bătrâneţe şi noapte

Bătrân de-atâta lună

Am scris în tinereţea mea nebună,
Ceva ce se întâmplă-abia acum,
Că voi ieşi pe cel din urmă drum,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Era făcut din calcar şi furtună
Oraşu-n care am visat să fug,
Purtând în păr cenuşa mea de rug,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Vai, podurile peste râu răsună,
De-atâta alb halucinant din cer,
Şi simt că mă topesc în ierbi şi pier,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

Şi noaptea mea cu moartea mă cunună,
"Albit şi alb, bătrân de-atâta lună".

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cu cât are mai mulţI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toţi îi strânge-n jurul ei, pe toţi i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toţi întotdeauna îi iubeşte,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporeşte.

Le-aşterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Şi cu mânuţa ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală şi îi primeneşte,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l înveleşte.

Cât încă sunt puiuţii mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puţinul care este, măicuţa face mult să pară,
Le va-mpărţi un colţ de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Şi va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.

Când puii cresc şi aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoţi pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 63

Când dragul meu va fi cum azi sunt eu
Zdrobit şi zdrenţuit de-a vremii mână
Cu fruntea-n riduri şi cu trupul greu,
Când zorii tinereţii lui se-ngână,
Apoi în noaptea bătrâneţii trec;
Şi frumuseţile ce le slăveşte
Dispar şi-n depărtare se petrec,
Furându-i primăvara mişeleşte;
Pentru-acel timp acum mă pregătesc
Să-nfrunt al vârstei crunt cuţit ce taie,
Ca să nu-mi ia ce vreau să-mi amintesc,
Al lui chip mândru cu sclipiri vioaie.

Dar frumuseţea lui nu se va pierde,
Că-n slove negre va rămâne verde.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

insomnia de bătrân îndrăgostit
creşte-n puterea nopţii
în jurul ochilor se adună
versurile târzii,
de nicăieri porneşte ziua

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul codrilor

La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric şi plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, şi vesel arde focul.
El şi-a încercat departe prin alte ţări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Aşa dori Hatursa: bărbatul ei să fie
Un braţ vestit în taberi şi mare-n vitejie.
Şi Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat,
Vândutu-şi-a palatul şi-n taberi a plecat –
Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere;
Şi focul arde vesel, e noapte şi tăcere.

Dar galbenele flăcări prin codru străbătând
Ajung pe la culcuşul de iederă uscată
A negrei Nopţi. Şi Noaptea de zare deşteptată
Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată,
S-apropie de flăcări şi aproape-n urmă stând
Viteazului în faţă, ea lung la el priveşte,
Domol, apoi cu glasul abia-nţeles, vorbeşte:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şobolanul

Femeia aia de-acolo e de-acum pe moarte
Picioarele de plumb nu mai pot s-o poarte;
Motanu-i umblă lela după pisici neruşinate
Şi nu va reveni acasă-n această noapte.

Într-o bodegă soţul bea cu nişte matracuci
Iar fata ei tocmai face unui soldat ochi dulci;
Feciorul se distrează şicanând păgân
Ore la rând un biet cizmar olog, bătrân.

Acum cu dinţii mei tari ca pietrele de moară
Îi voi roade-un obraz, înainte ca să moară:
Când soţul, fiica şi fiul se întorc acasă
Vor vedea numaidecât cine-i stăpân în casă.

poezie clasică de W.H. Davies, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul mi-e veşted

Sufletul mi-e veşted ca târzia toamnă,
Stins mi-e ca vulcanul ros de bătrâneţe;
Jos, la poale,-s pajişti, doruri vii, aprinse,
El e-nchis în noapte, orb la frumuseţe.

Iartă-mi legământul dragostei aprinse,
Iartă vâlvătaia ce-am aprins în tine.
Am crezut eu însumi că iubesc fierbinte,
Negândind că stins e cântecul din mine.

Ţi-am furat comoara tinerelor doruri,
Jaful şi minciuna ce-au fost fără vină.
Dacă poţi, copilă, iartă-mi amăgirea –
Nu sunt rău, ci-s numai biata mea ruină.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vitele în noaptea de Crăciun

Ajunul Crăciunului. Bate de miezul nopţii.
"Acum în saivan toate-s în genunchi,"
A spus un bătrân, iar noi stăteam cu toţii
Strânşi în jurul jarului din cămin, mănunchi.

Ni le-nchipuiam pe-acele blânde şi umile vite
Îngenuncheate-n aşternutul lor de paie moi...
Şi nimănui o clipă nu i-a trecut prin minte
Că nu ar fi aşa. Era credinţă-n noi.

Asemenea fantezii candide puţini oameni, presupun,
Mai au în aceste zile! Şi, totuşi – se prea poate –
Dacă cineva mi-ar spune-n Noaptea de Crăciun,
"Hai, vino să vezi cu ochii tăi vitele îngenuncheate,

Ca-n saivanul din vâlceaua ninsă de cu seară
A copilăriei noastre dintr-o margine de sat,"
Aş ieşi cu el în întunericul de-afară
Cu speranţa că ceea ce spune e adevărat.

poezie celebră de Thomas Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi

I
Cu pipa-nvăluită de-a fumului dantelă,
Priveşte cum se naşte poemul diafan,
Apoi, după-amiază, stând rezemat de-o stelă,
Ascultă-n crâng cum cântă din nai divinul Pan.

II
La adăpost de vară sub falnicul castan,
Spre-a da culoare clipei, de griji când se goleşte,
Ascultă-n timp ce vinul în cupă se topeşte,
Cum cloncăne carafa ca un bătrân curcan.

III
Acum, după o noapte de trudnică migală
A versului, la ora când lămpile apun,
Coboară în grădină: crini, albi şi galbeni pun
O pajişte de stele-n a dimineţii poală.

poezie clasică de Leon Verane din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luana

noaptea ce vine îmi întoarce spatele de vultur pleşuv
să nu-ţi văd chipul -Luana- de praf şi semeţe priviri
când cântăreţul îţi încălzeşte picioarele mâinile
sărută în taină clipocitul vorbelor tale
îţi înmoaie inima de pământ
vârstnicul trubadur
de secole îşi înoadă poeme să-ţi acopere pleoapa fierbinte
îi adormi umbra
strecori apoi fulgi de nea în visul meu de ascet

poezie de Nicolae Corlat din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-ai mei strămoşi îi văd pe cai dormind

Pe-ai mei strămoşi îi văd pe cai dormind
Tot timpul pregătiţi să intre în lupte
În zale, nopţi şi zile ne-ntrerupte
Cu lănci, cu săbii şi-arcuri ce se întind.

Când se-aud cai în zare, tropotind,
Văd tineri sau bătrâni cu feţe supte
Atenţi sunt la semnale întrerupte,
Ca şi la focuri ce pe deal se-aprind.

Un singur gând pe oameni îi frământă
Ce-a devenit şi crez şi legământ:
Să învingă sau să moară; în foc se-avântă,

Să apere pământul drag şi sfânt.
Prin fapta lor istoria cuvântă
Că-ai mei strămoşi sunt Ţară şi pământ.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişarea cerului, culoarea apei (fragment)

Înfăţişarea cerului, culoarea apei – lacul de la vest este plăcut.
Creaturile din nori sunt toate alerte,
Pescăruşii şi egretele dorm în leagănul undelor,
Eu îmi urmez tabieturile de bătrân şi mă pierd în triluri şi în ritmuri.

Zefirul adie, luna e albă, noaptea aproape perfectă.
O margine de lume fermecată,
Cine ar sculpta un cal sau o pasăre Phoenix?
Un om în barca lui este nemuritor.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se ştie.
Morţii îşi schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
Există numai ceea ce va fi,
numai întâmplările neîntâmplate,
atârnând de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate...
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrân, de piatră.
Tristeţea mea aude nenăscuţii câini
pe nenăscuţii oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era un bătrân c-un fluier;
Un şarpe i-a intrat cu şuier
În cizmă, dar noapte şi zi
El cântă – şarpele fugi
Evitându-l pe-acel om cu fluier.

limerick de Edward Lear din A Book of Nonsense
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te duci tu tandru-n noaptea bună, O, vârstă a bătrâneţii, ca un soare, Să arzi ai fi, in [...] | Citeşte tot comentariul

Lupul

Te-am auzit cum hăuleai departe,
Înfiorând pădurea-nzepezită,
Bătrâne lup cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte,
Te-am auzit cum hăuleai departe.

Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele,
Tu eşti tovarăş visurilor mele...

Tu, numai tu, neîmblânzită fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea câinilor la pândă,
Îţi plimbi prin codri ura solitară,-
Tu înţelegi un suflet fără ţară...

poezie celebră de Octavian Goga
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog trămiteţi povestea Moş Nichifor, pentru ca s-o dau la tipar. "Junimea'" din Iaşi, într-o şedinţă a sa, pe la 12 noaptea, fiind cam somnoroasă - după obiceiul ei - a votat să se tipărească; poate mai mult pentru încurajare. Sau mai ştiu eu... poate ca şi pentru: P. A. Călescu... D-voastră cred că veţi fi râs şi de mine şi de dânsa, şi cu drept cuvânt: pentru că este o copilărie, scrisă de un om mai mult bătrân decât tânăr; da' bine, da' rău, D-zeu ştie. Eu atâta ştiu numai, că am scris lung, pentru că n-am avut timp să scriu scurt. Dar ce am scris, şi cum am scris, am scris...

Ion Creangă în Scrisoare către Titu Maiorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat un vis frumos

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea că sunt micuţ
Şi mă jucam cu un fir de păpădie.

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Se făcea câ sunt iarăşi un copil voios,
Şi alergam după avioane de hârtie!

Am visat un vis frumos
Despre a mea copilărie.
Să făcea că sunt din nou copil
Şi lumea îmi aparţinea doar mie!

Dar acesta a fost doar un vis,
Visat într-un miez de noapte.
Şi eu sunt de acum bătrân,
Un copil cu plete albe.

poezie de Vladimir Potlog (27 ianuarie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărul patru avea un rol determinant în gândirea şi filozofia indienilor din America de Nord. Patru era un principiu de organizare şi, într-un anume sens, chiar o forţă. Spaţiul se împarte în patru părti, timpul se măsoară în patru unităţi: ziua, noaptea, luna şi anul; există patru părţi în plante: rădăcina, tulpina, floarea şi fructul; există patru vânturi; viaţa omeneasca e împărţită în patru perioade: copilăria, tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea.

Hartley Burr Alexander în Le Cercle du Monde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor

Mi-e dor de oameni înţelepţi,
Cinstiţi şi buni, de omenie,
De gospodari harnici şi drepţi,
De tata care doarme-n glie,

De mama care ne-a sădit
În suflete grădini de flori,
De cer aprins la răsărit,
Mi-e dor de fraţi şi de surori,

Mi-e dor de mărul cel bătrân
Care rodeşte sub fereastră,
De nopţi când adormeam în fân
Şi de copilăria noastră,

De oameni blânzi ce m-au primit,
Punându-şi sufletul pe masă,
Lângă colacul împletit.
Mi-e dor, mi-e tare dor de acasă.

poezie de Valeria Moroşan din Vrăbiuţa norocoasă (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!