Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

flori și răsfăț

Citate despre flori și răsfăț, pagina 3

Textele de mai jos conțin referiri la flori și răsfăț, dar cu o relevanță mică.

Amintiri căutate, pentru imunitate

Îmi zburdă amintirile prin crengile copilăriei,
Pe pajiști îngălbenite de ochii păpădiei,
Printre buchete de toporași sub soare
Și chiote copilărești prin marea cireșilor în floare,
Curtată de zburătoare vesele ciripitoare,
În trena primăverii încântătoare.

Călcând desculță prin roua bucuriei
Plină de sfinte mărgăritare,
Reascult cântecele greierilor fără chitare,
Când soarele mărinimos mă mângâia pe creștet,
Uimită de nunțile fluturașilor, flori zburătoare,
Libertate și răsfăț, cândva tot sărbătoare.

Azi, te rechem copilărie, comoară cu povești,
Spirit minunat pe sfinte altare nefirești,
Sunt însetată de lumina ta nemuritoare,
Dă imunitate, zilelelor mele trecătoare,
Bătrânețea îmi dă târcoale
Și vreau s-o sfidez.

poezie de (12 aprilie 2021)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Ceva de tine

Sub lună plină cântă prepelița
Și prazul crește parcă răsfățat,
Până și curcile s-au ridicat
Crezând că soare este luminița.

Să scriu de greieri îngerii decid,
Și-au început concertul de cu seară,
Mă simt un pic închis pe dinafară,
Miroase-a flori ce noaptea se deschid.

Mi-e dor de tine, dar nu știu de ce,
Și nici nu știu de cine sau de când,
Îndrăgostit sau poate doar crezând,
Sufletul meu ceva de tine e.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

CV-ul meu

Mă aflu în amurgul vieții.
Toamne multe m-au brumat.
Nu-mi plâng anii tinereții,
Cu mult respect i-am purtat.

La minte n-am fost îngust.
Carte multă-am învățat.
M-am îmbrăcat cu mult gust,
De viață m-am bucurat.

O meserie bună am avut,
O casă frumoasă-am ridicat,
La multe m-am priceput,
Cu munca m-am împăcat.

Averea mea sunt doi copii
Care pe lume i-am adus.
Le doresc să aibă bucurii,
Viața să îi poarte cât mai sus.

[...] Citește tot

poezie de (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Invitație

Să veniți la mine-n Vlașca,
în Vlașca cu magii reale;
dragii mei, e-atâta soare
și minuni sentimentale!

Aici bătrânii mei țărani
strâng necazurile acasă;
salcâmii cresc lângă tufani
și înfloresc în masă.

Eu bărbatul de pe câmpie
vă aștept aici de-o viață;
cu doruri și uluiri astrale
și iubiri ce mă răsfață.

De veți veni, azi, în Vlașca
cum visat-am tot mereu;
vom chefui ca-ntotdeauna
și-om cânta precum Orfeu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

îmi retrag ultimul

răcnet îl bag într-o cămașă roșie
aproape nesfâșiată de timp
mai are câțiva nasturi negri mici
cât un țipăt de copil răzgâiat
ascuns în punga cu floricele
de porumb alb-gălbui sărate excesiv

a revenit la mine ca un bumerang
mi-a țiuit urechea stângă câteva
minute poate o jumătate de ceas
cadranul negru merge la cămașa
insuportabil de roșie cu buzunar
la piept în partea stângă unde
mai sus s-a retras ultimul răcnet

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O zi de vară pe Loara

(tatălui meu)

apele verzi se răsfață domoale
sub raze de miere și-arome de flori
din stufăriș se ițesc pelicani și egrete
iar șoimii cei bravi se-avântă spre nori

vrednicii castori clădesc baricade
nenufarii suavi sunt mai dalbi ca oricând
e tihnă amiază și-mi pare că raiul
cumva s-a prelins grațios pe pământ

sunt domnii hugo și zola și prevert
pășind maiestuos pe cărarea subțire
în aer e zumzet în cupe e vinul
și-n inima mea atâta iubire!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gabriela Gențiana Groza

Alaiul gâzelor

În zori de zi ivită cu piersicii petale,
Nectarul din corole răsfață panerașe,
Agită fanioane albine cercetașe,
Reginei trena poartă pioasele vestale.

O laudă în imne, o leagănă alaiul,
Miros de pâine caldă îi aburește calea,
Livezile-nflorite înseninează valea,
A gâzelor cântare învăluie tot plaiul.

Un freamăt de albine dealul încununează
În loc cu flori pestrițe popas face Soborul,
Coliba e deschisă, în prag este Păstorul
Și blânda zămislire binețe le urează.

Se minunează Timpul și cu privirea roată
Își mângâie supușii opriți în miez de sat,
"Dong-ding" un clopot răzbate apăsat,
Cu bucurie cheamă, "ding-dong", ființa toată.

[...] Citește tot

poezie de din Brevi finietur (2002)
Adăugat de Gabriela Gențiana GrozaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "La mana lui Cronos" de Gabriela Gențiana Groza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 11.99 lei.
Doina Bonescu

Alb de liliac

Cu albe flori de liliac
Încerc de norii grei să scap
S-alung tristeți și gânduri negre
Să-mi amintesc de altă vreme
Când tot era-n culoare alb
Frumos, curat imaculat,
Doar zâmbet, soare și răsfăț
Dar știu că trebuie să-nvaț
Că și durere-i pe pământ
Dar tac și nu vreau ca să plâng

Adun doar flori de liliac
Le strâng la pieptul meu cu drag
Și le păstrez ca talisman
Să mi te-aducă la liman
Din râul dragostei avar
Ce mi te-a luat acum un an

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Altar

Știu, m-am mutat în ochii tăi, de mult,
În marea lor de-o strălucire-aparte,
Și-am stat o viaț-acolo, să ascult
Ecoul ei și să visez departe,

M-am răsfățat în oaza lor duioasă
Și m-am topit la razele de foc,
Am așteptat, la țărmul lor, sfioasă,
Să te învăț să curgem la un loc,

Știu, m-am mutat în ochii tăi, se pare,
De mult de tot, la primul gângurit,
Am luat cu mine vâslele din zare,
Și-am mers, suav, pe bolta de zenit,

Și noi cuvinte-am tălmăcit, sub tâmple,
Cu tine-n jur, mi-am făurit cărări,
O roua-a dimineții, ce ne umple,
Și-am înflorit atâtea primăveri...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În sărbătoarea neîmblânzită

Pe o ploaie de albe vise
Îmi scutur trupul de caise;
Peste Oceanul Universului
Farmec în stopi pun versului.

Trec râuri, munți, păduri
Și al apelor neștiute guri;
Împinsă de lume în tranșee,
Mă-nvinge luna în clișee.

Ploaia mă răsfață cu dorința,
Licoarea îmi îmbată neputința,
Sosit-a primăvara noastră,
Înflorește dragostea în glastră.

Să ne iubim în crude lumi,
Să ne-nălțăm peste culmi;
În sărbătoarea neîmblânzită
Ne adâncim în slova nerostită.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maria Botnaru

Ce noroc e POEZIA!

Binecuvântează, învie, dup-o grea melancolie,
Sufletul, ce nu se-nchină piedicilor, ce-l dezbină,
Pe răni picură balsam, să mângâie... Și un dram
e-alinare sau putere, să reziste, să tot spere...

Rodnică, cu dar de glie, e izvor de bucurie,
Dacă ai noroc de ea, înveți timpul a cruța,
Din noapte îți face zi, clipa știe-a plămădi
Cu o lacrimă senină, ce-o îmbracă în lumină.

Răsfățați de har, poeții altfel poartă pulsul vieții,
Nu vă vor minți, credeți-i, e izvorul tinereții!
Pe ei nu-i poți compara, nu sunt flori, ce-ar semăna,
Din ce versul își rodesc? Din ce sufletul hrănesc!

Simțul unic e secretul, precum unic e poetul!
Eu, din chinul de-mplinire, spun: e-o mare fericire,
Sufletul prin mână scrie visul vieții pe hârtie...
De-aș minți, nu mi-ar spori și nici nu m-ar ferici,
pentru că nu l-aș trăi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ottilia Ardeleanu

Decembrie pe stradă

felinare pe stradă
și-au pus peruci albe
paradă în nocturnă
imită stele pe cer
un gând fuge rebel
la tine se-agață
de ramul de viață
pacifist intimist
artist drumul de gheață
departe răsfață ochiul
ascuns în urechea unui fir
de ață pe geam cos flori
din culori de fiori
uite-ți cămașa până la brâu
cu râuri din râu și borangic
fulgii peltic se iau la sfadă
luminile străzii
intră-n tornadă
ca pâinea de albă
crește zăpada

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.

Rugile

Bat clopote în turle, peste burguri
Și rugile spre ceruri se înalță,
Iar Domnul le va pune în balanță
Să le asculte astăzi și deapururi.

Din miez de noapte până-n dimineață
Ard peste tot mulțimile de ruguri,
Cenușa li se stinge în amurguri,
Când fumurile se prefac în ceață.

Trăim pe Terra și muncim o viață
Chiar pentru simplă supraviețuire,
Divinul și atuncea ne răsfață
Cu sfinte daruri, flori de fericire.

Ființa noastră nu e amăgire,
Ci este parte din dumnezeire!

sonet de (2017)
Adăugat de Ioan FriciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Dulce-amar

În fiecare zi, de-ar fi doar soare,
Nu ți-ai dori să vezi măcar un nor
La umbra căruia s-alinți un dor
Ce nu vrea să se piardă în uitare?

Iar dacă norul îți aduce ploaie,
Nu-i, oare, bucurie pentru flori
Ce râd în soare însă, uneori,
Se ofilesc în marea lui văpaie?

Sunt bucurii ce se adună-n viață,
Cuprinse între pietre de hotar,
Și nu admit balanță sau cântar.

Când soarele sau norii te răsfață,
Tu, s-o trăiești frumos, așa te-nvață,
Căci, altfel, dulcele va fi amar.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Versul ca un cântec printre nuferi

port slova în sânge în chintesență
mereu la Luceafărul gliei mă-nchin
la cenaclul nocturn fac prezență
ascult stelele cu versul divin.

port versul în nervură în celule
ușor ca fluturul ce mângâie flori
pe lacul cu nuferi zbor cu libelule
prin sufletul meu se perindă sori.

simt cum mă răsfață cerul albastru
spiritul meu se scaldă în culori
nu știu de urlete nici de dezastru
știu componenta magică de la viori.

cu versul meu am cucerit un astru
îmi așterne lumina departe de nori.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ploaia

De-ai ști, iubita mea, ce tare plouă,
și cum se ceartă norii-acolo, sus,
ai face, ca și mine, tot ce nouă
ne place: s-o privim. Nimic în plus!

Am sta, la adăpostul, casei noastre
și-am urmări cum stropii se iubesc,
în ropote și-mbrățișări măiastre,
cu florile ce par că le zâmbesc.

Mi-aș răsfăța privirile cu tine,
și te-aș apropia de pieptul meu
să-ți simt sărutul buzelor divine
și să ne pierdem într-un curcubeu.

Să știi, iubita mea, când plouă tare,
Eu am, în suflet, raza mea de soare.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Freamăt vegetal

sunt floare de codru înspicată-n patru
lacrimile mele se transformă-n rouă
fluturi mă răsfață în scene de teatru
luceferi mă sărută pe la ora două.

am pus la tristețe lacăt și zăvor
și cearcănele le acopăr la oglindă
mă las fascinată de mândru izvor
de rândunici care au cuib în grindă.

simfonia codrului euforii produce
freamăt la picioarele muntelui duios
cerul cu miraje treptat mă seduce
și ploaia are gust de lapte gustos.

sunt floare de codru suspinul mi-e verde
lumini îngerești vreau să mă dezmierde.

sonet de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Aromele florilor coapte

Are-n față lumina și-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l știe cum se măsoară cu pașii
spre punctul năvalnic al vieții.

Crește din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.

Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foșnită tremură prin frunze
de-ți mângâie fața înroșită și aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.

Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfețe locul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Seductii sufletești

poemul e momentul de răsfăț al zilei
mă simt inspirată de raze de soare
îmi așez inima pe albul pur al filei
scăldată de sânge cu parfum de floare.

mierle la fereastră îmi fac o serenadă
emoții roz aleargă prin sufletul meu
mă fericesc pe-a vremii esplanadă
și uit pentru o vreme de oftatul greu.

muzica și poezia mă mențin activă
strâng toate splendorile din univers
n-aș fi crezut că sunt așa de emotivă
lacrimi de iubire să curgă prin vers.

pe rețele literare gândirea e creativă
cu mirabile lumini mereu am convers.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Replică la poezia "Așteptând soarele" de Valentin David

Cât adevăr grăiește versu-ți tandru!
Mi-e toamna muză darnică-n poem-
Nu roșu sânge curge, flori de leandru
Ca un șuvoi de roz în versuri gem.

Doar inima ca o vioară tristă
Își varsă lacrima în simfonii,
Ca și cum doar tristețea mai există
În frunza ruginită de prin vii.

Din ramul desfrunzit, orfan de viață
Mai sorb o picătură de nectar
Și gura mea cu miere se răsfață,
Când seva umple ultimul pahar.

Încarcerată în adânc de mare,
Ca un cocon dospind melancolii,
Va crește-n mine bulgăre de soare-
O perlă-n adormirile târzii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre flori și răsfăț, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!