timp şi vagabondaj

Destine

Îi vezi, pe ploaie şi pe vânt,
Şi după zile fără pâine,
Cum dorm alături – pe pământ –
Doi vagabonzi: un om şi-un câine.

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vagabond prin durerile altora

niciodată nu am fost atât de fericit încât
să-mi povestesc durerea
primei dureri din ziua de azi
îndurerată şi ea
din cauza
a ceea ce nu putea fi pentru mine-
un biet vagabond hoinărind
prin durerile altora

şi ce dacă durerea îmi anesteziază lacrima

orice lacrimă are povestea ei
şi-n fiecare poveste
sunt eu -
vagabondul ce stă la margine de drum
cerşind
mângâiere zilei

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Oratorul a cuvântat patetic
Pentru solitara lună, pentru motivul estetic,
Pentru toate culorile, pentru obstacole
Şi pentru fel şi fel de miracole.

Creatorul naiv. Oamenii hohoteau.
Numai privighetorile înţelegeau,
Numai licuricii, teii, biata păpădie
Acompaniau divina melodie.

Anii stau roată, palatele semeţe.
Disputele generale se purtau pentru coteţe.
Biata reverie se uscase
Jocul cu amărăciune dezertase.

Cândva oratorul a dat ortul popii.
L-au jelit numai greerii, plopii
Nebunii, vagabonzii, elevii repetenţi.
Principii erau absenţi.

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ce regăsire triumfală după un sfert de veac aproape!...
Îţi mai aduci aminte, mare, de-Argonautul epigon
Ce-ţi fragmenta imensitatea
Într-un caiet de versuri şchioape
Şi-ţi profana tridentul clasic cu simple urme de creion?

Aceeaşi rece-mbrăţişare de-albastru, violet şi verde,
Aceeaşi mută întrebare "de ce", "de unde", şi "de când",
Şi-aceeaşi inutilă goană spre orizontul ce se pierde
În golul circumflex din care pornesc Sirenele cântând.

Te regăsesc aceeaşi mare, cu-aceeaşi tragică poveste,
Cu-aceleaşi vânturi vagabonde,
Cu-aceeaşi lună cap de mort
Şi-acelaşi glas care mă cheamă, -
Deşi mi-ascunde cine este:
"Sosesc corăbiile, vino, să le vedem cum intră-n port".

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 1 (10 decembrie 1921)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

scot capul pe geam / afară lună plină
ce romantic se aude
latră un câine vagabond
o tigaie de cartofi
duios prăjindu-se-n surdină

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

Mai! Mai! şi aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.

Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.

Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa soarelui

lui Mihail Sadoveanu

Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit...
Sunt vagabondul zilei de-a pururi solitar -
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.

Cu magica-mi baghetă uriaşe -
Stăpâna hotărârilor eterne -
Deştept măturătorii albelor oraşe
Şi-adorm întârziaţii negrelor taverne...

Dau fluviilor graţii de reptile,
Dau mărilor priviri fosforescente,
Iar munţilor din zare, aspecte de gorile,
Şi brazilor, pe coaste, poziţii indecente.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Zeul nopţii umblă pe stradă.
E foarte afemeiat şi beţivan,
Îl cheamă Stafie, Poveste, Ivan
Şi-l ţin felinarele să nu cadă.

L-am întâlnit în grădina oraşului
Zăpăcit, cocoşat, de o cruntă paloare.
Mirosea a infern, a candoare
Şi semăna groază ca ochii ocnaşului.

Fremătau crizantemele de spaimă,
Îndrăgostiţii aveau impresia unei ample zădărnicii,
Toţi vagabonzii meditau nemernicii.
Numai luna era plină de îndrăsneală şi faimă.

Zeul nopţii m-a sărutat pe frunte.
Buzele lui aveau gustul morţii.
Am mers alături până la pervazul porţii
Unde m-a lăsat cu toate grijile mărunte.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pena din Simple nimicuri (1940)
Adăugat de Anisoara Elena Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe şine de tramvai

Tramvaiul îl poartă zi de zi pe aceleaşi străzi
pe care el nu le vede niciodată.
Aglomeraţie, vacarm de sunete amestecate,
(viaţă, viaţă, viaţă!)
dar el nu întâmpină probleme:
şi-a înzestrat urechile cu o pereche de căşti
ce pare că
au crescut din propriul trup.
Zi de zi, tramvaiul trece pe lângă aceeaşi florărie,
mai e şi un parc din care răsună vocea unor copii:
"Soarele! A ieşit soarele!".
La colţ aceleaşi tomberoane
se revarsă generos,
spre deliciul aceluiaşi câine vagabond şi al cerşetorului,
care împart frăţeşte prada.
Ce bine că el nu aude, nu vede nimic!
Ochii lui sunt deschişi spre o altă lume,
preocupaţi intens să updateze şi să upgradeze
sistemele ce se învechesc,
somnul şi mersul,

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rocky: Aşa sunt bărbaţii. Râd când vorbeşti murdar. Cred că eşti drăguţă, dar, după un timp, iţi faci o reputaţie şi aşa se sfârşeşte totul. Nu primeşti niciun pic de respect, înţelegi? Niciun respect. Trebuie să folosesc un cuvânt urât – Târâtură... Nici nu trebuie să fii aşa, trebuie doar să te comporţi ca una şi gata... Nu îşi vor aduce aminte de tine, ci de reputaţia ta. Dacă umbli cu oameni de treabă, ai prieteni de treabă, înţelegi? Umbli cu oameni deştepţi, ai prieteni deştepţi. Dar dacă umbli cu vagabonzi, vei avea prieteni vagabonzi. Vezi, un simplu calcul matematic.
Marie: Să te ia naiba, tâmpitule!

replici din filmul artistic Rocky, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de vers

privesc cu ochiul frunţii ca un ciclop
veacul amăgirilor cu munţi de speranţa
am înfipt în glie rădăcini ca un plop
frunzişul de gânduri să capete nuanţă.

îmi extind destinul în magic Univers
în palmele căuş să adun stele
din inima credinţei curg lacrimi de vers
mă spovedesc la Lună cu păcatele mele.

îmi reproşează că n-am iubit destul
lumea aceasta cu demoni vagabonzi
de zei incompetenţi pământul e sătul
şi tremură lumina în îngeri pudibonzi.

sufletul se zbate în carnale corzi
Doamne iertarea te rog să-mi acorzi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram plecat din gânduri

Când noaptea mă locuia la mansardă
şi desfăşurarea timpului era înrudită cu neantul
eram plecat din gânduri,
lumea nu mă ştia în niciun fel
sau mă neglija.

Mă scăldam într-o apă curgătoare cu maluri abrupte,
nu-mi dădeam seama de pericole,
iar moartea nici n-o luam în considerare,
aşa am petrecut o vreme
fără nicio temere
de care azi mă lovesc la fiecare pas.

Am fost neastâmpărat şi mândru,
dezbrăcat de mine însu-mi,
să descoper lumea
în care m-am pierdut mai târziu,
vagabond în jumătatea de veac
alungată din cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

[...] Citeşte tot

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Survolare

sunt eu acela care sunt mereu
în orice ipostază survolată
şi timpul din sejur e tot al meu
şi lumea, când mai lungă, când mai lată

am rătăcit aici nici nu ştiu când
am rătăcit aici nici nu ştiu cum
când căutăm o boaghe de cuvânt
şi regăseam doar pasăre în scrum

şi dac-a fi cumva să nu mai fiu
acelaşi chip de lut din traectorii
din umbre rătăcite prin pustiu
aş face sensuri noi, aleatorii

şi bradul de Crăciun, împodobit
cu stele din Pleiadele polare
l-aş arbora la margine de schit
le-aşi savura în lentă survolare

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (17 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de ceară

Sub floare ninsă s-a uscat
O lacrimă de primăvară,
Mă înalţ din mine peste sat
În noaptea stelelor de ceară.

Un câine vagabond mai latră
Ador nebun de lună plină,
Cărbunii stinşi veghează-n vatră
Şi masa-i pusă pentru cină.

Pe laviţa din colţ un dor de mamă
Cu ochii duşi, de abia mai cată
Cu glasul stins ea cheamă
Feciorul dus la geam să-i bată.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să mori tu?

Tu nu eşti frumoasă, Marta, însă capul tău cel blond
Când se lasă cu dulceaţă peste pieptu-ţi ce suspină,
Tu îmi pari a fi un înger ce se plânge pe-o ruină,
Ori o lună gânditoare pe un nour vagabond.

Astfel treci şi tu prin lume... ca un basmu de proroc!
Eşti săracă dar bogată, eşti mâhnită dar senină!
Ce să plângi? De ce să mori tu? Ce poţi oare fi de vină
Dacă faţa ţi-e urâtă, pe când anii-ţi sunt de foc.

Când ai şti tu cât simţirea-ţi şi privirea-nduioşată
Cât te face de plăcută şi de demnă de iubit,
Tu ai râde printre lacrimi ş-ai ascunde negreşit
În cosiţa ta de aur faţa-ţi dulce şi şireată.
Altele sunt mai frumoase, mult mai mândre, mai bogate,
Dar ca marmura cea rece nu au inimă de fel.
Pe când tu... eşti numai suflet. Eşti ca îngerul fidel
Ce pe cel care iubeşte ar veghea-n eternitate.

Şterge-ţi ochii, blondă Marta... ochii-ţi negri... două stele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nava de linie e-o doamnă

Nava de linie* e-o doamnă,-ntotdeauna mândră şi semeaţă,
Crucişătorul, soţul ei, îi oferă protecţie şi o răsfaţă;
Dar vai de navele comerciale, pistrui pe apele marine,
Umblând de colo până colo, ca tine şi ca mine!

Umblând, Jenny, din port în port, de la ponton la ponton,
De la docurile din Portsmouth la tramvaiele din Fratton;**
Tot aşteptând, Jenny, îmbătrânim între-un dig şi-alt dig,
Rătăcind de colo colo, Jenny, aşteptând în frig!

Nava de linie e-o doamnă sulemenită şi plină de strălucire,
Când dă peste-un necaz, pentru toată lumea e-o nenorocire.
Crucişătorul, soţul ei, stă mereu lângă ea, gata-n ajutor să-i sară,
Dar vai de navele comerciale, care trebuie să-ncarce sau să moară!***

Nava de linie e-o doamnă, iar rutele ei sunt sigure pe orice ape;
Crucişătorul, soţul ei, întodeauna-i este-aproape;
Dar vai de navele comerciale pe care nimeni nu le protejează,
Trebuie să-şi facă treaba cum pot, fără niciun fel de pază!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescar pe mare

Pe Treptele de Aur stă un om cu faţa numai riduri, uscată iască,
Aşteptând răbdător în Împărăţia Cerurilor să păşească.
Îl înfricoşează-un glas, venind de sus şi, totuşi, parcă din abis:
"Ce-ai făcut tu pe pământ să meriţi intrarea-n Paradis?"
Deşi cuvintele erau blânde,-abia şoptite,-a simţit în suflet fiori reci,
" Am fost pescar pe mare, Doamne, ani aproape patruzeci."
Poarta de-Aur s-a deschis larg, iar sfântul Petru de după auritul gard:
" Fă-te-încoa', vagabond bătrân, tu ţi-ai avut deja partea ta de Iad."

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se deschide

ca să se închidă
din nou fără baghetă
stăpâna fluviilor fosforescente
dă munţilor râpe în poziţii indecente
e vagaboanda apusului meu
de soare întârziat în taverne negre
mizere cum sunt sufletele noastre
adorm fredonând în calda-nfiorare
mă face să mă simt un smochin uscat
m-aş urca pe un soclu
de bazalt azvârlit în mare
se deschide în gesturi autoritare
şi-mi porunceşte să mă ascund
în braţele cu lună plină

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!