aer şi moarte

Albastru

Morminte de soare şi scrum de nori,
Deşert de valuri şi ceruri de mare,
Câtă iubire e-n noi şi cât război,
Fără să vrem să cerem pacea cu daruri?
Femeie frumoasă şi, tu, cel iubit,
Voi care aveţi Dumnezeul în oase,
Inimile ştiu tot şi ştiu, ca şi voi,
Că totul e dar, fără de moarte;
O, pace –
Cuvânt minunat şi pur,
Ca aerul dimineţilor pline de vară –,
Scrie-te în inimile oamenilor, în sufletul lor,
Să te simtă, când vor uita
Să privească cerul şi mările, laolaltă!

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele a fost pentru noi o arenă naturală, unde luptând la graniţa dintre viaţă şi moarte, am descoperit acea libertate pe care o căutăm fără să ne dăm seama şi de care avem nevoie ca de aer.

citat din Maurice Herzog
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi biciuieşti zi de zi corpul cu tot felul de porcării, iar mai devreme sau mai târziu va ceda. Că alfel mori tânăr, gras şi bolnav. Şi degeaba ai casă, maşină, termopan, parchet, gresie şi aer condiţionat. Că rămâi doar cu o garsonieră cu uşa în tavan şi cu regretele altora.

citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt bărbatul...

Toate lucrurile se destramă-n timp,
Doar amintirile nu vor să moară.
Am ajuns deja la vârsta bătrâneţii;
Fetiţa mea este o tânără doamnă,
Dar în mintea mea e tot un copil.
În mintea mea sunt încă un om tânăr,
Care va face lucruri interzise,
Care va accepta toate provocările
Care va trece dincolo de toate limitele,
Care va arunca grijile în aerul însorit al zilei,
Căruia-i place să treacă prin foc.
Eu sunt bărbatul care spune copilului său:
Ai grijă... ai grijă... ai grijă...

poezie de Autor necunoscut – India?, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie înainte de răsăritul zorilor

Monoton ţârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu şi-mi burniţează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micşorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conştient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Şi parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agaţă de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâşie în bucăţi de pe pieptu-i umed bluza nopţii,
Cu-ochi de plumb, ei se lăţesc peste pajişte şi peste drum,
Privind încruntaţi printre perdele – în urma-le stropii
Şiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-şi culege morţii!

poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul din cabană

Voi geme-n ora morţii pe cuvertura udă
Sau voi horcăi, lipsit de aer, fără vlagă,
Pe când copii şi gâze aleargă-n iarba crudă
?

poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civilizaţia e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere – fie şi o fisură – pătrunde şi schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porţiune meridională a Carpaţilor. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizaţiei în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereştii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naşte, creşte şi moare, fără să le fi părăsit vreodată!

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără oameni, toate mor

Fără soare, nu e viaţă,
fără ploaie, nu-i verdeaţă.
Fără vânt, nu e răcoare,
fără boală, nu te doare.
Fără baltă, nu e stuf,
fără aer, e năduf.
Fără apă, nu e peşte,
timpul în loc se opreşte.
Fără dragoste, nu-i dor,
fără oameni, toate mor.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arhitectura-n mişcare

Cine şi ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mişcare
Mereu renăscând şi murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, şi creşte, şi iată,
Cu bolţi şi cupole de spumă
Ca nişte scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăştie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, şi alge, şi crabi
Şi se scurge-n pământ?

Cine-ar putea să încremenească odată
Mişcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Şi pentru a nu mai renaşte prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor “Staţi!”
Şi apelor să nu mai fie mare,
Şi-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăşi ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificaţi
În aerul făcut în juru-i ou?

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

A treia carte a aerului

Vara-şi are în bucurii temei,
Iar iarna plăceri la foc răscoapte.
Aşa cum Dragostea şi jocurile ei
Ne-ajută să traversăm o moarte.

poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

(...)roata unei mori de pe Someş vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă şi imprevizibilă traiectorie. Alţii, supunîndu-se aceleiaşi legi, pornesc — în clipa cînd caii îşi moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii îşi scot braţul din valuri, sau peştii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer — de pe celelalte rîuri care îşi au izvorul in Carpaţi. Şi mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era curat, strălucitor. La o înălţime de 1500 m se vedea întreaga insulă Zanzibar. Doctorul Fergusson plecase într-o călătorie de 5 săptămâni, însoţit de încă 2 prieteni: servitorul său, Joe şi un vânător, Dick Kennedy. Plecaseră cu balonul cu aer cald, dar soarta le pregătiseră multe primejdii şi pericole, de exemplu balonul rămânea făra combustibil, păsările îi făcusera găuri, rămâneau fără apă şi mâncare şi se confruntau cu furtuni foarte puternice. Doctorul Fergusson a salvat un om de la moarte, aproape mâncat de canibali, dar acesta nu a supravieţuit, deoarece avea multe alte boli. Servitorul Joe s-a aruncat din balon, pentru ca ceilalţi să ia altitudine; Fergusson l-a găsit după 3 zile aproape mort de foame şi sete în deşert, apoi au fost găsiţi de un grup de francezi, care i-au dus la Londra, unde au primit câte o medalie fiecare.

începutul de la Cinci săptămâni în balon, 4 de Jules Verne (6 februarie 1862)
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad înainte.
Cu ovalul feţei să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Şi călătorim etern către ţintirim.

Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeţii:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieţii.

La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite ţipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Şi cortina lăsată funebru, atent.

Poate mai ştii idila de an, de zece,
Creşte-n noi amintirea cenuşie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Şi privim în ram pe Sfânta Marie.

poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (24 aprilie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortua est

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot, în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfeli ai trecut de al lumii otar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.

Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Pin ploaia de raze, ninsoare de stele.

O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ţi sorb aerul din preajmă,
Vreau să-ţi sorb lumina din preajmă.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să stau pe scaunul tău,
Vreau să stau pe scaunul tău.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ţi beau vinul din carafă,
Vreau să-ţi beau vinul din carafă.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Dă-mi patul tău şi dă-mi lingura ta.
Dă-mi perna ta şi dă-mi strachina ta.

Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Sfâşie-ţi pieptul şi dă-mi inima,
Trebuie să-ţi mănânc chiar acum inima.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest război ne va purta-n izbândă?

Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer şi cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îţi scapă,
şi într-un colţ te-aşezi de-a dreptul blândă.

Sunt ca şi mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Şi vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.

De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,

mi-e sângele pe haină o dantelă,
şi te aştept să-mi cureţi braţul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.

sonet de Ionuţ Popa (2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul timpului, am rămas acelaşi jerk căruia nu-i pasă cu ce se-mbracă, ce mănâncă şi ce spune la o bere sau la un colocviu, dar am învăţat să fiu mai prudent în două privinţe măcar. Prima este povestirea viselor, iar a doua, citarea din autorii mei preferaţi. Ambele plictisesc de moarte atât în scris, cât şi în orice conversaţie pe care o porţi, şi-ţi dau un aer de tip nefrecventabil. Cu toate astea, sunt momente în care mi se pare că am să mor în clipa următoare dacă nu povestesc un vis sau nu-i dau drumul citatului.

Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deznădejde

Deznădejde
în aer pluteşte.
Ca ceaţa de dimineaţă...
tăcută, umedă şi rece.
În mlaştină nu poţi înota.
De eşti cu cineva,
te urci pe el
şi îl omori.
Să te salvezi.
Vezi???
Cât de mârşavă
e-a omului
fire.
Fără picătură de
iubire,
bunătate,
înţelegere....
Sunt toate ferecate
în a răului cetate.
Te-ai lăsa, TU!, muşcat de şarpe?

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Corman
Adăugat de Mariana Corman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

Sunt încă viu în clipa când te chem,
sunt nervi şi oase, carne grea şi sânge,
dar – mai ales – sunt aerul ce plânge
deasupra ta ca-n moarte, ca-n blestem;

sunt viu şi fraged ca un miel bălai
purtat prin pieţe, prin restaurante;
sunt sufletul, dintâiul, al lui Dante
bătând la poarta-de-din-jos-de-Rai...

se face iarnă prin cămări ascunse,
mor fluturii, ca fulgii, la fereşti;
anii de azi îmi spun că mă iubeşti,
dar osiile lumii sunt neunse –

că se aude vântul pustiind
grădinile cu paseri de aramă
şi eu sunt singurul care dă seamă
de zariştea fugită din colind...

[...] Citeşte tot

poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!