apă şi insule

Creta

Sunt insule pe care doar artiştii le pot imagina,
Pe pânzele lor infinite, cu pensule înmuiate nebuneşte în albastru.
Insulele astea au mereu o muzică a lor,
Au mereu un gust, mereu parfum.
E o insula printre ele, în care locuitorii
Nu au încetat să traiască liber, niciodată.
E o insulă care naşte legende.
Primii oameni, după ce au muşcat din fructul interzis,
Au venit să-şi ascundă ruşinea în Creta.
Au întrebat, au plâns, au fost cuprinşi de nefericire,
De durerea de a nu şti cine sunt sau cine i-a creat.
Ca o mama bună, plină de roade şi de dragoste,
Creta le-a dăruit legende pentru a-şi acoperi cu ele ruşinea.
Astfel, primii oameni au devenit zei.

Dacă visezi, în Creta îţi sunt prielnice toate:
Soarele, orizontul şi apa sunt nesfârşite.
E insula vizionarilor şi a măslinilor cu rădăcini în stâncă.

Totul este într-o continua zbatere de a renaşte din ruine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul cu solzi de peşte

am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele creşte mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sparg valurile cu liniştea lor

dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea această urcă spre soare
construieşte la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare şi singurătăţi

voi mai primi din exil culorile nopţii
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absenţa ta gravata pe irişi?

se scurge timpul ca nişte cozi de şobolani de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de peşti
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea de foc

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venus din Milo

Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenând cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sânge când ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mâini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surâd,
uitând ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decât că "a spera înseamnă aproape a trăi"?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
"Le péché c'est le Grec", ziceaţi dumneavoastră

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Protocol al unui club Matei Caragiale

"Vis al galeşei Floride şi-al ostroavelor Antile",
Orchidee! nu eşti însăşi arta marelui Matei,
Cu a selbelor cădere în corole şi mantile
Sau cu Anzii albi în funduri ca o moarte de Protei?

Neajunsă, precum lancea unor iaduri vegetale,
Sub sărutul muştei Mima somptuos ca un manşon,
Locuieşte cetluită somnurile-i seminale
În o rouă de poleiuri: Raşelica Nachmansohn.

O! vegheat din jilţul Naibei al Pământurilor Nalte,
De atlaz tulip în creştet încheiat cu cap de mort,
"Mult" poesc, cioplirea unei rare şi pierdute dalte,
Paşadia îşi despoaie înnoptat semeţu-i port.

O! scuipat de înverzita tuse a spumelor putride,
Cocoţat pe naufragii, nefiresc ca într-un ochean,
Împuind cămara nopţii cu oracole stupide
Gore freamătă-n jiletcă de râios batracian.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

Când somnul e dulce spre dimineaţă
Un glas de copil mereu mă trezeşte,
E îngerul, clopoţelul iubirii de viaţă,
Ce-mi este aproape şi cu drag mă păzeşte.

Mă spăl cu agheasma căzută în zori
Şi-n voalul luminii zilnic mă-mbrac,
Chiar dacă pe cer predomină nori,
Adun apa lor să îmi fac propriu lac!

De-aş prinde iubirea-n zăbrele de vis,
Pe insula dragostei noastre s-o ţin,
Acolo pe lac ne vom şti-n paradis,
Treziţi totdeauna de-un clopot divin.

Potop de ispite de-ar fi să apară
Zid de lumină vom ridica nevăzut,
Demiurgului să nu-i fim povară,
Iertare să avem de-n păcat am căzut!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alizee

Prin porturile şi pe ţărmurile Insulelor Canare
Se văd micuţe case albe şi portocali în floare;
Toată ziua şi cât de lungă-i noaptea, răcoritoare,
Adie răsuflarea alizeelor, neobosită şi constantă.

Mai sunt vinul roşu, sunetul viorii şi berea cu gust de-alune,
Poveştile sărate-ale mării şi-o naraţiune
A paşilor de dans, tusea velelor pe apele în spume
Şi răsuflarea alizeelor, neobosită şi constantă.

Mai sunt, noaptea, licuricii şi luna gălbuie şi frumoasă,
Şi în palmierii fantomatici, galeşă şi somnoroasă,
O voce care mă tot cheamă, freamătul de mătasă
Făcut de răsuflarea alizeelor, neobosită şi constantă.

poezie de John Masefield din Poemele mării & balade, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venind de la Xiamen şi privind marea albastră

Căţărat pe muntele Jueshi, cu faţa spre răsărit,
Contemplu oceanul albastru, nemărginit.
Valurile dansează cu melodice mişcări;
Insule veghează-n freamătul undelor, sonor.

Copaci peste copaci cresc din stâncă-n stâncă;
Abundenţă de iarbă de aici până departe-n zări;
Peste creste vânturile toamnei oftează-încetişor;
Talazuri înalte se-avântă să doboare de pe cer, alb, un nor.

Ziua – soarele, iar noaptea – luna
Par să se nască din apa oceanului, adâncă.
Calea Lactee şi un întreg cer de stele, zâmbitor,
Se scufundă-n mare, unde-adorm.

Sunt fericit că pot privi toate-acestea!
Fredonez acest poem şi mă simt nemuritor.

poezie de Cao-Cao, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veneţia [Venezia]

E un oraş din lumea asta blândă,
dar cât de mândru, cât de insolit,
pare-un miraj, un joc închipuit,
sau un vis pur din inimă profundă.

Acoperit c-o pânză rozalie,
are grădini, biserici şi palate
ce stau între azururi suspendate,
de cer şi ape, pline de magie.

Ce schimbător e! Ziua pe răcoare,
când soarele e încă adormit,
are un chip livid şi obosit,
lumea-i ascunsă ca o perlă-n mare.

Dar în amurguri roşii, înfocate,
e o arcă de aur, aprinsă, fierbinte,
o navă imensă ce merge înainte,
spre ţărmuri de vrajă aflate departe.

[...] Citeşte tot

poezie de Diego Valeri, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lorelei

pieptănai dimineaţa curată în oglinda
unei ape
cu un pieptene de aur,
soarele se despletea în părul tău
până la glezne,
Lorelei,

cântai sfâşietor despre dragoste
neîmplinită
iar în amurg, adunai în clepsidra palmelor
roua sângerie a vremurilor,
şi cuvintele otrăvite ale oamenilor

iar muritorii ascultau înmărmuriţi
cântecul sublim al sfârşitului,
cântecul enigmatic şi sacru al iubirii
întrupat într-o legendă,
pe la toate ferestrele
castelului,
primprejurul unei insule,

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţi creştini democraţi

Suspendat pentru a doua oară
Doresc să plec din ţară,
Merg în insulele Caraibe,
Să iau piraţi şi blugi, multe.
O să vin cu alţi fraţi
Că voi n-aţi fost buni argaţi,
Vasile, tu mergi ca să vinzi pene,
Videanu să dea apă la balene,
Pe oltean îl las la capre
Că se pricepe la muls lapte.
Restul de ciocoi îi las lui Boc,
Poate o avea cumva noroc
Să prade Roşia Montana,
Care se plânge, sărmana,
Ce se face cu atâta aurărie
Când ţara e în sărăcie.
Sunt deocamdată, comandant,
Pe nava mea, amiral pirat.
Iar voi, Antonescu, Ponta şi alţii
Mâncaţi-vă precum fraţii,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că specia umană în totalitatea sa, va avea aceeaşi soartă precum locuitorii Insulei Paştelui. Ce nu înţeleg oamenii este că schimbările climatice sunt de-abia la început, nu şi-au atins încă apogeul. Cu toate acestea, de la an la an, observăm deja diferenţe evidente în cursul anotimpurilor. Este posibil ca unele comunităţi mici să supravieţuiască. Vedeţi, aborigenii au supravieţuit 40-50.000 de ani fără să devină o civilizaţie ahtiată de ştiinţă, care să ajungă într-un final să producă dioxid de carbon în exces şi să polueze apele. Dacă aborigenii nu vor supravieţui, omenirea în ansamblul ei, nu va reuşi. Specia umană va urma acelaşi drum fără întoarcere precum alte specii care astăzi sunt dispărute.

citat din Frank Fenner
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul căderii

S-a mai dus un an, lăsând pretutindeni în urmă
mireasma bogatelor lui reziduuri: viţe de vie, frunze,
fructe neculese, toate descompunându-se umede-n
penumbra livezilor, reflux al dematerializării
din insula acestei veri, iar asta se întâmplă ACUM,
când acum nu mai este nicăieri,

poate doar sub tălpi, putrezind
în acel întunecat castel subteran

al misterelor inobservabile --- rădăcini şi seminţe-închise,
şi hoinărelile apei. Asta

încerc să-mi amintesc când mâna timpului
mă apasă dureros – de exemplu, când toamna

se stinge-n ultimele-i pâlpâiri, doritoare, ca şi noi,
să mai rămână --- cum toate trăiesc, trecând

de la un vis scânteietor la altul, pururi

[...] Citeşte tot

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgiri

Crini fragezi plângând pe câmpii ireale
Ca pentru celestul amurgului decor,
Nu sunt nici ai livezii, nici ai dorinţei tale -
Sunt efemeri şi-n ceaţă-şi topesc parfumul lor.

Par dincolo de astăzi - o dâră-n vis de ape,
Decoloraţi exotic prin umbre mişcătoare,
Iar deseori sunt stropii mărgelelor din pleoape
Ce-mi prăbuşesc speranţe abia ivite-n zare.

N-au formele prezise dintâi, căci sunt rebele;
Deliciile de nuanţe s-au strecurat heraldic
Şi-au dezbinat lumina-n arhipelag de stele,
Chiar luna şi-a pierdut luciul smaraldic...

Doar măşti acopăr toate: iubiri, dreptăţi, veşti bune;
Simbolicul, abstractul, virtualul - triste mode -
Năvalnic, pălălaie, din iad vin peste lume
Şi-orgasmului pieirii i se înalţă ode!

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origami cu inima ta

ţi-am modelat inima din hârtie glasse şi am lăsat-o să plutească
e sărbătoarea felinarelor au coborât dragonii pe pământ să danseze în jurul ei
odată îţi desenam căsuţe din flori de cireş
acum trupul meu te primeşte în amurguri
ai putea fi o ceaşcă de ceai pe care o sorb în ajunul unei bătălii sau o pivniţă cu vinuri

îţi adulmec treptele a vioară şi tâmplele a săruturi o să mă rostogolesc in jurul tău ca o piatră or să mă ardă palmele când te ating simt că port în mâini o văpaie

fă dragoste cu mine
eşti cuptorul nelipit părul plin de omizi şi căţeluşa cu o labă bolnavă
fără să ştii m-ai desenat când erai copil îţi înmuiai pensonul în destin colorându-i apa sunt avionul de hârtie cu care trimiteai bilete în necunoscut prin clasă
în gimnaziu eram cartea ta ascunsă sub pătură iar tot liceul aveai înaintea ochilor printre litere două buze roşii
inima ta e o centrală origami atunci când nu eşti aici modelez hârtia strălucitoare în toate felurile închipuindu-te
mâinile îmi tremură uneori şi îmi iese ba o ceaşcă de ceai din care te prelingi ba o ideogramă cu mâinile întinse soarele merge înaintea ta cu o lance spre o mănăstire zen duce amintirile care or să coboare în ghirlanda de ylang-ylang o să le dirijezi cu un beţigaş şi o să le împarţi copiilor
dă-mi mâna să modelăm cel de-al 365-lea origami
pe insula hokkaido primăvara va sosi fără degete rosii de vrăjitoare fetele işi vor îmbrăca pentru prima oara kimonoul undeva sus pe faleze
un călugăr ţine soarele în palmă şi modelează din argilă un tigru sub pământ

poezie de Laurenţiu Belizan (2 septembrie 2008)
Adăugat de Laurenţiu Belizan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi astfel am ajuns

Şi astfel am ajuns.
Perspectiva se-îngustează şi devine zveltul St. Lawrence.
Un fluviu conţinând, totuşi, o metropolă,
cu o mie de insule,
aşa cum l-a găsit Cartier,
aşa cum l-a descoperit Cabot (i-am văzut faţa
în Palatul Ducal din Veneţia).
Avem eroii noştri fizici –
şi, de asemenea, suntem o naţiune
făurită la mijloc de ape.
Cumva, un loc mai mare decât cel pe care l-am părăsit:
o ţară cu anumite resurse,
cu o minte a ei, proprie, dacă nu-i este foame.
Munţii Gaspé, retraşi în fundal, moţăie,
în aerul rarefiat al dimineţii.
Acolo, acasă, vor fi feţe pline de toată această lumină,
inexpresive poate, dar frumoase.
Niciodată un început nu este uşor.
Ne aşteaptă multă muncă.
Europa este în urma noastră.

[...] Citeşte tot

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balaurul

În noaptea asta păsările stau în monadă
Cine le ascultă e doar vântul,
Paşnic limba lor se întâlneşte cu acl cuvânt nerostit
Neprimitoare iarnă îţi prinde obrajii
În roşul catifelei de zăpadă
Duce la groapă cununa zeului abia ucis
Nibelungi alunecă în zbor, glasuri de piatră
Gara se îmbracă în mărgele,
Şlefuite de iconarii din vechiul schit
Ca o seratogă se schimbă ora şi totul devine incert
Plutesc prin aer aceleaşi seminţe de cărbune
Răpus până la trei balaurul îşi caută cornul prin ape
Ca un mit jupuit de piele din poveştile octogenarilor orbi
Îşi întind mâna peste pod- apele insulei
Corfu mă inundă
Din zeiţă au rămas doar picioarele
Transformată în păsările corbi
Unde-i iubita arămie la faţă de altădată?
Să o privesc, cu mâinile, s-o încălzesc cu obrajii
Azi parcă suntem ca două semne,

[...] Citeşte tot

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul din cartul de noapte al navei Charlotte Jane

E primul cart de noapte, frăţiorii mei,
Vânturi mari, grozave, bat peste şapte mări*
Şi stele reci sclipesc pe boltă, frăţiorii mei,
Mistica lor deschide căi spre cele patru zări.

Prova navei noastre-şi croieşte drum
Prin apele cele mari, scăpărătoare,
Promiţând locului pe care-l părăsim acum
Şi locului spre care ne-ndreptăm bunăstare!

Acum, aplecaţi-vă-n tăcere, frăţiorii mei,
Frunţile deasupra vinului sfânt,
În memoria strămoşilor morţi, frăţiorii mei,
De un sânge cu noi, din acelaşi pământ.

Deşi mormintele lor sunt la fel de departe ca luna
De-acest ocean albastru, adevăr spun vouă,
Spiritul lor ne va însoţi întotdeauna
Acolo unde mergem, în ţara cea nouă.

[...] Citeşte tot

poezie de James Edward Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinuturi străine

Sus în cireşul din curte oare cine
S-a urcat, ce copil, dacă nu mititelul de mine?
M-am ţinut de ramuri strâns, cât am putut de bine,
Şi-am privit spre ţinuturi îndepărtate şi străine.

Am văzut grădina din vecini cu ochii mei,
Împodobită cu fel de fel de fori pe-alei –
Şi multe alte locuri de pe lumea asta minunată,
Locuri pe care nu le mai văzusem niciodată.

Am văzut cum pe râu valurile se perindă
Şi cum apa-i este cerului de-oglindă;
Drumul plin de praf, galben ca o funie de ceapă,
Cu oameni tropăind către oraş în grabă.

De-aş găsi un pom mai înalt, un pom aparte,
Aş putea privi încă mai departe,
Acolo unde râul, umflat de alte ape,-n mare
Se strecoară fericit printre şalupe şi vapoare,

[...] Citeşte tot

poezie de Robert Louis Stevenson,1850-1894, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chilipiruri oferite de ocean

Celor care susţin că, tributari exagerării,
Noi supraevaluăm importanţa mării,
Eu le răspund: "Nu, oricum o dai, orice-ar fi,
Nu-i adevărat – în afară că-n zilele senine
E-albastră, ea ne-aduce beneficii – şi nu puţine;
Nu-mi imaginez ce ne-am face într-o bună zi
Dacă deodată mările ar putrezi. ''

De pildă, să ne gândim la nave. Ce-ar fi dacă,
Lipsindu-le substanţa pe care să plutească,
Iolele şi pescadoarele vor eşua,
Şi fregatele, şi navele de linie, şi, luaţi aminte,
Toate ambarcaţiunile care vă trec prin minte?
Niciuna dintre ele, cu alte cuvinte,
N-ar mai naviga dacă Oceanul s-ar evapora.

În schimb, doar de-un singur neajuns scapă
Insulele britanice-n lipsa cuprinsului de apă
Care desparte malul acesta de celălalt:
Renunţând la alte daruri oferite de-ocean cu generozitate:

[...] Citeşte tot

poezie de Owen Seaman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Valery

Omul nu doreşte ciorchinele înţelepciunii,
Nu doreşte să soarbă aburul strămoşesc,
El judecă totul, nu se lasă mistuit, doar mituit,
De aceea focul este duşmanul binelui,
Să faci din orice căldură şi lumină,
Am auzit că bălegarul luminează noaptea,
Tăciune răbdător, creierul fiecăruia,
Sângele – trandafir topit de inimă,
Trupul femeii –o amforă pentru vinul plăcerii,
Golul aşteptării e viaţa noastră.
********************************
Bolnavă de prea multă frumuseţe,
O insulă agonizând în Marea Sargasselor,
O văd şi nu cred, o simt şi o reneg,
Aud cum cântă epavele vaselor.
Ziua se retrage ieşind din coridoare,
Se duce pe ape spre alte continente,
Singurătatea nopţii se lasă uşoară,
Sunete, umbre, eminamente.
Astfel călătorim pe lunecoase drumuri,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!