Citate despre alb și rochii, pagina 3
De vorbă cu iarnă
M-am întâlnit cu Iarna la Predeal
Era-mbrăcată ca și-acum un an,
Cu aceeași albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman
Călătoream spre țara unde cresc
Smochine, portocale și lămâi
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Și canapeaua roșie de pluș,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuș,
Un vag susur de samovar rusesc
Și-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm -
Din patria lui Ibsen și Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Rochii albe, de mătase
timpul peste lume coase,
firul verde-n ac îndeasă
după iarna nemiloasă.
O fecioară despletită,
fragedă, neprihănită,
duce-n poală viorele,
ghiocei și brebenele.
Sub piciorul ei fierbinte
se topește-al iernii dinte.
poezie de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la alb și rochii, dar cu o relevanță mică.
Balerinele iubirii
Albe toate, cât de albe!
Porumbei zburând pe-o scenă,
Toate flori și toate dalbe,
În rochițe fără trenă
Un spectacol, balerine,
Grație și frumusețe,
Elegante, feminine,
Gingășie și suplețe
Sunt doar ele, în lumină,
Spectatori, în întuneric,
Au o liniște divină,
Sufletește e feeric
Tot ce simt, nici nu contează,
Apăsări și suferințe,
Balerinele dansează,
Un spectacol de dorințe
[...] Citește tot
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La un colț de stradă-ngustă
La un colț de stradă-ngustă
Printre atâția trecători,
O femeie mai în vârstă
Vindea buchete de flori.
Avea ochii înlăcrimați
Părul alb, privirea blândă,
Pantofii decolorați
Și o rochie veche, ruptă.
Era în genunchi bătrâna
Parcă se ruga la sfinți,
Întinzându-și tristă mâna
Trecătorilor grăbiți.
Mulți treceau nepăsători
Nimeni nu lua o floare,
Pe cer norii călători
Se strângeau vestind a ploaie.
Era început de toamnă
[...] Citește tot
poezie de Dorin Dumitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Serenadă tristă
Cum lacrime de aur din inima-mi se scurg,
Frunze-ale bucuriei, voi toate ați căzut.
Căzut-ați în grădina de vis unde m-am dus,
Cu părul răvășit de vântul din apus.
Căzut-ați din copacul cu albele cățui,
Ici colo și oriunde pe-aleea cu statui.
Culori de-odinioară, de rochii de copil
Când vânturi mari de toamnă sunau din corn subtil.
Și ați căzut mereu, cernând în agonii,
Căzut-ați reunind pălite armonii.
În zori, pe drumul reavăn, tăcut v-ați așternut,
Din ochii mei ați plâns, din mâini voi mi-ați căzut.
Cum lacrime de aur din inima-mi se scurg,
Prin anii mei deșerți, căzut-ați, ați căzut.
poezie clasică de Emile Nelligan, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko
Zi cu soare,
După ploaie!...
În odaiea mea - odaie
Albă,
Veselă
Și mică,
Cu parfum de levănțică -
Brațele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare -
Patru suliți paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-și în covoare
Vârfurile lor rebele!...
Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Și-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănțică,
Nu te mai mira de ce -
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Pagini basarabene, nr. 3 (martie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
țin minte cum priveam amândoi apa
arpegiind liniștea
și răsturnările ei
norii
niște poduri
peste cântecul nostru
mă luai de gât
ascunsă într-un râs
(eu îți aglomeram buzele
cu visul meu de-o teamă)
ce rost avea ploaia
pe rochia ta albă?
lumea ne ratase demult
poezie de Emanuel Pătrășcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rochie albă
Rochie albă de mătasă,
Val de horboțea la geam,
Peste timp iară se lasă
Amintirea de cândva.
Jurământ în desfătare,
Tinerețe prinsă-n joc
Clopoței de primăvară,
Într-o clipă de noroc!
Rochie albă-senină,
Precum gândul meu era,
Așezatu-mi-ai cunună
Între mine și o stea!
Iară anii, chiar de pleacă,
Dalbă tu rămâi mereu
Și destine alte leagă
Într-un Eu și-un Odiseu...
[...] Citește tot
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diademele
Zăpada-i mult prea albă,
Să înțelegem cum albul spune povești
Mi-am risipit mâinile,
plămădind din razele soarelui diademe
Un glonț ascuțit ca strigătul s-a trezit prea devreme,
Ca să rămân mut în cuvinte
Linia roșie ca sângele
ce urcă și coboară din vene s-a oprit.
Ce albă-i zăpada!
Plopii își caută cuiburi în cer
Pădurile sunt pline când își pierd păsările sărutul
Ce albă-i zăpada!
Crinolina rochiei tale tot îmi șoptește din vis
Parcă suntem într-un teatru ce demult a nins!
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furatul miresei
Își etalează iarna, în babe, garderoba,
Cojoacele mițoase, broboada, pelerina,
Ciorapii groși de lână, opincile și roba
De promoroacă dalbă, căciulile și fina
Rochiță de dantelă, frumoasă ca lumina...
Cu țoalele în care sosit-a, pe o mână,
Purtându-le pe cele păstrate de plecare,
Mai mult cu două zile decât o săptămână,
Probând ca pentru nuntă, cum face fata mare,
Prin multe magazine, rochița de plecare...
Am vrut să spun, firește, rochița de mireasă,
Dar vântul îmi șoptește să nu suflăm din casă...
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul zilei
ea venea pe o cale
în rochie înflorată și pantofi din lac
2 fluturi trudeau s-o desăvârșească estetic
zgomotul muzical deschidea o corolă
în lume
se emiteau constant prognoze nefaste
tocmai ce scăpase [pentru a câta oară?]
rochia albă cu magnolii ca o platoșă!
ea venea pe cale
la intervale sonore își pipăia poșeta minusculă:
rujul din coacăze o agendă "autrefois" stiloul cu peniță de aur 3 bomboane cu lapte
întreagă și vie venea!
ingenuitatea ei avea poate să fie trecută cândva
la Poemul zilei
poezie de Daniela Luminița Teleoacă din Iubire cu lămâie și sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgie de iarnă
Searbădă-i iarna ninsă de sterpele-i zăpezi,
De neguri reci pătrunse din zori până-n nămiezi,
Sătul de haina-i roasă pământul înnegrit
În dalb costum așteaptă să fie primenit.
Subțire, îmbrăcată în boțite rochii,
Cu albe flori n-a vrut să ne încânte ochii,
Ar vrea să fie alta, tot caută-n zadar
Să-și regăsească locul sortit în calendar.
Se stinge ziua-n jaluzeaua din fereastră,
Dorul își face cuib în frezia din glastră,
Din aripi fâlfâie amurgu-n prag de seară,
Nostalgice chemări în noapte lin coboară.
poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi de toamnă
Într-o zi de toamnă
Te-a am văzut pe tine,
Frumoasă doamnă,
Într-o rochie albă cu dantele,
O, tu iubirea vieții mele!
N-o să uit niciodată
Clipa aceea fermecată,
Era ca într-o poveste
Care a fost și nu mai este.
Frunzele foșneau ușor
Sub al tău gingaș picior,
Sub al tău mers de căprioară,
Tu, neprețuita mea comoară!
Inima de dor îmi era plină
În acea zi de toamnă
Caldă și senină,
Îmi părea că-i primăvară,
[...] Citește tot
poezie de Vladimir Potlog (20 octombrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucuria întâlnirii
Plouă cu flori de tei
peste dorul nostru
petale albe plutesc
ca într-un vals tandru
vântul cântă simfonia
magicei iubiri
alerg cu pași de rouă
în unghiuri albastre
descopăr speranța și credința.
Orologiu bate liniștit
peste timp
măsoară clipele
ce fug undeva într-o gară
mă scald în aerul curat,
simt bucuria întâlnirii
clădesc un vis
peste un drum suspendat
port rochița albă
cu flori de mac.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lolo sau nesfârșitele posibilități ale iubirii
Motto: Nimeni nu avea ca Lolo
Sâni cât mingile de polo!
Oh, Lolo s-ar iubi, lin, și cu ochii,
Când nu-i pot scoate trupul cald din rochii.
Oh, Lolo s-ar iubi, blând, și-ntr-o nară
Și în cealaltă, mai ales spre seară.
Oh, Lolo s-ar iubi, crud, și-n ureche,
Spre a-mi simți-n timpan cântarea veche.
Oh, Lolo s-ar iubi și între ele,
Acele moi și albe dulci mamele.
Oh, Lolo s-ar iubi, roz și sub coate,
Lipindu-și braț de antebraț cât poate.
Oh, Lolo s-ar iubi-n clei și la ceafă,
Prinzându-și părul tragic c-o agrafă.
Oh, Lolo s-ar iubi, pur, și pe șira
Spinării, mlădiindu-se ca lira.
Oh, Lolo s-ar iubi, neîncetat,
Și-n splină, și-n rinichi, și în ficat...
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lady - II
Șampanie, aur și caviar
Tangoul ultim, pradă vie...
Tu îmbrăcată în alb sumar,
Eu aruncându-mă-n propria beție!
Mușc din buzele tale moi
Și trupul tău se prelinge peste mine...
Atâtea patimi iar pătrund în noi
Încât se tulbură îngerii în mănăstire!
Un dans carnal fără de temeri
Pistoalele celorlalți pe masă...
Tu aruncând speranțele de ieri
Sub rochia alba de mătasă!
... Și cântă muzica, și cântă aprins;
Ochii celorlalți ard de invidie...
Mă prăbușesc în vis, în vis învins;
De tine Lady, nici lacrima nu mai știe?!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Horus
Clintea Kneph, zeu-n tremur, intregul univers
Din patu-i, Isis, mama, severa ei faptura
Spre cruntul sot si-o-ntoarse facand un gest de ura,
Si-un foc stravechi se-aprinse in ochiu-i verde sters.
"Priviti-l, zise, moare acest batran pervers,
Nu-i chiciura pe lume sa n-o fi strans in gura,
Legati-i glezna, stringeti chiorasa-i uitatura,
Zeu de vulcani, e rege pe-al iernilor alb mers!"
"Demult trecu acvila, un spirit nou m-asteapta,
In rochia Cybelei, eu pentru el stau dreapta...
E mult-iubitul fiu al lui Hermes si Osiris!"
Zeita-n scoica-i de-aur plecase de pe mal,
Marea-ntorcea doar chipul cel adorat din val,
si suradeau pe ceruri esarfele lui Iris.
poezie clasică de Gerard de Nerval din Antologie din poezia universală
Adăugat de ralu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"High tech"...
... natura, inspirată în bronhii, caldă ca o cataplasmă pe cornosul derm,
sau rece în felieri ca de înfipte lame până la oasele ieșite fiare înspre afară,
privită în lăcrimat de ochi zdrobiți de raze cum șarjele de laminoare,
ori plini de țepi ca acele de brad cu vârf de gheață în stilete
și păsări în planaj mijind, ca pensule-n culoare, azur, în nuanțe nepăstrate ferm,
cu un pierdut lătrat, ca înspre luna nouă, albă în spuma rochii de fecioară,
se dezvelind într-o felină în miorlăit dintre doi cocoșei Frantz Joseph, ochi de sclipitoare...
stând toate agățate apăsat pe ierburile în sol mustind oceane... e acum metaforă și epitete!...
... e pe-un ecran, pe-o masă, într-un pătrat ce arde obraz ca un neon din arcul de sudură,
fărâmițat real în invizibile cristale puse praf sub sticlă, ca un insectar
călcat de-un transatlantic fără mare, o folie de celofan mânjită de zacuscă
uscată, fără niciun relief, cum rola de celuloid se derulând în cadre, poză,
ce ochii mișună să descifreze, doar ce-au să înmâneze spre traducerea ca o acupunctură
înspre creier, el, să-și amintească tot ce-a fost odată, un fel de suvenir, abreviar
din șansa de aventuri de deplasări trăite la propriu, ori moșteniri... și-o muscă,
de niciunde apare picotind pe sticla-coală minunatul sunet, relief, poeticul din proză...
rămâne gând înseninat, adulmecând frumos bondar, tot negru, viu pe-o aprinsă, fadă... roză!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie... e toamnă!
Și plânge pădurea, cu lacrimi ce curg
Pe albe poteci împânzite cu frunze
Câtă durere poți duce femeie
Ce toamnă tăcută și plină de stele!
De ceri întunericul să fie lumină,
Pașii îi lași să alerge prin ploaie,
Suferi tăcută fără să-ți pese,
Ce toamnă femeie, ascunsă în umbră!
Și vântul te strigă cu voce nebună,
Perdelele albe sunt trase, dar mute,
Răspunde femeie, deschide
fereastra
Să intre în casă toamna ce plânge!
Cu plete pe umeri si rochie de vis,
Femeie ești lacrimă scursă-n povești
Iubirea adu-o la tine la uși,
Ca toamna fugară ce nu poți s-o uiți!
[...] Citește tot
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieri
ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieșind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.
pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
și rochia împăcată cu sine.
într-o atingere deșartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
și ruga rămâne plutind din adânc.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre alb și rochii, adresa este: