Citate despre altă viață și moarte, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la altă viață și moarte, dar cu o relevanță mică.
Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie? Ce rămâne atunci când nici măcar moartea nu mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici nașterea nu-ți mai rămâne? Ce rămâne atunci când nici măcar gândul nu mai rămâne? Moartea mai rămâne? Dar reîncarnarea gândului, de azi, pe mâine și într-o altă "viață" mai rămâne? Dar aceste întrebări, mai rămân? Ce erai tu înainte ca nimic să Fii/fie?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-mi amintesc prea bine ce zi este azi/ dar...
vorbesc în numele femeilor care-au murit în mine
silite
să se șteargă la gură după fiecare cuvânt
deghizate în cerșetoare
au învățat prețul unui metru pătrat de liniște
cel mai scump spațiu/ unde
genunchii nu sângerează
femei constructor de palate plutitoare
gata să planeze peste linia orizontului
unde nebunii răstoarnă butoaie de glorie
umbre subțiri cad în cronici-mausolee
câte anateme în spatele ușilor închise
boli lăuntrice
pe sub piele
viermele dorului săpând răspunsuri amânate/ pentru o altă viață
drumul
cu premoniția niciunei direcții
globii oculari
proiectile în spirale ascendente
doza de zahăr
[...] Citește tot
poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinților noștri între esențial și etern
(poem în proză)
Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucerește cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieții
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinților noștri care mor puțin câte puțin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburați în ei,
obsedați de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconștiență dulce.
Au învățat că dintr-o mare suferință se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viață,
deși sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniștea metafizică
și un timp se lasă dominați
de aceeași adâncire între esențial și etern.
Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
(Max Ernst și Dorothea Tanning în Arizona)
Piatra crește așa cum crește-o plantă,
simte frigul, arșița, teama,
cheamă, țipă, râde.
Ce putem noi înțelege, ce unități de măsură putem folosi,
de unde și până unde putem ilumina umbra?
Numai privirea, goală.
Numai visul, viu și intens.
Să ridici o casă
Într-un pustiu, unde vântul
o poate biciui, iar, înăuntru, să muști, să săruți, să crezi
și să te îndoiești, să-ți amintești, să uiți și să-ți amintești iarăși.
Cine geme, tremură, dorește,
cere, implorând, mai multă frumusețe,
intră în celălalt ca și cum ar intra într-o oglindă?
O altă viață care este de asemenea o moarte
o iute și fulgurantă formă a morții
aduce fulgerul, luminează locuri secrete, găuri adânci.
poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciuta morții
Privește o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple cu grijă și har...
Mă simt o copilă cu gânduri și vise,
Aceeași de vremuri... În trup-sanctuar,
Lumina credinței, sfioasă și pură,
Precum căprioara, se-nalță tăcut,
Pătrunde-n privire abisul durerii
Și caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Și stâncă i-e ochiul... Și plânge... Și plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esența... iubirea copilului-mâine...
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă
Prin sângele clopot, pe veșnica apă...
S-a dus... Parcă plânge... Cu mâini tremurânde,
Copilul din mine o cată-n ceață...
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naște și moare-ntr-o altă viață...
În altă viață... se naște și moare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știi?
Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!
Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiți,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!
Stii....?
Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopțile și visele, diminețile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele și lacrimile!
Mă doare tot, tot răul din mine!
[...] Citește tot
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața de apoi
Motto:
"Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică de viață, m-aș îmbrăca foarte modest,
m-aș întinde la soare, lăsând la vederea tuturor nu numai corpul, ci și sufletul meu."
Gabriel Garcia Marquez
apoi,
am început o altă viață,
(rezultatul unei decizii ferme și unilaterale,
ruptă de dincolo de tipare)
am purces la primul pas-
identificarea nudității mele cu natura,
astfel,
m-am descătușat de veșminte,
grupându-le pe anotimpuri
în sicrie făurite din abis,
(dintr-o mai veche dorință
a metamorfozării într-un vis)
singur am scrijelit mormânt
în plăceri carnale,
[...] Citește tot
poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!
În port
... Și rătăcesc spre seară pe cheiurile goale,
Cu farurile stinse și lanțuri ruginite,
S-ascult cum plînge apa în aiurări domoale,
Să văd cum moare ziua în zările cernite.
Adeseori voioase sirenele răsună.
Atunci s-aprinde-n mine eterna nostalgie,
Dar, vai, vaporul trece prin port ca o furtună,
Și eu rămîn tot singur în lumea mea pustie.
O, cînd, o, cînd vaporul opri-se-va o clipă
Din goana lui nebună spre larga depărtare,
Să ia cu el această țarină în risipă,
Să-i dea o nouă viață, sau s-o îngroape-n mare.
poezie de Dumitru Iacobescu
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hristos a înviat!
Bat clopotele în cea mai lungă noapte
Și cerul se unește prin rugă cu pământul,
Din lumile astrale coboară blânde șoapte,
Sunt îngeri-soli ce răspândesc cuvântul.
Creștine, simți tumult către o nouă viață
Unde speranței-i cresc aripi de curcubeu?
Pe nor stă scris un psalm, o tainică povață,
Smeriți să fim în toate și iubitori mereu.
E noaptea-n care plânsul devine bucurie
Și răul pierzător se-ascunde-n văgăuni,
Creștine, nu uita, să porți în mâini, făclie,
Ca sufletul să zboare departe de genuni.
Să n-adormim vrăjiți de amăgirea dulce,
Ci s-alergăm cu toții lângă al Său altar,
Acolo e Hristos ce-a îndurat pe cruce
Pășind pe moartea rece și-ntuncat hotar.
În patru zări se-aude cum clopotele bat
Și glasuri se înalță slăvind Mântuitorul,
[...] Citește tot
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum de nu vedeți că valurile nu se pot reîncarna în ocean pentru că nu se pot niciodată desprinde de EL? Păi și prima încarnare? Vine Dumnezeu aici să ia lecții de la diavolul de gând? Prima încarnare a sufletului pe acest pământ când vine exact din inima Absolutului? Cum de nu vedeți că valurile nu se pot reîncarna în ocean pentru că nu se pot niciodată desprinde de EL? Noi trăim o adevărată dramă și incertitudine în fața morții, dar asta pentru că noi nu știm cu adevărat dacă murim, pentru că niciodată nu am cercetat cu adevărat dacă chiar ne-am născut. Credem cu o convingere oarbă gândul nașterii - și de aici începe sclavia - pentru că așa ni s-a spus, dar nu cercetăm niciodată dacă noi suntem cei născuți sau doar cașcavalul, pastrama, roșiile, cartofii și bulionul numit sânge? "Nu există așa ceva precum transmigrația sufletului!" Buddha. Cumătra vulpe mintea vrea să ți-o mai tragă și în altă viață, iacă de ce crede în reîncarnarea ei și nu a sufletului!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între han și castel
parcă nu de mult venea primăvara și chiuiau bormașinile
și acum se aud însă altfel
nu e același efectul
chiar dacă morții din mine l-ar trăda pe kafka încă o dată
și i-ar publica manuscrisele
și înainte să dispară în fum
ar da foc toamnelor
acum și copiii din curtea vecinilor plâng mai strident
bruiați doar din când în când și absolut fulgerător
de amintirile lor dintr-o altă viață
parcă nu de mult venea primăvara
și noi ne perindam timizi și triști revoltător de străini
ca să nu spun alienați
între han și castel
între castel și han
poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scântei din divin
În noaptea ce răsare și-n stele care pier
Se vede Luna plină, un splendid giuvaier
Un bec ce luminează pe fruntea obosită
Cu grijă și mâhnire adesea pardosită.
Ridică-o clipă ochii spre bolta cea cerească
Nu te lăsa învins de temerea lumească
Că dincolo de lume și dincolo de moarte
Există o altă viață și nu e prea departe.
Se spune din străbuni, din vechile răstimpuri
Că duhurile noastre din mii și mii de timpuri
Străbat tot Universul și ne șoptesc în gând
Că vii suntem mereu și nu murim nicicând.
Suntem fii ai Luminii și suntem o Creație
Scânteie din divin în orice respirație
Născuți pentru a învăța și pentru a iubi
Cu tot ce e frumos a ne împodobi.
[...] Citește tot
poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu un înger
1. îngerul avea un ochi în frunte
cu privire dogoritoare
desfigura
clădirile epileptice
2. se rostogolea în parcuri -
batjocură copiilor;
îl alungau cu rîsete de plumb
3. adesea hoinărea prin lanurile
de porumb ca o sperietoare
spintecînd burțile
ciorilor
4. serile se îmbăia în puhoaie
mîloase
binecuvînta
păsările întru moarte cu sori
5. se visa într-o altă viață
[...] Citește tot
poezie de Ștefania Hănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arta de a muri
Ali are o presimțire
și-a lăsat sufletul lângă măslin
noaptea vin animalele
și fură visele servitorilor
ramurile au început să se usuce
nu le poate spune nimic de când
a învățat mersul pe ape
și trecerile prin oglinzi
Ali știe cum să le potolească foamea
în plină zi
se închină în văzul tuturor
nu poate respira dacă potirul e gol
i-a învățat cum se trece prin site cuvântul
Ali ține lumânările pe piept
și nu se aud bătăile inimii
el trage cu poftă din narghilea
pufăind adevărul peste zilele triste
[...] Citește tot
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minutele
Trec repede peste timp,
o lume de n-ori mai mare decât o știm,
cineva întreabă ce este frica.
Grea temă. Mulți mint.
Nu mă tem de nimic și de nimeni
este cel mai prostesc răspuns.
Chestiunea morții am rezolvat-o. Nu există.
Este o altă lume, o altă viață.
Apropierea reține privirea,
Apropoul o-ndepărtează.
Drag mi-este omul primitiv,
Curat ca lacrima dimineții.
Lumina fără umbre este pentru orbi.
Minciuna deosebește pe om de animal.
Mefisto vrea răul și face binele.
Șperaclul științelor- mistica.
Între somn și sclavie există ceva comun.
Catârul este sterp ceea ce explică restul.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șerpașii nu se întreabă niciodată
oricâte răspunsuri aș avea de escaladat
nici asinii
chiar dacă au purtat adevărul în spate
oricum muntele nu ar ști de ce tocmai în vârf
norii nu mai ascund zeii
la urma urmei tot poalele sprijină cerul
iar prăpăstiile nu aduc înapoi căderile
decât ecourile disperate ale unui zbor invers
dinspre viață spre o altă viață
parcă niciodată matematic
oricât de netăgăduită este moartea
fiecare suflet visează nemărginirea
ca pe un fel de a ștampila cerul
drept dovadă un număr de intrare
și nicio ieșire
doar zbateri inutile de curcubeu
între două puncte
sub primul se ascunde cuvântul
iar din celălalt se naște universul
precum un făt frumos
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri ruginite
dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc cețuri
sărutul frunzei atinge pământul și geme
un ochi de apă privește luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul și totuși o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare și-și dorește iubire
focul urăște întunericul și-l alungă
roata grea a lumii răsucește pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
și-ncuie vara trecută
frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viață
târziu noaptea se sparge spre lumină
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă florilor și culorilor
Mă strânge-o tâmplă, și-ncă una
Și am să-mi alung cu flori furtuna
O, Doamne, bunule ceresc
Mă las-atunci când fi-va să pornesc
Să-mi iau cu mine toate florile
Să-mi lumineze-n beznă, dorurile
Și lasă-mă în lumea drepților
Din adormită viaț-a morților
Să plec cu salbe din petala lor
Să nu simt, Doamne, al miresmei dor
Să nu devin un suflet pustiit și gol
Să-mi pun pe cap, cununa florilor
Că ai să-mi iei la schimb lumina ochilor
Dar fie, Doamne, voia ta cea dreaptă
Că tu m-ai plămădit
și-ți sunt în mâini, unealta
Mai știu că nu-mi va fi greu nici așa
Că tu m-ai învățat să văd culori cu inima
[...] Citește tot
poezie de Iolanda Șerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oare câți dintre cei care susțin și afirmă că există o cale, o metodă până la recunoaștere, iluminare, revelarea sinelui, mântuire, nirvana, etc, etc. Realizează că Adevărul Ultim, Sinele este atemporal și deci implicit nu poate să ia timp! Că așa la nivelul cuvintelor e foarte ușor să afirmi absurdități de genul că lipsa de metodă e tot o metodă! Oare ce se întâmplă dacă la Satguru, sau orice alt profesionist devenitor vine un discipol către el îi spune că mai are doar 5 minute de trăit, acesta îi va răspunde: "Lasă, mori acum și rămâi în suferință că într-o altă viață..." tot așa o să rămâi...
Nu mai ai timp și totuși ești îmbrățișat de eternitate, ce paradox pentru rațiunea ta!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
El domină Universul
A murit Învățătorul sus pe cruce atârnat
Și mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului văpaia
Sferințelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea țărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viață ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a așezat
Pe Cel mort ucis pe cruce al vieții împărat
Iar sabatul înfășoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează și pe lamele de vânt
Se naște o întrebare căci al vieții Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viață împlinind deplin Scriptura
Și acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura
Cine dar l-a dat la moarte și cine l-a osândit
Numai bine în viață când Isus a-nfăptuit
[...] Citește tot
poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre altă viață și moarte, adresa este: