Citate despre dinți și suflet, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la dinți și suflet, dar cu o relevanță mică.
Plângând pentru un amic
Războaie-au fost, chiar și-n Irlanda,
Și moșteniri nemuzicale
Și setea după gingășie
Când mergi, cu lanțuri la picioare.
Bineînțeles, că-s banii, totul,
Și-ți stă un nas nervos în prag,
De-aceea, te închizi în tine
Și plângi pentr-un prieten drag.
Desigur, sunt mereu înfrângeri
Și moartea rea ce te sfârșește,
Corpul desprins ușor de suflet,
Capul, ce visele-și golește.
Există și femei infame,
Păsări ucise-ți cad în drum,
Simți zborul lor, smulgând aripa
Când plângi pentr-un prieten bun.
Există-orașe obosite,
Copii bătrâni, sărmani orfani
[...] Citește tot
cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un dulău lătră gros, hodorogit, între căpițele de fân, vulpea strănută, înveselită parcă de răgușeala dușmanului ei, se răsuci și dispăru în josul malului.
"Am scăpa-o se necăji Ene Lelea, dar mâine seară stau la pândă." Auzi țipătul prelung și straniu al unei păsări poposite în vărsătura Buzăului și se-nfioră. Sângele-i goni spre inimă, într-o zvârcolire dureroasă care se risipi în toate fibrele trupului, tulburătoare.
Pe urmă se simți ușor și dogorând și-i veni să râdă. Dinții îi luciră sub mustața blondă, albi ca și capacul tabacherii pe care-o învârtea uitat în mâini. Îi pătrunsese brusc o veselie neînțeleasă ca după o noapte de somn bun, și porni să dea ocol curții tăvălite în văpaia lunii, cu miile de lucruri care altădată nu atrăgeau luarea-aminte prin nimic, iar acum se impuneau ochiului, învăluite, într-un farmec aparte, duios, uimind sufletul și chemându-te să te apleci asupra lor, să le mângâi. Străbătu aria de-a curmezișul, fără o țintă precisă și auzind gălăgie în șopronul unde fierbea cazanul de țuică, se opri în dosul ușii vechi, afumate și aruncă o privire înăuntru printre două stinghii rupte.
Fănuș Neagu în În văpaia lunii (1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legea cea nouă, adusă lumii de Iisus Hristos (Noul Testament)
Lume, dragă lume, pentru veșnicie,
Eu o Lege nouă ți-aduc astăzi ție:
De acum încolo, lume, ține minte,
Lasă răzbunarea "dinte pentru dinte,
Moarte pentru moarte, mână pentru mână,"
Ci numai iubirea-n suflet să-ți rămână.
Pe al tău aproape tu să îl iubești
Ca pe tine însuți și te mântuiești!
poezie de George Budoi din Biblia în versuri (17 martie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Neatul dăruit
sting visuri-n focul macului.
roșul sângelui vede,
rostul,
în rozul intrării mângâind sufletul tău.
amintirea-mi citește cartea vieții.
primăvara din trupul meu,
aprinde-n răsărit,
soarele.
deschid galben de aur printre fire,
fără spic,
sau
unduiri de noapte, aștept.
supendat sunt acolo, parcă într-o stea,
culeg căldura ta.
bobul de grâu prin trup devine sămânță.
răscolit de albul măinilor,
trec de intrarea întunericului
nopții.
privesc luna printre cele două falii,
buzele ți le sărut.
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea mușcă nepăsătoare din țărm
nimic n-o doare, nimic nu perturbă
scâșnetul ei în albe trupuri lungite sub soare
în armonie deplină cu dincolo
atunci și acum, pescărușii sunt pictori și pânze
pe trupuri golite de suflet
marea mușcă din mine cu dinți de alge
și sare, mamă, mă doare acel timp
când eu voi fi nepăsare
emoții
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Autoironie
Am început o călătorie spre mine,
Să ajung pân' la capăt, țin și cu dinții,
Trenul în care sunt, aleargă pe șine,
Spre ziuă aleargă, prin noaptea minții.
În gara conștiintei vreau să cobor,
Să-mi redescopăr sufletul de poet,
La capăt de linie vreau să ajung,
Înainte să mă prindă nașul fără bilet.
poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alb și negru
Încă o noapte albă în contul vieții gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede si altul îl înșeală
Si "a minți" se-aude la fel cu "a iubi".
Nu mai putem distinge minciuna de greșeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondială?
Ce drept are minciuna sa vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi reînviem și raiul, și muntele, și bradul!
Te-acuz și-ți cad în față tîrîndu-mă-n noroi.
Noi sîntem programații, trimișii, posedații
Unui blestem mai mare, mai rău și mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastra ia-ți-i.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să curgă vinul!
În cupa opacă, de sticlă,
Un lichid vâscos cu miros de ambră.
Dintr-un ciubăraș picură vinul,
Perle limpezi, roșii.
Din dragoni fierți și rumenite păsări phoenix
Lăcrimează grăsimi de jad;
Paravane transparente, perdele brodate
Încadrează aceste adieri parfumate.
Sunați, trompete-ale dragonilor!
Răpăiți tobe-ale aligatorilor!
Dinți strălucind în cântec,
Talii zvelte dansând.
Mai ales acum,
Când zilele verzi de primăvară,
Se adâncesc în amurg,
Iar petalele florilor cad din piersici,
În rafale-învolburate roz.
Te rog acum din suflet, rămâi beat
Până la sfârșitul zilelor tale,
[...] Citește tot
poezie de Li He, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitare
Am învățat să tremur...
Noaptea când fumez o țigară cu fereastra deschisă
Sau dimineața când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu și cine ești tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Și mă gândesc cum fac să-mi fie iarăși cald
De-aș putea...
Aș sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Și-aș înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu și cine ești tu
De-aș putea...
Aș vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Și n-aș zbura în jurul tău...
Aș vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...
[...] Citește tot
poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfântă lașitate românească
Să loviți în mine
Când împart cu ștabii
Două Bucovine,
Două Basarabii.
Dacă pace-nseamnă
Liniște impusă -
Plânsul meu cântați-l
Doar în limba rusă!
Datorită ție stăm în umbră,
Nu mai pot valorile să crească,
Stăm de-un veac cu mâinile în șolduri -
Sfântă lașitate românească!
Și de-atâta chin și de durere,
Nu mai pot nici mamele să nască,
Nu primim nimic, dar ni se cere -
Sfântă lașitate românească!
[...] Citește tot
poezie celebră de Damian Ureche (1981)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
De ce stați singuri?
Oameni dragi, de ce stați singuri
Și tristețile vă-mpung?
V-ați împrejmuit cu diguri,
Cum, la voi, să mai ajung?
V-ați decis la-ntemnițare,
La-ngropările de vii,
V-ați turnat plumbi în picioare
Implorând la Cer pronii.
Totul pare că v-apasă
Sufletul zgârcit de frig...
De ce teama nu vă lasă
S-auziți când eu vă strig?
Nu vă puneți sub zăvoare
Al dorințelor tărâm,
Că și galaxia moare
De-aș vrea dorul să-l dărâm!
[...] Citește tot
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (11 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Steve: Al, nu văd niciun loc unde va fi chiuveta.
Al: Hei, aceasta este o baie de bărbat. Știi, când împarți baia cu o femeie, sau în cazul meu cu Peggy, te trezești cu dresuri atârnate, cremă depilatoare acolo unde ar trebui să fie pasta de dinți, o sticlă de oțet prin preajmă. Ce fac acolo, o salată? În baia mea vor fi doar lucruri pentru bărbați: laxative, creme pentru mușchi și un loc pentru lama mea de ras.
Steve: De ce să ai o lamă dacă nu ai o chiuvetă?
Al: Nu este pentru bărbierit, Steve. Este pentru liniștea sufletească.
replici din filmul serial Familia Bundy
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de ură
Te urăsc. Din toată inima.
Totul din mine urăște totul din tine.
Fiecare mișcare a încheieturii mâinilor mele te urăște.
Felul în care îmi țin creionul te urăște.
Sunetul făcut de oscioarele mele, parcă strivite-n dinții unui țipar, te urăște.
Fiecare corpuscul din mine cântând în capilarul lui te urăște.
Fii atent! La toate cele petrecute! Te urăsc!
Scama albăstrie de la ciorap, prinsă sub unghia degetului mare, te urăște.
Amintirile brelocului de la cheie te urăște.
Oftatul meu meu de dincolo, în vreme ce tu mănânci alune, te urăște.
Peștișorul de aur al inteligenței mele te urăște.
Aorta mea te urăște. La fel, străbunii mei.
O fereastră închisă este o fereastră închisă și un simbol evident că te urăsc.
Vocea mea aspră ca o cămașă grosolană din cânepă: furie.
Ezitarea mea când mă inviți la o plimbare cu limuzina: furie.
Tandra mea urare " bună dimineața": furie.
[...] Citește tot
poezie de Julie Sheehan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lolita, lumină a vieții mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-lii-ta: vârful limbii execută o mișcare în 3 timpi, coborând pe valul palatului ca să atingă, la timpul trei, dinții. Lo-Li-Ta.
Vladimir Nabokov în Lolita
Adăugat de Eternal_sunshine
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă aș avea talent la scris
Dacă... dacă... inima ar fi arsă de iubire
Prometeu s-ar plimba sărac
printre amnare și cremene
zidite în dinții de fier ai pământului...
dacă muzele ar zace în letargie
sărate de atatea flori
n-aș chema oare naiadele
să danseze teluric
pe-o rază din noapte?
dacă templul iubirii ar fi Ierihon
aș chema o Ana să o încing cu brâu de pietre
zidindu-i cuvintele în creneluri de nisip...
să-i fie rostirea cristalin de lac oglindit până la cer...
dacă aș arunca privirea în adânc de ocean
l-aș căuta pe Neptun
să-mi coase ochi de albastru
dintr-un solz de pește rămas din...
[...] Citește tot
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost odată un om și o femeie. Ei erau atât de săraci, încât n-aveau după ce bea apă. Nici tu casă, nici tu masă, nimic, nimic, dară nimic n-aveau după sufletul lor. Muncea bietul om de dimineața până seara târziu, alături cu muierea, de-i treceau nădușelele, și ca să dea și ei în spor, ba. Se ținea, vezi, norocul după dânșii ca pulberea după câini, cum se zice. Umblau cu tărăbuțele de colo până colo, și ca să se statornicească și ei la un loc, nu găseau. Căci cine era să-i priimească pe ei, doi calici, cu leaota de copii după dânșii?! Adică uitasem să vă spui. Aveau acești oameni o spuză de copii. Din acești copii, cei mai mari erau numai fete, iară băieții erau mărunței și stau lângă dânșii ca ulcelușele. Să nu vă fi dus Dumnezeu vrodată să fiți față când venea omul de la muncă, că v-ați fi luat câmpii. Ieșeau toți afară înaintea lui, jigăriți și hărtăniți, ca niște netoți, subțiratici și pițigăiați, mă rog, leșinați de foame, și tăbărau pe bietul om cu gura: tată, mi-e foame, tată, mor de foame. Tatăl lor se zăpăcea și nu știa către care să se întoarcă mai întâi și le da toată agoniseala lui dintr-o zi. Dară de unde să le ajungă ce brumă le aducea el? Abia puneau p-o măsea.
citat clasic din povestea Fata săracului cea isteață de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna dinlăuntru
Toamna s-a opărit de atâtea poteci carnivore,
doar nopțile ei, fără dinți,
rumegă, cu buze reci, vise ierbivore.
Echinopțiul s-a frânt de la sfinți,
în risipirile trupului cad himere brune
și rămân doar niște frunzișuri fără de nume.
Tu ești pictată de amintirile ei parfumate...
de versul presărat pe ramuri, licărind rimelate,
bronzată ești acum de chimia minților pustii...
o, toamnă, fără de zâmbet, de unde vii?
De ce ne-am iubi, de ce ne-am iubi,
spuse zeul iubirii, când voi, muritorii,
nu aveți din interior ceva a dărui,
nu mai simțiți că sunteți ai lacrimei vii?
Dă-mi mâna ta, sărutului,
dă-mi filele rupte din degetele tale,
o, toamnă, suflet copt, pe vălu-ți ars de soare
[...] Citește tot
poezie de Aurel Petre (1 septembrie 2018)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi predic starea de bine
după multă vreme am dat drumul câinilor din mine
le-am rupt lanțurile și le-am strigat alergați le-am pus hrană proaspătă
și apă chiar și celor care plângeau dincolo de gard le-am deschis în suflet
ne-am jucat i-am mângâiat mi-au lins obrajii vizibilele cearcăne
am decis să-mi pun cea mai frumoasă ținută să ies la o plimbare
aiurea pe străzi să întoarcă lumea privirile după mine să zâmbesc mult chiar dacă nu am vreun motiv
să-mi arăt caninii strălucitori ca în reclama de pastă de dinți
să salut pe toată lumea și să cumpăr fiecărui copil întâlnit măcar o acadea
să mă închin în fața oricărei biserici întâlnite chiar dacă unora nu le place asta și gesticulează în urma mea
să scriu pe toți pereții întâlniți versuri să scriu ce vreau eu să scriu că te iubesc și
că iubesc ploaia deși acoperișul vieții e spart pe alocuri fiindcă
iubesc vara cu soarele ei pripit cu marea dezlănțuită și noi pierzând noțiunea timpului
să urc și să cobor scări nu contează pe unde pe la casino sau poate în nu știu ce țară
e la modă să străbați lumea în lung și în lat
să pui poze pe facebook în modul cel mai liber cu putință
să escaladez munții în cascade să trec peste andrei pleșu cu îngerii lui
să fiu eu însămi prezentul cu aspirațiile
cu toate acele emoticoane prin care unii își arată emoția
deși nu este același lucru cu a te pupa pe buze și atinge sânii
după multă vreme dau cu timpul de pământ și-i spun că am trecut de evul mediu
[...] Citește tot
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Atâtea vise
în ațe prinse
atâtea ploi
peste noi
minciuni rostite
sub măști zbârcite
ferestre care plâng
pe pieptul stâng
poem neterminat
în suflet zbuciumat
mame fără prunci
în hainele cu dungi
zăpezi cu dinți
în mâini de sfinți
[...] Citește tot
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Era un leu
cu dinții de lapte care se uita
la cerul dubios de senin
într-o dimineață de octombrie
tremura ca o frunză moartă
simțea săgeți în adâncul sufletului
nici banca centrală nu-l mai putea
întări sau să-i dea aripi. cu dinții lui
ar mușca mâinile care-l hrăneau
cu lapte cum scrie la cartea lor
fără carne artificială simțea
nevoia de a sfâșia ceva viu
și-a făcut culcuș în fiecare bancă
dar nu reușea să crească
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre dinți și suflet, adresa este: