Citate despre dinți și moarte, pagina 3
Noaptea soarelui
( Speranțele aleargă cu pumnii strânși la tâmple.
speranțele se-ntreabă din ochi: Ce-o să se-ntâmple?
speranțele ducându-și la buze-un deget pal
se-ndepărtează...
--- Taci!... )
Ca un pumnal ce sfâșie o piele,
un avion alunecă pe cer.
Opt și un sfert!
Mai mult nici o secundă.
Un trăsnet!
Deodată, toate ceasurile-au stat,
cu limbile-nghețate ca-ntr-o gură
încremenită.
Timpu-a murit.
Cine dărâmă
[...] Citește tot
poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge, ningere, ningerime
Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrențuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri și ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaților singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne țeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal și săli de disecții
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă și zăpada aprinsă
[...] Citește tot
poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge, ningere, ningerime...
Ninge suav,
ninge blând.
ninge feroce;
ningere cu funii de spânzurători
ningere carnasieră
cu toiege de orbi
(toiegele orbilor, fluturii)
ninge cu capete avortate, de floare,
ninge cu ziare zdrențuite,
ninge cu muzici de cimbale,
ninge gros, grohăit,
ninge ca-n schituri și ninge lasciv,
ninsoarea se-ncleiază de-a dreptul pe oasele
bărbaților singuri, din trenuri singure,
ninge cu sfărâmături, cu fisuri, cu găuri de răni,
ne ninge de-a dreptul peste amintiri; ningerea
perforându-ne țeasta, ne ning trupurile ce ne-au trădat,
ninge ca-n săli de bal și săli de disecții
ninge ca-n odaia risipitorului
ce lasă, murind, lumina aprinsă și zăpada aprinsă
[...] Citește tot
poezie de George Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei mai aproape
De ce-ți sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Și părul negru ca greșeala imaculatelor fecioare?
De ce-ți sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Și mâinile de ce-ți sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Și din Ninive?
De ce, când plângi,
În plânsu-ți moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Și crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristețea blondelor opale,
Iar torțele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânți,
Cu tine cântă un infinit de armonii
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
România.fin de siecle
cunosc în sfârșit ticăloșia oamenilor blânzi
cunosc acești oameni cu mâini umede și
rotunde, gata să mângîie pe fiecare
sunt zile în care
oricare dintre noi
poate fi consecvent și meschin
hotărârea de a nu miri
de a rezista
am luat-o și noi
copiii mizeriei
vinovați de a ne fi născut
între două secole
între o coadă la carne
și una la ouă
de crăciun nouă ni s-au arătat
oameni făcuți zob în direct
am crescut în burta câinelui
care în noaptea aia
[...] Citește tot
poezie de Elena Vlădăreanu din Ce pot distinge în întunericul sălii, Europa. Zece cântece funerare (2005)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deces
Lângă linia ferată zăceau șase jumătăți de cai morți
Eu îmi trăgeam dealul în ochiul gării să o rujez cu păcură
Pentru oamenii sfârtecați de tren
De la spital nu a venit nimeni.
Eu așezăm mine în mamă să detoneze tați.
În seara aceea macazul a rămas neîntors.
Câinele își gâtuia lătratul cu măseaua gardului.
Sălciile erau deja pline de mâțișori
Și apusul era auriu.
Dintre coastele sângelui
Linia se târa și eu eram viu.
Legiștii stăteau la ocazie, dar era foarte târziu.
"Nu putem să venim până nu se constată decesul "
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiul împăratului până să se scoale baba, se apucă de îngropă cada în pivniță. După ce se deșteptă baba și auzi că nescine a venit și vrea să se întâlnească cu dânsa, se duse numaidecât în cămara unde o aștepta fiul împăratului; vezi că acolo voia să vorbească ea cu cei ce veneau la dânsa. Aoleo! era să uit a vă spune că în curtea zmeoaicei era de jur-împrejur pari înfipți în pământ, și în fiecare par câte un cap de om din cei ce îi trăgea ața la moarte și îi împingeau păcatele să-i calce hotarele. Numai unul mai rămăsese fără de cap, și acela striga babei: cap! cap! Nu e vorbă, fiul împăratului o cam băgase pe mânecă de frică, dară îmbărbătat de fata, slujnica babei, își luă inima în dinți zicând: "vei mai căpăta și tu cap la moșii ăi verzi, ori la paștele cailor".
Petre Ispirescu în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea mulți cai înstelați
ne ară câmpul
geme sub brazdă fiecare mort
le înfloresc sub unghii amintirile
până când câmpul se umple de ierburi
și ierburile de glasuri
și glasurile te caută
până când soarele își scutură dinții
în lan
până când florile mor în ciocuri de pasăre
până când păsările își lasă în carnea ta
foamea
ca o sămânță
în pământul cailor mei înstelați
poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea la paușal
De cele mai multe ori
când mai ai o secundă de trâit
te apuci să numeri mileniile
și moartea cască
când își leagănă coasa
iar tu te holbezi în oglindă
și speli cu dinții
o vechitură de perie de sfinți.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
... Eu am avut norocul să mă nasc român
Și-am mai avut norocul de a ști
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri...
Eu am avut norocul să apuc bunici
Și-am mai avut norocul să mă crească ei
La școală îmi spuneau că sunt
Nepotul lui Ilici
În pumn rădeam
Minciunii lor de farisei....
Eu am avut norocul să ajung să văd
Că Țara mea e totuși România
Chiar dacă două state
Astea... de prăpăd
Cam printre dinți
Îmi recunosc cetățenia...
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Caii...
Când poți să tai văzduhul în felii,
Cu trupul greu, chinuit de G-uri,
Când sufocat respiri din butelii
Un oxigen ce-ți vine cu rateuri,
Cum poți privi din vârful atmosferei,
Pământul drag pe care sunt ce-i dragi?
Iar când virajul pune punct vederii,
De manșă cum știi cât mai poți să tragi?
Când îți alegi colegii dintre fiare,
Strângând din dinți, cu dinții clănțănind,
Când mori câte puțin cu fiecare,
Ca să învii din nou, din nou zburând,
Cum poți rămâne singur în aprige vâltori,
Și să te îmbeți de spațiu sorbind pe săturate,
Cum nu visezi aiurea să-ți cumperi uneori
Papuci și fes albastru cu ciucure pe spate?
Când cei care rămân sunt mai puternici,
Din moartea unui frate mai învățând ceva,
Când încă pe Pământ mai sunt nemernici,
Și diletanții, veșnic, se bagă-n treaba ta,
[...] Citește tot
poezie celebră de Doru Davidovici din Dezmințire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel banal
Frecându-și pântecele de oțel fierbinte
De cheiul rece, umed și murdar,
Un cargo-boat norvegian
Respiră sufocat și rar
Ca un mamut antediluvian...
Ghicești c-ar vrea să plece iar
Spre nordul nopților polare,
Să se-nfrățească la-ntâmplare
Cu luciul primului ghețar...
Dar negrele otgoane-l țin în frâu
Și macaralele murdare
Descarcă-n el vagoane-ntregi de grâu...
Pe cheiul rece, umed și murdar
Hamalii dorm ca grânele-n hambar,
În timp ce mateloții beți, pe bord,
Rânjesc cu pipele-ntre dinți
Și plâng cu ochii-ntorși spre Nord,
Când fumul pipelor fierbinți
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, VII, nr. 36 (8 septembrie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
Aș vrea să mor când ziua scade,
cu fața spre cer, pe mare; mă duce dorul
acolo unde agonia pare-un vis,
iar sufletul o pasăre care-și ia zborul.
Neascultând nimic, în ultimele clipe
voi fi singur cu cerul și cu marea:
mai multe vocile sau suspinele unor rugi
decât valurile mușcând cu dinții zarea.
Să mor când lumina cu tristețe-și trage
mrejele-aurii din nemărginirea verde,
asemeni soarelui care-ncet se stinge:
ceva frumos, strălucitor, care se pierde...
Să mor, dar tânăr: înainte ca timpul
să transforme catifelata floare-n mărăcine;
cât timp viața șoptește încă: sunt a ta,
deși noi știm că ea ne minte, știm prea bine.
poezie de Manuel Gutierrez Najera,1859-1895, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Con orbiri literare
uneori făptuiesc suicidul
la sânul ciudat al îmbrățișării tale,
mă reîntorc la tine în viață,
moartea umblă în papuci de casă prin odaia cu lebede
luntrea e încă departe iar luntrașul, bețiv,
în largul de ape de leaturi aruncă
ca în mal, de ancore-a morții poruncă
zidind mănăstiri, sentințe-n gingii
(dinții mi-au emigrat încă din vremuri eterne-n efigii)
tiptile-n nimicuri de dricuri
și-mi ești în cuminte de rai,
mi-e piatra mai moale, căzută-n lăuntrul
pletelor tale de grai
și pielea-ți era mai moale la strai
doar noaptea voiaja perpendicular
pe umbre
și taina e-n clar
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Persefona
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Să te privești într-un fluture mort
să îți izbești pulsul zborului pe spate
să ningi în sauna dinților
și să te împingi în iad cu raiul din coate
spre zâmbetul sfinților
cu un ochi
cu doi
cu câți se vor
poate...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul celui care plătește
Când eram în viață hoinăream pe străzile Capitalei:
Acum, mort, sunt lăsat să zac pe câmp.
În zori am părăsit Sala Înaltă:
Am adăstat seara lângă Izvoarele Galbene.*
Când soarele alb s-a scufundat în Hăul Asfințitului
Am oprit trăsura lăsând cei patru cai să se odihnească.
Acum, nici măcar atotputernicul Creator a Toate
N-ar putea s-aducă iarăși viață-n picioarele mele.
Formă și substanță se vor pierde zi de zi:
Părul și dinții vor cădea unul câte unul.
Întotdeauna așa s-a întâmplat cu oamenii bătrâni:
Și nimeni, odată născut, nu scapă de această soartă.
poezie de Miu Si, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloana de atac
Porniserăm din văi adânci
Și ne târam acum pe brânci
Să nu ne prind-Osman de veste,
Că năzuim la deal spre creste,
Căci veste de-ar fi prins ai săi,
Noi n-am mai fi ieșit din văi.
Și-așa cu-ncredere vegheată
Noi răsărim pe deal deodată.
Ne văd păgânii, sar pe zid,
Potop de foc spre noi deschid.
Dar noi prin foc o rupem iute,
Crezându-ne pe sub redute.
Și nu eram! Vedeam de sus
Că altfel e de cum ne-au spus,
[...] Citește tot
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea pământului
Pe marginea mării, suspină în tăcere
O gâscă
Cu coadă și coamă de cal,
Și-o muscă ce-ar vrea să se ducă la bal.
Dar n-are picere.
Alături, suspină o rață bătrână,
Ce poartă-n mână
Mănușe de lână.
Ar vrea să arunce, să rumege stele
Dar n-are măsele.
Pe Ocean, plutește-n tăcere,
O sticlă cu bere.
Iar Africa! Africa se arată mândră la mal
Călare pe cal.
Pământul tresare, se zguduie, se ridică-n picioare,
Dar cade și moare.
El moare, și-l plânge duioase
Trei broaște țestoase,
Și-l plânge și peștii cu hohot,
În ceruri s-aude un sunet de clopot.
[...] Citește tot
poezie clasică de Nicolae Oprea Dinu din Antologia literaturii române de avangardă (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul ca un câine
Timpul ca un câine latră uneori,
Trăiesc idei, mor cu idei, mai și trăiesc,
Dumnezeu a vrut pace, dar tot mai apr răni grave
Pe suprafața pământului, este un om mai mare
Acest pământ, iar timpul latră la el.
În fața cui să-ngenunchiez, poate în fața mea?
Poate mi-e sete doar de moarte?
Poate vreau să intru în imperiul întunericului?
Fără spaimă. Nu este ceva eroic, dar nici să trăiești
În nemurire nu e ceva eroic.
Mai bine noi vom prinde infinitul chiar de coarne,
Așa, să-i rupem dinții, coarnele, să-l dezvățăm
De lunga sa domnie peste noi.
Eulalie, sunte și lumină, un idol se ridică și-apoi moare.
God gave a loaf to every bird, poftim. OK?
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
în Dincolo e nimic.
nimeni nu dispare din viziuni,
sunt înlocuitori cu fețe lipsă,
morții nu au ce căuta în moarte.
nu e rușine, vină,
sunt voci care circulă cu lanțuri la picioare,
e un aer sclav care
atârnă peste Zona de Cenușă.
în moarte nu sunt morți,
sunt flăcări care merg în patru picioare.
chemată de stirpe,
ura e frumoasă, îi dau dinții,
înaintează cu lupi falși de lumină scăzută prin treceri spre Pământul de la Capăt.
tații nu au putut fi salvați, Răul se ascunde în miei.
e o dezonoare
câștigată cu răzbunări seismice.
coordonatele cad în transă,
[...] Citește tot
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre dinți și moarte, adresa este: