greutate şi inimă

Îmi las inima pe spate într-un hohot liber

nu sacrific niciodată pionii inutil
fiecare jertfă e un pas înainte spre singurătate
în locul unde sunt în sfârşit învingător
este doar un nebun de negru şi un turn rece
aici amestec lacrimile într-un singur sens
să nu se taie fericirea
apoi înmulţesc cu doi fiecare gol alb
împletesc diagonalele doar aşa
ca să găsesc un sprijin înălţimii
steaua polară încă se mai crede regina nopţii
iar afurisiţii aştia de cavaleri nu mai au cai
nici înaripaţi nici cu potcove de 99 de oca
dar zboară totuşi pe orice himeră

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste dispărută

Ivan, dragul meu,
cum este viaţa ta?
ce face sufletul, sufletul tău, Ivan, cât taigaua de mare,
tulburat şi liniştit ca un pelerin
curat ca zăpada de început de an
distanţa dintre sufletul tău, Ivan, şi inimile noastre
este exact distanţa dintre kazacioc şi Teatrul Bolshoi
adică exact o bătaie de inimă îndrăgostită
exact cât durează dezlipirea genelor de pe obraz
atât cât să intre un snop de lumină
până în locul unde păstrez primele amintiri
dragul meu John,
tu nu mai simţi decât un fel de greutate în piept
şi mai simţi inima ta înălţându-se un pic
atunci când cerul la răsărit se îmbracă în mii de culori
amestecate în sufletul tău
John, doar pe obrazul tău canioanele
îşi găsesc rostul lor de adâncimi
direct proporţionale cu dorul
despre care nici măcar nu ai auzit vreodată

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Merchez
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia-ţi înapoi coroana

Totul este atât de simplu, de uşor... trebuie doar să ne dăm pe noi la o parte.
Asta e adevărata provocare, despre asta e vorba în Trezire, Iluminare.

Sub tot noroiul şi sub toată durerea se ascunde, gata să răsară, o mică floare.
Nu e a nimănui, şi nici nu are nume, însă e mai valoroasă decât toate bogăţiile din lume.

E floarea sufletului. Un simbol al simplităţii, un talisman fragil ce face însă faţă greutăţii.
De orice mărime sau tonaj, de pe orice meleag şi aparţinând oricărui peisaj, al minţii.
Da, ea este floarea pe care o poartă în suflet sfinţii.

Asemenea lor aspiră să fii, alege să iubeşti atunci când poţi răni.
Alege să asculţi atunci când poţi vorbi.
Alege să fii în Prezent atunci când gânduri pe cerul minţii tale poţi urmări.

Fă asta şi vei vedea, că soarele însuşi va coborî din cer şi-ţi va lumina inima.
Inima îţi va colora la rândul ei vorba, vorba îţi va dicta fapta iar spontaneintatea îţi va înlocui harta.

Nu te voi certa, pentru alegerile tale, nu te voi judeca pentru conţinutul gândurilor tale.
Nu asta sunt aici să fac.

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne apropiam de esenţa gândurilor atrase într-un contrast variabil. Fără să ne complacem în cotidian şi înţelegând firul raţiunii, tăinut în explicaţii inutile, mâinile şi-au înlănţuit atingerea într-o ultimă amintire. Clipele aveau cerul lor firav, stingher şi plin de senin. Iubirea era menită să trezească din moartea uitării tot acest amalgam de emoţii intense, suprimate constant sub greutatea trecutului. Eram goi si flămânzi de regăsire, în lumina proaspătă a răsăritului. Abia dacă puteam auzi pulsul slab al dorului, alipiţi de nevoile celuilalt, fără pic de independenţă. Pierdusem scânteia pe drum sau poate istoviţi şi dornici de odihna inimilor sărace, am lăsat-o garanţie zilei de ieri. Dar ea n-a mai venit la întâlnire, felinarele şi-au zăvorât flacăra de ceară şi noi am rămas orbi, căutându-ne neîncetat. Unul pe altul sau fiecare pe sine insăşi, înlesnind convingerea esenţială că nevoia de apartenenţă şi vis poate fi uneori mai presus decât glasul cald al inimii.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu iubirea ei ca ploaia de vară

Femeia-şi înfige degetele subţiri
în aerul vâscos al casei şi curge pe pereţi
îmi vine să îmbrăţişez freamătul ei mov
s-ascult pe claviatura vocii şoaptele,
în bătaia sunetelor stopate de tăceri
ca o dorinţă estompată-n cuvinte
când îţi prinde temerea frigul inimii
şi cazi în somnul dimineţilor de ceară.

Îmi palpez oasele frunţii şi corzile vocale
sunt mai uşor cu jumătate din greutatea sufletului
la hotarul dintre această viaţă şi moarte
ca să mă pot avânta pe drumul căutat al femeii
să-i despic nopţile, să o văd altfel decât o pisică.

Întinsă îşi arată trupul cu pielea netedă
ca o foaie de hârtie pe care poţi scrie
la lumina ochilor umezi
un poem plin de sinceritate
mai lung decât timpul.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SINGURĂTATEA CEA MULT TĂMĂDUITOARE

Iar te plângi de suflet, de singurătate şi de ziua de azi? Au tu nu vezi că eşti înconjurat de daruri? Nici nu deschizi bine ochii, o suflete al meu certăreţ, că îţi şi dai drumul la văicăreli?!
Că una nu-i bună, că alta-i rău tocmită, că soarele de ce-i rotund, şi nu pătrat, că femeia de ce nu-i bărbat, iar bărbatul de ce nu-i rachetă intercontinentală?
Iarba de ce nu-i albastră şi cerul de ce nu-i bun de păscut sau măcar de cosit: s-avem şi noi o claie-două de stele, la iarnă?
De ce îndrăgostiţii se ţin de mână, iar munţii de ce stau cu prăpăstiile căscate la cer? Păsările de ce zboară, iar vermii de ce se târăsc precum oamenii de la o zi la alta?
Femeia de ce nu te iubeşte, indiferent de anotimp, loc şi peisaj, iar tu de ce în fiecare clipă îi întorci spatele iubirii?
O, Doamne, de ce nu îngenunchez pentru a-mi ridica inima la cer, ci pentru a mai subtiliza câteva grame de lapte praf de la capra vecinului?
De ce fug de necazurile aproapelui meu ca de dracu? De ce nu pun în mâna întinsă a cerşetorului dragostea, ci scuipatul indiferenţei?
Doamne, au până când voi fi crucea aproapelui meu, şi nu gura salvatoare de oxigen?
Doamne, de ce caut umbra cea confortabilă ş nu slava muncii, cea spre fiinţă?

Costel Zăgan în Predici eretice (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nostalgie din vis

Simt un surâs pe faţa mea,
când mă gândesc să te privesc,
pălăria mea pe cap coboară
în amfiteatrul luminilor,
acum fără un scop educaţional,
ci pentru a mă reîntoarce-n timp.
Am în privire un minut de feerie
şi un gram de atracţie sentimentală,
încă de când eram în inima celulei de atom,
când eram în lumea zero şi parcă te aud din nou,
ştiind că acum eşti departe de mine.
Totul-i un vis ce aleargă în trecut,
dar prezentul e plin de iubire cu un plus de plutire,
cu freamăt în noaptea albă după risipa de apus,
iar dimineaţa paşii noştri redescoperă răsăritul.

poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Po...vestea

În cutia poştală din pulpa ta
îşi făcuse cuib un porumbel călător.
Aveai un colier din galenele telefoanelor
date cu taxă inversă
şi te mândreai cu rochia matematică
cu cercuri învârtite în jurul taliei.
Eu încercam să ajung cu mâna
în grădina nesăpată
iar tu făceai în păr muguri cârlionţaţi.
Brusc
din urechile mele
două mâini
mi-au îmbrăţişat ochii
şi-am apucat să ne privim între voci.
Ningea
iar cablurile care susţineau inima
au pocnit sub greutatea cuvântului " naştere"
Operatoare de la poştă
mi-a dat un ziar
şi mi-a spus să-l citesc nouă luni..

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secret

Stiti cum se scrie oare o poezie de valoare?
Am sa va spun chiar eu, un mic “poet”
Secretul acestui Secret:

Este nevoie de talent,
De foarte multa transpiratie,
Cuvinte potrivite asternute lent
Dupa o lunga meditatie.
Se pun emotii, chiar insasi inima se pune pe hartie,
Se pune suflet, se pune dragoste

Pentru un Gram de poezie.
Si-abia atunci cand ostenit cazi frant,
Un lucru de valoare va apare
Muncind din greu orice cuvant
Traind frumos orice visare

Si-acum secretul dezvelit
Sa scrieti doar ce ati muncit
Ce ati visat si ati trait!

poezie de Marian Balint
Adăugat de Marian Balint
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am strâns bagajele în grabă. Din amalgamul timpului rămăsese numai o clipă firavă care îşi stingea răsuflarea surdă în gânduri apuse. Visele îngrămădite, prinse în spice de grâu şi încredere oarbă aşteptau cuminţi într-un compartiment de suflet. Am plecat mândră, cu inima strânsă de greutatea dezamăgirii. Regrete nu aveam. Cuvintele ne erau sărace şi oricum rostul dezlegării lor de rădăcina orgoliilor îmi părea de neconceput. Trăisem mult, curat, cu toată puterea binelui, cultivată într-o inimă prea puţin pregătită pentru eşec şi suferinţă. La fel de mult probabil şi greşisem în trecerea mea zbuciumată prin adâncul vremii. Într-o zi m-au copleşit aşteptările, le-am strâns în pumnii mici şi-am suflat cu speranţă peste ele. Au zburat în buzunarele tale pline cu mărunţişul acestei vieţi trecătoare. Pesemne erau rupte şi agoniseala anilor mei frumoşi s-a izbit de pământul livid, devenind pulbere de amintiri. Le-ai călcat în picioare şi rămăşiţele păstrează urma paşilor tăi apăsaţi şi grei. O să crească peste tăceri un nou început. Îţi promit.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,

[...] Citeşte tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva

lumea a ajuns să-şi semneze
capitularea după câţiva ani
de sărăcie lucie îndurată
cu multă greutate din cauza
laşităţii şi ignoranţei
au intrat în incapacitate de plată
apoi a venit evacuarea din case
cei mai sănătoşi au semnat
că renunţă la organele lor
vitale pentru potentaţii lumii
putrezi şi plini de bani

când cineva solicita inima
sau vreun rinichi
donatorul era adus şi deposedat
de organele utile pentru a prelungi
o viaţă roz, plină de bucurii

la început a fost o iluzie

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoare de zăvoi (filomela) (Luscinia luscinia) este o pasăre migratoare care are în medie o lungime de doar 16 cm (o şchioapă) şi o greutate de doar 25 g. Ea cuibăreşte în jumătatea nordică a Europei până în inima Asiei şi iernează în partea de sud-est a Africii, într-o zonă subecuatorială relativ restrânsă. În timpul migraţiei zboară cu o viteză de cca 120 km/zi în Europa şi 140 km/zi când traversează deşertul (T. Csörgő ş. a., 2018; E. Yohannes ş. a., 2009). Cum poate o pasăre atât de mică să parcurgă o distanţă atât de mare şi cum se orientează atât de precis având în vedere că zborul migrator are loc noaptea?

George Budoi în Păsările în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (26 decembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Era o linişte împărătească
Se auzea susurul vântului
Clipocitul molcom al izvorului
Din ce în ce mai îndepărtat
Gânduri-gânduri nori şi corbi
Pluteau prin răcoarea sufletului
Şi nu mai putu să vorbească
O mie de junghiuri trec
Prin răzvrătirea sângelui
Prin ciocănitul cerului inimii
Orizonturile se învârtiră
Greutatea trupului
I se răsturnă în cap
Prin gât ca apa dintr-o sticlă
Ochii-i căzură cârpe
Sub oblonul pleoapelor
Într-o largă spulberătură
De fulgi cenuşii ca după
O încăierare între corbi
Fiorii unei presimţiri năprasnice

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Popp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1927, Carl Gustav Jung - odihnească-i-se inima în pace, pe tărâmul marilor vizionari - a constatat că locuitorii Americii de Nord deveniseră aidoma indienilor în aşa măsură, încât luaseră de la ei nu doar tenacitatea, idealul eroic şi fanteziile, ci şi caracterele fizice. Observaţia aceasta, de o natură foarte personală, îi fusese prilejuită în Statele Unite de muncitorii dintr-o uzină. Ca s-o facă "ştiinţifică", Jung cita în sprijinul ei numele aproape legendarului Franz Boas, care ar fi demonstrat că fiii de emigranţi născuţi în Statele Unite suferă, în înălţime, greutate şi mai ales dimensiuni craniene, nişte modificări destul de semnificative faţă de părinţii lor proveniţi din Europa.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La urma urmei fiecare cer are propriul întuneric. Dar cred că Dumnezeu răsărise cumva odată cu gândul primului fir de lumină blândă. Şi când nu mai puteam îndura greutatea ruşinii, ne spovedeam în sine cu smerenie şi se trăgea cortina în tăcere, fără aplauze. Unii se întorceau pe şcenă mai buni, dădeau totul şi plecau cu mâinile goale şi inima plină de liniştea iubirii. Alţii aveau braţele încă pline cu flori, ovaţii şi recunoaştere nesfârşită. Însă tot nu-i cunoştea nimeni, dincolo de măşţi. Tragic sentiment trebuie să fi avut acela, acostat cumva de un amalgam de suflete dar în sine atât de sărac şi de singur. Îi găseam pe toţi flămânzi de iubire. Dar oare câţi dintre ei întâlniseră deja fericirea?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliberare

Eliberez toată rezistenţa rămasă
Eliberez toată frica care este încă în corpul meu, celulele mele, sângele şi oasele mele
Eliberez orice neiertare
Eliberez toate resentimentele
Eliberez toată vina
Eliberez toată energia victimei
Eliberez toate energiile persecutorilor mei
Toată judecata
Toate criticile
Eliberez toate ideile adoptate în prealabil
Şi credinţe false
Eliberez toată gelozia
Toată ura
Toată mânia
Tot regretul, durerea şi suferinţa
Eliberez toată frustrarea
Eliberez orice nevoie de control
Îi eliberez pe cei care vor să mă controleze!

IMI IAU DIN NOU TOATA PUTEREA IN TOT SPATIUL SI TIMPUL!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură împreună

Spune-mi că algele inimii aduc blândeţe
Că răvaşul extras spune "până la batrâneţe"
Că mareea şi amintirile sale se întorc la Dumnezeu
Că Nomadul urmăreşte vântul mereu

Că mâine dimineaţa-mi vei spune "eşti frumoasă"
Că o vei face doar cât să nu mai fiu întoarsă
Că oglinzile nu au nimic, sunt lac de sare
Că ard ochii şi fac doar umbre pe trotuare

Că omida când moare formează Crisalida
Că piatra brută şlefuită formează piramida
Că omul îşi caută consistenţa, nu fericirea
Că neghiobia jocului de zaruri dă ştirea

Că întregul nostru trecut e doar naştere
Că greutatea sacului înălţat ca o rugă-i cunoaştere

... Că topiţi în timp şi schimbaţi în nisip
Eu nu mai am nimic să-ţi zic.

[...] Citeşte tot

poezie de Cezara Fantu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicie, dulce iluzie

De nu vine nemurirea sub teiul cel bogat
unde pasărea de aur şi-a făcut cuib curat,
de teamă mă voi ascunde într-un colţ de lume
unde nici moarte nu va putea să mă dărâme.
Voi construi de la zero un mare imperiu
clădit pe cinste şi preţios frumos,
străin de orice lege a vechii lumi
unde oameni nu pot trăi decât cu stăpâni.
Dacă am un soare deasupra capului azi
şi-ntins în iarba îl pot privi în voie,
la ce-mi trebuie aur şi pietre rare
când a trăi în mine mi-e singura nevoie?
Tâlharii acoperiţi cu straie aurite
mână cârdul impresionant de vite
ce se sperie de la o simplă vorbă
că Dumnezeu e în cer şi viaţa-i probă.
Şi pe mine întâmplarea m-a adus aici
în viaţa mea ce are un singur stăpân,
inima curată ce tot timpu-mi vorbeşte
şi mă ajută să aleg ce-i rău sau bun.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cătălin Cudalbu
Adăugat de George Cătălin Cudalbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pată repetabilă

am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieţii tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.

înfig dinţii în scoarţa peticită a timpului
capul legat în colţuri de fiecare scrâşnet al meu
umblă amputat de mâini şi picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viaţă spoită

o umbră a mângâierilor adormite în culcuşul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoţească spre răsăritul
ce-mi încălzeşte dimineaţa trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii

nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!