viaţă şi vulturi

Non omnis moriar

Clădit-au grecii doară cetăţi de fală pline
Şi temple mari şi ziduri ciclopice-au zidit,
Dar toată măiestria clădirilor eline,
Columnele de marmur şi templele divine,
De mult s-au năruit.

Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea
Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc:
Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea?
Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea
Poporului grecesc?

Nu murii ţin pe-o gintă, căci murii pot să cadă;
Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc şi mor:
Bărbaţii numai poartă putere şi dovadă,
Dar nu prin fier şi lance, ei nu înving prin spadă,
Ci-nving cu mintea lor.

Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri;
Trăiesc, ca să creeze, şi trec ca nişte regi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea scăpase cu o scânteie de viaţă, căci fraţii nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică şi nu i-a retezat capul. El, viindu-şi niţel în simţiri, şi neputându-se scula, a început a geme de durere şi urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca şi răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că şi ursul vine în ajutorul lui Ţugulea, se lăsă din zbor iarăşi lângă dânsul. Abia mai putu Ţugulea să spună şi ursului ce păţi. Apoi cu grai stins ceru niţică apă. Vulturul se repezi la fântână şi-i aduse apă în guşă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, şi să-i aşeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Ţugulea bău.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri,
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de cer

Aproape de cer
Privirea mea a întâlnit
Liniştea.
Era un ţipăt de vultur
Şi tăcerea grea a stâncii.
Paşii m-au purtat
Pe oglinda în care se vedeau
Brazii, şi în spatele lor
Sufletul meu, mare,
Ca o pânză goală.
Atunci pe ea am pictat
În culori liniştite
Viaţa

poezie de Mihaela Manole
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Ei spun că şacalul şi cârtiţa
Beau din acelaşi pârâu
Din care bea şi leul.

Şi mai spun că şoimul şi vulturul
Îşi înfig ciocurile în aceeaşi carcasă
Şi trăiesc în pace unul cu altul
În prezenţa unui trup mort.

O, iubire, a cărei mână domnească
Mi-a înfrânat dorinţele,
Înălţându-mi foamea şi setea
Spre demnitate şi mândrie,
Care n-a permis părţii puternice şi constante din mine
Să mănânce pâinea sau să bea vinul
Care-ar fi putut tenta partea mea ezitantă.

Mai degrabă lasă-mă să flămânzesc
Şi lasă-mi inima să se usuce de sete,
Şi lasă-mă să mor şi să dispar

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioana d'Arc la români

Fiecare cu revoluţia lui
unii
se mişcă alţii stau toată viaţa de
pildă poetul E un zero în căl
duri Se dilată spre inefabil
Poţi să te întrebi de ce
Însă n-are niciun rost
Să cauţi răspunsul
Pentru că-i suficientă
doar
întrebarea
Restul e cuvântul
Iar cuvântul este infinit
Şi-aceasta o ştie orice copil
PS
Nu mai insistaţi
Copilăria este rugul nostru
cel mai intim

Costel Zăgan

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (6 ianuarie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

Lin, mai lin coboară cerbii pe la sate
Au în corne ramuri tinere de brad
Trece Vicleimul, ceas de taină bate
Pruncii prind cu mîna stelele ce cad.

Pomul plin de iarnă iarăşi luminează
Poleite daruri, globuri de rubin
Parcă e un vultur care stă de pază
Ca să nu se piardă un popor creştin

La Mulţi Ani! – cu bucurie, florile dalbe
Domnu-n pace să vă ţie, florile dalbe
La Mulţi Ani! – şi spor în toate, florile dalbe
Cu belşug şi sănătate, florile dalbe.

Îmbătat de slavă, sufletul se pleacă
În străvechi legende, iar ne regăsim
Cît avem colinde, ţara nu-i săracă
Glorie acestui sanctuar sublim.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul cu un vultur în deget poezie

[chei spre nemurire]

mâna arcaşului
degetul de rubin al vidului
verbul a fi struneşte aprig coarda vieţii
inima ţipă
dezgolită de pleoape

în oasele mele vulturii îşi înghit morţile
cu o foame uscată

priveşte
îndărătul lui
ochiul sferic tatuează zboruri pe văzduhuri ardente

limba mea
pârjoleşte cuvintele

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brevi finietur

S-a deschis sicriul toamnei
Şi cu aripi largi de vultur
Au pornit în plâns şi geamăt
Aspre, furioase vânturi.

Ţăndări de cristal se-avântă
Pe-o aripă nevăzută...
Săgetând prin goale spaţii,
Tina-n clocot o frământă.
...........................
Ca un gând trecu un fulger,
Scăpărând spre asfinţit;
Ca o viaţă omenească
Se pierdu în infinit.

Şi privind prin geam în noapte,
Îmi trecu un gând în fugă:
,, Pentru ce în fulgerarea-i
Viaţa-mi pare-atât de lungă?''...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tunetul

Pe lanul lung şi verde, cu grâul răsărit,
O umbră călătoare se-ntinde-ncet şi trece,
Precum un râu de munte când gheaţa s-a topit
Se varsă peste maluri, câmpiile să-nece.

E umbra unor nouri albii, uşori, mărunţi
Ce lunecă sub soare, clădind un lanţ de munţi;
Ei vin în mezul zilei c-un surd şi tainic sunet
Şi, ca semnal de viaţă, aprind în cer un tunet.

Văzduhul bubuieşte!... pământul desmorţit
Cu mii şi mii de glasuri semnalului răspunde,
Şi de asprimea iernei simţindu-se ferit,
De-o nouă-ntinerire ferice se pătrunde.

La răsărit urare! urare la apus!
Un cârd de vulturi ageri, rotindu-se pe sus,
Se-nalţă ca s-asculte mult vesela fanfară
Ce buciumă prin nouri frumoasa primăvară.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vietăţi foiesc
Pale-n jurul meu.
Îşi zic că trăiesc,
Să le crezi e greu.

Lupii nu au colţi,
Bardele tăiş,
Vulturii sunt morţi
De un rău pieziş.

Potolite-acu'
dorm ca în sicriu.
Mămăliga nu
Explodează, ştiu.

poezie de Dan Predescu din Placenta de gheaţă - poeme elementare (2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnaj

Mă dor copacii din pădurea ţării,
Că li se curmă viaţa prematur,
Că nu mai mângâie cu coama norii,
Iar cetinile-s pline de cusur.

Când brazii plâng răşini de rană-adâncă,
Că urlă fierăstraie-n vârf de stei,
Când vulturii heraldici ni-i alungă,
Şi nu-s vitejei să strige alelei.

Izvoarele devin tot mai amare,
În munţii tot mai goi şi otrăviţi,
Când Dumnezeu se mută din altare,
Si vanitosi uităm sa fim smeriţi.

Ne vânzolesc din nou străinii ţara,
Şi parcă nu ne pasă de nimic,
Nu mai vedem c-am devenit povara
Şi gliei sacre propriu' inamic.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulturul

Vulturul m-a muşcat de mână când l-am încătuşat,
Dar s-a-nvăţat cu mine şi stă legat în curte;
Un câine l-a umplut de purici, pisica l-a scuipat.
Îi place viaţa nouă... În grohăituri scurte,

Mănâncă mult... i-e lene... începe să se-ngraşe.
În ochii mici şi roşii zadarnic caut cerul;
Aripa i-e greoaie, privirile sunt laşe,
Vulturu-şi pierde zilnic simbolul şi misterul.

Găinile trec calme, cotidiane, proaste,
Pe lângă el. Vulturul ia graţii de păun;
Imperial se uită la păsăreasca oaste,
Căci el numai cu porcul se simte frate bun...

Îl oboseşte bolta de-atâtea ori brăzdată,
De nu-şi înalţă ochii spre cerul azurat?
Vulturul nu-şi ridică privirea niciodată,
Căci a lăsat-o veşnic spre stârvul căutat...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacul vulturilor

Între crestele alpine
Unde vulturi mândri zboară,
E un lac cu unda clară
Şi sclipiri diamantine.

Niciun drum, nicio cărare
Nu străbate printre ţancuri
Şi el stă aşa de veacuri
Neştiut de lumea mare.

Iarba verde, ca o haină
Malurile-i înveleşte,
Iar legenda povesteşte
Că ascunde-o sfântă taină.

Cel ce bea din apa-i vie
Şi se roagă cu credinţă,
Izbăvit de suferinţă,
Va trăi în veşnicie.

poezie de Octavian Cocoş (10 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda trandafirilor

O mamă tânără-ntr-un sat
Al Indiei, trăia iubită
De soţul ei şi fericită
De multe câte i s-au dat.
Statornică-i trecea viaţa,
Cum trece-n farmec dimineaţa
P-un câmp frumos şi plin de flori.
Şi i-au dat zeii-ndurători
Un copilaş, ca el să fie
Cea mai înaltă bucurie
În traiul ei de rău scutit.

Dar într-o zi s-a îmbolnăvit
Cel dezmierdat din mână-n mână,
Şi s-a zbătut o săptămână
Şi-a opta zi el a murit.

Din lut era; s-a întors în lutul
Creării noastre-a tuturor!
Şi mama-şi blestema trecutul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea refuz să cânt cântecelul acela cu "la mormânt eu nu vreau lacrimi", lălăit cu atâta aţâţare de oameni pe care alminteri îi iubesc şi îi duc în mine oriunde sunt, dar, dragule, simţi tu ce-i ăla mormânt? De pilot? Ce e sub pala aceea de elice înfiptă în pământul cimitirului militar? Ştii tu efectiv ce e acolo? Glorie, uniforma bleumarin, cerul senin, vulturul de pe piept, tresele de la mâneci, toată faţada aceea cumplit de mototolită, dacă ar fi doar asta, da, aş cânta şi eu de lacrimi şi morminte. M-aş defula, în acel cântecel, poate am şi eu nevoie... Dar acolo sunt aliniate de fapt vise frânte, ani care mai erau de trăit, glasuri de copii pustiiţi pentru totdeauna şi plâns de femeie tânără răsucită fierbinte noapte de noapte în patul acum prea lung, prea larg, şi mai e ceva din fiecare dintre noi, lăsat perpetuu în fiecare groapă cu pală de elice deasupra. De asta nu pot să cânt despre morminte.

Doru Davidovici în V de la victorie (1987)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicului F. I

Visuri trecute, uscate flori
Ce-aţi fost viaţa vieţii mele,
Când vă urmam eu, căzânde stele,
Cum ochiul urmă un meteor,

V-aţi dus cu anii-mi, ducu-vă dorul,
Precum cu toamna frunzele trec;
Buza mi-e rece, sufletul sec,
Viaţa mea curge uitând izvorul.

Candel-a ştersei d-argint icoane
A lui Apolon, crezului meu,
Mă topese tainic, însă mereu
De ale patimelor orcane.

Sau ca un nour gonit de vânt,
Alerg pe calea vieţii mele,
O buhă care, ţipând a jele,
Bântuie urma unui mormânt.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de roşu, fără sonor

se lăsa o pâclă peste munţii mei
nu ţin minte să fi iubit atât de mult pădurea

zilnic primeam animale în casă
să stea la masă cu noi
tigri vulturi urşi oameni fără suflete
unii chiar mă îndrăgeau
mergeau cu mine pe acoperişul blocului
cântam din u2 ne luam de gât

săream cu ochii deschişi ne transformam
într-o altă viaţă în avioane de război
venea salvarea şi totul era atât de minunat
atât de roşu fără sonor
atunci înţelegeam de ce ne mai iubeam
eu şi cu vulturul eu şi cu tigrul eu şi cu

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele iubiri

Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-aşez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunaţi sub ploi de stele.
Brazii mei înalţi şi plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulţit în mii de copii,
Chipul tău au să ţi-l vadă.
Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunţii tale.
Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.
Dacă alte lumi, plecată
Cu-ai tăi paşi ai să alinţi,
Îţi va fi şi-atunci păstrată
Urma paşilor fierbinţi.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!