Citate despre alb și porturi, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la alb și porturi, dar cu o relevanță mică.
Balada închisorii din Reading
I
N-avea veșminte stacojii
Cu vin și sânge scrise,
Ci vin și sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Și-n patu-i o ucise.
Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceața ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i fața ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viața.
Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnașii zic că-i cer),
[...] Citește tot
poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul I
Mărirea celui care-atotpătrunde
Întregul tot, mișcându-l, dă splendoare
mai mult-aici și mai puțin-altunde.
În cerul cel mai plin de-a lui lucoare
eu fui. Văzut-am stări, ce-a le descrie
nu știu, nu pot câți au să se scoboare,
căci stând aproape țintei-o vrere vie,
atât ne-absoarbe-al minții noastre-avânt,
că taie-al minții drum să mai revie.
Dar cât putu de-acest imperiu sfânt
comoară-n suflet mintea mea s-adune
va fi de-acum materie-acestui cânt.
În ultima mea trudă, Apollo bune,
puterii tale fă-m-atâta vas
cât dragu-ți dafin spre-a-l primi-mi impune.
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpurile Vieții
Înmuguresc zorii vieții în era smaraldului,
A primăverii tandre și înmiresmate.
În fragedă pruncie, lăstar firav crește în pomul vieții
La adăpostul mamei și cu dragoste se hrănește.
Are fragezimea petalei albe a bobocului de floare
Și puritatea de cristal al lacrimei dimineții
Chicotul gângurit al sufletului înviorează
Chipul mamei, crispat de-atâta duioșie și candoare
In lumina născătoare, bobocul se deschide
Etalându-și splendoarea fluorescență pastelată
În, sute, mii și mult mai multe calde și dulci culori
Și-și poartă cu mândrie ancestrală portul.
Identitatea lor e una și eternă vrea să fie.
Tinerețea este o harfă acordată să cânte la orice adiere
Și pășeste în tăcere n dimineți prin ale ei cărări rătăcitoare.
În ambra galbenă a chihlimbarul, anii maturității se grăbesc sa vină
Și vara definesc, când se coc la focul de jăratec al soarelui usturător,
Când în clocot dau dorințele ascunse și cantecul se cantă pe sine însuși
În înalturi se ridică și-n uniune dansantă cu natura se îmbrățișează,
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Kilometrul nimănui
Abia când te simți integrat,
maniera asta de socializare cu natura
capătă aspectul precis al unei forme fixe
de viață. De la piatră am pornit, la piatră
ajungem, la comunismul portocaliu, macru,
desangvinat, la populații care ne-au părăsit
de comun acord, pentru a ne lăsa ispitiți
de senzația că singurătatea e ca durerea
unui cal fără coaste, ce-și vomează biciul,
sau bastonul de vișin, supte de trup.
Stăpâneam o mansardă, un unic refugiu,
mai aproape de stradă decât de cer.
De regulă, primeam în vizită doi sfinți, întotdeauna
aceiași, unul măcelar și altul preot, la fel de bine
crescuți, la fel de mucaliți. Le convenea frecvența
câmpului, rezona bine în rășina miruită a bârnelor.
Vorbeam puțin, beam vin și ascultam în urechile altora,
uscate, încrețite ca niște scoici, tot vuietul lumii.
Aprindeam apoi focul în încăperea fără pereți,
[...] Citește tot
poezie de Dragoș Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoș Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca pe vremuri (extras)
E-o mare necunoscută dincolo de soare-apune și-o semeață flotă
Naviga pe-acele ape azi luptele-i sunt amintite-n câte scurtă notă.
Goelete, galioane, brigantine și șalupe cu fel de fel de greemente,
Fregate, nave cu tunuri pe trei punți și pânze albe, confiente,
Dormeau acolo și visau... când, brusc, velele li s-au umflat sus
Pe catarg, deoarece Briza amintea de marinari cum astăzi nu-s
Și-o mie de voci pătimașe lansau chemări pe apele singurătății:
"Veniți, ei v-așteaptă, ca pe vremuri, pe drumul mării și-al libertății!"
Și Briza călătoare susura-ncet, ispititor: "Ca pe vremuri,
În gerurile Nordului, unde norii negri și-au tot stors și stors
Fulgii, iar ei au așteptat, oh, așteptarea! Ca pe vremuri,
Puternici și răbdători, de la Pentlants la estuarul Forth.
Cețurile vinete orbeau ochii, nu se vedeau promontoriile,
Se prăvăleau furtuni sălbatice, zilele se-apropiau tot mai haine,
Dar ei le luau în piept nepăsători ca pe vremuri,
Și știu că întotdeauna se gândeau la tine."
Era pe-ocean o fregată cu vele întinse, în grăbit marșrut,
Vorbea răstit, ca toate fregatele care n-au timp de pierdut:
[...] Citește tot
poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre alb și porturi, adresa este: