cărbune şi lumină

Omul de zăpadă

Copii frumoşi, sunt Omul de zăpadă
Care-a văzut prea multe-n viaţa lui
Şi care mai aşteaptă doar să cadă
Pe el omătul Dumnezeului.

Nu mă mai pot juca precum odată,
Când nas de morcovi îmi puneaţi şi ochi
Din doi cărbuni, iar mătura stricată
Mi-o aşezaţi sub braţ ca pe-un deochi.

Acum vă las, fiindcă e-un rost în toate
Şi vreau s-o fac atâta cât mai pot,
În sens invers şi-ncet de a-i străbate
Poveştii mele albe drumul tot.

A fost frumos atâţia ani de zile
Să ne jucăm alături, nu-i aşa?
Definitiv rămâne scris pe file,
În cartea fericirilor de nea.

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec Elvirei

Se sting unul după altul
Blânde felinare roşii...
N-or mai lumina asfaltul
Până vor cânta cocoşii!

Iară eu... Oh! Amărâtul!
Tot privind înspre mansarde,
Mi se răsuceşte gâtul
Şi un dor în piept mă arde!

Dorul după o codană...
Dintre sutele de brune
Numai ea îmi e icoană
Cu ochi negri de cărbune!

Pentru ea mi-aş da şi lira,
Chiar de-ar fi să dorm în şanţ!
Să mi-o dea de tot Elvira,
I-aş da şi ultimul sfanţ!

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Frunză (26 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balena din burta cuvântului

din lentilă bifocală răsfoiesc cartea cu taine
aproape mi se-neacă gândul cu lest de cărbuni la cingătoare
o cruce prea grea identitatea fără ancoră de ceruri
cuvintele
nu au braţe să ia o cină uşoară din tine te minţi sorbindu-ţi dimineaţa
ca pe-un drog de rouă
urmăreşti alb
cum cineva ţi-a prins în piroane vocea
de buza abisului
cât de absurd este să răzuieşti zilnic golgota din tine
pentru a construi poduri friabile

fac spărturi în lumină să capăt contur pe partea cealaltă

bulevarde cu limbi monstruoase expulzează
ca pe ghiulele
oameni cu membrană de fluturi în mine
excavatoare de iarbă scot la soare biserici acvatice
din clopotniţa norilor trimit mandate poştale de aşteptare
tuturor vânturilor pe care încă

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, Doamne, cât te iubesc

Cum şi Soarele uriaş zi de zi se topeşte în îngheţul de Lună,
Cum învolburatele fluvii se năpustesc neîncetat în imense oceane,
Aşa dragostea mea pentru tine e divină, e pură, e nebună...
Aşa mă-nchin Universului spre a-mi fi, pe vecie iubită, în fire de arcane.

Cum comete îngheţate îşi lasă dâră de fum, se distrug în milenii,
Cum vulcani explodează atomic în înaltul suprem, în stratosferă,
Aşa dragostea mea ţi-o închin nesfârşit, fără timp, pe decenii...
Aşa să mă nărui, într-a ta-nmiresmata d-esenţe-atmosferă.

Cum gheţari milenari se topesc în uriaşe aisberguri de sticlă,
Cum munţi, din înalt, se prăvale-n magnitudini Richter, de cutremur,
Aşa mă dezintegrez într-ale tale frumuseţi de mister, fără frică...
Aşa inima-mi zbuciumi, într-un profund, sacadat şi continu de tremur.

Cum valuri rostogolesc şi distrug mii de-ntinderi uriaşe, de ţărmuri,
Cum dezlănţuitele vânturi deplasează enormele şiruri de dune,
Aşa vreau să mă împrăştii pentru tine, între mii şi-ntre mii de tărâmuri...
Aşa vreau, s-ai din mine, tot ce-ţi vindecă răni, să n-ai veşnic simţiri de la lume.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul peste moarte

Pentru Chieko Watanabe

Şi iată-aud acuma glasul celor
trecuţi prin flăcări
cum se-mpleteşte într-un singur glas,
un singur glas sunând cum sună fierul,
cum sună stolurile de oţel fierbinte,
şi fiecare glas acum e-o sabie
încovoiată care se-nvârteşte
deasupra ucigaşilor sclipind ---
şi toate împreună se înalţă
peste cenuşă ca un nimb al vieţii...
Şi iată-le ( o, vulturi mari şi-albaştri,
suiţi, suiţi! ) cum prind să se rotească,
cum se rotesc crescând fără-ncetare,
cum se răsfrâng în ocean, săpând-i
mari guri rotunde, veşnic rotitoare,
ce dau porunci talazului să crească,
să suie stâlpi de trombe pân la stele,
ca să măsoare înălţimea Crimei.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Te-ai îmbrăcat în mantie-argintie,
Ca o mireasă, iarăşi, tu, câmpie.
În zale argintate... feerie.
Ne-ai pus în palmă vis, tăcere,
Şi-n suflete melancolie.
Ne umpli cofele cu miere, cu nuci, cu vin şi veselie.

Copacii altădată de smarald
Acum în soare-ndepărtat, ne ard.
Ai pus tabloul rece şi divin
Cu liniştea-ţi de-acum ne amăgim.
Dumnezeiesc şi îngheţat deodată,
Lumină blândă, cump décor, ne iartă!

Străluce-n noapte lacul îngheţat
Şi puntea-i rece, alte zori aşteaptă,
Colindători ce vin la colindat.
Iar focul arde+n sobă şi ateaptă
Copiii şi bîtrâni ce spun poveşti
Şi Moşul, Moşul cel de altădată.

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme risipite

***
mă mir ca mai pot să respir
cu un pin înghesuit în inima!
Cine-mi reproşează că n-o fac cum trebuie?
Mă sfărâm cu ochii de fiecare gând pierdut,
nu-mi trebuie ploi,
copilăria mi-e lacrima-ntruna...
e mai sigur să rămân ca până acum
o cădere legănata de primul lui cuvânt!
Îmi revine rândul să-ncerc
să respir altfel
aşa cum ma-nvatai tu/dar
dar nu ştiu ce să fac
prea izvorăsc la loc

***
este şi hazardul în viaţa o lege!
Fără zodii
născută sunt în singurătatea lui unu
fără adolescenta

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Gina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul

Spitalul!
Spitalul pe malul şenalului,
Spitalul – şi luna iulie!
Se-aprinde-un foc în salon,
În vreme ce vapoarele Atlanticului fluieră pe şenal!

( Nu te apropia de ferestre! )
Aici sunt imigranţii dând târcoale castelului,
Iar eu văd un iaht în furtună!
Şi turme de vite pe toate navele!

( Este mai bine să ţii ferestrele închise,
Numai atunci suntem cu toţii apăraţi de lumea din afară! )
Cineva se gândeşte la o seră plasată pe zăpadă
Sau la o femeie sărbătorită-n biserică în ziua tunetului;
Cineva prinde imaginea frunzelor scuturate pe-o cuvertură
Şi-a unei conflagraţii într-o zi cu soare,
Şi eu trec printr-o pădure plină de oameni răniţi...

O, iată, în sfârşit, lumina lunii!

[...] Citeşte tot

poezie de Maeterlinck, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul ...

Când Prometeu a furat focul
Cercându-şi cu zeii norocul,
Plăti tribut, mai tot ficatul,
La vulturii din tot înaltul.
Căci zeii, nemiloşi din fire,
L-au pedepsit a uneltire,
Lăsându-l pradă, strâns în lanţuri,
Ca vulturi să-şi înfrupte clonţuri.
Dus pe pământ, de când se ştie,
Poartă speranţă şi pustie,
Tăciuni, cărbuni, forţă deplină;
E fulger, trăznet şi lumină.
Din putregaiuri şi din iască,
Flăcări hulpave gura căscă
Şi pârjolesc cu nepăsare
Pădure, mirişte, hambare.
Mistuie-ncet tot putregaiul;
Scântei sar, zgândărind vătraiul,
Sau ard mocnite pe jăratec,
Trosnind însufleţit, sălbatec.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zanzibar

Zanzibar este oraşul ce nu doarme niciodată,
Unde nu există noapte şi nici linişte deplină,
Ca o mare în furtună, o mulţime deocheată
Urlă, plânge-n disperarea de-a se-ascunde de lumină.

Furnicar de oameni gri pe- uliţele sordide,
Unde se cumpără, se vând virtuţi şi mirodenii,
Se face contrabandă cu visuri în firide
Cu opiumul albastru, cu vicii şi vedenii.

Pestriţe idealuri plutesc în bărci precare,
Puzderie de mărfuri, de pus în galantar,
Carne, peşte, fructe, cuşti cu păsări rare,
Argint şi diamante, cărbuni, mărgăritar.

Parfumuri de fecioare scăldate-n apa mării,
De spasmul desfrânării cu tâlhari de rând,
Ce se vând cu ora-n lucarnele uitării
De spectrul sărăciei care plânge-n gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionel Arădoaie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul are două tăişuri, tată?

m-ai uitat, tată, pe firul apelor tulburi
într-o poveste de nouă trepte în care
frământ încă litere
nu găsesc cuvintele
iar verbele se îmbată cu nectarul zeilor
prin capul meu trec herghelii spumoase
mări şi oceane plimbă gândurile prin foc

în proţap am rămas aproape de jar
surprind scânteile cum evadează spre cer

mă rotesc

odată cu tropăitul tuturor feţelor pe stânci
pictez umbre prin mine umblă iubirea de cer
oglinda veche se tot sparge
simt argintul cum fură strop cu strop
memoria unei copilării sigur fericită
că am trăit-o

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină întunecată

[Umbra]

În fiecare zi
De un infinit de ori

Şi copacii mor
Aşteptând în rând ca la tăiere
În a omului onor
Sacrificaţi pentru o clipă de plăcere.
Ne mişcăm, trezim, visăm
Fără ca-n viaţă să discernem
Un cărbune, diamant
Un diamant ce-i tot cărbune.
Nu conştiinţa, inteligenţa
E ceea ce
Ne face umani, geniali sau raţionali.

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara vopsită

Cioara, ce clocea de-o lună ouăle într-un cuibar,
Când veni curând sorocul, observă ceva bizar:
Printre puii ce ieşiră, de un negru-abanos,
Se mişca o arătare c-un aspect cam dubios,
Albă mică şi fragilă, gureşă din cale-afară,
Dar ca glas, indubitabil, croncănea precum o cioară.
Îngrozită, panicată, vrând micuţul să-l ascunză,
Soţul său să nu îl vadă, l-a acoperit c-o frunză
Şi cu gândul să evite diferendele nebune,
L-a vopsit pe de-a întregul, tăvălindu-l în cărbune.
Şi aşa trecu de criză, evitând o confruntare,
Dar fugi ca o furtună la bătrâna vrăjitoare.
Cotoroanţa, ascultând-o cu un aer cam tălâmb,
O-ntrebă de e cuminte, de-a călcat vreodată strâmb,
Dacă e însărcinată, de-a luat penicilină,
Dacă a făcut vreodată dragoste şi pe lumină,
Dacă s-a scăldat în lapte, dacă-n timpul ce-a fost grea
A mâncat mai des lactate, caşcaval sau telemea.
Cioara a răspuns spăşită că a mai păcătuit,
Însă cu cioroii tineri, de un negru-antracit,

[...] Citeşte tot

fabulă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru toamnă

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se aşterne iarăşi vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod şi muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.

Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-şi pleacă iar copacii şi amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui şi mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de şoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.

Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri şi inimi într-o horă de cuvinte,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe peronul gării din Memphis

Jumătate treaz, jumătate aţipit,
Lovit de o realitate deprimantă, pierdut totuşi
În ceaţa mării interioare de vise a Danaidelor,
Stau clănţănind din dinţi
Pe peronul gării Memphis, Tennessee.
Plouă.

Noaptea-i oarbă, dezolantă,
Iar ploaia jupoaie pământul
Cu o absurdă, neagră energie.
Totul e umed, impenetrabil.

De ce-aşteapt aici trenul de-atâtea ore?
De ce-a trebuit destinul să m-aducă aici?
A trebuit să fug de ploaie şi de amorţeala minţii
Din Danemarca, India şi Japonia
Doar pentru a fi plouat şi a putrezi în Memphis,
Tennessee, S. U. A.?

Iar acum coboară amurgul. Lumina eşuează

[...] Citeşte tot

poezie de Johannes V. Jensen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIX

În faţă-mi stete-acum cu-aripi întinse
frumosul chip ce dă fericea stare
atâtor duhuri strâns în el cuprinse.

Părea tot insu-a fi rubin în care
ardea din soare-o raz-aşa de vie,
că-n ochii mei stârnea străfulgerare.

Dar câte-acum mi-e dat a le descrie
nici limbă n-a mai spus, n-a scris condeiul,
nici n-a mai conceput vro fantazie;

căci "eu" văzui şi-am auzit rostreiul
vorbind, şi "eu" şi-"al meu" era zicând,
ci "noi" era şi-"al nostru"-n glas temeiul.

Şi-a zis: — "Fiindc-am fost şi drept şi blând,
urcat eu fui aci-ntr-atâta slavă
ce-n veci n-o poţi ajunge numai vrând.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispariţia iernii

Copiii râd şi parcă dănţuie,
Cu o mână ascunsă la spate, pe seceri.
Şi, ca într-o joacă, râzând, - harşt -,
Dintr-o dată retează nasul părinţilor;
Plesneşte sângele, dar nu înroşeşte zăpada,
Ci intră-napoi în pământ.
De-aia se crapă pământul, altfel
Şi-ar face copiii lunecuş pe sângele părinţilor.

Bucurându-se ca de-o minune,
Cei mici le-aşează nas nou:
Din morcovi de hârtie şi câlţi,
Prins cu zgârci, pe sub plete.
Cei mari zac în genunchi –
Ştiu că acum vor da să plece
Şi-apoi le vor înfige cărbuni smoliţi
În locul ochilor,
Înşurubându-le-n găvanele calde.
Dar nici nu apucă să ştie;
Se mai văd o clipă-n oglindă,

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Hibernaris (2001)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza

[...] Citeşte tot

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alienare (versuri)

Sigur, iubita îmi spune –
Eşti un nimeni,
Sunt un nimeni,
Dar de unde vine vocea iubitei?
Iubita este în vinele mele albastre,
Ea circulă prin vase, prin inimă, prin creier,
Peste tot ea spune, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Nu mă îndoiesc nici o clipă, nu o contrazic,
De când m-am născut ştiam că sunt un nimeni,
Iubita era scaietele din curte, era drumul pustiu,
Eşti un nimeni îmi spune norul plutind precum albuşul
În crema lichidă, un nimeni, un nimeni, un nimeni,
Iubita pe numele ei, Mengele, Himmler sau Bormann,
Iubita este un bărbăţel în chiloţi, nu vă speriaţi, ea nu este femeie,
Ea este tot ce nu a fost feminin niciodată, ea nu este din coasta
Bietului Adam, este o mult mai veche fiinţă, fosila pe care noi
N-o vom găsi niciodată şi leagă maimuţa de om, ca răspuns
La-ntrebarea pusă de Domnul.
***
Eram păgân, aveam un munte,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă moartea nu-i sfârşitul

Dacă moartea nu-i sfârşitul, aş vrea să ştiu ce este.
Noi pentru eternitate nu existăm,
exceptând clipa de acum.
În pelerina mea de detectiv, m-am căţărat pe coama acoperişului,
apoi, am făcut un pas în spate
şi-am aprins un chibrit, să-mi luminez viaţa;
în timp ce ardea, s-a pierdut în întuneric,
neluminând nimic, doar pe ea însuşi.

Mi-am văzut viaţa căzând şi m-am gândit:
Well, pupă-n fund toată ştiinţa mea-într-ale fizicii!
Timpul s-a consumat – sau nu există,
Dar ştiu un lucru:
Viaţa trece prin noi cum trece lama
bambusului în creştere prin prizonierul prăbuşit în poiană –
ne intră prin sânge, prin capul care ţipă de durere.
Viaţa este ceea ce li s-a întâmplat deja celor morţi.
Nu existăm pentru totdeauna,
ci doar acum.
Viaţa trece prin noi precum raza

[...] Citeşte tot

poezie de Robin Hitchcock, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!