cătuşe şi viaţă

Arestaţi urgent primăvara

Băgaţi primăvara-n dubă
e prea multă primăvară
poate trece ca o bubă
şi n-apucă să ne doară

E prea multă primăvară
puneţi florilor cătuşe
arestaţi viaţa la ţară
c-aţi prins-o murind la uşă

Orice floare-i o cătuşă
câmpul trece ca o bubă
nu-i nevoie de mănuşă
băgaţi primăvara-n dubă

Că prea multă primăvară
umblă liberă prin ţară

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centaurul

Trei zile-n nemişcare privise stana. Gândul
Nu cuprinsese forma ce pribegea prin haos.
A patra zi deodată simţi că un centaur încătuşat în piatră îl aştepta să vie.
Trei zile visătorul îşi făuri visarea:
Când mângâia cu mâna, când, crud, lovea cu dalta,
Şi tresărea lung piatra atinsă cum tresare
Femeia ce ascunde în sânu-i viitorul.
A şaptea zi prin dafini amurgu-ncet se stinse,
Gemea în umbră visul cu marmură robit,
Şi, falnic, semizeul, mai alb ca spuma mării,
De noapte se desprinse când lună fu-n văzduhuri.
Cutează Creatorul să-nfrunte-a lui făptură
Şi, muritor, măsoară o clipă nemurirea.
Dar iată că se mişcă centaurul, grăieşte:
— "De ce din somnul pietrei m-ai deşteptat, stăpâne?
De ce mi-e strâmtă haina-ţi, de ce mă strânge lutul?
Sunt zeu şi sunt fiinţă deodată. O! durere
De-a şti ce-i nemurirea de mă pătrunde moartea,
De-a şti că nu-i iubire când îmi trăiesc dorinţa.
Ce nu putură zeii sa facă, ai făcut-o:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă universului

Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere...
Numeri vieţi nenumărate, torci a timpurilor caier,
Tu ştii şi durerea vieţii şi a sufletelor vaier.
Tu eşti clopot nemuririi, îngerilor torci cenuşă
Şi-o aşezi ca pe-o comoară la a sufletului uşă.
Din a inimilor piatră numai tu cerni praf de stele,
Peste lumea în mişcare, peste vise şi poeme.

Univers fără de margini, prinzi în plasa ta de stele
A oceanului morminte, veşnic strânse-n lanţuri grele
Şi din valuri sidefate ce se caţără-n genune,
Peste stânci închipuite, laşi însemnele-şi anume,
Ca un voal de transcendenţă să unească veşnicii,
Spre a nu cunoaşte moarte, noaptea, zările pustii.
Sufli aur şi lumină şi-n cuvinte miere groasă,
Pentru-a ospăta mesenii la venirea lor acasă.

Suflete pierind în noapte, îngeri, clipe efemere,
Toate, toate-s ale tale, univers de praf de stele!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit că poate această destrămare dulce, această încătuşare plăcută, până la durere, aceste aripi care îmi creşteau trebuie să fie ceea ce oamenii mari înţeleg prin cuvântul "iubire", şi o clipă mi s-a părut că viaţa e numai mângâiere, cântec, iubire...

Cella Serghi
Cartea Mironei

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ceasul ...

E ceasul adormitelor scântei
Ce zac în spuza vremilor turbate,
Din care doar un iz amar răzbate,
Din hău de mare până-n vârf de stei.

E ceasul gândurilor lâncezind
Încătuşate în a vieţii trudă,
Zbătându-se sub asuprirea crudă
Să iasă, a visare mirosind.

E ceasul amorţitelor idei
Ce simt în ceafă răsuflarea morţii
Şi se răscoală împotriva sorţii
Întregii naţii, chiar şi din condei...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerbul cu stea în frunte

A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

"Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi."

Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
"Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic."

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Militaru din Fabule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

The song remains the same

toamna îşi scoate ruginiul
de sub frunze
natural
coşmarul oricărui om
conştient că numai trecerea timpului
i-a făcut toate astea
adevărat vă spun că nu va trece o zi fără să iubească
eu doar privesc de departe
lucid
cât îmi permit anii puţini şi lipsiţi de putere
în fiecare rugăciune
îi pomenesc vinovat că nu-mi plac
castanele coapte
untul de arahide
grăsimile nesaturate
eman un fel de răceală
indiferenţa are zona ei de confort
nu-mi place să vorbesc despre mine
mintea celor din jur înseamnă o imaginaţie a răului
în zilele bune

[...] Citeşte tot

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un război tacit

Casele ne-au devenit tronuri...
Tăceri de gheaţă se aud ca un clopot
Clocotind în sufletele de rug.
Vom rămâne nemuritori prin moarte,
Călătorind sub al stelelor jug.
Nu ne mai recunoaştem morţii.
Toţi sunt cenuşă...
Mânia şi teama, durerea şi plânsul,
Ne-au prins în cătuşe.
Plânsul din ochii lor, cel de dinainte de moarte, ne doare...
Blestemele celor ce ne-au greşit
Ne strâng şi ne dor.
Pe frontul crematoriului nu sunt cruci.
Străine, unde te duci?!
De ce te-nrolezi în armata străină
De Soare şi viaţă?! Dumnezeu te-a lăsat
Să-ţi trăieşti fericirea.
Cu Satan te-ai certat? Astăzi drumuri de sânge
Pe pământ clocotesc.
Oh, tu iartă-mă Doamne, dacă iar îţi greşesc!

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Radu Gyr

Eminescu? Da, e un luceafăr,
Printre-atâtea stele căzătoare.
Dar tu, Radule, eşti mult mai mare.
Versul tău păstrează crezul teafăr.

Ai făcut din suferinţi izvoare
Pentru-atâţia alţii, ca şi tine,
Însetaţi de viaţă şi de bine.
Versul tău aduce vindecare.

Ţi-ai păstrat trăirile senine,
Chiar şi prins de zale la picioare,
Răvăşit de foame, disperare...
Versul tău clădeşte din ruine.

Rana-ţi sfântă, spintecă zăvoare —
Azi, când libertatea-i compromisă
Şi în inimi stă durerea scrisă.
Versul tău e cale de scăpare.

[...] Citeşte tot

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul obişnuit... Acest Procust care urmăreşte să aducă totul la măsurile lui, pentru a nu fi incomodat în "fericita" sa letargie. Va ironiza, va calomnia, va denatura, va urî, va combate, va înlătura tot ceea ce îl depăşeşte. Nu acceptă să gândească, televizorul l-a făcut să urască raţiunea. Nu admite să se problematizeze, e prea epuizant. Civilizaţia contemporană l-a fragilizat considerabil, le vrea pe toate uşor. În felul acesta rămâne la suprafaţa vieţii, încătuşat numai în lucrurile materiale.

Dyonysios Farasiotis în Marii iniţiaţi ai Indiei şi Părintele Paisie
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea

E-aşa de greu amurgul cu zarea-nsângerată,
Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbuşit
Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Şi-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată
Că simt cum plânge-n mine ceva nedesluşit.

Melancolia face în pieptu-mi să tresalte
Neînţelese doruri, în vreme ce-aţipind
Fiinţa mea de astăzi, în locu-i răsar alte
Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte,
Zguduitoare patimi cu foc mărturisind.

Umbroasa-le poveste măreaţă se-mpleteşte
La murmurul ei sumbru plutind în depărtări,
Nostalgică gândirea în voie-mi pribegeşte
Şi nesfârşit de tristă, se pierde, se topeşte
Într-un noian albastru de mistice visări...

Din crudele cătuşe, ce încă mă mai leagă,
De omeneasca fire treptat mă dezrobesc,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarge în derivă

Suntem catarge în furtună,
Am eşuat la malul unui mit,
Apoi am adormit sub clar de lună -
Un strop de viaţă smuls din infinit.

Cândva eram catarge în derivă,
Pe marea mea de lacrimi de rubin,
Ne-a înecat apusul suferinţei,
Cu fiecare val ne adâncim.

Ai fost un vis, eşti doar o amintire,
Eşti oază-ntr-un pustiu din viaţa mea,
Nu îmi doream să sufăr din iubire,
Ci val în suflet să te pot avea.

Doream să-mi speli, cu lacrima, tăcerea
Şi necuvântul să-mi săruţi, doream.
Ai gândul bun şi sufletul ca mierea,
Eu floarea ta de cais, îţi sunt, pe ram.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiece clipă

Fiece clipă este un drum spre plus infinit.
Lanţuri grele ferecă timpul...
Timpul nu s-a sfârşit.
Dar lunecă vag
Sub al vieţii catarg.
Orele s-au topit, nu mai ştim cum arată.
Sunt tăceri în noi şi pe hartă...
Se aude doar tic-tac-ul absurd
Prins ca între două felii de pâine,
Între cer şi pământ,
Între azi şi-ntre mâine.
Minutarul este o linie frântă,
Iar ceasul o radiografie 3D
Ce ne-a încorsetat visele.
Mi-am pus ochiul drept în cătuşe.
Şi când gândul bate la uşă,
Mă îmbrac în cămaşa de noapte
Şi plec mai departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Sufletele pot fi speriate, atunci când ies; poate pentru că le îngrozeşte trupul slăbit, neputincios sau condamnat la suferinţă. Odată eliberate de trup, se simt absolvite şi de destinul legat de acel trup, şi de suferinţă; iar ele, de acolo, de sus, pot lesne vedea cum omul e legat de destinul său ca un condamnat, în cătuşe. Atunci, sufletele nu mai vor să revină în trup. Aşa cum trupul e legat de destin, la fel şi sufletul e legat de trup. Sufletul, întotdeauna, va dori o viaţă mai bună trupului său. Deci şi pentru el, destinul va fi unul mai fericit.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu siguranţă ne umezim prea des buzele

două câte două
în răpăitul strident al lucrurilor nedorite
ne mişcăm păsările
şi toate frunzele aleg
ceva atât de mic
agăţat de ele

nu e nevoie de mult timp
să ajungem redare pe ziduri

printre coaste imaginea inversată a cuvintelor
patru destine
şi-un ciot de lemn
de la împărţirea lumii
să întâlnească

nu am ales să trăim în descoperirea clară a oamenilor
şi nici să le căutăm gândurile

însă două câte două

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

Gândurile-mi, ostenite de atâta poezie,
Lacrimi nu mai vor să curgă, că izvoarele-s secate,
Rimele sunt derutate de a lumii erezie,
Inima-mi cere degrabă doruri să le fac uitate.

Cer, Pământ, Lună şi Soare vor vacanţă de la slove,
Marea vrea să spargă valuri făr-a fi interpretată,
Fluturii fug să se-ascundă în hăţişuri de mangrove,
Tinereţea nu vrea s-afle nicicând că "a fost odată"...

Iau vacanţă, ies la aer, evadez din poezie,
Spiritul încătuşat nu mai poate să îndure
Frenezie, frământare, nelinişte, fantezie,
Ireal plin de angoase, ce vor viaţa să îmi fure.

Mă extrag, fără regrete, dintr-o-afacere falită,
Ce am scris, am scris pe bune, fără nicio fraudare,
Nu m-am căciulit vreodată, nefiind vreo ipocrită,
Pot privi pe-oricine-n suflet, fără nicio apăsare.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am unit cu tăcerea

cum se unesc toţi nefericiţii acestei lumi
îşi pun cătuşe la mâini
şi zac în balta neputinţei
nu
nu-mi spune că e imposibil
să trăieşti într-o poveste
şi să guşti un adevăr
chiar şi pe jumătate
nu-mi spune nimic
renunţă la gânduri
lasă-le suspendate
cum faci mereu

dar eu te-aş scrie cu atâta poftă
în toate secundele ce mi-au mai rămas
şi lumea ar gusta din această minune
numită
tu

ne-am unit cu tăcerea

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercetează cum ai apărut şi vei vedea cât de cutremurător de ireal este totul. La o astfel de mahafarsă nu-i poţi atribui nici mândrie, nici compasiune. Ego-ul se va ţine de ele cu dinţii pentru a te nimici. Aruncă totul în aer şi mergi înaintea concepţiei tale. Află că eşti Nenăscut, doar Aici sălăşluieşte infinitul vieţii eterne. Ai luat de bun visul numit "naşterea mea", ba mai mult, îl celebrezi cu fast în fiecare an, la o anumită zi, fără să îţi dai seama că acela e tocmai momentul încătuşării tale. Chiar şi aşa; revino la starea de copil, recunoaşte-l pe "Eu-Sunt" fără gânduri sau concepte şi vei fi liber!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebam cu o curiozitate resemnată, cum de nimeni nu a reuşit să desluşească strigătul disperat din şoapta mea? De câte ori ar fi trebuit să mai mor, în fiecare zi, pentru ca cineva să poată observa că sunt viu? Ce veşminte ar fi trebuit să port, ce zeghe slinoase, pentru ca cineva să vadă, în sfârşit, că nu sunt decât un prizonier, un proscris, un condamnat la moarte de la care nu mai auzi altceva decât zăngănitul macabru al lanţurilor? Ce cuvinte ar mai fi trebuit să folosesc pentru ca să le deschid mintea celorlalţi, pentru a le arăta cum libertatea lor îmi este închisoare rece, întunecată şi umedă? Ce ar fi trebuit să mai fac pentru ca ei să se dumirească, în cele din urmă, că sunt altfel, că nu aveam cum să rezist prea mult timp în turma în care m-am trezit pe neaşteptate?
Cam care ar fi fost preţul răscumpărării aripilor cu care am fost înzestrat? Cât ar fi trebuit să plătesc pentru a mi se lua plasturele de pe gură, cătuşele de la mâini şi lanţurile de la glezne? O melodie, două, trei, zece, o sută? Un roman, două, cinci? O sută de poezii sau o mie? Câte piese de teatru şi câte eseuri? Oare câte vieţi mi-ar trebui pentru a putea plăti preţul eliberării mele?

Eugen Blaj în Exilat în propria viaţă, XXXIII
Adăugat de Eugen Blaj
Comentează! | Votează! | Copiază!