Citate despre aer și moarte, pagina 3
Albastru
Morminte de soare și scrum de nori,
Deșert de valuri și ceruri de mare,
Câtă iubire e-n noi și cât război,
Fără să vrem să cerem pacea cu daruri?
Femeie frumoasă și, tu, cel iubit,
Voi care aveți Dumnezeul în oase,
Inimile știu tot și știu, ca și voi,
Că totul e dar, fără de moarte;
O, pace
Cuvânt minunat și pur,
Ca aerul dimineților pline de vară ,
Scrie-te în inimile oamenilor, în sufletul lor,
Să te simtă, când vor uita
Să privească cerul și mările, laolaltă!
poezie de Alexandru Răduț din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!
Muntele a fost pentru noi o arenă naturală, unde luptând la granița dintre viață și moarte, am descoperit acea libertate pe care o căutăm fără să ne dăm seama și de care avem nevoie ca de aer.
citat din Maurice Herzog
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îți biciuiești zi de zi corpul cu tot felul de porcării, iar mai devreme sau mai târziu va ceda. Că alfel mori tânăr, gras și bolnav. Și degeaba ai casă, mașină, termopan, parchet, gresie și aer condiționat. Că rămâi doar cu o garsonieră cu ușa în tavan și cu regretele altora.
citat din Andrei Laslău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt bărbatul...
Toate lucrurile se destramă-n timp,
Doar amintirile nu vor să moară.
Am ajuns deja la vârsta bătrâneții;
Fetița mea este o tânără doamnă,
Dar în mintea mea e tot un copil.
În mintea mea sunt încă un om tânăr,
Care va face lucruri interzise,
Care va accepta toate provocările
Care va trece dincolo de toate limitele,
Care va arunca grijile în aerul însorit al zilei,
Căruia-i place să treacă prin foc.
Eu sunt bărbatul care spune copilului său:
Ai grijă... ai grijă... ai grijă...
poezie de Autor necunoscut India?, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie înainte de răsăritul zorilor
Monoton țârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu și-mi burnițează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micșorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conștient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Și parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agață de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâșie în bucăți de pe pieptu-i umed bluza nopții,
Cu-ochi de plumb, ei se lățesc peste pajiște și peste drum,
Privind încruntați printre perdele în urma-le stropii
Șiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-și culege morții!
poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spitalul din cabană
Voi geme-n ora morții pe cuvertura udă
Sau voi horcăi, lipsit de aer, fără vlagă,
Pe când copii și gâze aleargă-n iarba crudă
?
poezie de John Betjeman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Civilizația e ca aerul sau apa. Unde i se deschide o trecere fie și o fisură pătrunde și schimbă felul de trai. Însă nici o fisură nu se produsese în această porțiune meridională a Carpaților. De vreme ce Elisee Reclus a putut spune despre Vulcan că "e ultimul post al civilizației în valea Jiului valah", nu se va mai mira nimeni că Vereștii erau unul dintre cele mai înapoiate sate din comitatul Clujului. Cum ar putea fi altfel în aceste locuri, unde fiecare se naște, crește și moare, fără să le fi părăsit vreodată!
Jules Verne în Castelul din Carpați
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără oameni, toate mor
Fără soare, nu e viață,
fără ploaie, nu-i verdeață.
Fără vânt, nu e răcoare,
fără boală, nu te doare.
Fără baltă, nu e stuf,
fără aer, e năduf.
Fără apă, nu e pește,
timpul în loc se oprește.
Fără dragoste, nu-i dor,
fără oameni, toate mor.
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arhitectura-n mișcare
Cine și ce ar putea să oprească vreodată
Această arhitectură-n mișcare
Mereu renăscând și murind,
Această mănăstire ce vine spre mine
Se-apropie, se umflă, și crește, și iată,
Cu bolți și cupole de spumă
Ca niște scufe-coroane atârnând,
Se-aruncă în aer, se-mprăștie lent, se prăvale,
Se destramă-ntr-un nor de meduze, și alge, și crabi
Și se scurge-n pământ?
Cine-ar putea să încremenească odată
Mișcarea aceasta prea vie pentru a nu mai muri
Și pentru a nu mai renaște prea muritoare,
Cine-ar putea să strige valurilor Stați!
Și apelor să nu mai fie mare,
Și-acestei mănăstiri mereu surpată
În sine însăși ca într-un ecou
Să îi clocească stâlpii-osificați
În aerul făcut în juru-i ou?
poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
A treia carte a aerului
Vara-și are în bucurii temei,
Iar iarna plăceri la foc răscoapte.
Așa cum Dragostea și jocurile ei
Ne-ajută să traversăm o moarte.
poezie de Thomas Campion, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
(...)roata unei mori de pe Someș vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă și imprevizibilă traiectorie. Alții, supunîndu-se aceleiași legi, pornesc în clipa cînd caii își moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii își scot brațul din valuri, sau peștii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer de pe celelalte rîuri care își au izvorul in Carpați. Și mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerul era curat, strălucitor. La o înălțime de 1500 m se vedea întreaga insulă Zanzibar. Doctorul Fergusson plecase într-o călătorie de 5 săptămâni, însoțit de încă 2 prieteni: servitorul său, Joe și un vânător, Dick Kennedy. Plecaseră cu balonul cu aer cald, dar soarta le pregătiseră multe primejdii și pericole, de exemplu balonul rămânea făra combustibil, păsările îi făcusera găuri, rămâneau fără apă și mâncare și se confruntau cu furtuni foarte puternice. Doctorul Fergusson a salvat un om de la moarte, aproape mâncat de canibali, dar acesta nu a supraviețuit, deoarece avea multe alte boli. Servitorul Joe s-a aruncat din balon, pentru ca ceilalți să ia altitudine; Fergusson l-a găsit după 3 zile aproape mort de foame și sete în deșert, apoi au fost găsiți de un grup de francezi, care i-au dus la Londra, unde au primit câte o medalie fiecare.
începutul de la Cinci săptămâni în balon, 4 de Jules Verne (6 februarie 1862)
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se miscă dintr-un braț
și câteva frunze îți cad înainte.
Cu ovalul feței să stea înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea și multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica orașele ca norii,
și de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov și rece
și harta serii fără margini,
și-abia mai pot rămâne-n viață
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolie
Stăm așa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Și călătorim etern către țintirim.
Scocul nădejdii sec, gândul coclit,
Prin sânge trece cornul tristeții:
Plânge, aripa ruptă, vag infinit
În care coboară pâraiele vieții.
La răsărit zările pară,
Alămuri ruginite țipă strident,
Vrerea uitată, surdă, amară,
Și cortina lăsată funebru, atent.
Poate mai știi idila de an, de zece,
Crește-n noi amintirea cenușie,
Toamna, moarte, visul falnic trece
Și privim în ram pe Sfânta Marie.
poezie celebră de Ion Pena din revista "Drum" (24 aprilie 1938)
Adăugat de Marin Scarlat
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mortua est
Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot, în orele sfinte,
Un vis ce își moaie aripa-n amar,
Astfeli ai trecut de al lumii otar.
Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte și flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.
Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Pin ploaia de raze, ninsoare de stele.
O rază te-nalță, un cântec te duce,
Cu brațele albe pe piept puse
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape și aur în aer.
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu (1871)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ridică-te
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ți sorb aerul din preajmă,
Vreau să-ți sorb lumina din preajmă.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să stau pe scaunul tău,
Vreau să stau pe scaunul tău.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Vreau să-ți beau vinul din carafă,
Vreau să-ți beau vinul din carafă.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Dă-mi patul tău și dă-mi lingura ta.
Dă-mi perna ta și dă-mi strachina ta.
Ridică-te,-mi spune, ridică-te repede,
Sfâșie-ți pieptul și dă-mi inima,
Trebuie să-ți mănânc chiar acum inima.
[...] Citește tot
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acest război ne va purta-n izbândă?
Acest război ne va purta-n izbândă?
Eu lupt cu foc, cu aer și cu apă,
când toate-acestea, dragoste, îți scapă,
și într-un colț te-așezi de-a dreptul blândă.
Sunt ca și mort, căci ochiul tău mă sapă,
lăsând în mine rodul din osândă,
Și vreau, apoi, tot pleoapa ta plângândă
să-mi dea puterea să nu cad în groapă.
De ce-mi afunzi elanul în pământ
cu fuga ta sfioasă de gazelă?
Când eu crestez cuvânt după cuvânt,
mi-e sângele pe haină o dantelă,
și te aștept să-mi cureți brațul frânt;
în lupta asta să rămâi fidelă.
sonet de Ionuț Popa (2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
De-a lungul timpului, am rămas același jerk căruia nu-i pasă cu ce se-mbracă, ce mănâncă și ce spune la o bere sau la un colocviu, dar am învățat să fiu mai prudent în două privințe măcar. Prima este povestirea viselor, iar a doua, citarea din autorii mei preferați. Ambele plictisesc de moarte atât în scris, cât și în orice conversație pe care o porți, și-ți dau un aer de tip nefrecventabil. Cu toate astea, sunt momente în care mi se pare că am să mor în clipa următoare dacă nu povestesc un vis sau nu-i dau drumul citatului.
Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Deznădejde
Deznădejde
în aer plutește.
Ca ceața de dimineață...
tăcută, umedă și rece.
În mlaștină nu poți înota.
De ești cu cineva,
te urci pe el
și îl omori.
Să te salvezi.
Vezi???
Cât de mârșavă
e-a omului
fire.
Fără picătură de
iubire,
bunătate,
înțelegere....
Sunt toate ferecate
în a răului cetate.
Te-ai lăsa, TU!, mușcat de șarpe?
[...] Citește tot
poezie de Mariana Corman
Adăugat de Mariana Corman
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturie
Sunt încă viu în clipa când te chem,
sunt nervi și oase, carne grea și sânge,
dar mai ales sunt aerul ce plânge
deasupra ta ca-n moarte, ca-n blestem;
sunt viu și fraged ca un miel bălai
purtat prin piețe, prin restaurante;
sunt sufletul, dintâiul, al lui Dante
bătând la poarta-de-din-jos-de-Rai...
se face iarnă prin cămări ascunse,
mor fluturii, ca fulgii, la ferești;
anii de azi îmi spun că mă iubești,
dar osiile lumii sunt neunse
că se aude vântul pustiind
grădinile cu paseri de aramă
și eu sunt singurul care dă seamă
de zariștea fugită din colind...
[...] Citește tot
poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre aer și moarte, adresa este: