Viorel Muha despre întuneric

Acolo au stat timpurile mele toate

de sus a picurat un bob de albastru
jos s-a întrupat clipa revenirii, fără durere
dincolo de orizont s-a spart tăcerea în fragmente
îmi văd timid braţul ce trupu-ţi în trecut îl cuprinde
cum tresare acum prin cuvinte
un tren şuieră şi îşi duce străinii nopţii, în tăcere
melcul neobosit şi-n paşi de fantomă
în întuneric soarta şi-o duce
la marginea oraşului iubirea se zbate-n noapte
şi strigă cu ghearele, scrijelind trup alb
în cearceafuri de linişti şi-n tainică plăcere
destinul s-a fragmentat pe cărări multimple
împletind trup în fuior de viitor, în timp
am luat la braţ o taină de noapte care mă arde
iar acum aştept să vii încet după mine, pe deal acolo sus
unde cândva în acea casă, au stat timpurile mele toate

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

la ultima întâmplare a nopţii, cu luna
ne-am zămislit iubirea
amândoi sub cearceaful cerului
am fost fericirea
trupul tău, încă este frigul încordării
pielea ta, albă, goală, a rămas ca un petec
pe pântecul lunii
în depărtare soarele este marginea pământului
alungă-ncet, întunericul
rămâi aşa
să privesc ochii tăi imenşi
m-am citit atunci în ei, pentru todeauna

poezie de Viorel Muha (august 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un eu, aşteaptă

ning ruginii frunze-n inima mea
gându-mi rătăceşte anotimpuri
în patru
hoinar sunt prin viaţă
secera lunii culege ultimele fragmente de toamnă
întunecată de rămăşiţe de nor
bătute de vânt
inima-m mai prinde un rest de raze de soare
seara friguroasă îmbrăţişează câmpia
şi uşor se lasă-n apus de întuneric
o alee de plopi conduce strada, spre case
cu coşuri de fum
în tindă se aude câinele cum latră
şi-o fetiţă se zgâieşte cu degetul în nas
la poartă
căruţa greoi se mişca-n lăsat de seară
scârţâind miroase a fân şi-a câmpii
o lumină răzbate dintr-o fereastră spre stradă
ca un pustiu între copaci
un clopot bate toaca, iar sfinţii pe pereţi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar...

sclipire de-o clipă,
mărgăritar în geană
lumină în întuneric stelar
coloane mirifice, calcite
în peşteri de urs polar...

el este voal de tunel
în stâncă săpat cu obidă,
gheară de timp
pictează haotic
un vas ce pleacă hoinar,
acolo în vârf de catarg...

am pus o haină
să fluture
este pentru tine
cu nasture lipsă, cârpită
iară eu jos pe covertă
aştept să trec ocean
plin de ape de clipe

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

September

spartă în cioburi de rouă, o lacrimă
plouă prin toamnă-n chipul tău
sting jar de roşu în obraji fierbinţi
ce ard în bob de strugure, o lumină
apusul strigă prin pana ce cade încet din cer
nu plecaţi voi zilele mele senine
recele pătrunde prin căldura temătoare
raza de soare dezgolită şi străluciutoare
dansează în apus de roşu pe fereastra mea
un fuior dintr-un nor, clipeşte speriat
o aripă zboară albind cerul
liniştea picură ca ceara fără sunet
podeaua amintirilor mele suspină
noaptea luna trimite câte-o rază şi mă înţeapă
cu gheţă-n inimă
firul gândului din deştertul sufletului meu
s-a răcit cu brumă
soarele încă stropeşte cu raze cerul
pământul plâge cu munţii prin înalte ceţuri
prin văi şi-n cetăţi musteşte trecutul

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură şi-al nimănui în gură de canal

mortea-n catacombe sumbre şi-n suflete stinghere plânge
căci şi milă ea are de ce-i ce sunt umili şi părăsiţi
betoane umede-n pereţii întunecaţi, ele parcă dau lumină
la suflete-ngheţate, ce stau prin grote sprijiniţi-n calde ţevi

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii se nasc copaci şi au rădăcini adevărate. Alţii se nasc buruieni în vânt şi se fixează agăţâdu-se prin gunoi şi cioate sau prin colţuri întunecate, temporar. A treia categorie se nasc, nici copac, nici buruiană, ci nişte ciudăţenii atemporale, ciudăţenii care nu sunt dotate cu niciun fel de coloană, ciudăţenii care nu-şi ştiu rostul pe lume decăt prin, ori a fura ori prin a cere, ciudăţenii într-un final chiar pentru ele, o pagubă şi-o dezamăgire.

Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea - lumină

salamandrele sunt unduiri în ape
triunghiul bermundelor ascultă-n tăcere
zborul aripii frânte de taifune
coboară adânc în mine şi are a-mi spune

dincolo de pânza de ceaţă şi nadă
întunericul devine lumină şi-n altă viaţă
eu sunt mireasă pe valuri cu spumă
strig şi nimeni nu vrea să mă audă

trecutul îl duc în spate grea povară
am o mână agăţată drept ancoră
dar îmi este prea mică fragilă şi fină
să mă poată ţine în lumea-lumină

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine

lumile îşi dosesc rănile în noroiul timpului
uitând că ţărâna şi apa
formează lutul prin care trupul a căpătat suflu de viaţă
malurile apelor veştejesc privirile
pentru ochiul
care nu-i decât vremelnic în timp
doliul este păcatul
în lipsa luminii şi-a întunericului

m-am trezit în tresăritul unei clipe
dintr-un sunet trecut ghearele din mine au desfăcut virginităţi
imaginare
trupurile mă ascund de frigul fierbinte
nopţile mă numără în cruci
fără destine

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel

poartă de zăgazuri la orizont
între cer şi pământ întoarce
piatra muntelui zidit
în cetate-vis de trecut trăit

şatra aprinde limbile focului
în noapte pictează ziduri
cu umbre şi fantome spre cer
iar piticul stă în căruţă povestind

mă strecor şi ajung acolo unde...
am văzut sclipirea şi iubirea
irişii tăi punând
lumina pe ziduri dansând

şoapte de întuneric stau la taifas
cu fragmente de fulgere căzute
ce vor să spună şi nu răsună
în valea înnegurată fără şoapte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, departe

inimă pustie
gânduri strivite, zdrobite, obosite
timpul cu pierdere de sens
vine peste mine, intră în mine, răscoleşte
geamuri, întuneric, nopţi stinse
creier cu goluri
carcasă goală fără suflet
undeva la capătul lumii plângând
perete alb, obiecte în jur
eu printre ele, uitat
pierdut în mine, nefericire
o lacrimă zdrobită, uitare
adâncurile mele se separă
în singurătăţi paralele
amare clipe
jumătate rămas undeva
aici, resturi uitate
cărări, drumuri retezate
speranţe pe nisipuri alunecătoare
timpuri ce nu pot fi întoarse

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (1998)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi nu mai sunt!

Întunericul îmi fură lumina,
strâmbă suflete, urăşte viaţa.
Rădăcini simt cum se zbat pe canale negre
sufletul e-n captura minţii,
gâdurile mi se zbat, se caţără
iar eu,
înverşunat strig cu disperare;
- daţi-mi drumul din închisoarea capului,
nu-mi mai puneţi acolo ideile voastre!

Omule!
ascultă-mă şi pe mine;
- de ce strada se uită urât la mine, goneşte viaţa
iar tălpile îmi ard şi asfaltului prea subţire
îi este frig iarna şi-n primăvară se peticeşte?
Sunt zdrobit, carnea mi-e moartă
boturi uriaşe de maşini îmi ignoră viaţa.

Mă simt un nimic
în ochii bulbucaţi din geamul fumuriu.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-lumină II

salamandrele sunt unduiri în ape
triunghiul bermundelor ascultă-n tăcere
zborul aripii frânte de taifune
coboară adânc în mine şi are a-mi spune
că dincolo de pânza de ceaţă şi nadă
întunericul devine lumină şi-n altă viaţă
şi eu sunt mireasă pe valuri cu spumă
când strigă şi nimeni nu vrea să mă audă
trecutul îl duc în spate grea şi veche ancoră
am o mână agăţată de o pană, grea povară
dar ea îmi este prea mică fragilă şi fină
însa are curajul să mă poarte prin cuvinte...
în lumea-lumină

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

atunci când lacrimile se vor zdrobi de pământ
şi vor simţi durerea mea
şi-în cădere lumina din ele se va stinge
să şti!
că viaţa nu-i decât o secundă
ce repede trece!

atunci când privirea mi se va pierde
şi lumina din ea nu va mai fi
să sti!
că întunericul nu poate înlocui lumina
căci viaţa nu-i un privilegiu

să şti că atunci când m-ai uitat
şi vei crede că eşti fericită
mă voi bucura
că viaţa nu-i, decât
o iluzie, un zbor în vânt
un fluture ce am avut impresia
că prin ce-am fost, doar a trecut!

poezie de Viorel Muha (2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

viaţa a fost...
în rotund de geodă zămislită
floare de mină sculptată-n ere
unde...
glaciare coloane de stalactite
ascund taine de timpuri ruginite
ceruri de întuneric fără stele
lumină ce de mult nu mai este
ascunse de timp în praf de uitare
vietăţi ciudate cuaternare
venele pământului în subterane
din cristal de stâncă izvor răsare
rădăcina pădurii în ramificaţii infinite
şopteşte pămânutului ca ea trăieşte
lungi coloane vertebrate în adâncuri
negrul pamântului luându-le culoarea
suflarea lor uriaşă nu se mai simte
au rămas doar oseminte de fostă viaţă

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, cuvântule, eşti esenţa existenţei noastre în ce am fost, în ce suntem şi în ce vom fi. Tu, cuvântule, rămâi şi după ce nu mai suntem, sub forma numelui şi pomenirii noastre. Tu ne poţi face buni sau nebuni. Tu poţi să ne faci curaţi sau murdari. Tu, cuvântule, poţi transforma întunericul în lumină, răul în bine, tristeţea în fericire, poţi uşura suferinţa. Tu poţi să ne ridici deasupra tuturor lucrurilor, dar şi coborî în beznă. Tu poţi salva sufletele noastre. Să facem ca vocea noastră, mâna noastră, mintea noastră să gândească, să scrie şi să vorbescă numai cuvinte lumină. De aceea primul cuvând venit de la Dumnezeu a fost: Să fie lumină!

Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spuneţi-mi!

am început să scriu pe trupul meu
zilele
peniţa vieţii mă zgârâie cu strada dezbrăcată
cerneala este praful din colţul întunericului
unde strigă o fată violată
altundeva la un bloc, o manea zbiară
cuvinte înjurate şi bătute
tramvaiul nu mai are 50 de ani, dar
duce oameni prea bătrâni
suferim
multe etaje cu prea multă foame
duc un etaj cu prea mulţi bani
o iubire este pierdută pentru că-i lipseşte
o îngheţată care nu-i în buzunarul gol
trebuie să fug de-o viaţă dată de voi, sperietoare
mă uit la degete şi-mi număr direcţiile
poate voi începe o nouă zi
nu trebuie să fiu nudist sau nudistă pentru o para chioară
nu sacrificăm tot!
spuneţi-mi că nu sunteţi decât o distorsiune de timp

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt gol

după ce mă vei găsi în mulţimea înghesuită, într-un colţ
al veşnicei ignoranţe din dicţionarul unei limbi
frumoase
dar scrisă pe gardurile vieţii cu nepăsare
atunci să mă înţelegi de ce râd în hohote cu priviri de nebun
de aceea îţi spun că
nu sunt golul celor care scriu litere pentru cei ce nu înţeleg
şi încearcă să rescrie un sfert de veac cu aceaşi oameni
ci sunt un aruncat la margine de vânt turbat
de către cei căţăraţi pe gropile săpate-n mormintele
celor care aşteptă a mai fi speranţă, încă oameni vii
şi nu uita
nimeni nu rămâne fără mormânt

după ce vei afla că întorsul poate fi sacul gol de viaţă
a oricui
şi că cei care aleargă punând gol peste gol
atunci poate vei începe a înţelege
că trecutul este plin de rămăşiţele unor vieţi pline de întuneric
aşa că

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (februarie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de fum

Simt parcă picioarele adânc în nisip înfipte
şi-n ochi lumina ce-mi sădeşte, lacrimi nedorite
Multe din ele au rămas necurse şi secate
căci timpul de multă vreme, nu le mai socoate
Vreau să-mi deschid pentru ele, noi ferestre
să nu-mi las în nisipuri de timp, gânduri înrobite
Privirile în ocean vreau sau în deşert de lumină, să se-adune
far de izbăvire pentru şirul lung din lume de iubiri, ce-s nebune
Sita vremurilor acum văd că nu mai lasă decât ca să treacă
iubiri desperechetate, care pe mese
nu pot fi, nici măcar disecate
Podeaua lumii încet se aglomerează vrând să se prăbuşescă
în neat de hăuri, în goluri de întuneric, cu răsărituri şi apusuri furate
Am pictat amintiri pe fuioare de timp şi pe mici, de viaţă fragmente
cuvinte de-ale mele, încrucişate, în zone de timp interzise
Am luat scara vieţii şi privesc fiecare treaptă, de-i strâmbă
şi dacă umbre de întuneric în furtună, la colţuri pe ea se adună
Şi-acum timpul meu pe mine la margini de ape mă-aruncă
şi-mi strigă supărat, dute acolo chiar de n-ai, măcar nici-o vină!
Un pantof încovoiat şi uscat lângă urma sa, stă pe-o plajă pustie

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!