copilărie şi lecţii

mi închipui că Dumnezeu e pretutindeni. În răsărit şi amurg, pe câmpii de maci, în smerenie şi simplitate. Dumnezeu este într-o răsuflare de clipă, la adăpostul sufletelor firave, în oameni efemeri, flămânzi de veşnicie şi rugăciune sinceră. Merge la pas de taină, nu clipeşte, iartă şi vindecă neîncetat. Devine palpabil mai cu seamă în străinii care vin şi pleacă din vieţile noastre cu desaga plină de lecţii şi amintiri.
Dumnezeu e căldura unei mângâieri, zâmbetul unui prunc, mâna întinsă din neant tocmai când existenţa de sine se prăbuşeşte. Lucrează neoprit, ascultă, înţelege, pregăteşte atât ziua de mâine cât şi plămada noastră de lut pentru ea.

Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţie de istorie

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Ţară şi o Limbă şi un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moşii mei
Că din ei răsare pâinea şi prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morţii mei se-aşează
Limba nu ne mai e limbă, ţara nu mai este trează
Azi ne-nvaţă imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii şi să venerăm partide
Cum să cântărim istoria şi s-o vindem pe bucăţi
Cum să facem Mall-uri, vile, scoţând piatra din cetăţi
Pe Vlad Ţepeş cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învaţă idioţii că Bălcescu a fost laş
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaş
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimţiţi cât să-şi permită a ne ponegri eroii?
Nişte dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n faţă ca pe legi adevărate
Bieţi defăimători de stirpe, lacomi si periculoşi
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoşi?

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Pietreanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia pădurii

Lăsaţi copiii vara în pădure
Să vadă-n sânul veşnicei naturi
Ce vor vedea în viaţă: flori şi mure,
Pe lângă ramul verde, uscături!

Să vadă porci mistreţi cu groase şunci
Ce râmă, grohăind, să aibă totul,
Să-i recunoască repede, atunci
Când vin la poartă să le ceară votul!

Lăsaţi copiii-n mijlocul naturii,
Să vadă, rătăcind cu ochii-n stele,
Că păsările, îngerii pădurii,
Nu vor cânta, în veac de veac, manele!

Lăsaţi copiii-n codrii seculari,
Să-nveţe, de speranţe, încă, plini,
Şi ei, asemeni mândrilor stejari,
Să prindă-n solul ţării, rădăcini!

[...] Citeşte tot

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epidemii de octombrie

o molimă ciudată ne ucide cuvintele
cad stoluri stoluri V-uri lichefiate lingând marginea cerului
gâturile lungi şi aripile lor desfăcute se întind
prin grădini
fără spasm fără zbateri
purtătorul lor de cuvânt ( isn’t ironic?)
economist de profesie întârzie să-şi dea cu părerea
se crede
de vină ar fi aceste derute migratoare
tranzitând de la nord către sud sentimentele
toamna.

nopţile visez periculos - în plină carantină de gradul zero
despre cum ne iubim şi nastem puzderie de cuvinte
necontaminate
alte alte cuvinte
vrăjite înalte frumoase cuvinte

de pildă acesta zvelt gânditor pentru singurătate
care să spună mai mult

[...] Citeşte tot

poezie de Nastia Muresan
Adăugat de Reea Vladeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii de singurătate

Mi-am luat copiii de mână
Şi i-am dus departe, departe...
Au simţit lumina cum se sfărâmă,
Cum viaţa devine-nceput de moarte!

I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinţii ţi-i duci...

I-am luat de mână şi le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Şi le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii şi poteci!

... Şi tu, soţie scumpă, ţine-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viaţa mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici măcar nu cred în lecţii, cu excepţia cazului în care sunt alese în mod voluntar. Obiceiul temelor este ruşinos; copiii detestă temele, iar asta este suficient pentru a condamna acest obicei.

A.S. Neill în Summerhill
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tare mă strânge blana asta de lup

mama nu ştia să cânte
doar atunci când plângea, părea că se roagă, dar blestema
blestema "nonsensul" de a-şi creşte singură copiii
blestema neavutul pentru care lupta în fiecare zi până la sânge
până când i se toceau unghiile pe mormântul care urma să-i curme fericirea

uite, chiar şi-n vremurile astea avansate, semănăm cu jupânii lui Caragiale
alţii cu figurile disperate ale lui Munch
că nu-şi pot imagina cum o pisică ar mânca stele
şi nici că profesorul şi-a lecţia din inerţie
sau din pricina salariului, că are omul obligaţiuni severe;
a copilului de-acasă care-l întreabă de dulciuri

deci alt "nonsens" venit din purgatoriul inocent al vieţii acesteia frumoase

că pân' la urmă tot în Pub te opreşti
să bei, să înjuri, să te desparţi de credinţa în God vreo 5 minute
să te holbezi peste umăr la tabloul din perete care ilustrează ceva din epoca renascentistă
să-ţi calculezi intrările şi veniturile pe luna asta de iarnă
de parcă nu ar fi fost de-ajuns că taxele au venit

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vierme mic

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"Şopârlele-s frumoase... şi-s repezi... şi-s cuminţi."
Uşor el dă o filă. Şi alta... Şi-ncă una.
Apare papagalul... păunul şi păuna...
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un... Dar stai... afară... cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? — Mi-e frig... îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
— Dar cine eşti? Mi-e frică. — Sunt mic... — Să-ntreb pe tata!
— Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac!
— Dar cine eşti? — Un vierme... — O, viermii nu prea-mi plac.
— Dar eu sunt mic... o scamă... Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig!

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Costache Ioanid
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate... de prezent

... e lecţia de chirurgie
-unde pe viu se taie în carne vie,
cu instrumente atât de vechi, caduce,
probabil moştenite din străbuni, etrusce-
se scoate, rând pe rând, laparatomic,
orice ţesut, ţesut din timp atomic
şi care-ar face un întreg melodios, fragil,
crescut atât de educat de taţi, copil
cu atât bun simţ din glie şi din mame
oblojind precum pomul roade, poame,
ce sunt bătute acum să cadă
cu toate, una pe altele, grămadă,
... aşa, c-apoi să scoată inimă, toracic
să nu fie bătăi, răspunsul tracic
din răzbunări de surghiuniri, posesii
şi apoi să scoată creierul plin de obsesii,
să-l spele distilat, să-i lase doar auz,
să tacă limbă, sunet, gândul, tot mai mult, confuz,
să-şi piardă corp orice ştiut mai are
şi doar lozincile de proşti chirurgi să ia amploare,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat să tac

şi moartea-i tot tăcere, o dulce alinare

sugarul primeşte sân ca să-şi astâmpere foamea
copilul primeşte atenţie ca preţ al tăcerii
iar tânărul primeşte sfaturi
cine nu poate dărui iubire oferă sfaturi

armata e şcoala emerită unde se predă ascultarea deplină
şi pentru ca totul să fie legal lecţiile se numesc ordine
şi profesorii sunt apreciaţi în funcţie de caracter
iar leucoplastul devine monedă forte

colegialitatea se rezumă la bună dimineaţa şi ce vreme frumoasă
în rest, trompa lui Eustachio îşi are rădăcinile în fiecare perete
şi fiecare respiraţie este contorizată pe abac şi trecută în registru
aşa că a tăcea devine o metodă de a respira sub apă cu paiul

cine nu are bătrâni să-şi cumpere un exilat
pentru că numai unul ca ei îţi poate povesti cum e să trăieşti în tăcere
prin tăcere şi cu tăcere. şi nu pentru că le cere cineva

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fiu de-al Meu [A child of Mine]

Mi-a zis, îţi dau pentru o vreme,
Un fiul de-al Meu, cum am voit.
Ca să-l iubeşti cât e în viaţă
Şi să-l jeleşti când a murit.
Şase sau şapte ani de zile
Sau poate douăzeci şi doi.
Poţi, prin urmare, să-l creşti bine
Pân' o să-l iau iar înapoi?
El te va face să te bucuri,
Iar de va sta numai puţin
Păstrează-l viu în amintire,
Ca să-ţi aline al tău chin.
Şi nu promit că va rămâne,
Căci totul piere, e firesc,
Dar pe pământ sunt lecţii multe,
Iar Eu să-nveţe Îmi doresc.
Am căutat în lumea largă,
Un dascăl bun, adevărat,
Şi din mulţimea fără număr,
Pe tine azi te-am selectat.

[...] Citeşte tot

poezie de Albert Guest, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limitări

la noi veneau
îşi puneau cuibul un fel de lăcuste
unele stranii de tot cu capetele de-abia ţinându-se
în broboade meşterite... să înfrâneze imaginaţii
incredule se uitau şi s-ar fi repezit să înşface
urma de bărbat... restul de femeie
se trezeau anemic bolborosind bocetul neputinţei de a găsi stare pură
îşi amânau pornirile abandonându-se somnului într-o rugă aparte
aşteptau viitoare germinaţii

ne pierdeam nervul
până să se articuleze cuvintele noastre cădeau dezagregate
asemenea unei ape stătute vegetam
era chestiune de timp până la anihilare

duşmani cu noi înşine
am eliberat lacrimi cu brutalitate
dovadă calcifierile.... pierderea conotaţiei
era ca şi cum un copil ar fi plâns după mamă
şi noi îi administram lecţia de ferocitate

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul vesel...

(În memoria bunicului Albert)

A fost odată un bărbat cu pălării alese,
Purtate cu eleganţa unui Star American,
Un om frumos, înalt, glumeţ,
Curtat adesea de doamnele fâşneţe...
Plin de viaţă şi de aventuri,
Dar cu secrete bine ascunse
sub haine îndrăzneţe.

Bunicul era un om de-o bunătate rară,
Un ungur cu o veselie nativă ieşită din comun,
Fuma mereu tutun de bună calitate căci se respecta,
Iar prin perdeaua fumului de la ţigară
Decodifica caracterele interlocutorilor,
Şi umorul, pe loc izvora.

Îmi amintesc cu drag de anii copilăriei mele,
De vacanţele petrecute la bunicii mei dragi,
Alături de oameni, copii de la oraş sau verii de la ţară

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Dumnezeu

Doamne, noi, câţi mergem la biserici?
Câţi suntem, Iisuse Sfânt, cuminţi?!
Câţi din pruncii noştri sunt nevrednici
Şi-s pe calea vrajbei rătăciţi?!

Câţi postim şi câţi vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiţi?
Peste tot se fură şi se minte
Fraţi pe fraţi se vând pentru arginţi.

Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Şi-avem, Doamne, suflet de samsar.

Legi meschine azi ne ţin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie şi se trec în valuri
Peste faţa hâdă-a astei lumi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festina lente (pamflet)

"Festina lente" zic. Să ştii
Că graba te va-mbătrâni
Şi-atunci ai să regreţi amar...
Legitimează-te măcar!
Apoi, cu gândul să mă-mpac:
"Vreau şi un act de handicap!"
Aşa e legea, vreau să zic.
Nu îl aveţi, n-aveţi nimic.
- Oh, ete-al dracu, ce să zic,
Mai ştie şi latină un pic.
Dacă mă mai stresezi niţel,
Te puric eu la portofel!
Copile, îmi mai zise el,
Eu sunt director cu mult zel,
Curând, să nu te pierzi cu firea,
Îmi vei cunoaşte şi menirea.
..............................................
Şi insul se supuse dar,
Legitimându-se-n zadar.
Deşi nea Ion ştia persoana,

[...] Citeşte tot

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, Doamne?

Nu mai lua, Doamne, copiii, pentru a ne preda lecţii,
că, zău dacă vedem rostul unei astfel de corecţii!
După ce ne laşi pustii, te-ntrebăm, ştii asta bine:
"- Doamne, dacă-s păcătos, de ce nu m-ai luat pe mine?!"

Ne-ai dat la pachet ispita încă de la Început!
De-asta ai construit Iadul, când ai făcut om din lut
şi-ai lăsat legea-nmulţirii, decretând-o ca păcat?!
Clar, când ai inventat Moartea, nu noi, Doamne, Te-am rugat!

AUZI, DOAMNE? Ce Te-amuză când ne vezi rupţi de necazuri,
înotând în marea vieţii, în furtuni, printre talazuri?!
Pentr-un strop de bucurie, plătim mult prea grea dobândă:
suferinţă, boli şi moarte care veşnic e flămândă.

Ai ascuns a Ta Lumină, cu o haină de-ntuneric-
un biet trup ce ni-l stâlceşti, pân-ajunge cadaveric.
Apoi, îţi anulezi munca, transformându-l în ce-a fost!
Dacă eram numai duhuri, totu-ar fi avut un rost.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farsa (Pamfletul copiilor)

Dragi copii, nu ascultaţi
Nici de mame, nici de taţi,
De rudenii, de vecini,
De cicălitori străini...
Că şi ei au fost copii
Şi făceau năzdrăvănii.

Trăgeau mâţele de coadă,
Fugăreau tot prin ogradă,
Făceau focul în coşare,
Furau ouă din cuibare,
Se târau prin bălării,
Dând iama-n bostănării.
Acum, c-au îmbătrânit,
Mintea la cap le-a venit
Şi vă docănesc mereu...
Dar voi faceţi ce zic eu...

Fiţi mai îndrăzneţi, copii,
Aruncaţi pe străzi hârtii

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii

trebuie să nu încurcăm duhurile,
fiind egoişti, nu ne lepădăm de sinele nostru
de egoul nostru trufaş
pentru ca iubirea să poate intra în noi,
egoul trebuie să plece,
dacă intră egoul, iubirea pleacă,
dacă pleacă egoul, intră iubirea,
egoul şi iubirea se exclud reciproc,
tot aşa cum finitul
nu poate să se compare cu infinitul,
tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo
unde este lumina iubirii
să ne deschidem spre har,
ca să ne închidem spre fărădelegi
ca să sporim,
hai să învăţăm mai întâi lecţia iubirii
trebuie să reînvăţăm apoi lecţia iertării
ca să nu apună soarele peste mânia noastră

[...] Citeşte tot

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liceenii

... s-a îndoit azi timpul, ca anul, în două, într-un început de iunie
cu totul necolegial,
s-a rupt în două în sufletul din mine, în mintea care-mi bubuie
de-un gong spre un tărâm, deznodământ fatal,
ce-l văd tot mai înceţoşat în chipuri, alte, reformate
de atât de nerecunoscut
de intemperiile cu un deznodământ ce nu-l credeam, calamitate,
lăsându-mă perplex, aproape mut,
mimând doar bucuria revederii,
ce n-o crezusem astfel până azi... o răsturnare pe retină,
ce mă înşeală acum definitiv, o viaţă fără simţul prevederii,
crezând-o doar patetică rutină,
ce-mi lasă gust de insesizabil trecător în propria-mi oglindă,
păcălit de un ciob de sticlă, ca bietul indian, un inuit naiv
stând mândru pe pământul tindă,
închipuit eternitate, ca un laitmotiv...
îmi deschid braţe larg, să prind tipar ştiut
şi ating un altceva, nu cel ce-a fost o altă dată,
iar visul de-un sărut din gând de nopţi, mult vrut,
e-un convenţional, pe obraz de-o altă fată...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!