genetică şi iubire

Taina

Într-un sâmbur căzut întâmplător
în palma pământului
se aprinde lumina divină,
în comuniune cu un spirit dăruit,
sferă a misterului ce taina sufletului o alină.

Privesc bucata de pânză însufleţită
şi văd gândul ce a înflorit emoţia,
dragostea ce naşte viaţa spre înălţare,
parfumul unui vis ce-i scris în stea.

Îmi plec căutarea spre bucata de lemn,
ce ascunde căldura mângâierilor,
amprentele falangelor prelungite
în forme şi ascunzişuri,
sentimentul bucuriei sau durerilor.

Uimită vocea se pierde sub miracolul sunetului,
a vocii ascunsă în violoncel,
forma sublimă injectată în rădăcină,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugenia Bucur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată cu totul

nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeţii nici măcar nu ştiu să moară
deşi o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tuşă de infinit
supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
doar iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o linişte nefirească în agora

amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esenţă
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greşeală un clopoţel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreaţia mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălăşuit şarpele
nu se aude nici măcar o şoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar şi împotriva curiozităţii feminine

e o linişte nefirească printre oameni
o nemărginită iubire şi pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colţ plânge creatorul
că şi-a pierdut jobul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dibaci, Doamne!

Cum să-i spun ochiului mic, ce a dat peste orbită,
Cu ce har ai zămislit, Doamne, pân' şi o omidă...
Ce ai scris în ADN-ul (dacă e!) de târâtoare,
Să mănânce şi să doarmă cât e ziulica mare?
Târâitul pe genunchi peste frunza devorată
E un obicei primit de la mamă, de la tată?
Oare-n clipa de avânt, căţărată pe-o cicoare,
Nu aspiră-nfrigurată, albă, aripă, să zboare?

Ce-a luat de la strămoşi, cu ce-au uns a ei pleoapă,
Că de baştina-nverzită nu se rupe nici de-o şchioapă,
Poartă-n ea respectul mâinii, ce o trece în mătase
Sau a celei ce-i mângâie pânza pe care o coase?
Cu ce drag îşi face cruce către frunza ce-o-ntăreşte
Şi fântânii cum se-nchină, când de sete-o măguleşte?
Brr! Aş vrea s-o ţin pe palmă fără coconul de fire,
Să-i privesc în ochi minuscul, să-nvăţ oarbă dăruire...

Muză, câtă fericire, micului ştrengar splendoare,
Cu omida drăgălaşă ce i-a-mplut ochi cu mirare!

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu ştiu să moară

deşi o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tuşă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deşi uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

=între naştere şi moarte
pe cine (ne) va alege posteritatea
ca funcţie matematică?

=editurile revistele literare m-au asaltat pe mail. cu diagrame.
puteam să fiu închis pentru coliziunea capetelor pe piaţa monetară.
m-a durut util o burtă necunoscută. le-am dat dracu pe toate.

=rocada capetelor între fraţi.
îmi dau mat poetico-schizofrenic.

=toată noaptea am înotat în acvariul din burta câinelui meu.
aveam viteza unui spermatozoid când se scuturau purici.

=coliva seamănă c-un ceas.
nu ştii dacă rămâi o doină pisicească.

=de ce atâtea femei sunt singure?

[...] Citeşte tot

poezie de Dorina Ungureanu
Adăugat de +
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbarea la mască

Îmi lipseai, nestemata mea,
din fiecare îmbucătură a vremii,
din fiecare mângâiere
din fiecare por,
din vis,
din carne...
Mi-era dor nostalgic, te exploram
în orice fiinţă chiar şi himerică
Ochii năstruşnici, năluci cunoscute,
îndoliaţi, faţă în faţă cu miraza spartă
scrutând ca o garguie cocoţată pe Notre-Dame
spre gândacii mici cât nişte gămălii de ace
striviţi de ancora unei raţiuni
ascultată ca o mezzosoprană.
Credeam că nu voi mai zări zâmbetul de soare
şi flori în păr, iubiri, culoare pe înfăţişare
Genomul era pe arcă,
debusolat căutând zadarnic identităţi;
Purtai un inocent camuflaj,
iar sconcşii rânjeau

[...] Citeşte tot

poezie de Roberto Kuzmanovic din Autor (2017)
Adăugat de Roberto Kuzmanovic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare omul nu are nevoie de selecţie genomică

de ce să nu alegem cine şi cum să procreeze
să nu mai lăsăm la mâna hazardului evoluţia
monta controlată şi specializările
vor aduce forţa de muncă necesară
controlabilă
prin eliminarea genei de răsculaţi
s-ar evita haştagiştii
apoi gena toleranţei la frig
sau suprema genă a rezistenţei la stres chimic
va fi întotdeauna mai ieftină
decât orice altă măsură socială

o rasă politică specializată în democraţie
perfect adaptată compromisului
ar exclude orice război
pe când fabricanţii de arme
se vor ocupa de genetica păcii

castrarea exemplarelor neviabile
ar reduce poezia doar la esenţe

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiho-genealogie

ziua pe care o începi
fără nicio amintire concretă
fără de cunoscuţi
doar codul genetic
frica aceasta imensă
cu străşnicie moştenită
din preistorie
când ai tăi
îşi aprindeau felinarele irisului
în jungla burduşită cu explozibil
stăteau la pândă
gesticulând
îşi suportau carnea / declanşau atacul
optima defensivă
onomatopeic chemau lucruri
sufletul din ele
confecţionau iluzii
iluzii şi poeme
adevărate religii:
în felul lor iubeau...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad efemere

cad efemere din singurătăţi de riduri
tristeţea se trage mută în exprimare.
printre degete pe vârfuri trec viduri
lăsând urme de năluciri subţiri fugare.

viaţa e o probă de goală absenţă...
provoacă accelerări de gânduri uriaşe
prin spărturi de spaţii utilă evidenţă,
cu răsuflări risipă spre ecouri laşe.

în grija pământului de sub talpă eşti
apoi lut peste alt lut fără umeri lungit.
doar în vesta iubirii retras te amăgeşti
prin adn-ul spirală, cu gândul încâlcit.

alteori ţi se pare clipa mai înaltă
şi cu ochiul unealtă sfere scobeşti
lăsând o umbră de îndoială presată,
pe spectre opuse între care goneşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurrasic Way

Pe Jurrasic Way din nou,
în ceaţa asta thriller, cu plămânii
umflându-se ca nişte baloane meteo
subţiri,
gata să explodeze. Să-mi ajustez antenele,
boţite sub şăpcuţa de căpitan, să verific conexiunile.
Aş vrea puţin soare,
să se lovească
de lucrurile din jur,
să le facă
mai suportabile.
Încă o dată să mă prindă
răsăritul cu mintea împăienjenită de
planuri şi o fereastră deschisă
către un câmp scufundat în pericol,
animale de sticlă spărgându-se în fugă,
un sound straniu lovindu-mi-se
între tâmple ca o reacţie adversă,
nu sunt decât o altă
provincială care-şi încearcă norocul,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremur

mogâldeaţă
umplusem împrejurimile
cu plânset isteric şi sânge
lovisem cu-n picioruş lanţurile
aşa cum izbeşte o planetă
finitudinile infirme ale lumii

atunci a fost prima oară
când fără sentimentul consecinţei am întins la maximum
corzile pulmonare şi aşa surmenate ale cosmosului

forme alb-cenuşii [un fel de nori... un fel de oameni...?!]
îşi revendicaseră partea lor de destin
întinderea de la omoplat până la grimasa
ce printr-o strădanie a firii... printr-o întâmplare
ar fi adus zâmbetul
parcelele acelea de epidermă proaspătă
în care nu s-ar fi sfiit iarba să iasă
ca dintr-o ţarină imperială

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pentru viitorul sterp al deziluziei

să nu scrii tot
mai lasă un poem şi pentru mâine
poimâine şi alte zile în care durerile
te vor invada cerându-ţi capitularea
păstrează cuvintele şi alungă spaima întunericului
cu săgeţile lor de foc departe cât mai departe
înapoi în haosul primordial
păstrează o armată de cuvinte
călare pe himerele visului
în mijlocul lor iubirea cu flamura nemuririi
suflând în goarna inimii
păstrează cuvintele în tranşeele cărnii
în circumvoluţiuni în diviziunea celulei
în spiralele ADN-ului tău prometeic
învârtindu-l ca un bumerang prin abisul psihozei
lovind iscoadele morţii umbrele nelegiuite
direct în punctul lor sensibil la frumuseţea metaforei
păstrează cuvintele în sânge
singurul şarpe înţelept căruia îi place căldura sufletească
a celui de lângă tine cel dornic

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discursdiplomaticintranslate.ro

The. duf this. cerne -in hot. a, in. at. ic,
This. tribuind surplus as. physic-
In. cash. ul go. urind perphydic
She table, play. wood... Un the. natic!

Zăduf discerne -în hotă, în atic,
Distribuind surplus axfixic-
Incaşul găurind perfidic
Şi table, playwood... Un zănatic!

We. tam she cost, the. darnic scurs,
Com. forth, 'll avand final. izare,
There. ticam ambient. are...
Fresh. ul you. bit, cum capul too. un's.

Uităm şi cost, zădarnic scurs,
Comfort, 'l având finalizare,
Dereticăm ambientare...
Freshul iubit, cum capul tuns.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vivat proza şi româneştii ei grafomani

Dat în Paşte-am fost, rebel notoriu
– rătăcind rocamboleşti itinerare –
când toţi luau cabina spre înalturi
eu muntele-l urcam prin căţărare

la sfaturile dimprejuru-mi, surd,
(ca Beethoven în Simfonia-a noua)
belelei care-s, refuz mâna să-i întind,
desfid tot ce-i acvatic(minus roua)

cohortele de slove la luptă le-am urnit
consolidând Imperiul Romanesc
eşafodaj de intrigi plăsmuiesc, cum
voluntar, vecinii, muierea mi-o pârăsc

în dragoste rateuri. Doar câte-o noutate
trezea un lanţ de cromozomi umani,
o noapte absolutul îl hărţuiam în van...
vivat proza şi romaneştii grafomani!

[...] Citeşte tot

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ioanid Romanescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergeam în pustiu

Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, am scos inima, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, aşa cum eram, fără inimă,
am trăit o viaţă, aceasta era partea superioară a machetei.
Duioşia este un act de agresiune, viclean,
Urăşte-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu acelaşi, neîmblânzit ca lupul,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al şarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea fiinţă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-aţi recunoscut?
Privirea lui este blândă şi adâncă.
Pleoapele lui însoţesc adierea.
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâşiat pieptul, a venit o hienă,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsată singură

iubirea o să ţipe
cu patima păsării uitate în cretacic
neavuţii pui se vor pierde din realitate
în afara destinului ignorând consecinţele lipsei zborului

starea va întâlni cuvântul despuiat
va dispune de el... unica fiind prin împrejurimile cunoscute
se va scrie codul genetic, zestrea omului cufundat în amnezie şi frică

cu gest de copil iubirea sau pasărea... o să spargă mai-multe-uşi-către-mamă din nou ignorând
mutaţiile inexorabile ale speciei... răsturnarea perversă a raporturilor ancestrale

anxietăţile nu vor permite parcurgerea fazelor necesare
până la copac... până la înger... până la noi
dezlipiţi... cu simulacre de ochi mimând viaţă vom contrazice
ziua facerii omului... inevitabila întâmplare a căderii-în-paradis

vom păstra din încăperile sufletului pivniţa
şopârlele mov/ sângele îngheţat al dispreţuitorilor de metafore
în loc de fiinţă, alienare va rosti pământul din dreapta!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego sum

dumneata ce hram porţi?
care va să zică crezi că eşti om
de ce nu crezi în Dumnezeu, dar crezi în tine?
oare aceasta înseamnă să fii om, să crezi ceva ce nu cunoşti?
cum dovedeşti că tu eşti om, dar Dumnezeu nu există?

şi de unde ştiu eu că nu eşti robot?
de ce înoţi în apă dacă nu eşti peşte?
de ce zbori dacă nu eşti vultur?
ori unde-ţi zboară mintea de te caţeri în vîrf de munte
fără să vrei să faci nimic acolo?
cumva crezi că om e să fii din toate cîte puţin?
că om înseamnă să fii ciudat, ca picat din lună?
cine ţi-a dat pofte şi sentimente?
ori poate viaţa altcuiva e menirea ta de slujitor,
să stai în umbra aceluia şi să-ţi aperi femeia şi copiii

spui că îţi plac mai mult fluturii, berzele, lupii şi chiar şi viermii
că te încîntă mult iarba şi florile adevărate,
mai mult decît cele artificiale, că simţi ceva mai mult,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile vieţii

Printr-o-nsuşire pe care omul o are-n el însuşi, trecem deseori de la real la imaginar
în mai puţin de-o secundă, cu imaginaţia care abundă-n miliardele de exemple solidar,
noi să putem cunoaşte o unică trăire ce ne cufundă-ntr-o amintire ca-ntr-un vis în care
am trăit cândva undeva, memoria şi amintirile tale făcându-te să fii ce eşti fiindcă cum
ar putea un om să se golească de sine şi de aduceri aminte, omul nefiind un computer
din care poţi să te ştergi, altul inventându-te într-o memorie care nu e proastă, ea, fiind
numai a noastră, fără repetiţie... cunoscându-te pe tine şi calea ta din fecundarea vie a
ovulului în uter îmbrăcând forma fiinţei ca să devii om, instinctual amintindu-şi de asta
încă din pântec, tu dotat c-o materie cenuşie cu o capacitate infinită, pentr-un tot, acolo
stocat dintr-un tot în care tu vi amintirea fără să dispară trăind ci aşa lăsaţi să pierdem
noi priceperea de-a o accesa... să uiţi, ajutându-te să înveţi şi să poţi memora noutatea
din evenimente întâmplate recent, considerate mai importante decât cele ce de mult au
fost întâmplate, amintiri uitate putând fii re-nviate, ele semănând cu mersul pe bicicletă,
îndemânarea mâinii, a piciorului şi a minţii moştenind-o-n sânge pentru-aţi păstra-n eul
tău echilibrul, un sine, mereu amintindu-şi de ceva care-a fost, este, şi-a rămas închegat
ca esenţial pentru tine... ca într-un revers al medaliei omul putând uita şi ceea ce a uitat,
isteţ, arătându-se acel ce-şi aminteşte ceva instant, învăţarea lui fiind mai puţină şi mai
uşoară într-un efort depus mult mai mic, el repede învăţând, ca şi când ar părea că ştie
deja, reânvierea amintirii întâmplându-se-n funcţie de locul unde te afli şi de oamenii de
acolo într-un tot ce-ţi este în jur... procesul, întărind stiinţa, într-o acumulare rapidă, sub

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!