arte plastice şi lumină

Trecem desculţi...

Când se desparte
lumina de umbră
unduiri confuze
în paşi de dans
un joc ameţitor de cuvinte
ascunde un zâmbet
în raza dimineţii
se desprinde parfumul
florilor în vânt
dintr-un cântec
venit de departe
în oglinda lumii
privim răsăritul
şi norii pictează
colţul de cer
suntem o candelă aprinsă
în acorduri de viaţă
trecem desculţi
prin primăveri fară număr...
în suflet simţim cum stelele ard

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Ciobotariu (5 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

Am sculptat în zăpadă
Doamne,
şi erai acolo
bulgăre de lumină
în mâinile mele,
bucurie lăuntrică,
nespusă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictura are menirea de a face vizibile luminile lăuntrice care nu se ştie de unde vin şi a căror semnificaţie are ceva dumnezeiesc... şi care deschid orizonturi magice, sublime.

citat din Gustave Moreau
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"A uita"

Mă simt ca un templu
Şi nu poţi ajunge curând
La inima mea...
Sunt trepte de nouri...
În pâclă de vise,
Amară şi rece, cu inima grea,
Pândesc fericirea, lumina şi pacea
Promise cândva.
Toate consoarte eternului ieri...
Îmi ceri libertatea
Să-mi scuturi rugina
Uitatelor seri...
Tu-mi ceri, cu aripa muiată în miere,
Pe lacrima-nor,
Să-mi scrii, înger nobil,
Să-mi scrii mici poeme
Cu patimi şi dor.
Se-nalţă-n tăceri minarete...
Şi pace sculptată,
În falduri alunecă lin.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictură pe cer

Trandafirii nu înfloresc niciodată!
Zise pictorul cu faţa iluminată,
Pictând o bucată de cer părăsită,
În cale aruncându-i pietre:
"Arareori cărările îndreptate spre glorie,
Sunt presărate cu flori."

poezie de Iolanda Mirea din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stea tristă

Cazand din cer, lucefcrii-n cascada trecura peste trupul tau, iar tu curata ai ramas ca o zapada prin care umbra doar un cantec fu.
Atunci o stea de aur stralucea deasupra, pentru anotimpul care curand, curand avea sa ni se dea cu masti de zgurp si cu fruetc-amare.
Acum, ca mai demult, cu tac infrant.
Si ce-as putea, sub steaua asta, spune?
Din tot ce este, tot ce mi-i minune e fara de folos pe-acest pamant.
Chiar chipul tau sculptat in alabastru, cules cu spiciune din inalt, e numai val: un val usor, albastru venind spre tarm din tarmul celalalt.
Ah! totul este de prisos
Hoteste, o stea cumplita privegheaza sus.
Lumina ei de veacuri profeteste aceste destramari, acest apus.
Sarutul, neastampar sfant al carnii, s-a desfacut, si cade, si-l auzi, asa cum cade-n pragul nalt al iernii zapada cruda prin copacii uzi.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - I. Tenebrele

În văgăuna tristă şi urâtă
În care Dumnezeu m-a surghiunit,
Şi unde nici o rază n-a zâmbit
Iar noaptea mi-este gazdă mohorâtă,

Par un zugrav de soartă osândit
Perdeaua beznei s-o picteze, oarbă;
Un bucătar funebru, pus să fiarbă
Şi să-şi mănânce inima, silit.

Din când în când, luceşte, creşte, -apare
O stafie cu trupul minunat,
Cu dulce, -orientală legănare;

Şi când întregul trup s-a-nfăţişat,
Îmi recunosc vedenia divină:
E, neagră, EA, cea plină de lumină.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa nemuririi

Iubită, mamă, ori soţie,
Sau soră, ori femeie sfântă,
Cu dalta, sculptorii-ţi spun ţie
Tot ce în inima lor cântă.

Penelul pictorului este
Dezlănţuit să preamărească,
Făptura ta într-o poveste
Ce-n curcubeu stă să-nflorească.

Dar eu, Poetul, sărăntocul
Ce are-n suflet doar Cuvântul,
Cum, oare, să-ţi descriu norocul
De-a lumina întreg Pământul?

Minune ce-ţi slujeşti menirea,
Cum să-ţi arăt prin vorbe, rostu,
Că tu eşti însăşi nemurirea,
Născând pe Dumnezeul nostru?

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând ca firul de păianjen

Iată-mă înrădăcinându-mi picioarele goale
în pământul pustiu,
port acorduri sacre în catedrala inimii,
iar candela iubirii luminează zbuciumul ei
ca un far singuratic,
mă apropii de tine ca o umbră tupilată
şi ţes miracole-curcubeu,
dar încă nu le vezi,
atunci mă aşez tăcută în contemplare
privind spre necuprins
şi invoc în rugă mută un înger călător
să-mi dea cu-mprumut aripile sale,
păşesc, apoi pe un gând ca firul de păianjen
spre ochii tăi treziţi de o minune,
sting lumina minţii să pot atinge prin ei,
sufletul tău speriat şi
murmur printre amintiri tăinuite:
-Priveşte-mă, iubite, sunt şuvoiul
ce-ţi va sculpta dorinţele împietrite
până vor deveni un lotus cu-o mie de petale,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Natura, ca femeie te-a pictat,
Stăpân-stăpână al pătimirii mele,
Cu suflet bun, de doamne, te-a înzestrat,
Însă statornic, nu cum îl au ele.
C-un ochi mai luminos, dar mai fidel
Ce nu transformă-n aur ce priveşte;
Bărbat deplin, adevărat model,
Femei, bărbaţi, pe toţi îi uluieşte.
Şi-ai fost creat femeie la-nceput
Însă Natura a simţit iubire
Şi-un alt organ ţi-a pus, şi m-a durut
Căci pentru mine e o păgubire.

Dar dac-ai falus, nu-ţi uita menirea
Dă-i-l femeii, mie dă-mi iubirea.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire

Sunt aripă de fluture ce bate-avan
Din stea în stea la tine în tavan
Lăsând în urmă semne ce tresar
În flori misterioase de dulce nenufar.

Sângerează cercuri derulate-n ani,
Dulceaţa fericirii ducem la duşmani,
Steaua călătoare din 'nalt nu-i în picaj,
Ea luminează nuduri pictate în peisaj.

Strune-aprinse din sfere muzicale
Se sparg în zâmbete cu trosnet de petale,
Rodia melancoliei creşte-n plină noapte
La ora gândurilor zvârcolite-n şoapte.

Eşti rana frunzei ce se usucă-n ram,
Cu lumina ochilor lipită-n geam,
Suntem enclava de dor necunoscută
În lumea de dispreţ ce prin dispreţ ascultă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, în viitor

Vreau să zburăm deasupra umbrei trecutului,
Vreau să descoperim culorile prezentului,
Vreau să pot vedea fluturi pictaţi în nuanţe deschise,
Zburând deasupra frunzelor veştejite, căzute, călcate în picioare...
Auzi acel sunet suav, nenăscut încă?
Te imploră să-i dai viaţă...
Suspină în lipsa ta cerul...
Zâmbeşte-i! ca să poata lumina o lume întreagă...
şi la al tău zâmbet să răsară veşnic soarele,
Să poată încălzi izvoarele, ce curg neîncetat în a mea inimă.

poezie de Diana Alexandra Sima (16 martie 2011)
Adăugat de Diana Alexandra Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

ridicată-n picioare şi aplecată se apropie de icoană
e seara când o văd destul de clar
cu bucuria adunată-n ochi şi rugăciunea pe buze
pe drum trec carele zidite cu ştiuleţi mai sus de margini
se aude-n răscruce o voce subţire
un om aleargă pe uliţa-n pantă
neliniştea serii se furişază în cutele frunţii
se adâncesc de atâta povară de ani
trupul se clatină uşor pe o parte
priveşte pe furiş bătăturile palmelor
faţa-i se luminează şi alunecă-n oglinda crăpată
mirată surâde
apoi neatentă se loveşte de pat
noaptea - umbră neagră se aşază lângă perdele
n-o lasă lumina să-nfăşoare chipul ei îngândurat
de lampă se agaţă un fluture pictat
bunica aleargă să închidă fereastra
un necunoscut bate la geam
frica-i îngheaţă aerul în oase
uliţa toată-i pustie

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă ipostază

Cununi de raze, cât de cât aureolate,
Rupte din nu ştiu ce generatoare de lumină
Îţi sunt aduse proaspăt înmiresmate
Simple culori de o creaţie divină.
Talentul pictorului rămâne extaziat,
În faţa originalului care eşti tu,
Nu poate să transpună pe curat
Aureola simplă a frumuseţii de acu.

Visaţi voi stele, flori, natură, soare
Aruncaţi-vă privirile fără economie,
Sunt încă mic în lumea asta mare
Iradiază sufletul de o mare bucurie
Liniştit mă întreb: Se poate oare?
E posibil totuşi, căci totu-i poezie.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecernie cu parfum de lumina

Sunt tot aici,
nu ştiai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtaţi de lumină.
mi-e teamă să respir cu ei,
m-aş putea lovi de lumina lor,
aşa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerşind mâna ta cu gust de mare...

aş sta o veşnicie şi încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si linişte
se răstesc fulgii la mine
ei nu ştiu că mai am de născut
o viaţă din tine,

mă înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul implică legi ale perspectivei, ale luminii şi umbrelor, exact ca pictura, sau muzica. Dacă te naşti cunoscându-le, e în regulă. Dacă nu, învaţă-le. Apoi rearanjează regulile, să ţi se potrivească ţie.

citat clasic din Truman Capote
Adăugat de Andreea Banciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum a ars vestitul castel Nevermore

(lui Edgar Allan Poe)

Când s-au aprins luminile, nimeni n-a observat.
«E-ngrozitor cât de bine văd», grăi bătrâna mătuşă.
Printre tacâmuri şi strămoşi, singur necontaminat
Valetul orb paralizase lângă uşă.

În becuri se mistuia o gală ameninţătoare
Oaspeţii au invocat iute un pretext şi-au fugit.
Au rămas în cuier patru bastoane, o pălărie tare
Şi un câine cenuşiu care nu se ştie de unde a venit.

Revelaţia se picta pe pereţi şi lucea ca mercurul
O inimă electrică duduia sub pardosea
Bătrâna mătuşă sfâşiase-n cădere velurul.

poezie de Nina Cassian din volumul La scara 1/1 (Editura Forum, 1947
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru-ndoliat

În plină zi se face noapte
Şi ninge fără de motiv,
Albastrul lui Sabin Bălaşa
S-a-ndoliat definitiv.

În deficitul de albastru
Al unei lumi cu pumnii strânşi,
Era nevoie de seninul,
Cu mări, cu nimfe şi cu mânji.

Era albastrul dinspre dangăt,
Când bate clopotul în cer,
Era accentul trist al mării,
Când marile corăbii pier.

Era lumina din privirea
Discipolului muribund,
Când moare-n temniţă profetul
Şi ceilalţi faptul il ascund.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu (5 aprilie 2008)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

nu'i lumină pe drum
soarele se târăşte
urcă, se întinde
uneori surâde într-o oglindă spartă
stau palide stele pe ziduri bolnave
pictez amintiri pe pereţii uscaţi
totul, un tablou şters
umbre se strâng, se adună, să spună
în lumina diurnă, un fum care piere, în marea durere
poetul a murit demult, nebun
vorbeau ieri prin târg
cuvântul lui a rămas
un gest inutil de bun rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!