Viorel Muha despre toamnă

Gânduri ruginite

dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc ceţuri
sărutul frunzei atinge pământul şi geme
un ochi de apă priveşte luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul şi totuşi o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare şi-şi doreşte iubire

focul urăşte întunericul şi-l alungă
roata grea a lumii răsuceşte pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
şi-ncuie vara trecută

frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viaţă
târziu noaptea se sparge spre lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eii ... a venit toamna!

seceta din mine nu m-a uscat
stropi de sus cad
mă ard
aşternutul colorat, lasciv mă priveşte
în cerculeţe
te ating, locul gol lipseşte
sunt acolo

atigerile mâinilor, buzele sărută
sunetul intră în mine şi cântă
o ramură se uită chiondâş prin colţul geamului
piciorul tău ritmic, se strânge
un tablou strâmb se uită de pe perete
între sânii tăi mă-ascund
masa nu mai are decât două picioare
un fragment de soare scrie
pe perete

uşa s-a mărit şi parcă năvăleşte spre mine
în urechi geamătul vieţii-mi şopteşte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă-n buzunarul vieţii

rece, albă, gheaţa răsuceşte viaţă, dinspre noiembrie
astăzi este decembrie
o creangă frunză rămasă, agaţă cu-un braţ, cerul
un petec de apă mai luceşte
cuvântul, supărat şi el, îngheaţă buze
literele se înghesuie în ele şi cuvântul
devine mai tăcut
pietrele scârţâie şi îşi şoptesc, este iarnă
pământul se strânge
uscături fără de viaţă îl învelesc
timpul curge prea bătrân şi greoi
cerul cenuşiu a răcit şi el
strănută cu lacrimi albe de gheaţă
din case ies aburi prin hornuri vechi
flăcări din pământ ard printr-o ţeavă
stau prea mulţi la bloc

***
dimineaţa, supărată şi ea, fumuri adună
ceţurile se fugăresc prin văi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (decembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

suflă vântul a pustiu de toamnă în inima-mi amăgită
cad fulgi imaginari pe sufletul gâdirii mele, troene

suflă vijelios anii împotriva-mi din faţa vieţii mele
cad clipele-mi secerate-n podul căuş al palmei, numărate

suflă nădejdea-n mine ca-n ceaţa de dincolo de lunga iarnă
cad paşi tăi de sus pe geana ochiului-n tresărire lungă

suflă atingerea ta prin porii vieţi-n catifelata ta piele
cad braţele mele din amintire în abandon, clipe-n fericire

suflă în mine credinţa că vei mai fi odată în drumul vieţii
cad barierele timpului secerate de o iubire dăruită ţie

suflă aşteptarea aici, venind de acolo din lungi drumuri
cad eu în palmele împreunate-n rugăciune, aşteptând venire

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Toamnă

cad castanele şi butucesc pământul
sunetul unei păsări mărgineşte orizontul
în ecou prin văi de munţi îmi umblă gândul
frunzele se bulucesc, să-acopere pământul

strada se uită mirată, apusul încet apleacă soarele
şi-a-dună obosit-n poala cerului, grăbit şi-ncet el razele
atunci eu-nchid în mine dorul şi strig: priveşte!
acolo sus, e-o stea, care mă-aşteaptă-n cerul nopţii

şi-o frunză, uimită, în ultima ei zi când spre pământ se-ndreaptă
aude-un adio, şoptit, de la-a copacului bătrână mamă creangă
frunza suspină: a trecut frumos chiar dacă scurtă viaţa
şi totuşi ochii-mi zâmbesc, într-un târziu în lacrimă şi ceaţă

domol din vale vine carul, osiile scârţaie încet spre bătătură
din deal se aude-un câine, un coş în colţ de lună încet el fumegă
la masă sau adunat cu toţii, ca-ntr-un portret dintr-o pictură
din uriaşa expoziţie tabloul este privit de ochii ei, acum bătrână

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toate drumurile

banca părăsită, de vreme roasă, este uitată
maşina străzii trece cu fum, încă gros
aplecată o floare ruptă, sprijină gardul
inima îmi stă singură, numără toamne
strig tăcerea care îmi acoperă glasul
palmele le orândueisc în cuvinte scrise
aşez trei boabe de cafea pe-o carte de joc
tai felii de pâine în şapte zile, mă împărtăşesc
în ceasul luminii bat, el face mult zgomot
sfârşitul lunii nu-mi ajunge, să mă încălzesc
ciorapul de călcâi îl deşirez, altul să poată merge
nimeni nu mai cântă, decât uşa liftului trântită
caligrafic, ceasuri din puncte pe tavan desenez
iubirea nu ştie să mă găsească, nu mai visez
în staţie mă uit şi mă ninge ca om de zăpadă
copii aruncă cu visuri pe fereastră, fulgii au zburat
paharul s-a uscat într-o picătură mică de apă
am setea rămasă de tine în mine, te doresc
uşa nu se aude, telefonul tace, eu nu mă trezesc
la capătul oraşului ea se uită tristă, aştept

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeţi-vă clipa

trosnetul se aude şi-un bolovan ţărâna-n frunze-ndeasă
culmea dealului prin copaci cerul apasă
inima-mi bate şi mă doare, urcuşul frigului mă arde-n oase
pădurea încet primeşte urma mea ce trece
bat clopote-n urechile mele
o Doamne!
stau şi strig la soare
nu-mi mărgini privirea, nu te duce-n orizontul rece

pun palma pe copacul înalt şi frunzele lui freamătă
vorbesc între ele şi spre pământ se-îndreaptă
plâng zborul lor, şoptesc că nu vor să fie moarte
nu vor să uite roşul ruginiu din ochii noştri
nu vor să fie noapte

printre crengi ne caută şi printr-un ultim gând ne spun
ascultaţi copacul vieţii, dorinţa lui din gând
căutaţi în albastru stelei, în cerul nopţii vara
simţiţi albul zilei, scânteia de lumină, fulgul iarna
simţiţi în sunet glasul trecerii, uniţi-vă cărarea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

o uşă scârţie timpul, spre vale încet suspină-n apă
o bufnitură
vântul aduce frânturi în ecouri, zarea tace
se întunecă-ncet, uşor ne-mbracă noaptea
speriat, un greiere a uitat să se stingă
aburul pământului se ridică, construieşte un nor
prind în mine încă clipe târzii
toamna suspină, încă îmi întide o mână
e rece, e albă, e senină
frigul bate la uşă, mai întâi cu răcoare
o dungă de penumbră, tuşează ochii tăi
strâng brusc mâna, cumpăna se sprijină-n fântână
paşi repezi duc uliţa în urechile noastre
încă nu-i noapte
ceva se rostogoleşte-n ţărâna casei

lipit de pământ, trenul mă duce
un şuierat prelung prin vale oboseşte
troseneşte un vreasc, de sus cad stele
se aude depărtarea cum coboară, dinspre cer

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara din tine

în prima zi când m-am văzut în strâmtoarea privirilor tale
am crezut că am îmbrăcat trupul tău
nu eram pregătit, sincer, să fiu eu cel care a-şi putea fi tu

dar durerea o duc în mine şi nici
nu cred că voi putea vreodată să ştiu a număra în doi
învaţă-mă să fim, căci demult la umbra vieţii
m-am uitat într-o zi a unei iubiri stinse

dar nu am ajuns încă cenuşă
ard mai mult decât soarele din privirea ta

acum
dacă vrei
ascultă-mă şi nu mă sinucide
am pantofii vieţii tociţi de paşi pierduţi
pe drumuri rătăcite
nu mai ştiu a mă mai juca, cu sărutul alb al căderilor curbate
de la încheietura mâinilor tale, a curburii lebedei din tine
şi a privii lacul, acolo unde se opreşte sărutul cerului

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer plouă cu tine

copii născuţi în trupuri moarte
aşteaptă viul să vină din viitor.
căruţe de păsări trezite
sunt roţi pe cer, deşteaptă-te!
valea plângerii s-a mutat,
lăsând aici
o casă prea bătrână de timp.
un fum de vânt bântuie nori de ploaie.
tristeţile toamnei caută intrări,
de suflete fără pustiu.
la un geam chipul meu striveşte noaptea,
iar negrul întunericului îmi orbeşte
aşteptarea.
este frig în căldura pustie a casei,
iar tavanul nu-mi mai este
decât carcasa trupului meu.
aştept răsturnarea vieţii, golind gânduri,
dincolo de miezul trecerii timpului.
pata de pe peretele albului devine chipul tău,
în întuneric.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor

am intrat pe-o stradă cu secunde
şi m-am numărat pe mine printre ele
un spectator
o maşină trece fără claxon, dar scoate sunete
dintr-un nor rătăcitor
un bolovan crapă, dar nu este ger
căldura vrea să iasă din el, fără apă, şi strigă îngrozitor
anul acesta streşina casei mele nu a plâns
iar teperatura inimii mele a crescut încetişor
soarele nu mai apune niciodată, ci numai răsare
şi apusul, prin răsărit, a devenit obositor
vitrina nu mai este oglinda mea, de mult
mi-a cioplit chipul, cu timp, îngrozitor
făraşul cu care mă culeg a devenit neîncăpător
uşa scârţie şi nu se deschide spre viitor
zgârâi cu unghia neputinţei geamul vederii
şi încerc să privesc primăvara prin toamnă, amăgitor
săptămâna trecută eram pe stradă şi jucam şotron
ieri duceam un coş cu fructe, necoapte, fără ajutor
astăzi mă uit la gardul vopsit îngrozitor

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi de viaţă

acoperişul privirii mele a ruginit, cad gânduri
păduri unduiesc suflete, ne ţinem de mână
cerul este pictat, cu răsăritul spre apus
picăţele în coloane, cântă pâmântului adormire
o fereastră de sus, spre jos se oglindeşte
inima ne numără, cu clipe

se depărtează zarea şi ceţurile ne cuprind
trecem strada, iar pietrele rămân statui de amintiri
ramurile norilor împletesc fuioare, cad fire de apă
în palma ta ţin gândul, mă refuz se merg spre iarnă
geanta în care îţi duci bagajul veţii este uzată
haina mea nu se asorteză cu trotuarul

mulţimea-i pestriţă, privirea ei este ameţită
un nebun agită un ziar şi strigă:
nu îmi este foame, nu îmi este frig!
în căminul unei şcoli, portarul numără sute
fetele sunt puţine
păstori de turme, analfabeţi sau foşti maidanezi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un eu, aşteaptă

ning ruginii frunze-n inima mea
gându-mi rătăceşte anotimpuri
în patru
hoinar sunt prin viaţă
secera lunii culege ultimele fragmente de toamnă
întunecată de rămăşiţe de nor
bătute de vânt
inima-m mai prinde un rest de raze de soare
seara friguroasă îmbrăţişează câmpia
şi uşor se lasă-n apus de întuneric
o alee de plopi conduce strada, spre case
cu coşuri de fum
în tindă se aude câinele cum latră
şi-o fetiţă se zgâieşte cu degetul în nas
la poartă
căruţa greoi se mişca-n lăsat de seară
scârţâind miroase a fân şi-a câmpii
o lumină răzbate dintr-o fereastră spre stradă
ca un pustiu între copaci
un clopot bate toaca, iar sfinţii pe pereţi

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cuvinte

tăcerile ard, înăutru se zbat
scoarţa copacului scrijelită, nu le uită
în piatră sunt săpate, vântul le poartă
buze neştiute, din adânc le rostesc
bobul unei lacrimi, cu ele-n durere coboară
scrise şi spuse, litere, formaţi doar două cuvinte
ochii le privesc, ce mult le doresc
genele le strâng, în izvoare zăgăzuite
sunt doar două, în inimi sădite
luciul apei, în oglindă le caută
pe chipuri din lumi, de altădată
pe-o bancă stau aşezate, castanul suspină
curmătura răsăritului, le învârte într-un nor
cerul le citeşte, pe feţe însorite
apusul încet, în braţe le-adorm
noaptea le ascunde, printre trupuri dezvelite
căpiţe de fân, cu miros de toamnă târzie
le păstrează-n tainice nopţi, răsucite spre stele
şi cateodată
o hârtie albă, mică, c-o lacrimă împăturită

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe strada din mine

am cules o pană din colbul cerului
căzută pe pământ odată cu ţipătul păsării
văzduhul bate-n inimi, vieţi, dorm vise-nvelite-n scoarţă de toamnă
brazde pe chipul de mâine

aştern doruri pe câmpii pustii, plapuma iernii se apropie
gândurile ei mă acoperă, acum în Septembrie
o ramură rătăceşte copacul pe-o umbră rămasă de ieri
braţul tău spre cer, arată luna
o ulcică duce apa fântânei spre buzele-ţi fierbinţi
o tâmplă-ţi zvâcneşte
un armăsar, negru lucitor, câmpia o împarte-n galben şi negru

o talangă sună coborând sunetul ei, spre valea din mine
cobor muntele meu de mână cu tine
lăsat-în drum o floare ruptă se chinuie să se usuce
roata vieţii a frânt-o şi uitarea se aşterne

o frântură de zâmbet din colţul buzelor, îţi poartă sărutul
ochii-ţi suspină atingerea mâinii

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

din cer coboară timpul
spre noi
trecutul face bagaje, uitând că-am-fost

eu nu las vremurile să mă ucidă
scriu gânduri în ele
pe cer, pe pământ şi pe aripile păsării
dinspre apus
bate dinspre toamnă cu primăvară
nu uitarea bate şi-aici
frunzele nu cad spre crengile copacilor, invers din ruginiu
cu albastru de cer colorat
lumea nu-i numai din otravă făcută
iar viaţa
nu-i povară decât pentru oamenii
...
iar iubirea nu-i frânghia cerului fără a-ţi da osteneala
pentru ca să ajungi la ea!

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

mi-am ciobit o venă şi-n ea a rămas
albastru şi pielea albă, zdrenţuită pe margini
priveam îngrozit amintirea ta, în imagini minuscule
o mână, albă, lungă, mă căuta în mine!
...

afară toamna cu frunze, bătea vântul
geamul se apleacă peste mine
şi-mi şopteşte, ai grijă de ea!
aşternutul era răvăşit
iar tu dormeai, suspinănd visând o furtună

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!