artilerie şi poezie

Kilmeny (Un cântec de pe traulere)

Pe ecranul apusului roşu se vedeau umbre întunecate,
Driftere lansând lungile lor plase peste bord;
Şi uleioasele ape verzi se legănau somnoroase
Când cu refluxul Kilmeny a ieşit printre geamanduri din port.
Şi nimeni nu ştia unde va călători acea domnişoară,
Un soi de vrajă-i ascundea destinu-n foi de ceţuri dese.
După aproape-o săptămână, Kilmeny a revenit acasă,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Avea la prova un tun, dintre toate din Newcastle cel mai bun,
Iar la pupa altul nou-nouţ, adus din Clyde-ul acoperit de nori,
Şi mai era acolo şi-un secret – de căpitan nimănui dezvăluit,
Nici măcar scumpei lui mirese, la plecare-n zori;
Şi-o antenă de telegraf deasupra, un pitic vorbind în şoaptă;
Râsetele din Londra, laudele din Berlin slăvind nişte succese.
O, poate mai erau nişte sirene care-o ademeneau spre zare,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Era întuneric când Kilmeny s-a întors din acel voiaj acasă,
Comanda navei unde murise căpitanul era-n purpuriu vopsită,

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică lui Petru Ioan Gârda

Zici să m-abţin şi să te-aştept pe tine,
Dar, cât să mai aştept, că am albit?
Neprihănită-s, zău, şi mi-e ruşine,
Că n-am şi eu, pe lume, un iubit.

Cu rimă mică, mare, mijlocie,
Nu are importanţă ce şi cum.
Mă mulţumesc cu orice-ar fi, să fie,
Că, dacă-aştept, mă vei iubi postum.

Văd, că te lauzi cu-ai tăi porumbei
(Să ştii că am şi eu trei păsărici)-
Te las s-alegi, pe care ai s-o vrei,
Dar, vezi că una e ca un arici.

E drept, că-s neiubită cam demult,
De geniu nu mai zic, că-i lipsă mare.
Am să golesc piscina, te ascult-
Hai, vino, pe cal alb, să-mi vii, călare!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbelul

Lângă mine zace un porumbel mort.
Era cândva purtătorul mesajelor mele
Către iubită. Iubita s-a evaporat,
A îngheţat, s-a transformat
Într-un stâlp de sare.
Dar ce vină are nevinovata pasăre?
În faţa mea străluceşte pustiul,
Marea Moartă se întinde lenevos,
Apele ei sunt dense,
Porumbelul a murit de mult.
Oare, de când?

Pe câmpul de luptă, negru de fum,
Cădeau soldaţii, unul câte unul,
Morţi paralele, departe
Cavalerii Apocalipsei trăgeau după ei
Tunurile din secolul trecut,
Noi, copiii, habar nu aveam, aşteptam
Avioanele să arunce cutii cu lapte condensat,
Ca daruri ale cerului. Un cap s-a rostogolit

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Mariasn Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toba lui Drake

Drake e-n hamac la o mie de mile depărtare,
(Căpitane, dormi bine-acolo jos?)
Ancorat cu două ghiulele-n Golful Nombre de Dios,
Visând cum Plymouth Hoe, promontoriul, se-nfige-n mare.

Fosforescenţa mării luminează Insula şi navele-ancorate,
Marinarii dansează pe vârfuri şi călcâie, şi spun câte o glumă,
Şi luminile sclipesc pe ţărm, şi mareea galopează-n noapte...
El vede totul limpede, cum vedea şi-acum mulţi ani în urmă.

Drake era din Devon, domn apelor din zare-n zare,
(Căpitane, dormi bine-acolo jos?)
Hoinar cu inimă uşoară, până-n ora morţii curajos,
Visând cum Plymouth Hoe, promontoriul, se-nfige-n mare.

"Duceţi-mi toba-n Anglia, atârnaţi-o pe ţărmul 'nalt
Şi bateţi-o când îndrăzneală şi praf de puşcă mai aveţi o brumă;
Iar dacă spaniolii vin spre Devon, eu voi părăsi Cerescul Port
Şi toba va răsuna-n Canal, cum răsuna şi-acum mulţi ani în urmă."

[...] Citeşte tot

poezie de Newbolt, Henry John, 1862 - 1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-acum

de-acum nu mai scriu niciun cuvânt pe frunze-n vânt
voi folosi numai icoane de emoţie şi bine-nţeles de proporţie
plăcut naşpa inimioară sălcioară pupic de mare cu solzul tare o mică ocheadă de-o limonadă
voi trânti şi câte-un motiv de ilaritate la ceas de noapte pentru toate minunile înşirate precum cele şapte canate şi de ce nu granate
apoi îmi voi alege nu oricum la drum florile viorile şi dalbe ninsorile de oferit
de prididit la toate minciunile care se spun ca pe-o ţeavă de tun
desigur nu vor lipsi la ceas de zi urările mustrările gonflările
piticii pe creier şi chitările chiar forme de înjurături asortate cu murături sau usturoi pentru strigoi
mai există şi diavoli şi epoleţi şi capete de profeţi
scorpioni raci broaşte şi melci codobelci tot felul de fructe de pădure şi lucruri trecute de liman
aş vrea ca peste-un an să sacrificaţi vârcolaci şi alte exemplare rudimentare
puneţi câte-o icoană virtuală şi pentru carul cu boi
aprideţi candele de tuş pentru eroi nimic nu mai e decât tastă şi fum
niciun vers nu mai scriu drag auditoriu oricum cuvintele se fac scrum

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelicanul pălicar

Licărea în zare un pălicar,
Bătea din zaruri un pelican,
Un homme pitoyable a scris ceva,
Nu citi, nu-l iubi, nu-l uita.
Versiune şi aversiune, averse,
the collector adună verze,
Resturile, rosturile oraşului-turn,
Am spus, destul, de prisos, fiind taciturn.
O convocare de la morga oraşului?
Prezent, strigă fratrele saşiu al făptaşului.
Cresc zburătoarele-n cer, sapi fântâni,
pe boltă cresc creieraşi şi plămâni,
Fructele cad dintre stele, iar grâul
Vine din soare, pe unde-i şi brâul.
Caut luminişul – clipă, doar nori,
Un adăpost pentru Iona din flori,
Scorburi ascund fecioare, iar cântul
Devine mări, oceanu-i cuvântul,
În întuneric – explozii, săruturi
Mult prea sărate, de ele te scuturi,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pseudo-fabule

Dacă pisicile, câinii, caii
Ar scrie poeme, din acelea tari, senzuale,
Nu ar mai scrie nimeni altceva.
Un fulger m-a lovit într-o noapte,
Am scăpat, eu sunt copacul care râde.
Râd prin mierlele care mă vizitează.
Un cocostârc cu funcţie a trecut pe lângă mine,
Nu vorbeşte, el ştie tot, eu râd.
Nemaiavând picioare, mai mult ascult şi privesc,
Glasul meu s-a risipit în frunze, în vânt,
Am zărit un rac cu cleşti de aur, am râs,
Păsări ce încercau să imite broaştele, am plâns,
Am văzut îngerul morţii, se fâţâia în jurul meu,
l-am gonit, alături, un buştean vechi şi putred
visa în fiecare noapte că este verde,
cânta, încercând să amăgească fetele.
Cineva s-a oprit, a luat o daltă şi l-a cioplit,
A făcut un chip de zeu, au venit oamenii să-l admire,
Un câine s-a uşurat pe el, buşteanul a suferit mult,
Un înger milos l-a dus în Rai, că acolo nu sunt buşteni.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine tunurile antice par să spună încă nu

Între vulgaritate şi Eu
se înalţă al meu instinct până acolo sus,
la turnurile antice unde desenez
o dâră de lumină trimisă de Iisus,
un semn trucat de cruce
ce tace cristalina privire rătăcită-n apus.
Printre ramurile furtunilor încă vii ale oraşului
ce pernele-şi suflecă
pentru a culca virtutea,
mă pierd în dorinţa ce mă înduplecă.
În acest punct se revarsă suferinţele,
care suferinţe nu sunt
şi va fi noaptea cea mai dulce între nopţile distonate
nascându-se din umbre sonate
ce-mi vor vesti ziua de lumină nouă
şi luciri strâmbe,
niciodată născute de ochi şi amăgiri ornate,
surâsuri inundate de lacrimi
şi triste plăceri de mâine sărutate de rouă,
doar pentru a mă simţi un pic mai bine...

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă scrisoare către Adrian Păunescu

Noi ne cunoaştem din copilărie,
De la-nălţimea troscotului bont,
Ne-a luminat aceeaşi apă vie
Şi am râvnit acelaşi orizont.

Acum, m-am hotărât să-ţi scriu aceste
Cuvinte, ca unui duşman de rând,
Să te condamn şi să-ţi mai dau de veste
Că te voi părăsi foarte curând.

Mi-ar fi plăcut să fii poet şi-atâta,
Să nu te văd prin ţară fără rost
Cum faci dreptăţi, cu lacrima şi bâta,
Şi-n geniu vrei să-l schimbi pe omul prost.

Cu haina ta de lucru, la recepţii,
Cu fracul, în grădină, când o sapi,
Te ponegresc şi bunii, şi inepţii,
Te judecă şi medici, şi satrapi.

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fond decembrie de-abia urmează să sosească

nu mă contrazice!
vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârşitul
eşti om/ doar-om şi în vacarm uiţi
să faci legătura dintre lucruri
nu mai eşti în vremea copilăriei
să poţi glumi cu genezele nedesăvârşite
tu nu vezi, chiar nu?
laşi baltă lumi...

de depaaarte

încerci să dibui capătul funiei acesteia
infinit desfăşurându-se până în punctul în care
priveşti la tine ca dintr-o prăpastie:

! aluneci

nu ne putem elibera decât rostind cuvinte la modul inspirat
şi cum s-o facem când înţelesurile ne-au crăpat în palmă?
ridicarea asta de privire / coborârea asta de pleoape

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pe vremuri (extras)

E-o mare necunoscută dincolo de soare-apune şi-o semeaţă flotă
Naviga pe-acele ape – azi luptele-i sunt amintite-n câte scurtă notă.
Goelete, galioane, brigantine şi şalupe cu fel de fel de greemente,
Fregate, nave cu tunuri pe trei punţi şi pânze albe, confiente,
Dormeau acolo şi visau... când, brusc, velele li s-au umflat sus
Pe catarg, deoarece Briza amintea de marinari cum astăzi nu-s
Şi-o mie de voci pătimaşe lansau chemări pe apele singurătăţii:
"Veniţi, ei v-aşteaptă, ca pe vremuri, pe drumul mării şi-al libertăţii!"

Şi Briza călătoare susura-ncet, ispititor: "Ca pe vremuri,
În gerurile Nordului, unde norii negri şi-au tot stors şi stors
Fulgii, iar ei au aşteptat, oh, aşteptarea! Ca pe vremuri,
Puternici şi răbdători, de la Pentlants la estuarul Forth.
Ceţurile vinete orbeau ochii, nu se vedeau promontoriile,
Se prăvăleau furtuni sălbatice, zilele se-apropiau tot mai haine,
Dar ei le luau în piept nepăsători – ca pe vremuri,
Şi ştiu că întotdeauna se gândeau la tine."

Era pe-ocean o fregată cu vele întinse, în grăbit marşrut,
Vorbea răstit, ca toate fregatele care n-au timp de pierdut:

[...] Citeşte tot

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degradatori de naţie

Trăim perpetuu în ruşine
Oh, naţiune, biet popor
Condus de-o gaşcă; golănime
Politicând interes... lor.

Rămânem prinşi tentacular
De-o caracatiţă gigantă,
Infipţi în ac de-un insectar
De-o vanitoasă... atentantă.

Mă îngrozeşte-un car de silă
Că-s provenit de-un timp lugubru
De-o neştiinţă crasă... Am milă
De mine, ex... comunistul sumbru.

Nu-i-ndeajuns că m-am dezis
De putrezimea de prostie,
De lene, pungăşii-n permis
Că ştiinţa-i bunul... din hoţie?!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tirada nebunului

Am strălucit ca mediocru
Şi la nimica n-am fost bun
Că se mira şi tata socru:
De ce nu beau ca el, tutun?

De ce nu fac şi eu un joc
De zaruri, cărţi, poate canastă
Că toate astea la un loc,
Te fac să uiţi că ai nevastă?

De ce nu-mi pace măcar remmy?
Să trag din când în când o duşcă?
De ce n-am şi eu contra vremii
Cum are Dumitrescu, puşcă?

De ce n-aduc şi eu în casă
Mai mult bănet decât s-ar cere,
Deschise conturile ca să,
închizi o gură de muiere?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt

Se întâmplă ca oamenii să ştie
Să vorbească în peste şase mii de limbi
Din peste o sută nouăzeci de ţări şi astfel
Se întâmplă ca oamenii să ştie să scrie
Poeme despre lumea din jurul lor
Şi despre lumile din ei
Şi din alţii
Despre iubirile lor pierdute
Regăsite
Şi iar pierdute
Oamenii ştiu să scrie despre orice
Despre prietenia legată cu aţă subţire
Care se rupe când dintr-o parte atârnă prea greu
Ori despre acea prietenie legată cu nod marinăresc
Ce ţine şi când se răstoarnă
Ei
Oamenii ştiu să scrie chiar şi despre
Ceea ce nu este
Nu a fost
Şi nu va fi

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani romani

Plânge Leonard de atâtea blestemăţii,
Cinstitul Brutus îşi ascunde cuţitul şi scoate limba
Înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri,
Culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus,
Să ne iubim, zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc,
Cineva amintea de Arghezi, "făcu din zdrenţe muguri şi coroane",
Ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare
şi le pierdui printre coteţe. Ce oroare.
Un şir întreg de jucători de bile colorate,
Biluţe mai rotunde şi mai sparte,
Tăcere, suntem în sanctuarul politeţii,
Nu înjuraţi, scuipatul interzis, dar eu am guturai,
Pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra?
Adică, mai putem răbda acest păun prea înfoiat?
Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i.
Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri
De care Iago nici nu auzise.
********************************
Bati laavod, cu un cod între picere,
Lesh li mishpaha, ha-ha- atât.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrare justiţiară

Lumea se bazează pe iluzii, pe autonegare şi altele.
Trăieşte, nu şovăi, există înţelepţi şi la casa de nebuni....
Nici faptele şi nici gândurile altora nu ţi se potrivesc.
Nu există bucurie fără suferinţă, dar există suferinţă şi atât.
Totul trece numai tu rămâi acelaşi, deşi crezi că te schimbi.
Oricine se consideră nevinovat, dar nu este.
Când cauţi adevărul, leagă-te la ochi.
În libertate nu există autoritate.
Nici un cuvânt nu dă lapte şi pâine.
Când te rupi de realitate, trăieşti un vis absolut, dar cine ştie cum se termină?
Adevărul absolut e mut şi surd, degeaba strigi.
Ce cale trebuie să alegem? Calea care duce undeva.
Nu fi virtuos, te costă, dar şi păcatul te costă.
Învăţătura nu face lumea mai bună, nici mai rea.
Puterea este mereu împotriva omeniei.
Când nu se mai înţelege nimic, vine un înţelept şi spune ceva absurd.
Cine spune că noi am ieşit din Evul Mediu? Unii nu au ieşit nici din Era primitivă.
Visul săracului este de a deveni bogat, dar bogatul la ce visează?
Matematica este singurul domeniu care nu cunoaşte ura.
Sinceritatea absolută poate duce la crimă.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zepeline peste piaţa Bucur-Obor

Zepeline lungi planau peste piaţa Bucur-Obor
erau ochii tăi lungi, văzuţi prin retrovizor.
Cine mai văzuse glisând uriaşe, atâta de-aproape
zepeline cu gene, cu cearcăne, cu fard albăstrui peste pleoape?
Cetăţenii priveau prin ferestrele farmaciei, patiseriei, C. E. C.-ului,
magazinului de confecţii pentru bărbaţi, femei & copii
indicatoarele de circulaţie se muiaseră de plăcere
ţigăncile cu gumă de mestecat cu poze de Alfa-Romeo
îşi suciseră vertebrele cervicale în sus
iar ochii tăi intrau în nori, sclipeau în soare, îndreptându-se mereu
spre apus...

Erau nebuneşti, aveau expresia nebunească pe care ţi-o văzusem în holul
blocului, când ne sărutasem în lumina beculeţelor de la lift,
erau extraordinari şi ameninţători, erau instrumente de război, ovale
zepeline care nu ţineau seama de galbenul zilei de
iunie, de emailul maşinilor de mic litraj parcate în
faţa magazinului Materna
erau pure maşinării, mecanisme de ceas care nu-nţelegeau alfabetul
cosmeticelor, limbajul peltic al costumaşelor pentru copii,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada închisorii din Reading

I

N-avea veşminte stacojii
Cu vin şi sânge scrise,
Ci vin şi sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Şi-n patu-i o ucise.

Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceaţa ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i faţa ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viaţa.

Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnaşii zic că-i cer),

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuie cu faţa la Est

dragă mamă,
tu ştii că te privesc
de fiecare dată când soarele răsare?
pui streaşină palma la ochi peste hotare
aştepţi un semn şi soarele apune iară şi dispare

la mine-n această cămară
vorbesc pe-o altă limbă cu pereţii
aceştia-mi sunt profeţii care-mi vestesc că astă-seară
va curge sânge-n călimară
şi eu pe mine mă voi spovedi:

serait-ce la fin du monde aujourd'hui?

dragă mamă, nu ţi-am spus
de când s-a aprobat decesul ca probă olimpică
m-am angajat la o fabrică de carne de tun
şi tot încerc să îi dau un upercut sorţii
m-am apucat serios de băutură şi tutun
îmbolnăvit de farmecele poeziei

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!