prin părculeţ la ora aceea; poate vreo pereche de îndrăgostiţi, sau nişte câini vagabonzi, doar erau destui, chiar şi prin centrul oraşului... Se ridică de pe bancă şi porni agale pe alee, afundându-se din nou în gândurile legate de misiunea navei "Pacifis"...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu nimb violet

ploaia mătură strada de praful hoinar
spală frunzele la arbori rubiconzi
eu cu poetii particip la un seminar
nori negri se descarcă de fiorii pudibonzi.

pe o scenă decorată joacă îngeri blonzi
Mona Lisa ne azvârle zâmbete caline
lumea asta e pestriţă cu regi şi vagabonzi
dar eu mă simt împăcată cu zile senine.

mă pierd în desfătare cu o stare senzitivă
pictori îmi pictează cerul cu nimb violet
mă zidesc între poeme cu trăirea emotivă
mă agăţ de virful Omu înfingând un piolet.

steaua mă înzestrează cu tandreţe creativă
printre mândre sibiline cu-al literelor balet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

De mult căzuse, negru, asfinţitul,
Oraşul m-a primit cu zvon de ploi,
Grei picuri mi-au lovit obrajii goi,
M-au dojenit pe mine, rătăcitul.

Un vânt ar vrea cu mine să se joace,
Dar moi îi cad aripele, deşarte,
De-atâta ploaie, chipurile sparte
Iar tremură-n oglinda din băltoace.

În parc, castanii falnici m-au uitat,
Doar câinii, vagabonzi, la lună latră,
Din turnul nalt durat din rece piatră,
La catedrală, clopotele bat.

Se-aude cor de streşini, trist, plângând,
Iar lutul greu, mă trage către sine,
Cu greu păşesc, dar fericit, în fine,
Mi-e urma mai profundă ca oricând!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pesimism morbid

priveşte-mă tăcut
când iarna e pe moarte,
nu ai voie să vorbeşti decât cu tine însuţi,
şi cu scoarţa oarbă a copacilor,
poţi face în sfârşit filosofia dezolantă
a unei agonii în tăcere,
ai timp să faci
apologia unei relaţii prea îndelungate
cu vremea,
apatică şi insuportabilă
ca şi iubirea prea plină,

priveşte-mă tăcut când moare iarna,
nu spune nimic,
sunt irascibil,
instabil psihic şi insensibil,
vorbeşte despre tristeţile tale
cu pereţii pictaţi de ploaie
în acuarelă de cretă,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri în decor ecomiastic

În valea cu poteci îngândurate
Şi vechi unghere fără de substanţă,
Răvaşe vieţii scriu pe lângă plopii,
Ce anonim împart căte-o speranţă.

Tăcute versuri îmi străbat trăirea,
Dând semne c-au creat un univers,
Prin ierburi vagaboande saltă greieri,
Într-un dispreţ total şi fără sens.

Vâsleşte vântul peste o petală,
Trecând prin anotimpul alegoric,
Nu voi lasa să plângă sau să piară,
Verbine ce-nfloresc fantasmagoric.

În nopţile acestea de septembre,
Gonind spre dimineţi neprihănite,
Aştept ca-n prima zi de sărbătoare,
Să stâmpăr setea orelor cernite.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi amintesc

în fiecare anotimp circulau
pe bulevarde şi străzi
camioane care adunau cadavrele săracilor
sau a vagabonzilor
noapte de noapte
femeile tinere sau bătrâne
cu broboade pe cap
veneau la morgă să-şi caute
soţii sau fii plecaţi de câteva zile
şi când un bărbat lipseşte de acasă
e plecat la curve
ori e mort pe undeva
şi e adus la morgă

cadavrele zăceau pe mesele
de tablă galvanizată
cum erau tejghelele de la baruri
unde curgea băutura şi sângele
la capătul fiecărei mese era
fixată o conductă care mergea

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O magistrală în Londra – 2 A.M

Au spălat strada,
Iar acum luceşte în lumina lămpilor;
Frig, lămpi albe,
Întinsă ca un râu pe care curg ape leneşe,
Cu dungi argintii şi negre.
Coboară pe ea taxi-uri,
Unul,
Apoi încă unul,
Printre ele se aud şoapte şi paşi.
Vagabonzii picotesc sub pervazul ferestrelor,
Trecători noptatici se scurg de-a lungul trotuarelor.
Metropola e sordidă şi sinistră,
Cu dungile ei argintii pe mijlocul străzii
Se mişcă lent,
Un râu care nu duce nicăieri.
De cealaltă parte-a ferestrei,
Luna despică,
Rotundă şi clară,
O noapte sidefie, de culoarea unei prune.
Ea nu poate lumina oraşul:

[...] Citeşte tot

poezie de Amy Lowell,1874-1925, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am oprit o clipă timpul

Am oprit o clipă timpul nefiresc de îndrăzneţ
Vrând a-i măsura trufia, fără cel mai mic dispreţ,
Prea ne face vreasc devreme ofilindu-ne în vrej,
Prea ne-ameninţă cu goana ameţindu-ne vârtej.

Am oprit o clipă timpul întrebându-l încotro
Nisipeşte-n cer destine dirijând noul tango,
Între naştere şi moarte credincios ne urmăreşte,
Iar de nu-i urmăm menirea, mânios ne pedepseşte.

Am oprit o clipă timpul ascultându-i furca-n tors
Eu, nevinovatul sorţii, lut de vlagă aspru stors,
Voi, ce aţi primit ninsoarea, curioşi o adunaţi
În căuşul alb al vieţii... răbdători vă resemnaţi.

Am oprit o clipă timpul într-un mod întâmplător
Când îşi pregătea reduta, el mirabilul actor,
Şi fura în drumu-i grabnic veşnicia din nisipuri,
El, bătrânul vagabond, vechi pirat de anotimpuri.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond

Nu ştiu de ce, nici cum, de glorie sau de dezastru,
Şi nici n-aş putea spune c-am ştiut vreodată.
Raiul pentru mine e cerul cel albastru,
Pământul e drumul pe care paşii mei îl calcă.

Nu le ştiu numele şi nici ce sunt – nu li-s grănicer –
Şi nici n-aş putea spune că voi şti, atâtor lucruri.
Nu ştiu cine-i Dumnezeu, e doar o stea sclipind pe cer
Deasupra dealului bătut de vânturi.

Nu ştiu nimic despre Viaţă,-i o capcană doar
De când fac ochi, în zori, şi până la culcare.
Nu ştiu ce-i Moartea, poate-i numai o piatră de hotar
Plină de păducei şi de muşchi moale.

De ce trăiesc şi de ce planeta se roteşte de-ani şi ani?
Sunt întrebări pe care nu le pun – puse deoparte, vraf.
Semnul meu e hanul dosnic, focurile-aprinse de ţigani
Şi drumul singuratic, plin de praf.

poezie de John Masefield,1878-1967, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem erect

s-ar putea crede că toţi copiii din flori
sunt făcuţi prin fotosinteză şi că
se poate chivernisi iubirea
punând-o deoparte pentru zilele negre
sau c-ar fi deajuns să spui stereotipic cuvinte
convenţional tandre
ca rugăciunile bălmăjite în grabă
s-ar putea crede că toţi nervii
complotează în sintonie cu virtuţile
să le prefacă în vicii
şi că a fi poet este un handicap
un suferind de vreo boală precum cele venerice
ori un creion înfipt drept şiră spinării
deget mereu prisosind
s-ar putea crede că poţi fi erect doar stând mai întâi
îndelung smerit într-un sine golit
dar
până la urmă
ne ţinem de cuvinte chiar şi tăcând
ca de bastoane supraelastice

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!