Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dumnezeu și cuvinte

Citate despre Dumnezeu și cuvinte, pagina 24

Textele de mai jos conțin referiri la Dumnezeu și cuvinte, dar cu o relevanță mică.

Exiști

palmele ochilor mei
îți cuprind hulubii cu pliscurile privind către Dumnezeu
ca lacrima unui orb
mă dor curbele coapselor tale
genunchii
ofrande ce-nsoțesc rugăciuni
moliciunea pânteculului
pernă pentru fruntea unui timp destinat
iar dorul din priviri
ahhh
dorul
iți duce suspinul spre blues

ești atât de frumoasă
femeie
încât teama e gheară de vultur în tendonul iubirii

Doamne
psalmii tăi nu-i așeza peste cuvintele mele
clipa ei

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Puterea dragostei

Apostolul al cărui nume-l port,
Mi-a fost, în deznădejde, un suport,
Că vorbele-i, din Cer aduse, sunt
Lumină a iubirii pe pământ.

Credința îmi e far spre Dumnezeu,
Dar tot ca Pavel, am gândit mereu,
Că mult mai tare-n lumea asta este
Doar dragostea din lumile celeste,

De unde își primește și izvorul,
Așa cum rânduit-a Creatorul,
Ce-a scris în Cer a lumii epopee,
Și-n dragoste-a scăldat-o pe Femeie.

Mă iartă dar, Apostole, că-n minte
Am reținut, din sfintele-ți cuvinte,
Că-n dragostea Femeii pot și eu
Să fiu, în viața asta, Dumezeu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rețetă de umor

împrospătez gânduri cu picanterii
câteodată sunt un un bizar reper
pun peste cuvinte sare și piper
rețetă de umor cu pedanterii.

îmi reproșez mereu că mă grăbesc
să ajung la suflete cu romantismul
crezând c-am dezlegat iluminismul
strângând în ființă miracolul lumesc.

mă confesez mereu cu ușurință
și nu știu dacă înțelegere găsesc
poate de la Dumnezeu să mai primesc
cumpătarea ce mi-ar fi de trebuință.

am cumpărat fantezie gram cu gram
să o împart frățește pe Instagram.
|

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

mi-ați vrut bine – II

ce-ați crezut atunci
în 21 ianuarie 2007, cã tai trepte
cuvintelor sau etapizare drumului meu,
la plăcere, așa?!

Sensul acelui mesaj abia astăzi
l-am atins
ieșind din rana pământului
vierme umil

Nu știam că premoniția,
minunile care au urmat îmi cunosc
numele
și, mai ales, adresa!

Nu știam mai departe
de o durere de măsele, o febră
musculară sau o banală insolație… nici
câtă iubire a zvârlit Dumnezeu –
împreună cu amarul peste lume.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vivisectând cuvântul

litere se-adună la horă pe fila albă
condeiul se adapă cu picuri de cerneală
emoții motivate de fericirea dalbă
cuvântul se-nveșmântă în haină de gală.

din iubiri mirene se naște un poem
în cristelnița luminii se botează
dulcele grai lansează un fonem
mirările de noapte scânteiază.

vivisectând cuvântul curge sânge
se adună tristețea în sufletul meu
sunt deseori o literă ce plânge
după un ideal cu bunul Dumnezeu.

lumina ce pătrunde mă constrânge
să aflu de la ea cine sunt eu.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Portret de lume

Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toți oamenii în jurul ei roiesc,
Mulți uită să mai meargă pe acasă,
Iar alții cred că doar așa-i firesc.

Despre cei sfinți vorbesc cei cu păcate,
În fața celor mulți să pară sfinți,
Voindu-și lor să-și poată da dreptate
Că sunt părinți pentru ai lor părinți.

Sunt judecați cei ce-și cunosc greșeala
Lăsați în pace sunt cei vinovați,
Și chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar și cei morți sunt luați.

Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc și ei n-au timp de-ajuns!

[...] Citește tot

poezie de din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pseudo

pictez în ceas cuvintele, nevolnic
și-mi pari venind în șa de umbre fierte
de nelumină rece să te ierte
când Adevăr la masa ta e stolnic.

în ale rugăciunilor concerte
creșteau mirări iubite-n har statornic
abia zărind finalul cel din ornic
când Dumnezeu deasupra să mă certe.

și așteptând Hristos spre Mântuire
atunci, în nelumire de coșciug
voi stinge-n mine Iad în bântuire.

în mersul tău ți-e talpa ca un jug
chiar de-are-n frumuseți alcătuire;
la pieptul tău o liniște conjug...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sonetul sângelui înnoptat

Cu ochi de vis te beau ca pe o lene
ce mi se-nfige-n gând, oprindu-i goana
pe guri sărutul ne astupă rana
cuvântul ce-a lăsat-n nunți viclene...

Ne înveleam cu umbra-n veci, tirana
aducere aminte-n mâine scene
când ne-om clădi-n zidiri nepământene
în arbori de mormânt suind prihana...

Și duhul ca o veste ne va merge
de Dumnezeu în rugă de cerșit
născându-ne în fără de sfârșit
păcatul rațiunii a se șterge...

Cunosc tăcerii viciu-n minți sculptat
a ști-nțeles de sânge înnoptat...

sonet de
Adăugat de OlafSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atunci când două inimi unește Dumnezeu

Atunci când două inimi unește Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar și o zi de primăvară
Este pentru toată viața... la bine și la rău
Să mergi în doi și atunci când vezi că-ți este greu
Când drumul urcă în sus...
Și atunci când el coboară...

Iubirea nu-i scânteia ce apare și se stinge
Ea-i taina veșniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Și... rostogolind speranțe... inima îți atinge
De acel colțișor de rai...
Ce a fost în Paradis...

Ce poți să faci atunci când tu cu adevărat iubești
Când ești mințit și în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o privești
Și ești gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plătești
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Predilecție

noaptea adorm cu lumina la pat
cu romantismul împăturit sub pernă
să ating în profunzime un vis minunat
departe de necruțătoarea beznă.

noaptea se activează aripile iubirii
și zbor descătușată de tristețe
printre stele la miracolul nemarginirii
fântână de lumină și de tinerețe.

beau rouă stelară și mă spăl pe față
să fie primenit chipul în viitor
în cartea vieții să fiu o prefață
veste a cuvântului nepieritor.

știu că am venit în lume să învățăm
bunului Dumnezeu să ne încredințăm.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O lacrimă

Mă scol dimineața și strig
Și plâng pentru ziua ce vine
Mă strâng dintre lacrimi, mi-e frig
Și lacrima doarme cu mine.
Plângând Te visez, Dumnezeu,
O mare de lacrimi mă-neacă
Și plâng până nu știu nici eu
De poate odată să-mi treacă.

Cu lacrima-n suflet Ți-ascult
Cuvântul și plâng înainte
Mă doare de plânsul cel mult
Și inima asta cuminte.

Și plâng când mă culc și mă scol,
Cu plânsul pe drumuri mi-e somnul
Vin îngeri să-mi deie ocol
Și-n plâns sunt o lacrimă-n Domnul...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oana Frențescu

Mergi cu mine

mergi cu mine,
printre frunzele căzătoare
pe partea soarelui de aur,
să-i colectăm lumina
pentru partea noastră de nord,
cu sentimente îngrădite-n tăceri
și clipe îmbrăcate în alt anotimp.

Să dăm mărturie vorbirii în litere,
prin aerul ascuțit în tăiere
ce ne târăște deasupra cuvintelor,
recompunându-ne existența,
în spațiul unde nu sunt pereți
și nici ferestre conectate spre lume,
visele rămân aici adunate,
timpul încremenește tălpile muritoare
și Dumnezeu șterge temerile zării.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde mai e Petre Țuțea?

Pătimit-a el pentru popor
Vre-o 13 ani de închisoare
De Petre Țuțea, astăzi în obor
Aproape nimeni, habar n-are.

Geniul său știa prea bine
Credința-n Dumnezeu și în popor,
De un deceniu l-am pierdut și azi îmi vine
De Petre Țuțea un mare dor.

În manualul de istorie
Speram c-am să-l găsesc,
Dar comuniștii fără glorie
Au considerat că-i nefiresc.

Nu spun că Păunescu nu merita,
Dar voi vreți să-l scoateți sfânt,
Iar de Țuțea, o elită,
Nu mai scrieți un cuvânt.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Calin Ciprian CugereanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Romanța timpului

arome de gutui din aer respir
toamna blândă s-a cuibărit în cord
găsesc fericirea ca pe un chilipir
în chip de vers, tot timpul îi acord.

suflet ușor ca frunza bătută de vânt
în cântecul ploii găsește alinare
în drumul spre stele își face avânt
cu întrebări înghesuite-n buzunare.

iubirea de munte de izvor de mare
freamătă în inima ca un drapel
cu stoicism mă-ndrept spre afirmare
unde Dumnezeu mă cheamă la apel.

mă învălui cu lumina iubirii de cuvânt
cu romanța timpului cântată de vânt.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Lumina

Matinală ca de fiecare dată, stau în scaunul pierdut...
Mă ridic spre a zări lumina și apoi mă ascund...
O lumină vie mă acoperă cu un văl de lumină,
Suspin, lăsând loc adierii de vânt...
Stau în lumina din mine...
Mă apropi de vers,
Mă ancorez în sufletul meu
Descriu cuvintele până devin chiar lumină roz,
Privesc lumina până devin spațiu...
Adorm cu ultimele cuvinte...
Timpul se adună...
Lumina devine ultima speranța spre rai...
Dumnezeu îmi dă mâna și mă privește atent
Sunt doar un om... visez și mă luminez...
Timpul se risipește în vămi...
Sufletul mi-e luminat...
Ultimele cuvinte se scriu înrămat..
Devin o rază de soare... devin un fir de iarbă
Devin o stea sau poate luna ta...
Stai în lumină... timpul se risipește în zori...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune înainte de naștere

Nu-s încă născut; ascultați-m㠖
Nu lăsați liliecii însetați de sânge, șobolanii,
nevăstuicile sau vârcolacii să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; consolați-m㠖
Mi-e teamă că rasa umană mă va-întemnița-între ziduri înalte,
mă va amorți cu droguri tari, mă va-înșela cu minciuni ispititoare,
mă va chinui-n camere de tortură, mă va-îmbăia-n sânge.

Nu-s încă născut; aveți grijă de apa-n care voi fi scăldat,
de iarba prin care voi trece, de copacii cu care voi vorbi,
de cerul care-mi va cânta, de păsările și de lumina
din spatele gândurilor mele care-mi vor conduce pașii.

Nu-s încă născut; iertați-mă
pentru păcatele pe care le va săvârși lumea prin mine,
pentru cuvintele mele care vorbesc despre mine,
pentru gândurile mele care mă judecă,
pentru trădarea comisă de trădătorul de lângă mine,
pentru viețile pierdute când lumea ucide prin mâinile mele,

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Nici Dumnezeu nu ar fi fără poveste

și chiar dacă ar exista
în lipsa cuvintelor
ar fi mult prea puțin
într-o lume neștiutoare
.......................
precum un fum
în lipsa focului
ori ca o iubire
nerostită
.......................
povestea e primul pas spre neuitare
ca prima dăltuire
ori ca întâia mâzgăleală
pe un perete mort
într-o peșteră vie
de la stânga spre dreapta
sau aiurea
altfel nici timpul nu s-ar fi lăsat prins
într-o clepsidră
de unde să cearnă povești

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Arghezi

Testament

Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi și gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Și care, tânăr, să le urci te-așteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Așeaz-o cu credință căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi,
Al robilor cu săricile pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapă-n condei și brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plăvani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite

[...] Citește tot

poezie celebră de din Cuvinte potrivite
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Tudor Arghezi
cumpărăturiCartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.00- 13.99 lei.

Egonegare

Ne ninge-n văz, cu moartea în spinare,
Pe gură de pruncie-albind în voce...
Învăț, de plouă sânii tăi feroce,
Cuvântului a tainei agregare.

Pe când pe-adânc era un vis atroce
De doi chemat, suiam în piscuri rare
La Dumnezeu carnal iubind mirare
În sânge păsări zborul să-l invoce.

Negându-mă-n micime-s stinsul faur,
Mai răstignesc un stih în albe cruci,
În plumb de trist chemând din soare aur.

Că iarnă iarăși între noi aduci
Plutindu-ne pe ochi zăpezii plaur
Ce-i navigând în jos pe nori năuci...

sonet de
Adăugat de NixSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La porțile cerului

porțile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veșnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi și cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină și pe cerul nopții
în viața după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoții

porțile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 24 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre Dumnezeu și cuvinte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook