Textele de mai jos conțin referiri la moarte, dar cu o relevanță mică.
La masă cu un heruvim
Ades privirea noi ferim
Și când murim, și când iubim.
Rămâne colbul scuturat,
Ca pe morminte-n țintirim.
Deși-nvățăm, de mici copii,
În suflet, gingaș, să privim,
Cu fiecare pas călcat
Săpăm un șanț, ce nu dorim
Să țină, poate,-n matca sa,
Tot ce-am uitat cândva să fim.
Nu cred că timpul știe calea
De-a ne întoarce, dar fugim
Înspre minutele în care
Dorim, iubim și-apoi murim.
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
De ce m-apasă tragic această neputință
De a muta din piatră un miez de nenoroc?
Păzit de false gratii, se pare că n-am loc
În mine, când sub mine e-o mare de căință.
Cu grâu de primăvară încins pe la mijloc
Se-apucă șapte babe să spurce-a mea credință;
Pesemne că e vară și mor de stăruință,
Dar toate mă aruncă pe pajiște de foc.
Și tac de-atâta cale ce lung am străbătut.
Opresc birjarul clipei o clipă, apoi tac;
În urmă se desprinde ce am și ce-am avut,
Iar lumea se deschide un veșnic teatru mut.
M-arunc pe scena lui ca într-un vârf de ac,
Ce pare că-ntr-o clipă, subit, m-a desfăcut.
sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătoria celor care au așteptat alte trasee
noi
când plecăm pe lună
încercăm trasee neobișnuite
de multe ori alegem
ochii iubitei pe moarte
sau mâinile bunicului
care răsfoiesc o carte
trimitem într-o vizită lineară
gustul de toamnă amară
și așteptăm călătorii
să ne bată în cuie
un candelabru din oase
când plecăm pe lună
alegem la întâmplare
o diagonală terestră care plonjează în mare
și ne obișnuim cu adevăruri
cât nuca de cocos
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemare
din limba mea ascuțită
veninul aspru și dulce
mângâie creștetul dracului
aproape de gleznă să-l culce
cu ochii mai triști ca femeia
ce-ngroapă copiii de prunci
orfan e pământul în care
cu îngerii negri te-arunci
și cântecul verde se-aude
în papura nopții subțire
copilul iubirilor crude
mă prinde în horă de iele
când noaptea se numără stele
și luna adoarme-n privire
cămașa ți-e plină de dude
strivite de sânii ei goi
țăranii își caută oi
și tu...
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceva anume
e nevoie de fiecare om
pentru ceva anume
de exemplu
cineva care să știe
cum se ridică din spume
avatarul nefericiților
de cineva care mormăie
nu numai în somn
de cineva care bâiguie
despre orbită
cum că ar fi fost construită
din amalgamuri de cuarț și pirită
e nevoie să fim indulgenți cu aceia
care slăvesc femeia
degeaba, aș zice
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii care nu mai au
Suntem copiii alergării-n cerc,
Și ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.
Pășim cu timpul într-un ceas mărunt,
Din sânul nopții, laptele cărunt
Îndrumă cocoșatele femei,
Cu iarna până-n florile de tei.
Dormiți! Dormiți, vă rog, suntem cuminți,
Ne scuipă moartea asta printre dinți
Și până să ne prindem orizont,
Ne mestecă pământ cu osul bont.
Suntem copiii alergării-n punct,
Pășim cu timpul într-un ceas defunct,
O dată să mai spunem ce-i de spus,
Cu primăvara-n pântecul distrus.
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mirii se miră
Să știi că atunci când tu vei pleca,
Fereastra ce dă în camera mea
Va sparge lumina-n fractali de argint
Și-mi va fi dor, și-am să plâng, și-am să mint.
Să știi că atunci când tu vei veni,
În noaptea din noapte-o s-adun zi cu zi
Și poate puțin dintr-un bob de-amintiri
Și cât mai puțin din zăpada de miri.
Cununia să fie aici, pe pământ,
Și luna de miere în cerul tău sfânt,
Alaiul să poarte trena iubirii,
Așa cum zăpada se-alintă cu mirii.
Mă uit azi la ceasul ce-și bate tic-tacul
Din clipă în clipă, cum tremură acul;
Aștept pe un scaun din lemn de arțar
Să gust depărtarea, cu tot cu amar.
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Litera stacojie
Ȋntr-un sertar, cu o scrisoare,
Penița timpului azi moare;
Cireșe-n slove stacojii,
Grâu în lumini lumânărií,
Un pardesiu pentru stafii,
În ore reci și purpurii.
La geamul vechi, o cucuvea
Așteaptă primul fulg de nea,
Așa cum eu aștept, tăcut,
Ecoul lumii desfăcut,
Pe care iarba a crescut
În drumul nostru-aproape mut.
Îmi sună-n minte-o mandolină.
Pe coarda-ntinsă, coralină,
Un greiere, în pași de vals,
Se-mpiedică atât de fals...
Lăcustele, din dans în dans,
Reinventează un balans,
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pamflet pentru abundența florilor
Ce flori esențiale mi-ai adus,
Iubitul meu, pe soclu roz-bombon.
Aproape că le-aș pune papion.
Cred că iubirea noastră-i dar de Sus!
Ți-aș da să guști puțin dintr-o cianură,
Adusă de departe, de prin Vest,
Acum că primăvara-i în protest
Cu toporașii morți de la căldură.
Cum e la tine-acolo, este cald?
Eu, ca în orice zi, pe inorog,
Alerg să te zăresc zâmbind! Mă rog...
Aș vrea să spun ceva și de smarald,
Și de petunii. Stai, alea nu-s toamna?
Cine mai știe?! Flori sunt peste tot!
Și nu mai pot cu-atâția fluturi! Pot
Să fiu o zână și să fac pe doamna!
[...] Citește tot
pamflet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă soldatului căzut în genunchi
Tăcerea mea-i legată de-ntreaga omenire,
Se-agață ca o cruce de trupuri de martire
Și plumbul se topește până-n călcâiul drept,
Pe buza mea-nflorește sfârșitul înțelept.
Cu apele din lacuri aș plânge moartea mea,
Cu munții și câmpia, firesc, aș cerceta
Cum blocuri de granit pot înverzi și-apoi
Furiile alpine să curgă în puhoi.
Aș cerceta câmpia, deschisă și-nflorită,
De focul verii arsă, secată, mistuită,
Aș cerceta cum păsări se-ndreaptă liniștit,
În fiecare toamnă, spre țări în asfințit.
Dar liniștea mă toarce ca lâna în fuior;
Se-aude ramul veșted ori pasărea în zbor,
Se-aude gândul singur, m-aud și eu în gând,
Cu ochii larg deschiși, aproape lăcrimând.
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Echilibru-n piruetă
Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer și vechiul pământ,
Între liniște și zbuciumare,
Între zâmbet și-adâncă-ntristare.
Nu mă tem de ceea ce este
Între viață și-o simplă poveste,
Între ochii deschiși ori închiși,
Între cei amintiți ori neziși.
Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosință ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.
Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte și-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am și ce sunt, iată, vine!
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E crud balsamul de rubin II
Eu mă îndepărtez și cad în mine,
Mă reașez pe jilțul sufletesc,
Afară plouă-ntruna cu rubine
Și-nvăț cu mine însămi să vorbesc.
La stânga am cristelniți ruginite
Asceții mei, odată, se rugau
Pentru păcatele nebănuite
Ale celor ce au și parcă n-au.
La dreapta mi se-așază porumbelul,
Mai gri ca albul ce era odat',
În față, oaia îmi desface mielul
De blana înnegrită de-mpărat.
Și știu că stau cu spatele spre tine,
Dar nu mi-e teamă, pot să te ignor,
Pentru că sunt născută din rubine
Ce ard înflăcărate până mor.
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acasă
nu știu dacă este
rugăciune
destin
sau hazard
dar s-a întors acasă
fără o aripă
în cuibul fără o pană
și toate-i păreau în plus
pentru o înfruptare cu moartea
secunda îți este infinită
ori
deloc
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mileniul trece în glossar
Eu dac-aș fi o frunză, copacul să-l tăiați,
Acum, când numai toamnă semnez în calendare,
Să fie oare vremea doctrinelor barbare?
Să fie oare timpul din timp să încuiați?
O rapsodie care încet-încet dispare.
Traseul fără linii, un loc de condamnați.
Aceasta e povestea celor abandonați.
Priviți-vă cum stingeți aceeași lumânare!
Ne naștem în spitale și tot acolo-ajungem,
Ne-mprăștiem în lume și tot în noi ne strângem,
Dar poate dacă suntem născuți de-aceeași Mamă,
În apele ei tulburi, cu lacrima, ne cheamă.
Nu ne-am greșit destinul cât am greșit răspunsul,
Doar Tatăl ne-nțelege. Oare și noi pe dânsul?
Voi dac-ați fi călăii, de cine vă-ndurați?
Eu dac-aș fi o frunză, copacul să-l tăiați.
Atunci aveam povestea rostită pe-ndelete,
Cu mama și cu tata, lipiți de un perete,
[...] Citește tot
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Lorena Craia despre moarte, adresa este: