Emil Cioran despre durere

Dacă esenţele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor. Să rămânem adică aici pe pământ, să ne compromitem şi să ne lichidăm ca amăgiri între amăgiri. Esenţele ne distrug dincolo de lume: este o distrugere mai interesantă, dar nu mai dureroasă. A te distruge cu toţi amărâţii acestui pământ este o renunţare mai mare, mai tristă, mai nemiloasă. Să ştii că lupţi numai pentru amăgiri şi că pentru esenţe n-are rost să faci sacrificii prespune atâtea lucidităţi, atâtea rostogoliri şi atâtea victorii, încât nu te mai poate opri de la un suprem orgoliu şi de la o supremă umilinţă.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi un arbore într-o zi imobilă cu soare şi când frunzele par broderii ale unei inimi în primăvară şi veţi înţelege că toate problemele devin fade în faţa creşterii indiferente a naturii, a inconştienţei ei, în afară de care totul e durere, blestem şi spirit. Sau când ai norocul şi nenorocul să priveşti zilnic un brad ce se înalţă în faţa casei ca o tăgăduire şi o demonstraţie a vieţii împotriva ei însăşi, inutilitatea efortului îţi apare zdrobitoare, şi ai vrea să te subjuge viaţa fără de nume a naturii. Cine n-a invidiat niciodată plantele, nu ştie ce înseamnă teroarea conştiinţei. Slăbiciunea pentru natură pleacă din oroarea de conştiinţă. Spiritul nu-ţi mai spune nimic şi iubeşti atunci lipsa de întrebări şi de răspunsuri ale plantei.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori privesc ţăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feţii sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt ţăran mai amărât, mai pământiu, mai copleşit. Îmi închipui că acest ţăran n-a avut o sete puternică de viaţă de i s-au înscris pe faţă toate umilinţele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrângerile. Oricâte rezerve de viaţă ar dovedi el, impresia nu este totuşi a unei prospeţimi biologice. O existenţă subterană este fiinţa lui şi mersul lui lent şi gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care-am ieşit din văgăuni, din munţi şi din văi. Am privit cerul din umbră şi-am stat drepţi în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea numai febra ne mai poate scăpa... Când va ridica ţăranul român capul sus? În jos am privit de când ne-am născut.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreg amarul fiinţării se evaporă la ideea că oricând e în putinţa noastră să-l curmăm, că ascundem în noi înşine imensa libertate a absenţei noastre şi că ne putem răscumpăra căderea în dureri sterpe sau în banalitate prin genialitatea negativă a sinuciderii. De n-am fi în stare să ne închipuim - şi să ne consolăm astfel - prilejul prin care ne-am face seama, actul infinit al liberării de sine, vieţuirea n-ar avea nicio scăpare din ea însăşi, iar ocna respiraţiei nicio bănuială de văzduh. Dar această idee face din fiecare dintre noi un stăpân, fără a fi totuşi slugi fiindcă n-o trecem în fapt. Să fie oare că adevăratele sinucideri sunt acelea ce nu se consumă? Având reţeta sigură a răului şi a-l purta totuşi mai departe...

Emil Cioran în Razne (2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concepţia creştină şi concepţia curentă a suferinţei sunt fundamental false. După ele, suferinţa este un drum spre iubire, când nu este calea esenţială a iubirii. Dar oare creştinismul numai în această problemă ar trebui corectat? A vorbi de drumul suferinţei ca drum al iubirii este a nu cunoaşte nimic din esenţa satanică a suferinţei. Pe treptele suferinţei nu urci, ci cobori. Ele nu formează scări înspre cer, ci înspre infern. Şi întunericul în care ajungi pe scările durerii nu este mai puţin infinit şi etern decât lumina ce te orbeşte pe scările bucuriei. Suferinţa este o cale de separare, de disociere, este o forţă centrifugală ce te detaşează de sâmburele vieţii, de centrul de atracţie al lumii, de unde totul tinde să se unifice în iubire şi intimitate. Dacă principiul divin se caracterizează printr-un efort de sinteză cosmică şi de participare metafizică la esenţa totului, atunci suferinţa este la antipodul acestui principiu.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru noi, moartea este o surpriză dureroasă şi înspăimântătoare. De aici, frica şi dramatismul. Niciun antic n-a fost surprins de ea, şi astfel şi-au permis un surâs la apropierea ei, de care nu ne putem decât mira. Ei s-au lăsat convinşi de inevitabilul morţii în aşa măsură încât şi-au construit o întreagă artă de a muri, care, oricât am cunoaşte-o, nu ne poate fi de niciun folos.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil ca să mai suferim altcum decât cu inutilitate şi satanism. Orice poezie din Baudelaire spune omului modern mai mult decât excesele sublime ale sfinţilor. Abandonându-ne dezolării ca unui dans sau unei beţii, cum ne-ar mai interesa o scară a perfecţiunii pin durere? Omul modern nu este la antipodul sfinţilor prin superficialitate, ci prin incontrolabilul şi irezolvabilul condiţiei sale, prin complacerea într-un dezmăţ tragic şi prin lunecarea în lumea unor decepţii veşnic reînnoite.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!