Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

durere și noapte

Citate despre durere și noapte, pagina 3

Mihai Eminescu

Îngere palid...

Îngere palid, îți e mister
Cum că a lumei valuri și șoapte
Este durere și neagră noapte
Pe lângă cer?
Nu știi tu, înger, oare să zbori,
Să lași pământul, trista ruină?
De-ți place cerul, a lui lumină,
De ce nu mori?

O, dar pământul încă te ține
În niște lanțuri țesute-n rai.
De mult zburai tu în lumi senine

poezie celebră de (1870)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.

Fluierul de Aur

Știu marea de Pace, Bucurie și Lumină,
Dar să ajung la ea nu pot.
În mine noaptea, în plânsete și vijelie,
Se varsă, turb㠖 și-a găsit loc.

Strig din răsputeri, dar totul în zadar;
Sunt disperat, pământul e hain!
Cu ce suflet puternic durerea să-mi împart?
Numai săgeata morții am găsit.

O plută sunt pe marea Timpului;
Cu vâslele smulse de valul greu.
Oare mai pot spera s-ating tărâmul
Zilei eterne a lui Dumnezeu?

Dar iată! Fluierul de Aur Ți-l aud,
Cu notele-I ce-aduc Înaltul jos.
Gata cu moartea, cu încruntarea nopții,
O, Absolut, acum mă simt la adăpost!

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Cu o candelă de nisip

în fiecare seară cobor pe un drum
ce nu duce nicăieri
la marginea lui îmi întind umbra
sub care mă așez
grijuliu
o durere de moarte se prinde cu mine
sunt primitor și nu ripostez

nu caut cuvinte nici semne și nici răzbunare

în orașul din mine sunt doar ziduri
un ceasornic și o noapte
fără sfârșit

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Farago

Nu-i nimeni

Nu-i dor și nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ți se pare
Că se topește-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai ști de vieții mai ai ceva să-i ceri...
(...)
Și când pe alte țărmuri te-o inveli pământul,
Nu-i nimeni să-ți audă măcar în vis cuvântul...
Și nimeni să-ți recheme blândețea unei șoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de
Adăugat de Brătescu Teodora VasiliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Catelusul schiop si alte poezii" de Elena Farago este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 3.99 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Nu mă lăsa să plâng!

Dă-mi ochii tăi iubite, căci astăzi vreau să plâng
Așa cum n-am mai plâns de multă vreme...
Acoperă-mi tristețea cu frunzele din crâng
Ce ne-au fost pat în nopțile supreme

Dă-mi astăzi o putere, s-adun râuri ce curg
Și să le pun în palma ta cea fină
Să-ți fiu nemărginirea aceluiași amurg
Privindu-mă zâmbind, să-mi fii lumină...

De răni nu-mi este teamă mai mult decât mi-a fost
De necrezut îmi pare azi durerea
Zile și nopți, nebune, vor trece fără rost
Spre miazănoapte alungând tăcerea

S-a stins ușor sărutul, dar noaptea n-a-nghițit
Puterea lui... e-n frunzele din crâng...
Dă-mi ochii tăi iubite, cu-albastrul infinit
Iubește-mă, nu mă lăsa să plâng!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Trebuie să găsim o speranță care să aibă puterea de a face ceva cu adevărat minunat când noaptea neagră coboară peste noi și nu mai vedem nimic în viața aceasta decât durere și dezamăgire, o speranță care să facă exact același lucru când cerul e însorit.

în Vise năruite
Adăugat de Lidia ResteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Conectarea interpersonala" de Larry Crabb este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -25.04- 17.99 lei.

Noapte bună

Un cocoș strident anunță
moartea stelelor de azi
și a viselor nocturne
cu femei și cu bărbați.

Bate moale vântul nopții
pe sub ceru-ncercănat
risipind durerea morții
și mirosul de păcat.

Credincios un câine negru
se întoarce la stăpâni,
părăsind pentru o noapte
vânătorea de nebuni.

Târșâind încet pe stradă
se retrag spre vizuini
toți ce caut-a nopții pradă.
Oameni buni dar și meschini.

[...] Citește tot

poezie de (3 martie 2009)
Adăugat de Silviu CiortanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gounod

Divinul vals se pierde'n noapte
Se stinge într'un parc cu flori -
De-o dureroasă armonie
Te simți cuprins - și parcă mori...

Să fie sfânta adiere
A geniului de artist,
Ce-atinge sufletele noastre
Nespus, ne'nchipuit de trist?

Sau este veșnicul tău farmec,
Dumnezeescul tău delir,
Când, singură, în orice noapte,
Îți plângi viața în clavir?

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singurătatea prea multă îți oferă ocazia de a-ți citi și reciti sufletul care zace într-o durere nesimțitoare. Această durere se vrea să înfrunte sinele de sine pentru a atenua speranța ce se luptă cu un șir de nopți generatoare de insomnii. Realul și irealul se înfruntă la dimensiuni colosale; eu cred că de aceea D-zeu a lăsat speranța omului, ca el să redevină la starea de om.

aforism de din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Alina NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Mă rog la Dumnezeu, măicuță

Mamă, ai lăsat doi ochi să plângă
în tindă, pe lăvicer.
Cu capul pe mâna stângă,
cu dreapta-întinsă spre cer.

Te chem ca să-mi fii aproape,
să m-alini când dau de greu.
Te-aștept în fiecare noapte
să vii la căpătâiul meu.

Am sufletul plin de durere
c-am rămas singur, stingher.
În visul nopții văd himere
de când tu ai plecat la cer.

La tine, mamă-aș vrea să zbor,
dar aripile mi-s frânte.
E sufletul meu plin de dor,
cum plin de piatră e un munte.

[...] Citește tot

poezie de (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Costel Zăgan

Arcadia durerii

Îți
storc
întunericul
din
haine

Iubito

Iar
tu
împingi
noaptea
sus

Mai
sus

Printre
nori
de

[...] Citește tot

poezie de din Interludiu (18 februarie 2009)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Târziul

târziul se cațără-n noapte
pe geamuri cu ghearele roase
voi fi desfrunzită de șoapte
simt toamna intrându-mi în oase

târziul pe-un țărm de nisip
îmi gâtuie bietele urme
voi fi tâlhărită de chip
simt iarna intrându-mi în turme

târziul pe rana iubirii
ma-nvață să picur tăcere
mă-nvăluie-n legile firii
străine de orice durere

poezie de din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emil Gârleanu

Vremea trece; viața, cu ea. Și-acuma Grivei îmbătrânise! Nu se mai putea duce nici până la ușa bucătăriei, să capete un ciolan, să-l lingă. Rămânea uneori zile întregi fără să înghită nimic, fiindcă nu se putea mișca. Și-acum, în urmă, avea niște dureri grozave. Urla. Și mai ales noaptea, când nu avea cu ce să se mai ia, când nu mai vedea pe ceilalți câni, când rămânea singur, numai el și suferința lui, mai ales nopțile îl chinuia boala. Și urla. Mai întâi gemea, înăbușit, cu gura închisă, cu limba zgârcită, gemea adânc, ca și cum i se desfăcea inima din piept. Apoi îl apucau fiorii; spasmurile îi descleștau fălcile, și gemetele îi ieșeau mai tari, mai ascuțite. Apoi plângea, plângea cum plâng oamenii, cu lacrimi fierbinți, care îi lunecau pe bot și parcă-l ardeau. Și-n urmă, înnebunit de durere, nu mai putea răbda, în urmă urla, urla groaznic, din toată puterea măruntaielor lui, cu toată încordarea glasului, urla înspăimântător, de răsuna până în depărtări, de unde-i răspundea ecoul ca un alt câne care îi plângea de milă. Și dimineața, când zorii zilei mijeau, adormea, sleit, pe culcușul lui de paie.

în Din lumea celor care nu cuvântă, Grivei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cea dintai durere" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Ion Barbu

Portret

Deci versul meu legat în largi turbane
De lănci zbârlit, ca țeasta unei cegi,
Cu albele-i prăpăstii și capcane
De munte-opioman, nu-l înțelegi!

L-am scris, e drept, când ochii mei văzură
Rusalca unui iezer scandinav,
Ești însă: ritm, vigoare și măsură,
Suavii Francii duhul tău e sclav.

Încât, înadunate, calme linii
Încerc să prind filonul scump, nativ,
Privirea grea ce delegai grădinii
Și chipul tău în noapte, sub masiv.

Era leirea sutei optsprezece
Cu-abia gânditul arc al buzei tors,
Cu genele străvechi în care zace
Un codru-adânc de farmec dureros.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Ion Barbu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -16.00- 11.99 lei.
Lucian Blaga

Mi-aștept amurgul

În bolta înstelată-mi scald privirea
Și știu că și eu port în suflet
Stele multe, multe,
Și căi lactee,
Minunile întunericului,
Dar nu le văd,
Am prea mult soare-n mine
De aceea nu le văd.
Aștept să îmi apună ziua
Și zarea mea pleoapa să-și închidă,
Mi-aștept amurgul, noaptea și durerea
Și să răsară-n mine stelele,
Stelele mele
Pe care încă niciodată
Nu le-am văzut...

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Ion Barbu

Portret

Deci versul meu legat în largi turbane
De lănci zbârlit, ca țeasta unei cegi,
Cu albele-i prăpăstii și capcane
De munte-opioman, nu-l înțelegi!

L-am scris, e drept, când ochii mei văzură
Rusalca unui iezer scandinav,
Ești însă: ritm, vigoare și măsură,
Suavii Francii duhul tău e sclav.

Încât, înadunate, calme linii
Încerc să prind filonul scump, nativ,
Privirea grea ce delegai grădinii
Și chipul tău în noapte, sub masiv.

Era leirea sutei optsprezece
Cu-abia gânditul arc al buzei tors,
Cu genele străvechi în care zace
Un codru-adânc de farmec dureros.

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Bacovia

Renunțare

In gradina moartă
Am sărit aseară, peste zidul mort -
Pasul meu, încet, se oprea în loc, -
Conștient de soartă, de durere orb,
In gradina moartă
A sosit un mort.

Se uita-n gradina moartă
Luna albă, moartă -
Plumb - corpul meu căzu
Pe banca de piatră.

Se-auzea de-afară
Viața proletară -
Numai umbra mea dupa zidul mort,
- Pentru totdeauna, mai plângea in noapte...
In gradina moartă
A sosit un mort.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.
Jorge Luis Borges

Despărțire

Între iubita mea și mine se vor ridica
trei sute de nopți ca trei sute de ziduri,
iar marea va fi o taină între noi.
Nu vor mai fi decât amintiri.
O, înserări cu care m-a învrednicit durerea,
nopți pline de speranța de a te privi,
câmpii pe care-mi deschid drum, cer înstelat
pe care-l prind cu privirea și îl pierd...
Definitivă ca marmura,
absența ta va întrista alte înserări.

poezie celebră de
Adăugat de Alexandra MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Total Library: Non-fiction 1922-1986" de Jorge Luis Borges este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -81.00- 34.99 lei.

Vreau o mângâiere

Sufletul-i rănit
de-atâta durere
și-ncearcă
să se vindece-n tăcere,
dar vrea o mângâiere,
că demult o cere
și vine noaptea
inima bate cu putere
te duci la geam
și te uiți la stele
privești în gol
și gândul zboară
la cum era odinioară,
când râdeam mult
și zburdam ca o fecioară.
Aștept din nou
ca timpul să revină,
iar domnul să mă prevină
de viitorul ce-are să vină
și o mângâiere să-mi dea

[...] Citește tot

poezie de (27 august 2019)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Iulia Hasdeu

Unei file

Sărmana filă-n care aștern
A gândului comoară
Nu știi câte dureri se cern
Când vin spre tine iară.

Ca lumea, rece mă privești
Mă vezi surâzătoare
Dar rana cum s-o potolești
Când inima te doare?

Sunt rele care nu se scriu
Și nu se spun în șoapte,
În ele chinu-i tot mai viu
Și sufletul e-o noapte.

Poți să mă plângi hârtie deci
Că muta mărturie;
Ce grea amărăciune
Să râzi, când plânsu-nvie!

poezie celebră de (februarie 1886)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre durere și noapte, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook