ambiţie şi suflet

Urmaşii lui Otello...

Otello, au început să te imite urmaşii...
cu ochi sângerii plini de setea răzbunării,
din prosteşti gelozii ce-a cuprins mai nou lumea.
Concurenţa, egoismul ei maladiv urmată de crime
îl gâdilă zilnic pe Dracu între coarne,
fără frica zilei de mâine sau inconştient.
Cele bune ale firi tale Otello râmân neobservate,
se vând prietenii între ei pentru ambiţii necurate,
iar Desdemonele lor trişate plâng acasă în rate.
Pentru unii jumătatea lor este slugă sau marfă,
mai mult sau mai puţin preţioasă,
viaţa e trecătoare, calitatea ei îndoielnică, falsă...
prostia omenească n-are cote sau norme.
Treziţi-vă oameni, din beţia frustrărilor
ce sufletul latent vă mutilează,
urmaţi visurile sănătoase, pentru o viaţă frumoasă.
Oameni buni!
Schimbaţi scenariul dintre Otello şi Desdemona,
cu fericiri împlinite în familia de acasă
şi bucuria va curge din torente divine,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (31 august 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mix

Cât de greşit, pe suflet, spirit,
Îl judecăm la fel precum pe corp,
Ne întrebând naivi de ce e orb
Şi mut şi surd şi ocult, empiric!?

Tot credem putregaiul din coşciug
Ce-ar fi supremul, de ce suntem, anatomici;
De mâini zbierând ne plângând comici,
Purtaţi de nas cu parul de belciug.

Sau doar mimăm că nu am şti de haruri
Primite, ca şi cum doar le-am merita
Indiferent de cum am fi; le-am tot avea
Ca şi când făr-a da... le merităm eterne daruri!?

E greu de spus de corp suntem în fond,
Că el dispare sigur când spui "oare-s cine?";
Tipar croit se promenând pe oasele divine,
Sau plutim flu, halou, o buclă de fum blond?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olimpiada

Sârgu-n şlefuire, năzuind perfect
Peste orice limanuri, o închinare fiinţei
În puritatea minţii, competând defect,
Selectând pe fizic obiect credinţei.

Debarasând Terra de orgolii fade,
Înalţă munca-n ode, imnuri de etnii.
Uită ambiţii avare, vânat să se prade,
Minciuni şi hoţii... pretins nebunii.

Emulând frumosul, corpu-i în concurs
Se-nfrăţind de-o sferă, din culori de piele
Ce prin minte-şi dă mâna, "sans rembours",
"Equals all around", zâmbete la rele!

Flacără din Soare s-aprinde-n explozii,
Răsplătind cu lauri inimi preţioase;
Şi pe lupi de mare, juji, matrozi, aprozii...
Sufletele înalţă, din umile case!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil

Nesfârşit, un fel de imensitate ce încă n-a ajuns la termen
Şi nu-şi ştie încotro s-apuce, în tot de ce va fi e un germen,
Nevinovat, o doar sămânţă cu încolţiri din moştenire,
Un fir plăpând, transport de timp, un purtător de răsădire.

Nostalgic viitor reîntors în poze de album de gânduri,
Ce şi-au uitat din zile duse în vacanţele de clase în rânduri,
Ce stau în rid pe fruntea scut, se apărând... fragil infant,
Rămas din coli, poveşti citite, imemorabil de-un instant.

Neramplasabilul istoric, adevărat, parcurs mici fraze,
Însrise în catalog de note fără vreun fals, tânjite oaze,
Rămase multe doar oniric... şuvoi idilic de izbânde
Avute veşnic har de suflet, peste decenii vise blânde.

Nestăpânit bulgăr de ambiţii, mereu frumos şi mult iubit,
Înconjurat de braţe dragi, de chipuri greu de îmbătrânit,
Pe care tot le duce, o pururi, în sângele-i curgând pe vene
Şi le e seamănul etern, vărsat o zi, picând din gene...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sortire

M-am spălat tot, cu trup şi suflet în albul albiei de-o viaţă
Şi mă căiesc că apa-i scursă-n canalul, cel duhnind cu toţii,
Curgându-mi gândurile pure în zadarul necitit al sorţii
De-un păpuşar, ce n-a ştiut să-şi tragă iţele... O paiaţă!

'mbăiat în spuma de clăbuc, mi-am spart din bule, vise şterse,
Mă usturând în ochi cu picuri de lacrimi pentru dragi pieiri,
La fel onirici, ce nu-ntorc nici ei, nici pasiuni, iubiri...
Ce nici oceanele n-ar stinge... Adânci, întinse în averse.

Şi mi-am şters mintea de imagini, lăsând-o parcă mai uscată,
Să nu mustească iar idei, ce-mi fac un testament idilic,
Prozaic, altora-n lectură, doar mie sfânt cum crezul biblic;
Personal, ireproductibil... Secându-mi fiinţă devastată.

Mai pur oare-s acu', în mijloc, înspre urma din al meu scăldat,
De atinsul, linsul, unei lumi pedestre-n ideal, ambiţii,
Sau poate nou născut, ce-am fost, era, măcar în supoziţii,
Mai puţin ros de la târâş, cu puţin zbor... mesaj curat?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă fură în gândul Său

mă fură Dumnezeu în gândul Său,
îmi cerne zilele ferit de tot cei rău,
îmi pune drumuri înainte,
să le străbat cu luare-aminte,
mă fură uneori dintr-o strânsoare,
chiar dacă sufletul mă doare,
aşează peste mine zilele ce vor să vină,
pline-n lumina lui de tainică odihnă
şi-ncearcă să-şi coboare calde raze
şi mă împinge către roze oaze

mă fură Dumnezeu în liniştea-i deplină
şi mă aşează să primesc lumină
şi mă aşează unde-i este rădăcină
şi mă absolvă dacă am vreo vină
şi din iertările ce mi le dăruieşte,
învăţ timid şi înţeleg că mă iubeşte,
învăţ să iert şi eu la rândul meu,
pe cei ce îmi greşesc o dată sau mereu,
învăţ să mângâi firi întortocheate,

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zanzibar

Zanzibar este oraşul ce nu doarme niciodată,
Unde nu există noapte şi nici linişte deplină,
Ca o mare în furtună, o mulţime deocheată
Urlă, plânge-n disperarea de-a se-ascunde de lumină.

Furnicar de oameni gri pe- uliţele sordide,
Unde se cumpără, se vând virtuţi şi mirodenii,
Se face contrabandă cu visuri în firide
Cu opiumul albastru, cu vicii şi vedenii.

Pestriţe idealuri plutesc în bărci precare,
Puzderie de mărfuri, de pus în galantar,
Carne, peşte, fructe, cuşti cu păsări rare,
Argint şi diamante, cărbuni, mărgăritar.

Parfumuri de fecioare scăldate-n apa mării,
De spasmul desfrânării cu tâlhari de rând,
Ce se vând cu ora-n lucarnele uitării
De spectrul sărăciei care plânge-n gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Datorită mecanismului invidiei care este natural în om, atunci când un om dintr-un grup social încearcă să îşi depăşească limitele, ceilalţi se agaţă de el şi încearcă să îl tragă în jos prin orice mijloace. Dacă acest om ambiţios ar reuşi, i-ar lăsa pe ceilalţi în urmă şi conform mentalităţii de trib, ar avea şanse mai mari să supravieţuiască şi să îşi transmită genele mai departe. De aceea, invidia este un mecanism social menit să înăsprească concurenţa şi care încurajează sabotarea adversarului. Prietenii " adevăraţi", poate ai auzit expresia, sunt acei oameni care te iubesc necondiţionat şi care se pot bucura de succesul tău. Aceştia există însă sunt la fel de rari ca şi sufletul pereche dintr-o relaţie de cuplu. E nevoie să fii evoluat ca să poţi fi un prieten adevărat iar majoritatea oamenilor încă sunt controlaţi de instinctul de trib. De aceea, este aproape o regulă ca oamenii care vor să zboare spre succes, îşi vor lăsa vechiul anturaj în urmă. Este inevitabil. Foarte mulţi oameni din comunitatea personalitate alfa îmi spun că atunci când s-au apucat de dezvoltare personală s-au lovit de obiecţii şi ironii din partea prietenilor. "Prietenilor!" Pentru că s-ar putea ca în nebunia ta, chiar să reuşeşti în viaţă. Invidia cea mai mare este între oamenii care au avut condiţii egale la start însă unii au reuşit iar ceilalţi au rămas pe loc.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenzura

E crud ce-n lume se petrece demult, demult, de mii de ani;
Un soi de sclavagism al minţii să nu-şi proclame o dreptate
Neacceptată, ferecată-n centura ei de castitate;
Nu pentru cast, ci pentru caste... Cei mai perverşi şi mitocani!

E plaga cea mai expansivă, cu-ntindere necontrolată
Ce roade adânc lăsând minciuna s-acopere puroi mustind
Ce curge, virulent pasându-şi, se-acumulând, se răspândind,
Creând prin ţesături ascunse reţea-n robie... Blestemată!

E hâdul infectat de ambiţii de-o tagmă ce se vrea dinastic
Pe zeci de mii de ani; politicul de guri parşive, mâini s-apuce,
Nu să muncească, că nici gândul nu l-au, la ce-ar putea produce...
Se-mbracă-n togi, în sfat se-adună, decid de moarte, viu... Sarcastic!

Şi mulţi sunt cei ce ling din rană cu jind să-şi aibă şi ei parte,
Să nu scape îmbucătură, s-arate ce le poate osul
Şi-s peste tot, în culte, artă; urât să spună că-i frumosul
Şi ce-alţii vor să schimbe-n bine, să-i zică... că-i... Calamitate!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj de-o sticlă

Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj
Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj
Şi nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj,
Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj...

... Vreo opt sute de ani, minim tot mai rezist,
Nu mă mai descompun, rămân deşeu, sursist
Chiar fără nuanţele de cioburi de-ametist...
Propriu eroin 'mi asigur, neştiutul artist.

Când sul de os foiţe vor derula vreodată
Din mine epopeea eseu, nevinovată,
Necunoscută oricum, deci nicidecum uitată
Din acte pe capitol; când plânsă, când jucată....

... E ca un maraton de împlinit ambiţii
Cu bucurii deşarte de-a face noi ediţii
Ce ştiu acum de-s treceri, sfârşit de coaliţii
De-abia-ncropite, rupte... Se pierd în dispariţii!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Într-o zi pe inserat
Din palatul înstelat
Iubirea in lume a plecat
Să vadă cu oamenii ce s-a mai întâmplat,
Dacă de ea cumva au uitat
De când nu i-a mai vizitat
Şi seminţele Iubirii printre ei le-a semănat.

Dar, peste tot pe unde a umblat
Cu tristeţe a constatat
Că multe alte sentimente teren au câştigat.
Ambiţia şi vanitatea,
Invidia şi gelozia,
Nerăbdarea, nemulţumirea,
Locuiau în cuib cu ura
Şi înlocuiau iubirea.
Oamenii se războiau
Se revoltau, se izgoneau
Doar pentru avere şi putere se luptau.

[...] Citeşte tot

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ianus

În trecut, în vechea Romă, zeul cel cu două feţe,
Vrând pe cetăţenii urbei compasiunea să-i înveţe,
Le-a amestecat în joacă chipurile între ele
Când dormeau, ca la trezire cine pleacă să se spele
Să descopere-n oglindă faţa dúşmanului său
Cel mai mare, cărui veşnic uneltea să-i facă rău,
Şi al cărui chip, de ciudă, nici putea a-l suferi,
Să i-l poarte-acum în lume ca şi cum al său ar fi...
Poate-aşa, gândise Ianus, se vor împăca-n sfârşit
Vechii învrăjbiţi-pe-viaţă, ce-şi vârau necontenit
Mătrăgună în pahare şi pumnalele în spete,
Până ce umpleau a Romei catacombe cu schelete.

La un semn al mâinii sale, în văzduh feţele toate
Se desprinseră de trupuri ca şi măşti înaripate
Şi se-nvârtejiră grabnic sub a zeului strigare,
Au pornit apoi pe geamuri să-şi găsească fiecare
Noul cuib, noua argilă pe care să înflorească,
Deseori schimbarea fuse reciprocă şi frăţească:
Cel ce da primea o faţă de la cel cărui i-a dat,

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de părinţii 1980's

Adesea nu ştiu de sunt " Eul" memoria ce mi-l aduce,
Acelaşi timp pe care-l caut să-l simt precum eram odată
Copil comun ţinut la piept în braţele de mamă dulce;
Femeia caldă şi blajină cu trup şi suflet încă fată.

Cu zâmbetul subtil ascuns, pe chip de mândră ce mă are
În poza gri din timp trecut cu guler alb la rochie neagră
O văd cu ochii ei căprui, pe-obrazul fildeş la culoare
Şi părul bucle larg căzând pe umeri mici şi sâni de ceară...

... Aduşi din zumzet dintre flori cu arome de nectar, polen,
De călătoare fără tihnă în soarele pe câmp de vară.
Femeia ce-mi dăduse viaţă care nu cere... că nu-i demn.
Pe jos la muncă-n zori se duce, la una grea ce nu-i uşoară...

Şi nici nu pregetă o clipă să şteargă tot ce timpul lasă.
Făptura ce nimic nu face şi trece zilnic prin oraş,
Ce spală, calcă, coase zdrenţe, găteşte ca să pună masă
Şi aşteaptă în zâmbet zilnic soţul cu proaspăt chip... de îngeraş.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atque nos!

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii şi cumetrii
Şi-apoi povestesc de-a dragul, stând pe laviţele vetrii,
Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei şi paralei...
Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei
Şi s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă,
Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă,
Să văd ce destăinuieşte frazul cel îndătinat:
Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat.
Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuşi în poveşti şi-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis
Şi-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri
Şi a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Şi pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ;
Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginaţiunea noastră: văd înamorate lacuri,
Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc,
Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galadriel: Totul a început odată cu făurirea Inelelor Puterii. Trei dintre ele au fost dăruite elfilor; fiinţe nemuritoare şi cele mai înţelepte şi mai încântătoare. Pe alte şapte le-au primit conducătorii piticilor, mineri şi meşteşugari desăvârşiţi din tunelele munţilor. Iar nouă, nouă inele au fost încredinţate oamenilor, care îşi doresc, mai presus de orice, putere. Pentru că în fiecare dintre aceste inele se afla puterea şi ambiţia de a conduce peste orice rasă. Însă toţi au fost înşelaţi, pentru că încă un inel a fost făurit. În ţinutul Mordor, în flăcările Muntelui Blestemat, Lordul Întunericului, Sauron, a făurit în secret, un inel care să le controleze pe toate celelalte. Şi în acest inel a ascuns toată cruzimea sa, toată răutatea şi ambiţia lui de a domina orice formă de viaţă. Un singur inel care le guverna pe toate celelalte. Unul câte unul, popoarele din Pâmântul de Mijloc au cedat în faţa puterii Inelului. Însă au fost câţiva care au rezistat. O ultimă alianţă a oamenilor cu elfii a pornit împotriva armatelor din Mordor, iar pe pantele abrupte ale Muntelui Blestemat au luptat pentru libertatea Pământului de Mijloc. Victoria era aproape, dar puterea Inelului nu putea fi înfrântă. Iar în acel moment, când pierise orice speranţă, Isildur, fiul regelui, a luat sabia tatălui său. Şi Sauron, duşmanul popoarelor libere din Pământul de Mijloc, a fost învins. Inelul a ajuns în mâinile lui Isildur, care a avut o singură şansă de a distruge răul pentru totdeauna, dar sufletul omului este uşor de ispitit. Iar Inelul Puterii are o voinţă proprie. L-a trădat pe Isildur, provocându-i moartea. Astfel, unele lucruri care n-ar fi trebuit uitate, s-au pierdut. Istoria a devenit legendă. Legenda a devenit mit. Şi 2500 de ani mai târziu, inelul a supravieţuit tuturor formelor cunoaşterii. Până când, s-a ivit şansa ca inelul să-şi aleagă alt purtător. Inelul a ajuns la creatura numită Gollum care l-a ascuns în tunelurile adânci ale Muntelui Blestemat acolo unde l-a şi mistuit. Datorită inelului, Gollum a trăit nefiresc de mult. Timp de cinci sute de ani i-a otrăvit mintea; iar în obscuritatea peşterii lui Gollum a aşteptat. Forţele Întunericului s-au furişat din nou în pădurile lumii. Zvonurile vorbeau tot mai mult despre o umbră venind din est, şoaptele despre o teamă dincolo de cuvinte şi, astfel, existenţa Inelului Puterii a fost recunoscută. Venise vremea sa. Aşa că l-a abandonat pe Gollum. Apoi s-a întâmplat ceva ce nici măcar Inelul nu prevăzuse. A fost luat de singura creatură la care nu s-ar fi aşteptat nimeni. Un hobbit, Bilbo Baggins, din Comitat. Pentru că va veni curând o vreme în care destinele noastre, ale tuturor vor fi hotărâte de hobbiţi...

replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăţia inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... vrem copii?

Faceţi rugă la stat pentru bani de copii,
Nu mai ştiţi nici ce înseamnă pe lume să vii,
Calculaţi matematic nevoi de valori,
Nu mai ştiţi care-i rostul să naşti, sau omori.
Sunteţi bandă rulantă în pornire nebună
Spre o lume de a cere averi şi pe Lună.
Nu contează dorinţa, nevoia, plăcerea
Aţi ajuns doar să credeţi că mică-i averea.
Vindeţi case, pământuri, trăiţi cât mai bine,
Fără a avea şi dorinţa a celui ce vine.
Faceţi credite multe, vreţi salarii mai mari,
Nu le ştiţi datoria, nu creaţi cărturari.
Aveţi bani să plătiţi, cumpăraţi aparate
Nu gândiţi viitor ce de prunc vă desparte.
Mame sunt doar femeie, nu mai dau ca să sugă
Nu ascultă de plânset, nu înţeleg nici de rugă.
Nu îngrijiţi de nimic, daţi copiii la doici,
Sunteţi demni de ruşine ca bietele scoici
Fără ochi, fără suflet cu minţile gherle
Să producă mai mult, să se umple de perle.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea III (Biletul lui Călin)

La un semn, deschisă-i calea şi coboară din maşină,
Împărţind bezele-n dreapta şi în stânga, o blondină.
– Tu eşti, şefu? – Da, frumoaso. – Am venit să te mai văd
Şi să stăm la sfat, Traiane, că în ţară... e prăpăd!!!.....
– Orice gând ai, păpuşico, şi-orice inima-ţi dictează,
Ai ales corect momentul, şezi colea şi croşetează!
Sau, cât scot la sticla asta nenorocitul de dop,
Vezi că, după draperie, ai o mătură şi-un mop!
După ce ştergi bine praful, deapănă-ţi în tihnă sculul,
Însă ia aminte bine la tot ce-ţi zice masculul!
Noaptea asta petrecută la Palat n-ai s-o regreţi
Şi-o să vrei şi altădată experienţa s-o repeţi.
Hă, hă, hă, n-ai vrea, frumoaso, să ne şi distrăm puţin
Şi s-o punem de-o scenetă cu... biletul lui Călin?
Mi-amintesc, cam vag, din şcoală, c-a scris unul o scrisoare
Despre Baiazid şi Mircea. N-o fi fost Vlahuţă, oare?
Chiar de nu sunt eu prea sigur cum stă treaba în scrisoare
Şi cam ce-o fi zis poetul, hai să facem o-ncercare!
Chiar cu riscul de-a mă pune opozanţii mei la zid,
Fii tu Mircea, dar nu Geoană, iar eu fi-voi Baiazid

[...] Citeşte tot

parodie de Ilie Bâtcă, după Mihai Eminescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurt

Scurt, concis şi mult profund
e curat ca un coşar,
gândul domnului Einhund
ne influenţează rar.
Că-i precis, n-am îndoieli,
cu morala e mai slab,
discobolii-n carusel
îl salută ca pe-un ştab.
Personaj animalier
ştie a vorbi romand,
are zilnic caracter,
disconfort & redundant.
Cu umorul stă perfect,
ce gândeşte e invers,
el răspunde la obiect,
joacă şah în stilul pers.
Nici defuncţii nu-s iertaţi,
fiecare-i cu păcat,
din orbite ochii-i daţi
când vă spune ce-a aflat.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!