Citate despre cai și noapte, pagina 3
În munți
Lângă schit miezul nopții găsește
făpturi adormite-n picioare. Duhul mușchiului umed
umblă prin văgăuni.
Din răsărit vin fluturi cât buhele
să-și caute în focuri cenușa.
La rădăcinile brazilor, lângă blestemul cucutelor
ciobanul pune pământ
peste mieii uciși de puterile codrului.
Peste muche trecând
fetele stânilor - își freacă de lună umerii goi,
aventura lor se pătrunde suprafirească
de pulberea luminos stârnită din disc ca un roi.
Cai galbeni și-adună sarea vieții din ierburi.
Mocnind subt copaci Dumnezeu se face
mai mic să aibă loc ciupercile roșii
să crească subt spatele lui.
În sângele oilor noaptea pădurii e vis lung și greu.
Pe patru vânturi adânci pătrunde somnul în fagi bătrâni.
Subt scut de stânci, undeva
un bălaur cu ochii întorși spre steaua polară
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când se sculară boierii și văzură atâtea fiare arse, nu le venea a crede ochilor. Se duseră să-și ia armele de unde le agățaseră, dară ia-le de unde nu e. Văzură în cele din urmă că sunt păcăliți, se cătrăniră de mânie, însă înghițiră gălușca. Ciobănașul era gata de plecare, fiindcă tocmai se îngâna ziua cu noaptea, încălecă și o luă la sănătoasa; vezi că se cam și temea să nu pață ceva din mâna boierilor. Boierii iarăși îl ajunseră de pe urmă și îl întrecură, bătându-și joc de dânsul, când erau pân dreptul lui. Seara iarăși târziu sosi și ciobănașul la locul unde se așezaseră ei să conăcească. Cum ajunse, se trase la o parte ca și în ziua trecută, îngriji de cal, apoi cină și se culcă. Locul unde maseră ei noaptea aceasta era aproape de o lăcoviște nomoloasă. Boierii, cum văzură că ciobănașul a adormit, îi luară calul și îl înnomoliră în lăcoviște.
Petre Ispirescu în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câinele în noaptea de Crăciun
Aceasta este prima mea noapte de gardă,
Noaptea de Moș Ajun.
Copiii dorm cu toții sus, în paturi calde,
Iar eu păzesc ciorapii și brăduțul de Crăciun.
Ce se aude... umblă cineva pe-acoperiș?
Să fie-un șoricel sau mâța mustăcioasă?
Coboară oare cineva pe horn?
Un hoț cu barbă mare,
Cu ditamai sacul, a venit la furat la noi în casă.
Mârâi, latru,-l mușc de fund.
Hoțomanul țipă, sare în sanie, vrei, nu vrei;
Îi sperii ciudații cai, care-o zbughesc în zbor nebun.
Am băgat groaza-n toată gașca de derbedei.
Acum în casă este iarăși liniște și pace.
Ciorapii sunt în siguranță, cum se vede.
Cât de bucuroși vor fi copiii dimineață
Când vor vedea cum am păzit brăduțul verde!
poezie de Shel Silverstein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Feciorul cel mijlociu, pregătindu-și cele trebuitoare și primind și el carte din mâna tată-său către împăratul, își ia ziua bună de la frați, și a doua zi pornește și el. Și merge, și merge, până se înnoptează bine. Și când prin dreptul podului, numai iaca și ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forăi, a sări în două picioare și a da înapoi. Și fiul craiului, văzând că nu-i lucru de șagă, se lasă și el de împărăție și, cu rușinea lui, se întoarce înapoi la tată-său acasă.
Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gogyohka
visele sunt niște incendii
ce se propagă prin nopți
și călătoresc ca vântul
formând o turmă de cai
cu flăcări de fericire
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viscolul
Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea!... Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Și-n departe se aude un nechez răsunător...
Noaptea cade, lupii urlă... Vai de cal și călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărioara
"Dragul dulce-al vieței mele
La oaste s-a dus,
Și de-atuncea soare, stele,
Toate au apus!
Mâna mea l-a lui plecare
Calu-i a-nfrânat.
Și-ntr-o dulce sărutare
Inima mi-a dat."
Astfel cântă Mărioara
Dup-al ei iubit,
Și pe față-i lăcrimioara
Dulce a-nflorit.
Însă iată că sosește
Mândrul ei amor
Și în noaptea ce domnește
Spune al său dor.
[...] Citește tot
poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Și așa, aide, aide, merse până înseră și se puse a se odihni. Când, ce să vezi d-ta? unde venea o ceată de fii de împărați și de boieri mari, îmbrăcați numai în fir și pe niște armăsari de mâncau foc. Se părea că nu-i mai încape locul. El, biet, se dete mai la o parte. Mai văzuse el cai buni, înșelați și înfrânați frumos; mai văzuse și fii tineri de boieri îmbrăcați cu haine scumpe, auzise că unii dintr-înșii sunt limbuți, dezmierdați, luători în râs și înfumurați, de nu le ajunge cineva cu strămurarea la nas, dar ca și aceștia, ba, ba, ba! Trase și ei aci spre a mânca peste noapte. Puseră deci de le făcu un foc mare de părea că au să frigă un bou, se puseră pe lângă dânsul și, după ce cinară, începură a vorbi verzi și uscate; mai multe rele decât bune. Nu le scăpase nimic pe lume de care să nu se alege. Stau tolăniți pe niște rogojini pe dasupra cărora erau așternute niște velințe lucrate cu meșteșug.
Petre Ispirescu în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era o seară frumoasă. Noaptea ieșise să vâneze pe armăsarul ei negru, iar lunga coamă de nori a acestuia flutura în vânt. Am stat la fereastră privind luna. Există cu adevărat "un om din lună?"... Atunci când eram mic, mi se spunea că luna era un fruct și că atunci când devenea copt, era cules și dus departe, într-o grămadă de alte vechi luni pline, într-un mare birou, aflat la capătul lumii.
citat clasic din Heinrich Heine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Somnul codrilor
La poalele pădurii, Arnulf pe lângă foc
Stă singur. E întuneric și plin de spaime locul,
Arnulf e însă tare, și vesel arde focul.
El și-a încercat departe prin alte țări norocul
Cu regii, cari porniră războiul la Sfântul loc.
Așa dori Hatursa: bărbatul ei să fie
Un braț vestit în taberi și mare-n vitejie.
Și Arnulf de dragul fetei, când fata i-a jurat,
Vândutu-și-a palatul și-n taberi a plecat
Sărac acum se-ntoarce, ci-n fapte mari bogat.
E frânt de multe drumuri, dar somnul azi îi piere;
Și focul arde vesel, e noapte și tăcere.
Dar galbenele flăcări prin codru străbătând
Ajung pe la culcușul de iederă uscată
A negrei Nopți. Și Noaptea de zare deșteptată
Încet ridică ochii, se uită-nspăimântată,
S-apropie de flăcări și aproape-n urmă stând
Viteazului în față, ea lung la el privește,
Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește:
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie
Septembrie. Și dacă
E plină încăperea
Cu manuscrise, mierea
Nu va mai fi opacă
Izvorul de putere
S-a distilat cu anii
Cum murmură castanii
Eternele mistere
Se-adună pretendenții
Pe statele de plată
De fiecare dată
Cu noi și noi pretenții
Iar trântorii din stup
La fel conservatori
Rămân în închisori
Și tatuați pe trup
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Autoportret fără oglindă (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalm (Ruga mea e fără cuvinte...)
Ruga mea e fără cuvinte,
Și cântul, Doamne, îmi e fără glas.
Nu-ți cer nimic. Nimic ți-aduc aminte.
Din veșnicia ta nu sunt măcar un ceas.
Nici rugăciunea, poate, nu mi-e rugăciune,
Nici omul meu nu-i, poate, omenesc.
Ard către tine-ncet, ca un tăciune,
Te caut mut, te-nchipui, te gândesc.
Ochiul mi-e viu, puterea mi-e întreagă
Și te scrutez prin albul tău veșmânt
Pentru ca mintea mea să poată să-nțeleagă
Nengenunchiata firii pe pământ.
Săgeata nopții zilnic vârfu-și rupe
Și zilnic se-ntregește cu metal.
Sufletul meu, deschis ca șapte cupe,
Așteaptă o ivire din cristal,
Pe un ștergar cu brâie de lumină.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
(...)roata unei mori de pe Someș vîntură atît de repede apa, încît, în pulberea ei, se ivesc culorile curcubeului. De aici, puzderii de stropi prind să alunece, pe o lungă și imprevizibilă traiectorie. Alții, supunîndu-se aceleiași legi, pornesc în clipa cînd caii își moaie botul în unde, în clipa cînd înotătorii își scot brațul din valuri, sau peștii, vrînd să vadă dacă va fi o noapte cu lună, fac un salt zvelt în aer de pe celelalte rîuri care își au izvorul in Carpați. Și mai de departe de pe Dunăre, în toată lungimea ei.
Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-ai mei strămoși îi văd pe cai dormind
Pe-ai mei strămoși îi văd pe cai dormind
Tot timpul pregătiți să intre în lupte
În zale, nopți și zile ne-ntrerupte
Cu lănci, cu săbii și-arcuri ce se întind.
Când se-aud cai în zare, tropotind,
Văd tineri sau bătrâni cu fețe supte
Atenți sunt la semnale întrerupte,
Ca și la focuri ce pe deal se-aprind.
Un singur gând pe oameni îi frământă
Ce-a devenit și crez și legământ:
Să învingă sau să moară; în foc se-avântă,
Să apere pământul drag și sfânt.
Prin fapta lor istoria cuvântă
Că-ai mei strămoși sunt Țară și pământ.
sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toată curtea și toată împărăția era plină de jale. Făt-Frumos, îmbrăcat ca un viteaz, cu paloșul în mână, călare pe calul ce-și alesese, își luă ziua bună de la împăratul, de la împărăteasa, de la toți boierii cei mari și cei mici, de la ostași și de la toți slujitorii curții, carii, cu lacrămile în ochi, îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său; dar el, dând pinteni calului, ieși pe poartă ca vântul, și după dânsul carăle cu merinde, cu bani și vreo două sute de ostași, pe care-i orânduise împăratul ca să-l însoțească. După ce trecu afară de împărăția tatălui său și ajunse în pustietate, Făt-Frumos își împărți toată avuția pe la ostași și, luându-și ziua bună, îi trimise înapoi, oprindu-și pentru dânsul merinde numai cât a putut duce calul. Și apucând calea către răsărit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile și trei nopți, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulțime de oase de oameni.
Petre Ispirescu în Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înfățișarea cerului, culoarea apei (fragment)
Înfățișarea cerului, culoarea apei lacul de la vest este plăcut.
Creaturile din nori sunt toate alerte,
Pescărușii și egretele dorm în leagănul undelor,
Eu îmi urmez tabieturile de bătrân și mă pierd în triluri și în ritmuri.
Zefirul adie, luna e albă, noaptea aproape perfectă.
O margine de lume fermecată,
Cine ar sculpta un cal sau o pasăre Phoenix?
Un om în barca lui este nemuritor.
poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu esti cîntecul meu de izbînda
Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.
Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.
Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.
Si cînd rostesc numele ei de purpura
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armăsarul vestului sălbatic
E asfințit de madrigal
Și raze se-mpletesc pletoase
În fibra viului altar,
Scăldându-se în zări spumoase.
E asfințit... la orizont pământul
Pare că arde în cerul ca de foc,
Amurgul se strecoară-n vântul
De umbre ce-s topite-n joc.
Și în vâltoarea dintre drumuri,
Răscrucea de pământ izbind,
Vii forme se ivesc din fumuri:
Un armăsar gonind.
Vine și zboară în galop,
Iar coama-i o lumină vastă,
Culege fiecare strop
Din noaptea umedă, fantastă.
Rămân scântei în urma lui
Ce se aprind în focul
Zenitului și-al câmpului
Și-și căută-n înalturi locul
[...] Citește tot
poezie de Alexandrina Vlas
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cantilenă
Trăindu-și zilele și anii,
Pier prietenii, pe rînd, ca și dușmanii,
La fel, și legea ta nu cruță.
I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruță
Cu calul orb, bolnavi de boala vieții
Și proștii și isteții.
Le-ai dat și-un gust de grea eternitate
Că-au fost ori buni, ori negri de păcate.
La fel, totuna ți-e, și viața și neviața.
Începe noaptea. Unde-i dimineața?
E frig în suflet, sufletu-i sărac
Și nu pot ști cu ce să-l mai îmbrac.
Mi-e mintea înghețată.
Am fost cîndva și n-am fost niciodată?
Măritule, blajinule, tu poți
Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plîng pe toți.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoportret în timp
Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele,
negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri,
cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave
am semănat - și cu chipul ciudaților zei
îngropați în nisip lângă mare. Cât e de-atunci?
Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie
sa fi pierit multe ziduri și oști, să fi căzut multe lanțuri,
să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii
ca să-ncep a semăna în sfârșit cu mine.
poezie clasică de A.E. Baconsky din Cadavre în vid (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre cai și noapte, adresa este: