fier şi noapte

Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă şi făcu chipul lui Greuceanu numai şi numai din fier, apoi porunci să arză cuşniţa ziua şi noaptea şi să ţină chipul acesta fără curmare în foc. Iară Greuceanu şi frate-său merseră cale lungă, şi mai lungă, până ce li se făcu calea cruci; aici se opriră, se aşezară pe iarbă şi făcură o gustărică din merindele ce mai aveau, şi apoi se despărţiră, după ce se îmbrăţişară, şi plânseră ca nişte copii. Mai nainte d-a se despărţi, îşi împărţiră câte o basma şi se înţeleseră zicând: "Atunci când basmalele vor fi rupte pe margini, să mai tragă nădejde unul de altul că se vor mai întâlni; iară când basmalele vor fi rupte în mijloc, să se ştie că unul din ei este pierit". Mai înfipse şi un cuţit în pământ şi ziseră: "Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi şi va găsi cuţitul ruginit să nu mai aştepte pe cellalt, fiindcă aceasta însemnează că a murit". Apoi Greuceanu apucă la dreapta şi frate-său la stânga.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment I

Treci pe lângă mine în această albă zi,
Ca o făptură vie fără umbră, şi
Fără ca nimeni să te poată şti.

Cum, ca fierul cenuşiu, să nu mai fie
Ceea ce a fost atât de mult?
Atâta rece vecinicie
După atâta zbatere şi-atât tumult?
Poţi să respiri în timp rarefiat, fără răspuns?
Pentru piscurile nefiinţei, pasul ţi-e de ajuns?

De ce am ales oare
Cerbicia de a vrea totul sau nimic?
Arderea, fără fum şi rest, orbitoare?
Aruncarea-n golul gândului cu ochi închişi?

N-am vrut părelnicul păienjeniş
Surâsul ca un fir de borangic
Ne-a îngheţat făgăduiala fără soroc.
O, nebunia de a fi vrut totul sau nimic!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faurul-pământului deschise uşa făuriştei, ieşi afară şi se veseliră trei zile şi trei nopţi de aşa mare izbândă. El mai cu seamă era nebun de bucurie pentru muntele de fier. Atunci porunci călfilor să facă lui Greuceanu o căruţă cu trei cai cu totul şi cu totul de fier. După ce fură gata, suflă asupra lor şi le dete duh de viaţă. Luându-şi ziua bună de la frate-său de cruce, Faurul-pământului, Greuceanu se urcă în trăsură cu frate-său cel bun şi porni la Roşu-împărat ca să-şi priimească răsplata. Merse, merse, până ce li se înfurci calea. Aci se opriră şi poposiră. Apoi, Greuceanu desprinse de la căruţă un cal şi-l dete fratelui său, ca să ducă împăratului Roşu vestea cea bună a sosirii lui Greuceanu cu izbânda săvârşită; iară el rămase mai în urmă. Înaintând el alene, răsturnat în căruţă, trecu pre lângă un diavol şchiop carele ţinea calea drumeţilor ca să le facă neajunsuri. Acestuia îi fu frică să dea piept cu Greuceanu, dară, ca să nu scape nici el neatins de răutatea lui cea drăcească, îi scoase cuiul din capul osiei de dindărăt şi-l aruncă departe în urmă.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lămurim aici trecerea unei nave prin argintul nopţii

Lămurim aici trecerea unei nave prin argintul nopţii,
Trista dispariţie a fiecărui val,
Bătăile surde-ale fierului expus unor mari eforturi,
Micul strigăt ale unui om către alt om,
O umbră strecurându-se prin noaptea cenuşie...

Şi căderea unei stele minuscule;
Apoi deşertul, deşertul apelor de departe
Şi susurul moale-al valurilor negre,
Lungi şi singure.

Aminteşte-ţi, o, navă a iubirii,
Tu vii de pe deşertul apelor de departe –
Susurul moale-al valurilor negre,
Lungi şi singure.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea era frumoasă

lui nichita stănescu şi lui florin iaru

ea era înnebunitor de frumoasă şi se arăta doar când voia
o dată într-un an, o dată într-o viaţă
după ce cuvintele ultimului poet care a scris despre ea ajunseseră
pe fundul oceanului
şi ceilalţi credeau deja că este numai o legendă, precum atlantida
sau el dorado
toate ale ei – pantofii, rochia neagră, părul alungindu-se la infinit
linia ghicită a coapsei, unghiile siclam, fructele de mare mâncate delicat
cafeaua băută doar pe jumătate, dezordinea lăsată în dormitor
ogarul care aleargă fără să latre vreodată
privirile care o urmăresc fără şanse
limuzinele cu jenţi frecate până la strălucire
păsările migratoare, fierul de călcat şi tâmplăria de secunde
toate există doar în visul nostru
cel de noapte cu noapte
pentru că numai visul nu este distrus de ceasuri, de trecere şi de întâmplare
visul revine la nesfârşit
coşmar uneori, alteori fabrică de ciocolată, visul.

[...] Citeşte tot

poezie de Bogdan O. Popescu din Aerobiciclete (2010)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen Dorcescu, Diacul

EUGEN DORCESCU

DIACUL

Privesc, pe masă, blândul meu condei:
Îl port şi când nu-l port. Şi zi, şi noapte.
Hârtia albă, în – albă – carnea ei,
E plină de tăişuri şi de şoapte.

Condei avea şi tata. Însă el
Îl mânuia spre-a desluşi vreo carte.
Eu am făcut la fel. Dar şi-n alt fel:
Am dus condeiul tatei mai departe.

Bunicul – Dumnezeu să se îndure
De duhul lui – trudea, şi el, la scris.
Plimba peniţa iute pe zapis,
Ca pe-o închipuire de secure.

Străbunii mei, popor întrezărit

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Gândacul de Colorado", 13 iulie 2022
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos

Unde-a plecat, călare, Făt-Frumos,
De nu se mai zăreşte nicăierea,
Oricât şi-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?

Munţii pustii, cu piscurile cată
Mâhniţi, din cer, în valea de granit,
Ca să-l mai vadă, cel puţin o dată,
Viu dacă-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care ţara toată
Era învăluită ca-ntr-un vis,
De sta şi ochiul şoimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodată.

S-a rupt din codri, s-a pierdut din şes
Şi, goală ca de suflet, tristă, ţara
Nu mai găseşte parecă-nţeles.
De ce e ziuă şi se lasă seara.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Ca un glob de aur luna strălucea
Şi pe-o vale verde oştile dormea;
Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă
Şi pe dalba-i mână fruntea lui se lasă.
Stă în capul mesei, între căpitani
Şi recheamă dulce tinerii săi ani.
Viaţa noastră trece ca suava rouă
Când speranţa dulce ne surâde nouă.
Astfel astă dată viaţa lor cura;
Cugetele triste nu-i mai turbura;
Luna varsă raze dulci şi argintoase;
Austrul le suflă coamele pletoase;
Căpitanii toarnă prin pahare vin
Şi în sănătatea lui Mihai închin.
Dar Mihai se scoală şi le mulţumeşte
Şi luând paharul astfel le vorbeşte:
— "Nu vă urez viaţă, căpitanii mei!
Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei!
Ce e viaţa noastră în sclavie oare?
Noapte fără stele, ziuă fără soare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu din Legende istorice (1865)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provincială

La margine în prelungire
Într-un oraş provincial
Flori de salcâm cu dăruire
Arată albul de cristal

Viaţa încă mai pulsează
Adiacent pe roţi de fier
Locomotive defilează
Stau un minut şi-n noapte pier

În ziua caldă, monotonă
Lângă statuile din bronz
În parcul verde stau de vorbă
Bunici în cărucior cu roţi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea cu fulgi şi pene

când rămân fără viitor
şi cu şansele epuizate
oamenii încep să-şi cumpere
aripi de zbor cu plata în rate

pasărea cu fulgi şi pene
vindea noaptea la dughene
ambalată la pungi
şi hârtie creponată în dungi

totdeauna ultimul mister
rămânea nedezlegat
şi până la intrarea în sat
se transforma într-un morman de fier

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din întuneric

Îndură stele frigul
Şi strigoi aşteaptă în întuneric
Ce dacă e o noapte sfântă?
Ce dacă locul e feeric?

Stropiţi vor fi cu agheasmă
Ameninţaţi cu fier şi usturoi
Apar mai mulţi din întuneric
Armată de strigoi

Citiţi din cărţi scrise de voi
Minţind spunând că-s din cer
Din întuneric către stele privim
Şi toate pier.

poezie satirică de Alin Ojog (3 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela

Tăcerea e adâncă şi noaptea-ntunecoasă;
Norii ascund vederea înaltelor tării
Ş-a stelelor de aur mulţime luminoasă
Ce smăltuiau seninul cereştilor câmpii.

Numai religioasa a candelei lumină
Aprinsă de credinţă, şi limpede şi lină,
Luceşte înaintea icoanei ce slăvesc.
Emblemă-a bunătăţei, mângâitoare rază,
Ea parcă priimeşte şi parcă-nfăţişază
Rugăciunile noastre stăpânului obştesc!

În minutele-acelea când sufletul gândeşte,
Când omul se coboară în conştiinţa lui,
Ca unei inimi care cu noi compătimeşte
Frăţeştei ei lumine durerea mea supui.

Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate
Au avut-o de martur şi i-am încredinţat!
Câte dorinţi smerite şi neînfiinţate

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai spunem

nu mai spunem nimic,
nu mai spunem.

împovăraţi,
ca nişte bujori sub clarul lunii,
umerii noştrii să înflorească exploziv.

pe ţeasta albăstrie a pământului
timpul s-alunece uşor.

din inimi să ţâşnească fluvii de lavă
peste al nopţilor fier.

nu mai spunem nimic,
nu mai spunem.

ciocârliile să ridice c-un tril
primăverile-n cer.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia

Nu este artistă,
hainele pe care le poartă
par terne şi uzate.
Iar cuibul ei – ar fi numit magherniţă murdară
de mierla care desenează
cu plicul ei auriu spirale elegante în aer.
Plimbarea solitară pe păşuni,
cântatul solitar în arbori la miezul nopţii,
planarea solitară peste Atlanticul gri fier –
nu sunt pentru ea: ea mai degrabă
ciuguleşte în gura unui canal de scurgere.
Trăieşte cu inima uşoară din ceea ce a învăţat
temeinic – de fapt, se bazează numai
pe ceea ce este folositor, având ca rezultat exclusiv
supravieţuirea. O pasăre proletară.
Nu un intelectual.
Dar când iarna se zbuciumă-n copaci
şi celelalte păsări –
balerini, muzicieni, arhitecţi –
mor în zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul

am bucurat corbii cu carnea mea
cu pielea mea cu ochi mei
mâncaţi le-am zis e trupul meu
şi ei mâncau flămânzi grăbiţi şi răi

prietenii i-am înveselit cu sângele meu
luaţi şi beţi întru prietenia noastră
le-am zis
puteţi oricând să vă oglindiţi chipul în mormântul meu
şi învăţaţi tăcerea
apoi zidiţi-o în fântâni
cunoaşterea să o spargeţi cu piatra
să o scrijeliţi cu fierul înroşit
pe tâmplă de miel plăpând
pe frunte de flutur pe sufletul meu
până se închide cercul

auzi iubito cum susură timpul în copaci
cum vine vreme aspră dinspre brazi
cum sufletul pietrelor se amestecă

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Gelu

Răzleţ din oştirea bătută,
Fugind pe câmpia tăcută,
Căzu de pe cal, de durere,
Pe marginea apei. Şi piere.
Din rană şi-ar smulge săgeata
Şi n-are putere.

Pierdut-a şi oaste şi ţară.
E noapte-n văzduhuri; şi rară
E zbaterea apei, când valul
Atinge cu aripa-i malul
Iar Gelu, prin noapte stând singur,
Vorbeşte cu calul:

Vai, murgule, jalea mă curmă!
Mă lupt cu durerea din urmă,
Căci rănile-mi sapă mormântul,
Degeaba împrăştii tu vântul
Din coamă, piciorul tău scurmă
Degeaba pământul.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş avea talent la scris

Dacă... dacă... inima ar fi arsă de iubire
Prometeu s-ar plimba sărac
printre amnare şi cremene
zidite în dinţii de fier ai pământului...

dacă muzele ar zace în letargie
sărate de atatea flori
n-aş chema oare naiadele
să danseze teluric
pe-o rază din noapte?

dacă templul iubirii ar fi Ierihon
aş chema o Ana să o încing cu brâu de pietre
zidindu-i cuvintele în creneluri de nisip...
să-i fie rostirea cristalin de lac oglindit până la cer...

dacă aş arunca privirea în adânc de ocean
l-aş căuta pe Neptun
să-mi coase ochi de albastru
dintr-un solz de peşte rămas din...

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (mai 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basmul ce i l-aş spune ei

O, dă-mi arpa de aramă
Şi mi-o pune-n braţul stâng.
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roşeşti -- glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plâng!
Vino dar, palidă zână,
Pune faţa pe-al meu piept;
Gâtul tău pe braţu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubeşti, tu? Spune drept!

Mă iubeşti! Surâzi şireată
Şi âţi pleci ochii în jos
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaşte vre odată
Sufletul meu dureros;
De ai şti, palide înger,
Cât de mult te iubesc eu,
Câte nopţi de-amar şi rău
Am vegheat zdrobit de plângeri,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte

Din casa tatălui meu izvora cristalul vieţii,
pe maluri de apă, în alunecare dreaptă,
am sădit copac, din care copiii mei culegeau roadele,
mâinile mele înverzite se răsfirau către stele,
vorbele mele erau condeie de fier, încrustate-n stâncă.
Cântecul meu urca treptele adâncului,
eram un vuiet al marilor evadări, către alte veacuri.
De pretutindeni izvora din pământ Zeul-Om,
înhămat la plug.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

când pe-un vârf de chiparos
luna înfige os cu os,
tu să mă săruţi uşor
cu gust dulce acrişor.
ochii mari - albaştri fluturi
de culoare să îi scuturi,
ajustând cărările,
învolburând mările.
gura ta de aur toată
limpezi sunete să scoată
ca fierul oricărei strune.
să scoţi sâmburii din prune,
timpul din clipe deşarte,
albul din stropii de lapte
şi lasă din cer să cadă
noaptea ca o marmeladă.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!