aer şi cuvinte

Universul Meu

în universul meu
e rece si e sfânt
nimic nu pare trist
nimic nu-i de pământ
eu par aici albastru
din nori şi aer blând
şi te privesc în noapte
cum te agiţi în vânt
tu, obosit iar cauţi
o cale, un cuvânt
un suflet să asculte
durerea ta plângând,
eu dac-aş fi acolo
cu tine să m-ascund
te-aş mai iubi odată
numai să pot să plâng
şi m-aş lăsa în voia ta
să pot să mă cufund
iar în privirea ta, să simt
culoarea focului arzând

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de vânt pe pereţi nu-s

în oraşul colorat
cu lumini şi cu vitrine
toate străzile se bat
să te prindă azi pe tine

să te prindă în vizor
surâzând pe trotuar
şi tu să fii un de-ai lor
cu zâmbetu-n buzunar

în balcoane de omăt
cu atâtea-nchipuiri
să pui drumului tău capăt
strălucind doar de opriri

căci crăciunul s-a mai dus
e aproape isprăvit
flori de vânt pe pereţi nu-s
şi nici paşi în infinit

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul acesta de vise

primăvara
ne zâmbeşte la soare
înfloresc
cuvintele pe
palmele vântului şi
în cămăşi de aer ne
îmbracă privirile
iar paşii
ni se suprapun
cu florile primăverii

cât de scump
e cerul
şi fiecare cuvânt
pe care îl pui
nestingherit
în paharul acesta de
vise

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 martie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De boala scrisului te poate vindeca doar zborul cu ochii închişi pe aerul aripii lipsă, când aerul este sufletul tău călătorind între lumile cuvântului.

Ionuţ Caragea în Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i aşa

nu-i aşa că e doar o vedenie
o crudă întâmplare
că rasuflarea ta mi s-a smuls din carne
din os
şi mă doare

nu-i aşa că nu există verde
că iubirea e aroganţă
că gândurile noastre împreunate
sunt doar o aşchie
de speranţă

apropierea ta agăţată de piele
adâncă mi-e tot mai adâncă
iubito nu-i aşa că
aerul dintre noi uneori
se transformă în stâncă

nu-i aşa că ţi-am dorit doar umbra
încolăcită de mine

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele goale, cuvintele fără sens, cuvintele în aer, nu pot produce nimic. Vedeţi, toate acestea ne obligă să studiem şi să facem eforturi pentru ca cuvintele noastre să producă efecte în lumea întreagă, în întreaga creaţie, în lumea vizibilă şi în lumea invizibilă; pentru ca ele să pună în mişcare oamenii, îngerii, arhanghelii, spiritele şi elementele.

citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mumă fără copii, feciorii tăi, rătăciţi în vijelia omenească, pribegeau în toate laturile, ducând cu dânşii numai limba şi dorul tău... moşia e cel mai dintâi şi cel mai de apoi cuvânt al omului; într-însa se cuprind toate bucuriile... simţirea ei se naşte odată cu noi şi e nemărginită şi vecinică, ca şi Dumnezeu. Patria e aducerea-aminte de zilele copilăriei... coliba părintească cu copacul cel mare din pragul uşii, dragostea mamei... plăsmuirile (nevinovate) ale inimii noastre... locul unde am iubit şi am fost iubiţi.. câinele care se juca cu noi, sunetul clopotului bisericii satului ce ne vesteşte zilele frumoase de sărbătoare... zbieratul turmelor, când se întorceau în amurgul serii de la păşune... fumul vetrei ce ne-a încălzit în leagăn, înălţându-se în aer... barza de pe streaşină, ce caută duios pe câmpie... şi aerul, care nicăierea nu este mai dulce!...

citat celebru din Alecu Russo (1850)
Adăugat de Daniela Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări de abis

ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te aşteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieţii
prin faţa ochilor.

te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăţilor tale.

erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bând vin

Mi-am ridicat căscioara lângă şleaul mare,
Dar niciodată n-am auzit zgomotul făcut de cai sau de căruţe.
Cum e posibil aşa ceva?
O inimă însingurată crează pustietate-n jurul ei.
Culeg crizanteme în apropiere de gardul viu dinspre răsărit,
Apoi, o vreme, privesc colinele din depărtare.
La apus, aerul muntelui este curat.
Păsările se întorc la cuiburile lor, două câte două.

În asemenea lucruri se află un înţeles profund,
Dar când încerc să-l exprim, nu-mi găsesc cuvintele.

poezie de T'ao Ch'ien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib gol

l

Stând în noapte pot să văd
un cuib care va dispărea în curând.

De pe stâlpul de lumină
un pui a căzut
până la cerul său.
Tatăl îl priveşte resemnat
pe cel care care nu era pregătit
să zboare.

Îl cheamă de două sau de trei ori, dar
el rămâne nemişcat
Corpul lui nu mai are nimic strălicitor;
acea rugăciune
de uitare fără cuvinte;
acel cântec
întunecat
în aer liber.

[...] Citeşte tot

poezie de Enrique Solinas din Din poezia Americii Latine (2018), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul toamnei

Aurul toamnei a-ndulcit sărutul,
Palme-ndrăzneţe visele cuprind
Şi frunzele acoperind pământul,
Tainici fiori... în suflete... aprind.

Sfioase raze... te ating... rotunde,
Lipindu-se de trup... ca un păcat,
Şi-o ploaie de ispite... se ascunde
În răsuflarea şoaptei... sacadat.

Aurul toamnei... visele seduce,
Ca o romanţă galbenă-n amiezi,
Care extravagantă... ne conduce
Spre poarta neştiutelor... livezi.

Apare vântul... blondelor regrete,
Bodogănind cuvinte făr-de sens
Pe-alei de dor şi pasiuni secrete,
Când aerul se-ncinge... şi e dens.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt fericirea mea

Eu sunt o fiinţă-ntreagă,
jumătatea nimănui!
Viaţa mea îmi este dragă,
nu dau seamă orişicui!

Soarele întreg e-al meu,
mă-ncălzeşte-ntotdeuna
şi cu raza-i jucăuşă,
noaptea-mi luminează, luna!

Cerul, aerul, pământul,
nu-mi mai fură din păreri,
nu-mi mai întoarce, cuvântul,
jumătatea de mai ieri!

Îmi iubesc singurătatea,
încărcată de frumos
şi ridic, din ea, cetatea
unui suflet maiestuos!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi vei aminti fiecare cuvânt din această carte, memoria ta va înregistra în jur de 2 milioane de bucăţi de informaţie: ordinea din creierul tău va creşte cu aproximativ 2 milioane de unităţi. Totuşi, în timpul în care ai citit cartea, tu ai convertit cel puţin o mie de calorii de energie ordonată, din mâncare, în energie dezordonată, sub formă de căldură, pe care o pierzi în aerul din jurul tău prin convecţie şi transpiraţie. Acest lucru va mări dezordinea din univers cu aproximativ 20 de milioane de milioane de milioane de milioane de unităţi - sau cu aproximativ 10 milioane de milioane de milioane de ori mai mult decât creşterea în ordine din creierul tău - şi asta doar dacă îţi vei aminti tot ce s-a scris în această carte.

Stephen Hawking în O scurtă istorie a timpului
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut uşor de-a doua tinereţe

Trecut uşor de-a doua tinereţe,
Am dat de tinereţea ta dintâi,
Iar timpul începu de-atunci să-nveţe
Că în iubire tânără rămâi.

Până şi spaţiul care te încape
Învaţă cum şi cât să te păstreze,
În foc, în aer, în pământ, în ape,
Să îţi rămână simţurile treze.

Iar cum surâsul tău fără sfârşire,
Încremenit în veşnice cuvinte,
Renaşte întru marea mea iubire,
De dincolo de neguri şi morminte,

Aşa şi eu, acum, la vârsta mea,
Întineresc de frumuseţea ta.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altceva decât o stare de inspiraţie

poemul acesta are cuminţenia
unei persoane ţintuită
într-un cărucior cu rotile.
dependent de iubire
nu poate ieşi în lume oricum;
uneori miroase a transpiraţie.
când se aşează la cozi emoţionale
aerul devine greu
apasă memoria cuvintelor
şi zvonul nebuniei umblă
molipsitor printre oameni;
când e speriat de moarte
poemul se chirceşte...

poezie de Carmen Tania Grigore
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune

spune tot ce nu s-a spus, tot ce ştii şi ascunzi
aerul nerespirat, sărutul neâmplinit,
lumina rămasă pe buze, micul univers în care vrei să pătrunzi
lasă-ţi pleoapele încet, întâmpină apusul în hainele tăcerii,
adu-ţi aminte de ziua de mâine,
de liniştea clipei ce bate în dulcele păcat al plăcerii
spune tot ce nu s-a spus, spune... şi-apoi aşteaptă
cuvântul se-ntoarce în tine şi te urcă: treaptă cu treaptă

poezie de Valeriu Marius Ciungan din Poveste de toamnă
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stihii...

Tot eu-l meu, în vremi demult apuse,
era redus mereu la roi de puncte...
Şi, printre ele, se întrezăreau mărunte
nescrise manuscrise. Şi nespuse...

Se reducea şi la un soi subtil de vaier
cu lavă-n fundul firii clocotindă,
în stare-o lume-ntreagă să cuprindă,
cu flăcări. Şi cu ape. Şi cu aer.

Şi se năşteau cuvinte contrapuse
banale, interzise, nerostite,
sfioase, tainice, ferfeniţite,
cu mâni întinse. Şi cu pluta duse...

Dar a trecut şi asta, cu stupoare,
între extreme: demnitate-laşitate
din lava mea cu-aplomb de zeitate
se înfiripa vers. Şi eu-ul nu mai doare...

poezie de Iurie Osoianu (10 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul sfâşiindu-se înainte de scris

dacă într-o zi
mâinile tale s-ar gândi
să mă părăsească
probabil că şi inima mea
le va fi vene şi puls
de-ncleştare pe-un fără apus
rugăciunea de seară spusă fără aer
într-un cuvânt

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torţe de sădit la uşa pieptului,
modelând în ispitire pereţii gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mişcă între buze aerul universului.
În şi dincolo de auz, îşi lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa, focul, aerul şi pământul: cele patru elemente fundamentale din care era formată lumea Antichităţii. Care-or fi elementele inextricabile ale universului... meu? Cuvintele, doar cuvintele!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!