alb şi porturi

Pânze pe catarg

când inima în piept se zbate larg
şi soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă

şi să plutim în doi prin mari adânci
şi hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s gheţari şi stânci
şi unde plâng doar florile albastre...

să ancorăm în porturi de granit
în nopţi cu claritate carnivoră
şi iar să ne iubim la infinit
şi valuri albe spumege la proră...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa celor trei corăbii

Porniră cele trei corăbii...
Spre care ţărm le-o duce vântul?...
Ce porturi tainice,
Ascunse cercetătoarelor priviri,
Le vor vedea sosind mânate de dorul tristei pribegiri?...
Ce valuri nemiloase,
Mâine,
Le vor deschide-n drum mormântul?...

Porniră cele trei corăbii, purtând în pântecele lor
Grămezi de aur,
Chihlimbare,
Smaralde verzi
Şi-opale blonde,
Iar sus pe bord,
Tristeţea-acelor romanţe veşnic vagabonde,
Cântate,
Azi, în drum spre Poluri,
Iar mâine-n drum spre-Ecuator!...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 50 (10 decembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraş portuar

Hei, tinere marinar,
Uită apele marine!
Hei, tinere marinar,
Hai cu mine!

Vrei coniac
Sau vin parfumat?
Te iubesc, vino-ncoace.
Hai, vino la mine-n pat!

Lumini calde, tinere marinar,
Cearşafuri albe-n care să înoţi.
Pământ solid, tinere.
Albe şi sălbatice nopţi!

Hei, tinere marinar,
Uită pustietăţile marine.
Frumuşelule, hai cu mine!

poezie clasică de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
aprinde stele, rând pe rând
uitat de vreme şi uitând de număr

cu muchie de zori încetişor
în suflet întunericul îmi sparge
întinde albe aripi la catarge
corăbiei cu Olandezul Zburător

să pot pluti cu ea în orice mare
să pot veni în orice colţ de lume
în orice stat ce poartă al tău nume
chiar dacă statul ăsta porturi n-are...

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
că stele stinje rând pe rând
uitând de vreme şi uitat de număr

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolii vin pe rând

Vine diavolul alb şi-mi spune:
Ai iubit, dar ai şi uitat.
Rămân cu ochii în jos şi tac.
Tac întristat, tac ruşinat.

Vine diavolul roşu. Mă-ntreabă:
Unde ţi-e suliţa? Unde ţi-e sabia?
Îi arăt portul cu ape stătute:
Mi-a plecat, îi spun, goală, corabia.

Albastrul diavol vine şi-mi spune:
Ştiu bine că-ţi plac zorile.
Îmi plac, îi răspund, dar îmi place şi roua
Pe care-o păstrează în ochi florile.

Diavolul negru vine la rând.
Tace. Şi m-apucă de mină.
Îl rog lângă mine, măcar o clipă,
O singură clipă să mai rămână.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarii

Negrul poate deveni cenuşiu, dar cenuşiul
niciodată galben;

Noaptea poate deveni zi, însă
norii aceia vor atârna tot acolo, pe cer.

Aşchii de lemn albit de sare şi scoici emailate
în contact cu palmele.
Feciori agramaţi, amvoane lipsite de evlavie
în tangaj pe mare,
jumătate vigilenţi, jumătate mahmuri.

Aceşti risipitori fii ai Galileii
se întorc la dană odată cu zorii.

Au ceva din haloul acela stingher şi auster al pescăruşilor –
poate vor găsi nişte scânduri pentru odihnă,
poate şi câteva poezii ascunse-n ceaţă sau câteva vise.

Ei sunt pescarii şi nicicând

[...] Citeşte tot

poezie de Nathan Martin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anastasia

poezie dedicată fetiţei Cătălinei Popescu

Albă, lume de ninsoare
Nopţilor le dai culoare
Astru lumii noastre, pace
Semn divin, ce ne atrage
Tatăl ce mereu ar face
Albă rochie de seară
Străluceşti etern, fecioară
Ia, portul, România
Astăzi, fi-v-aţi bogăţia.

acrostih de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos —

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineaţa, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flotila naţiei

Din întunecatele ei porturi pescăreşti, se iveşte o salbă
De mici nave; la prova, numele fiecăreia scris clar,

Narcisa, Ciocârlia, Trandafirul
şi
Talaz
şi
Zăpadă Albă,

Sclipeşte-n bezna nopţii luminând precum o flacără pe-altar;

Ele navighează, din trecut, trei mii, puternice prin valuri şi vânt.
Flotila naţiei, care nicicând nu şi-a ştiut propria valoare,
Iar fiecare nume este-o frază ruptă dintr-un cânt
Amintind câte ceva din frumuseţea lumii, trecătoare.

Cum ar fi,
Barbara Cowie, Comely Bank
şi
May -

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe metafizică

lui Nichifor Crainic

În porturi deschise spre taina marilor ape
am cântat cu pescarii, umbre înalte pe maluri,
visând corăbii încărcate
de miracol străin.
Alături de lucrătorii încinşi în zale cănite
am ridicat poduri de oţel
peste râuri albe, peste zborul pasărei curate,
peste păduri adânci,
şi orice pod se arcuia
trecându-ne parcă pe un tărâm de legendă cu el.

Am zăbovit îndelung între stânci
lângă sfinţi bătrâni ca ghicitorile ţării,
şi-am aşteptat să se deschidă
o fereastră de scăpare
prin puternice spaţii de seară.
Cu toţi şi cu toate
m-am zvârcolit pe drumuri, pe ţărmuri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Lumina vine de sus blândă,
caldă.
Taine învăluie tresăriri în amintiri.
Fluviul...
prin ape şi depărtări
ne desparte.
Văd portul tău şi vechea barcă
iar...
macaraua din depărtare
pare ruginită.
Faleză,
trotuar,
borduri,
un şanţ care se sapă.
Pescăruşul ţipă.
Fereastra trecutului
sprijină mâna ta uşor
în amintirea trecută.
Mănânci puţin,
eşti albă,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (10 martie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

lumină blândă
caldă
taine învaluie
tresăriri în amintiri
portul tău
chiar vechea barcă
o macara care pare ruginită
trotuar
borduri
un şanţ ce se sapă
pescăruşul ţipă
fereastra trecutului
spre ape
mâna sprijină uşor
amintirea trecută
manânci puţin
observ
eşti albă
chiar prea albă

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remorchere portuare

Cu aerul lor impertinent şi-un scurt sonor salut,
Cu pupa ofertantă şi marinari puţini la bord,
Ţopăie-nclinate pe val, sub copastii, la prova
Şi remorchează vapoarele imense-n port.

Ele luptă cu mareea înverşunată care se-nfige
Pe sub poduri şi canale, plecând şi revenind;
Şi fentează marea mânioasă care-atrage înalta
Navă spre coastă şi spre mereu flămândul grind.

Ele schiază-n rada biciuită de lapoviţă-amarnic
Cu balustrăzile albite de valuri şi de vifor;
Îşi croiesc drum pe şenalele-ngheţate bocnă
Cu parâmele întinse vibrând la pupa lor.

Ţintesc, icnind înfundat în vălătuci de abur,
Prin fuioarele apei spre nişte dane imobile şi trândave,
Înşurubând printre balize-n curenţi tot traficul maritim.
Nişte pigmei într-o lume de mari nave.

poezie de Burt Franklin Jenness din Spuma mării şi salvia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheia lumii

Din vechiul Egipt se remarcă geografia sa egocentrică. Desenul lumii în
formă de triunghi cu un vârf în jos reunea cele două părţi ale ţării,
cea înaltă şi cea joasă. O linie în centru îl împărţea în două. Figura obţinută din această
reprezentare era cheia vieţii, cheia întregii existenţe. În termeni
generali nordul era bogat şi sudul mult mai sărac. Marile capitale
precum Memphis, Tebas ori Alexandria înfloreau la frontieră pe malul Nilului sau
în deltă aproape de mare.
Egiptul tindea spre stele ori se afunda în nisip.
Cu o imensă cheie a vieţii făcută din plumb aurit se deschid astăzi cele două
temple din Abu-Simbel sau cel din Luxor, în antica Tebas, cu coloanele sale,
obeliscuri, statui de zei şi marele bulevard incomplet cu trei kilometri de
sfincşi ce unea în vechime această ultimă construcţie cu cea de la Karnak.
La întorcerea spre vapor după vizita la Luxor, un grup de copii ce-i
salutau pe turişti, urmându-i pe aleea ce coboară până s-ajungă la
portul înflorit, au făcut un cor în jurul nostru. Fetiţa cea mai mică, cu un
chip frumos ca faţa lumii când se trezeşte, s-a apropiat de fusta mea. Din Egipt
mi-am adus amintirea acestor obraji iluminaţi, am mers să caut
zborul incredibil al ciucurilor roşii ce înfloresc în salcâmi, şi am găsit
fructul seminţei pe care am plantat-o ca un sărut, şi am făcut-o să crească, precum o
cheie a vieţii, în

[...] Citeşte tot

poezie de Rosa Lentini, traducere de Eugen Dorcescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Indian

φ = 011o10'05"S
λ = 084o25'47"E

Catarg, martingala desprinsă,
sarturi peste corali
şovăieli îndelungi,
umbre mucegăite, –
suprastructuri.

Un singur delfin
ascuns semnificaţiei
de anemonele-de-mare,
ceilalţi îmbrăcaţi în părinţi,
stropii de ploaie,
fierbinţi.
Starea gripată
împinsă de-o stea în genune
depăşeşte raza
riscând să-i iasă nume rău,
de perfecţiune.

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi din Nautica poesis
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir globular - Oceanul Antarctic

φ = 054o29'13"S
λ = 082o58'20"E

Se face o dană, dragată de păsări,
la care se ascultă tic-tacul
cu o răceală tăioasă, glacială şi ostilă,
unde hibernează abstractul,
curentul ce domină
independent de curent.

Grămezile de şoapte chircite
sunt scuturate periodic de alb.

Aurore de ocazie se aprind sporadic
şi numai pentru ca arborele
să pară real
în faţa miracolelor deja înfăptuite.

Motivul îşi dădu seama că se rătăcise, –
apariţia ipostazelor reclamă

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Durloi
Adăugat de Vasile Durloi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire în larg

Velierul cu trei vele rândunică, cu marfa gata stivuită-n magazii,
Cu mâl negru din Mersey* picurându-i de pe ancoră, cu cerul gri
Deasupra lui, c-un remorcher roşu la prova. La posturi cu toţii,
Marinarii cântă cu nişte voci care-ar trezi din somn şi morţii*.

Clincheţii vinciului zornăie. Nostromul strigă " Mola!
Recuperaţi socarul! Vira springul!" La bară, albă spuma,
Pescăruşii-n picaj planat şi, rece, apa verde şi-agitată
Aşteaptă ieşirea acestei fiice-a mării, corabia înaltă.

Am coborât pe Petru cel Albastru, ancora-i asigurată cu stope tari,
Se aud chiote şi-i veselie multă, şi-i ora mareei celei mari.
"Strânge-acolo! Slăbeşte-odată şcota focului! Volta şi fugi!"
Secundul zbiară. O rază săgetează printre sarturi, mure şi fungi.

Greementul străluceşte mândru în cenuşiul port, un arhipelag,
Iar un mus mărunţel şi sprinten se caţără pe fiece catarg.
Acum e lângă tachet, acum lasă să cadă liberă vela,
Pilotul dă mâna cu skipperul şi traversează pasarela.

[...] Citeşte tot

poezie de Bill Adams din VÂNTUL ÎN VELELE GABIER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tassos noaptea 24.07.2019

Se nasc în porturi primele lumini
Şi munţii-s flăcări vii în depărtare;
A coborât un zeu al liniştii în mare
Şi-oftează-a dor pădurile de pini.
În fiecare golf e-o sărbătoare;
Pe maluri valurile-aduc jivini -
Sirene albe ce-amăgesc străini
Prin negurile cu miros de sare.
Un vas stingher străbate calea lunii
Ce se înalţă-ntreagă ca un far
Pe continent, iar semnele furtunii
Din glasul spart al vântului dispar.
În mine-aud cum se trezesc străbunii
Greci şi pornesc în lungi voiaje iar...

poezie de Cristian Vasiliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul corsar

Anglia-i un loc bun pentru cei bogaţi şi-n funcţii plasaţi bine;
Însă Anglia-i un loc nemilos pentru cei săraci ca mine;
Iar cei mai mulţi marinari nu vor avea parte prea des,
De porturi la fel de plăcute ca cele de pe insula Aves.

Erau acolo patruzeci de nave robuste, iuţi, cu armament la bord:
Arme albe, puşti şi pistoale, cu tunuri la babord şi la tribord.
Şi-o mie de navigatori au făcut legi la Aves, cu bunăcredinţă,
Pentru-a-şi alege căpitanii, cărora le jurau ascultare şi credinţă.

De-acolo ne-am năpustit asupra Spaniolului plin de-aur, de ţesături
Bătute-n argint, comori smulse băştinaşilor prin groaznice torturi;
Apoi, am atacat căpitanii navelor comerciale, cu inimi de fiară,
Care biciuiau oamenii şi-i hrăneau cu coji de pâine-amară.

O! Palmierii în Aves creşteau înalţi, iar fructele păreau nişte sfere
De aur, păsările colibri şi papagalii erau minunaţi la vedere;
Iar tinerele negrese alergau spre-Aves, să scape de robie,
Şi-i întâmpinau pe marinarii sosiţi pe marea albastru-sidefie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!