cai şi gânduri

Timpul Iubirii

Timpul
n-are frână,
zboară ca gândul
înaintea trenului,
Cal Năzdrăvan
din poveste.
În cupeu –
doi îndrăgostiţi,
Făt-Frumos
şi Ileana Cosânzeana,
veşnici călători
în Timp şi Spaţiu.
Timpul Iubirii
zboară
în Nemurire.

poezie de Mihai Cucereavii (21 iulie 2004)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul centaur

În ziua din urmă zori, din loc în loc,
Năuc... Dar mai spre seară desfăşură deodată
Pe asfinţitul verde, cu lespedea mâncată,
Regescul vas de gânduri crescut în dobitoc.

Tăriile topiră nepotrivitul bloc...
Târziu, spre geruri albe, o carne înnorată
Porni în melc de abur, pe când, dezgărdinată,
Se lămurea din noapte o inimă de foc.

Statornic gâde, Umbra – mâner masiv şi dâre –
Căzu peste jeratec cu grelele satâre,
Şi luminosul bulgăr îl despică, felii.

Pământul aţipeşte. Răzleţ, nici un centaur,
Dar de nestinsul ropot al clarei herghelii
În zăcăminte sună filoanele-i de aur.

poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lungi pasul la drum, şi aide, aide, trei zile şi trei nopţi merseră până ajunse la o pădure mare. Acolo stătură să se mai odihnească şi să şi îmbuce câte ceva. Pe când stau ei acolo, auziră o guiţătură de porc şi totdeodată şi văzură un porc mistreţ mare, fugind, şi un vânător alergând după dânsul călare, iară după vânător se luase un alt porc şi mai năprasnic. Vânătorul întinse arcul şi, când zbură săgeata, prăvăli fiara sălbatică din gura căreia gâlgâia sângele ca dintr-o saca. Atunci fiara de la urmă, unde se repezi o dată şi dintr-o săritură fu lângă calul de vânător, căruia îi şi vărsă maţele, sfâşiindu-i burta cu colţii lui cei grozavi. Vânătorul căzu morman de pe cal şi, pe când porcul cel mistreţ umbla să-l facă mici bucăţi, George cel voinic sări de acolo de unde era şi, mai iute decât gândul, fu lângă vânătorul cel nenorocit, cu sabia goală în mână. Dintr-o lovitură făcu în două spurcata fiară. În mai puţin de o clipă de ochi, veniră şi ceilalţi tovarăşi ai vânătorului, cari rămaseră înmărmuriţi de groază pentru cele ce era să se întâmple.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut iar prin neumblate stepe

Te caut iar prin neumblate stepe
Cu frica-n sânge. Să te pierd subit
Mi-e teamă-acum, dar încă n-a murit
Speranţa c-amândoi vom reîncepe
Un vals târziu. În vals te-am învărtit
Prin colţuri noi, prin umbre de otrepe,
Când fără noi nu aş putea concepe
În dansul vieţii, pasul dezrobit.
Te caut iar prin neumblate stepe...
Tablou de patimi, gândul amorţit,
Când în galop se-ntrec prin crânguri iepe,
Te voi cunoaşte, când vei fi fugit
Cu prima rază; ce trăiri sirepe
Se sting tardiv - mă sting în glas dogit.

sonet de Ionuţ Popa (5 martie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Servitorul a refuzat orice măreţ cadou, cerând numai un cal şi nişte bani pentru călătorie, întrucât îşi pusese în gând să vadă lumea şi minunăţiile ei.

Fraţii Grimm în Şarpele alb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt de un cal(m)

puterea şi liniştea mi se trag
de la poezie: se nasc
în ieslea cu fire de gând (?!) pruncii bio
logic aparţinători unor versuri
încă nescrise-n curat

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde ne sunt pungile cu scuzii

Liniştea firidelor surpată
Ninsori albastre valuri peste crâng
Vulpile deşertului se frâng
Peste amiaza asta vinovată

Străine gânduri fac un lobby
Peste care nu se poate trece
Cifrate vin din lumile aztece
Mesajele imune ca microbii

Roibii tinereţilor galop
Defrişează plasticul păşunii
Razele înfiorate ale lunii
Se închid în fiecare strop

Se-apropie seara şi cum
Noaptea gadini tulbură iluzii
Unde ne sunt pungile cu scuzii,
Caii şi trăsurile de drum?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog în anotimpuri

Gândurile ce mă inundă
pot fi stele de zăpadă,
fulgi ce cad continuu
peste drumuri îngheţate,
pot fi vânturi obosite
răscolind copacii goi.
Sau vârtejuri înăsprite,
ce gonesc sub nori de plumb,
cai focoşi, înhămaţi la sănii albe
printre brazii falnici.

Gândurile pot fi contopite
într-un dor de ploaie,
ca un cântec de izvoare,
murmurate de copii
ce se aud dinspre munte
către văile în ceaţă.
Zgomote nepercepute
plesnesc în muguri verzi,
clinchete de clopoţei

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos din tei

— "Blanca, află că din leagăn
Domnul este al tău mire,
Căci născută eşti, copilă,
Din nevrednică iubire,

Mâni în schit la sfânta Ana
Vei găsi la cel din stele Mângâierea vieţii tale,
Mântuirea feţei mele."

— "Nu voi, tată, să usuce
Al meu suflet tânăr, vesel:
Eu iubesc vânatul, jocul;
Traiul lumii alţii lese-l.

Nu voi părul să mi-l taie,
Ce-mi ajunge la călcâie,
Să orbesc cetind pe carte
În fum vânăt de tămâie."

— "Ştiu mai bine ce-ţi prieşte,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (1 februarie 1875)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar aşa

Ce trist să spui da numai când te întreb eu
Ce păcat că nu spui da din când în când,
fără să te întrebe nimeni...
Pe arbori nu i-a întrebat niciodată nimeni
nimic
şi ei spun da, neîntrebaţi.
Pe capre nimeni nu le-a întrebat
niciodată nimic,
dar behăie foarte tare când sunt mulse
şi nici măcar nu le dă prin gând
să nu mai fie capre după aceea...

Stă piatra ca proasta şi neîntrebată.
Vine calul şi o calcă în potcoave
şi o balegă cu balega,
şi ea stă şi se toceşte
şi miroase a balegă
şi se lasă spălată de ploaie
... şi chiar tocită de priveliştea lunii
tot piatră rămâne,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din Starea cântecului
Adăugat de Rasara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum păşi pragul porţii începu casele a ţipa de ar fi deşteptat şi pe morţi din groapă. Auzind zânele ţipătul se întoarseră acasă numai cât ai zice mei. Ele văzură că lipseşte argatul de acasă, spălăcitura ce mai rămăsese în baia unde se îmbăiase argatul şi nucile ce lipseau; nu mai zăboviră, ci se luară după dânsul. Cât p-aci să puie zânele mâna pe ei. Şi fugi, zânele după dânşii; ei fugi! zânele după dânşii. Daca văzu şi văzu calul primejdia, întinse pasul la drum şi începu a zbura ca gândul, până ce, tocmai când era zânele să-i prinză, ei trecură de pe tărâmul lor şi se opriră. Puterea zânelor până aci era. Iară daca văzură ele că le trecu otarele, începură cu binele a se ruga de el ca să-şi taie părul să li-l dea lor; dară băiatul le făcea cu bâz! Ele se rugară ca barim nucile cu haine să le dea. Băiatul le arătă coltucul. Atunci zânele se rugară ca încailea să le arăte părul, să se bucure şi ele de vederea lui. Atunci băiatul îşi răsfiră părul, încălecă şi zbură cu bidiviul lui. Zânele se uitară cu jind la dânsul şi nemaiavând ce face, se întoarseră acasă şi vorbiră între ele ca să nu mai bage argat strein la curtea lor, cât or trăi ele.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Quo vadis

Amurgul ftizic scuipă chemări însângerate.
Pleoapa timpului pune şaua pe grumazul spaţiului de lumină.
Atras de freamătul copitelor,
centaurul se pierde-n herghelia vieţii.
Gloabele-şi dau aere de pur-sânge
şi nechează prin caii-putere.
Câmpul de maci îşi tremură hipnotic umbra roşie.
Din cuibarul nopţii,
peste cetatea de sticlă şi oţel,
se ridică nomade păsări răpitoare.

Sub viforul somnambul al vieţii,
singurătate urlă ca un lup flămând.
Când auzi lucrurile confesându-se,
gândurile pribegesc semantic pe graniţa condiţiei umane;
între real şi virtual, tulburându-i liniştea.

"Quo vadis, Don Quijote?
De ce ţi-ai scos armura, tu,
care ţi-ai dorit dintotdeauna gloria?"

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Improvizare

Tu, omule, cu destinul tuns chilug
Şi zilele destrămate până la secunde,
Te spintecă lăuntric un ţipăt prelung –
Dar cine-l aude?

Îmbrăcat în hamuri ca un cal de rasă
N-ai tras nici o brazdă, nici plug n-ai văzut.
Peste sânul zării – liniştea rămasă:
Ai tăiat o hrincă, cerul ai vândut.

Ai lovit în horă, de-au rămas în sat
Braţele de ceară într-un cerc restrâns –
Mai încing un dans ca pe un oftat:
Viaţa mi-e durerea după care-am plâns.

Câţi suntem la număr? Cât ne-om ţine oare?
Să nu dăm gândirea să ni se repare
După "bunul simţ" al vre-unui ghid
Care-n loc de inimă şi-a-nălţat un zid.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul codrilor

La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric şi plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, şi vesel arde focul.
El şi-a încercat departe prin alte ţări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Aşa dori Hatursa: bărbatul ei să fie
Un braţ vestit în taberi şi mare-n vitejie.
Şi Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat,
Vândutu-şi-a palatul şi-n taberi a plecat –
Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere;
Şi focul arde vesel, e noapte şi tăcere.

Dar galbenele flăcări prin codru străbătând
Ajung pe la culcuşul de iederă uscată
A negrei Nopţi. Şi Noaptea de zare deşteptată
Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată,
S-apropie de flăcări şi aproape-n urmă stând
Viteazului în faţă, ea lung la el priveşte,
Domol, apoi cu glasul abia-nţeles, vorbeşte:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii Mariei

Măria-i o femeie de la ţară
Ce s-a ajuns, şi ştie-acum tot satul
C-o duce bine, chiar şi cu bărbatul,
De când şi-a tras în casă cârciumioară.

Dar simte, de o vreme,-o mare lipsă,
Că n-are şi ea un Merţan la scară,
Iar gândul ăsta parcă o omoară,
E-un nod în gât, e o apocalipsă.

Aşa nu se mai poate! C-o vecină,
O ia uşor-uşor să prindă rata,
Că, la oraş, deja, o-aşteaptă fata,
Cu banii pregătiţi, să ia maşină.

Salonu'- auto pare să-i ofere
Ce îşi dorea: ceva să strălucească;
Un tânăr vru să o ademenească
Spre un model vestit în cai putere.

[...] Citeşte tot

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi umbla-n curând
fără suferinţe, fără idealuri,
fără amintire, fără trup şi gând;

îmi nechează roşu vântul sub ferestre;
cine ştie, poate o să-i urc în şa -
pruncului lăsându-i doar un vers de zestre
ca să-şi poată-ntr-însa sufletu-nfăşa,

toamna-şi viscoleşte frunzele pe dealuri;
pe sub viscol, poate, voi pleca-n curând -
moară subterană pe-mpietrite valuri
unde veşnicia îmi păstrează rând.

poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norma Desmond (îi dă un cadou lui Joe): Nu fi prostuţ. Uite, voiam să ţi-l dau la miezul nopţii.
Joe Gillis: Norma, nu pot să-l accept, mi-ai cumpărat destule deja.
Norma Desmond: Taci, că sunt bogată! Sunt mai bogată decât toate gunoaiele astea noi de la Hollywood! Am un milion de dolari.
Joe Gillis: Păstrează-i.
Norma Desmond: Am trei blocuri în centrul oraşului, am petrol în Bakersfield! La ce e bun dacă nu să ne cumpărăm tot ce vrem!
Joe Gillis: Termină cu "ne cumpărăm"...!
Norma Desmond: Ce-i cu tine?
Joe Gillis: Cu ce drept mă iei aşa?
Norma Desmond: Cu ce drept? Chiar vrei să-ţi spun?
Joe Gillis: Ţi-a trecut vreodată prin gând că aş putea avea viaţa mea, că poate există o fată după care sunt înnebunit?
Norma Desmond: Cine? Vreo chelneriţă la McDrive sau o figurantă ceva?
Joe Gillis: Ceea ce încerc să-ţi spun e că nu sunt potrivit pentru tine. Tu vrei un Valentino, pe cineva care deţine cai de curse, un bogătan!
Norma Desmond: Ceea ce încerci să spui e că nu vrei să te iubesc. Spune-o! Spune-o! (Îi dă o palmă.)

replici din filmul artistic Bulevardul amurgului (10 august 1950)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adulter

... vânt rece. Întuneric deplin. Insomnie
stropi de ploaie lovind în fereşti
miez de noapte adânc ca o glie
defrişată de cai din poveşti

gânduri negre şi involuntare
peste cap colţ de plapumă tras ca un chin
pisicuţă torcanda strident la picioare
pânze albe din trestii de în

- te visez lângă mine - avalanşă de vise
sfarmă orice stavilă esita în cale
se tranformă în lavă de mişcări interzise
şi erupe în toate esenţele tale

iarăşi vânt. Insomnie. Absolută tăcere.
stropi de ploaie lovind în fereşti
te ridici. Te îmbraci. Şi ca orice muiere
pleci la omul pe care-l iubeşti...

poezie de Iurie Osoianu (8 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfâşiat de gânduri

însetat de primăveri
cutreier, te caut
între ţărmuri de gânduri
prezentul
bătaie de inimă în timpul absent
şi mă iert
că am uitat ochii trişti pe o verandă
este ceaţă
curg amintiri de gheaţă
unde e viaţa
buze îngheţate a ultim sărut
surâsul mă doare
ispită şi carne
fără tine nu sunt decât înserare
ce a apus într-un gând
pe drum trec caii sălbatici

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrima privirii

îmi petrec viaţa între cei patru pereţi
nu am reuşit încă să vorbesc cu mine
împinsesem linia gândului către tine
cu speranţa de a regăsi acel trup
cuvintele se aşezaseră în colţuri
mâinile tăceau, uitaseră să vorbească
pe pereţi atârnau gânduri
am desprins ceasurile să nu aud clipocitul tăcerii
noaptea mă cuibăream lângă tine împletind cuvinte
gândul, tropot de cal pe câmpie
strivind spicul galben de grâu
pe trupul tău aşezasem o legendă
să o asculţi în noaptea dintâi
uneori respiram între bătăi de cord
mă durea însingurarea în seva gândirii primare
frunze cădeau adâpostind alte gânduri
pe ţărm, tăcere
pescăruşii plecaseră
casa lor, o punte între mare şi zare
m-am strecurat în tine în lacrima privirii

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!