Citate despre greutate și moarte, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la greutate și moarte, dar cu o relevanță mică.
În căutarea timpului pierdut
atâta timp cât nimeni nu ne povestește
eu cred că moartea e un fel de-a spune te iubesc
și înainte de a trece pragul,
privesc în urmă ca să mângâi timpul
și să încerc să-i fur culoarea, gustul, greutatea
iubindu-mă vei ști că moartea nu desparte
dar nici nu pot să-ți spun ce te așteaptă
regretele sunt cel mai dureros bagaj
pe care n-are rost să-l iei la drum
păstrează chipuri, gusturi și arome
pentru că toate astea te vor sprijini de-acum
și-alături de iubire te vor ajuta s-accepți
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nota 10 deschis
spălați-vă pe câini 20 de secunde
puteți ieși pentru nevoile mâinilor voastre
este permisă circulația locuinței
se prelungește măsura de relaxare la o lungime de lesă
persoana locuiește 30 de kilometri
bunica a împlinit 40 frontiere
fiica 50 eu 60 plimb
un tablou cu foxterier dezarmant prin biblioteca munițială
puiu ilieșu e un poet 70
săpunul acesta are 80 de grame și mai
ales bătrânii se prăpădesc pe fâșie de-aceea
prezint certificat de producător textier nota
10 bine înainte de moarte
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deziluzie
Vântul solfegia, păru-ți răvășește,
străîn eșți de tot și fără greutate,
coroana spinilor în florile de cactus
s-a întrupat în tine, mișelește.
Pacea pădurii ochii-ți infrunzeste,
devinind ferestre în regatul morții.
Indiferent cultivi pasiuni bolnave,
dureri și rânjete cresc în proporții.
Eșți gol înșelător, nimic din ce păreai...
Răcoarea ce coboară nu stinge a ta arsură,
nici cerul nu te-atinge, departe-i a sa mână,
iar capul tău frumos ce-atârnă,
nu mai zărește aurora ce-ți era cândva cunună.
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prolog
zorii mângâie alene muguri somnoroși
timpul renașterii e o sfântă comoară
scoate zilnic în parcuri oameni frumoși
să strângă amintiri care n-o să moară.
viața asta-i sublimă, este tot ce am
am primit de la ea tot ce-am avut nevoie
fericiri chivernisite gram cu gram
zborurile către stele de bună voie.
visele albastre au scris un prolog
despre viața mea împărțită la doi
și despre iubirea dulce ca un drog
mă duce înainte nu privesc înapoi.
anii minunați i-am strâns într-o salbă
o port cu mândrie sub cămașă albă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu iubirea ei ca ploaia de vară
Femeia-și înfige degetele subțiri
în aerul vâscos al casei și curge pe pereți
îmi vine să îmbrățișez freamătul ei mov
s-ascult pe claviatura vocii șoaptele,
în bătaia sunetelor stopate de tăceri
ca o dorință estompată-n cuvinte
când îți prinde temerea frigul inimii
și cazi în somnul dimineților de ceară.
Îmi palpez oasele frunții și corzile vocale
sunt mai ușor cu jumătate din greutatea sufletului
la hotarul dintre această viață și moarte
ca să mă pot avânta pe drumul căutat al femeii
să-i despic nopțile, să o văd altfel decât o pisică.
Întinsă își arată trupul cu pielea netedă
ca o foaie de hârtie pe care poți scrie
la lumina ochilor umezi
un poem plin de sinceritate
mai lung decât timpul.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am asumat nebunia până în acest punct
când vorbesc liber tuturor morților
îmbrățișându-i ca pe sfintele moaște
chiar dacă la marginea vieții
lor au îngroșat lista cu păcate
nu mă ascultați dacă nu puteți ieși din carnea voastră
lăsând liber numai locul ațos
unde vi se zbat nenorocirile
hai
intrați în sanatoriul zilnic și urlați-vă neîmplinirile
cereți ceva-ul de care nu vă puteți dezlipi
sau poate grăuntele de lumină
și îndesați-l în piept ca pe gloria mult visată
vedeți
eu mi-am asumat nebunia
până în secunda aceasta
de libertate absolută
când pot să ridic piatra
și să strivesc orice deget ce vrea să prindă
gramul de țărână
[...] Citește tot
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dependent emoțional
glasul tău, țipătul, urletul
îmi umple sufletul de pace și liniște
asta înseamnă că ești aproape
că-ți pasă, că suntem vii
nu mai alerga (după alte femei... opțional)
te vreau întreg, fără lipsă la gramaj ( cele 21 de grame esențiale)
și mai ales, mai ales... mi-e frică să nu te rănești
așa că nu încerca să faci ceva...
lumea s-a luptat și luptă pentru eliminarea sclaviei
ca sclav, îmi poți lua hrana, odihna, viața
dar visele rămân ale mele marcă înregistrată
ca sclav emoțional depind de tăcerea sau urletul tău
într-un ocean de liniște, pot gusta libertatea de a muri sau de a trăi
fie mie dorința de-a tăia cordonul ombilical
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot, o iubire...
E tot, iubire -peste tot și frunza cade ram
și se reîntoarce mugur, crapă de dragostea din trunchi de sevă
și, nor ce-așteaptă puf pe cer să se adune gram cu gram,
să cadă râuri să ne spele și, albina, ce-nmulțește floare, fără relaș... nu știe grevă.
E muntele semeț -ce ține să-și toace roca în rădăcini
și bradul priponindu-l ace să nu rămână dezgolit,
iar marea mângâie nisip, ca râu se-ncorsetând cu arini...
cum cer stă prăvălit pe noi... nu pleacă-n zbor spre infinit.
Câinele -stă domesticit, iubește chiar și pe hinghieri,
omida moare în cocon se dăruind pentru frumos
și zile, nopți, nu se despart, că azi este o noapte ieri...
iar eu la fel țin mult la tine... până ce-oi piere amoros...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singură împreună
Spune-mi că algele inimii aduc blândețe
Că răvașul extras spune "până la batrânețe"
Că mareea și amintirile sale se întorc la Dumnezeu
Că Nomadul urmărește vântul mereu
Că mâine dimineața-mi vei spune "ești frumoasă"
Că o vei face doar cât să nu mai fiu întoarsă
Că oglinzile nu au nimic, sunt lac de sare
Că ard ochii și fac doar umbre pe trotuare
Că omida când moare formează Crisalida
Că piatra brută șlefuită formează piramida
Că omul își caută consistența, nu fericirea
Că neghiobia jocului de zaruri dă știrea
Că întregul nostru trecut e doar naștere
Că greutatea sacului înălțat ca o rugă-i cunoaștere
... Că topiți în timp și schimbați în nisip
Eu nu mai am nimic să-ți zic.
[...] Citește tot
poezie de Cezara Fantu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă trezesc dimineața
mă trezesc dimineața cu eminescu lângă mine,
îmi cântă doina și mai am un singur dor,
privesc pe fereastră spre deliciile răsăritului de soare,
văd țara în ochii lui luciferici
care se hrănește cu speranțe,
privesc pe pernă,
a rămas un fir de păr de aur,
femeia s-a dus în închipuirea mea,
nu vreau să-i ating absența
pentru a o sfinți cu o simplă mângâiere,
poate e veronica, te caută, eminescule,
sau o diană care a fugit de lânga mine,
tu, femeie năucă,
nu vei simti niciodată imensa greutate a iubirii
care a uzurpat noaptea și stelele ei,
cine te-a furat de lânga mine
și în ce ținuturi de taina te-ai ascuns?
am rămas eu cu mine într-o absență sură
răspândită printre lucruri.
a plecat și eminescu în călătoria lui
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (13 octombrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pată repetabilă
am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieții tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.
înfig dinții în scoarța peticită a timpului
capul legat în colțuri de fiecare scrâșnet al meu
umblă amputat de mâini și picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viață spoită
o umbră a mângâierilor adormite în culcușul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoțească spre răsăritul
ce-mi încălzește dimineața trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii
nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut
[...] Citește tot
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Infidelă ( După Acuarelă de Ion Minulescu)
În orașul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Dumneaei făcea trotuarul,
Aprig dând din șold, ori mână.
Și-n orașul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Undeva, după perdele, o vecină,
Se înfoaie
Pe pervazul ud de ploaie.
Dumneaei făcea trotuarul,
Așa că strigă vexată: Nu ești soața lui "Cutare"?!
În orașul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Dumneaei lăsând trotuarul,
Iuți pașii spre fereastră, implorând-o pe bătrână
Înjurând
În gând,
Pe-acei, ce aruncă-n ea cu zoaie
Și o bagă în belele,
Luând sfinții
Ca reper.
Ea s-ar duce la spițer,
[...] Citește tot
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stranieri. Inimi nenormale. La cap
aha tot e bine aici în Olanda
te uiți pe geamul mașinii
care te zboară la muncă
și nu înțelegi nimic
din reclame și destinații
așa că mai bine
te uiți la mâinile tale tatuate de cicatrici
și e cu strângere de pumni
și e cu strângere de inimă
dar nu le înțelegi nici pe ele
cum morții ei de viață
te pot duce acasă în
cea mai grozavă și liniștită dragoste
ca apoi tot ele
să te readucă
în travaliul bolnav din străini
Olanda nu e tărâmul morilor de vânt
și al saboților pictați
e doar o țărișoară plată
[...] Citește tot
poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
partea cea mai dureroasă
a ieșirii prin creștetul anomaliei
în care te zbați să rămâi
ca un răzvrătit
împotriva unei republici socialiste
de rutină,
nu este nicidecum sfârșitul ieșirii,
ci începutul ei distrus
de ciocnirea parcă feroviară
cu normalul
majoritar acceptat de laterale mediocre.
preferi să închizi traumatismul
pe dinăuntru,
să îți lingi viciile până la os,
să îți mănânci simțurile
de foamea simțirii,
devastat de dezechilibru
până la fericire,
ca un seismograf lunatic
[...] Citește tot
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
William Fluke
Soția și-a pierdut sănătatea,
A început să slăbească până a ajuns la patruzeci de kilograme.
Apoi, a apărut acea femeie, cu chipul după care bărbații
Și-o imaginează pe Cleopatra.
Și noi noi cei căsătoriți
Ne-am încălcat cu toții jurămintele, iar eu printre ei.
Anii au trecut și toți, unul câte unul,
Au fost revendicați de moarte în varii forme hidoase.
Iar eu, închipuindu-mi că sunt protejat
De o grijă specială a lui Dumnezeu,
Am început să scriu, să scriu, să scriu, tomuri peste tomuri,
Despre a doua venire a lui Christos.
Apoi, Christos a venit la mine și mi-a spus
"Mergi în biserică și în fața congregației
Mărturisește-ți păcatul".
Dar, cum mă ridicasem și începusem să vorbesc,
Mi-am văzut fetița care stătea în fața scaunelor
Fetița mea care se născuse oarbă!
După aceea s-a lăsat întunericul.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansul iguanelor albastre
în fiecare zi când luna își îmbrăca roba albastră
și broboane de rouă se strâng în iarbă
iguanele albastre ies din hibernare,
se strâng cerc în jurul lemnului sfânt înfipt în carnea tare a pământului
și dansează legănându-și cozile pline de așteptare
capetele cad în piept și boturile uscate ridică imn de slavă sevei
acel moment e singurul în care iguanele pot muri fără să știe
multă lume se întreabă când a apărut acest dans
dar rosturile lui se pierd în negura vremurilor
și probabil nimeni nu-și mai aduce aminte
de anul în care cocorii s-au abătut din drumul lor
și au poposit aducând un imn luminii de început
o iguană albastră le-a văzut dansul
și i-a plăcut atât de mult încât a început
să-l danseza la rândul ei
fericită că poate scăpa chiar și pentru scurt timp
de greutatea strânsă în oasele ei
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașele respiră
s-a terminat sezonul turistic. au căzut și frunzele. mai e ceva soare, dar nu durează.
casele își lasă voaletele cenușii și așteaptă nopțile mai lungi
au atâtea de povestit și nu vor să fie întrerupte
copacii desfrunziți se spală cu cer curat și-l lasă să coboare
iar cerul pășește cu grijă printre mașini
și așteaptă cuminte la semafor. nu de alta dar știe ritmul vieții.
poveștile născute prematur sunt ținute la incubator
primesc zile intravenos și respiră cu greutate
dar se știe că orice început e mai greu
plouă. casele se oglindesc în băltoace amintindu-și cum săreau șotronul
fără să le pese că se udă. copilăria nu e o amintire. e o stare
numai că stările se retrag încet încet la azil. chiar și casele mor. cad pur și simplu
orașele respiră. cenușii la față. târându-se printre amintiri. dar încă respiră... noi?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E lungă noaptea însetaților de amar
Mi-am pus amprenta pe fiecare întâmplare
și orizontul a căpătatat alt contur
pe care-l privesc cu determinare
ca pe o poartă deschisă.
Lumina căzută ca un scut protector
rupe întunericul și-l scoate la suprafață,
umple inima cu dorințe visătoare
și rotund se-nchide în pupilele ochiului.
Toamna se culcă-n frunzele ruginii
ca sunetele într-o vioară veche
din care își fac drum tristeți melodioase
ce prind gustul vinului oprit din fiert.
E lungă noaptea însetaților de amar
și abia mai respiră păcatul,
de se apropie înghețul de moarte
când pe cerul senin meteoriții cad.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec despre frică
despre păcatele îngerilor nu a vorbit nimeni până acum
dar cred că și îngerii mai păcătuiesc, altfel de ce le-ar mai fi frică uneori
scuturându-și aripile de zăpadă?
copil fiind îmi era frică de întuneric, de greutatea lui
mă gândeam că dacă se rupe ața care-l ține în tăria nopții
o să cadă și-o să mă strivească
dar întunericul s-a strecurat în suflet și nu l-am mai simțit apăsător
mai apăsător mi se părea un sărut strivit
și de teamă, mai mult îl furam decât să-l dospesc
și din sărut în sărut am suit dealul Golgotei
și viața se strâmba la mine arătându-și fețele ascunse
dar cine să se mai sperie de viață când moartea cerșește din ușă în ușă?
acum mi-e frică să-mi mai fie frică
de câte ori apare frica mi se întâmplă câte ceva. așa că
mai bine n-o bag în seamă. mai bine trăiesc. moartea oricum o să mă găsească.
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada încornoratului pirpiriu
Omul bun e păgubos și pe față și pe dos
Și pe dunga banului și-n gura băcanului
Cum o dă și cum o-ntoarce cum o strânge cum o stoarce
Tot el cade pe nasoale cu flitu din sarsanale
C-așa se-ntâmplă cu mine tocmai când dădui de bine
Și când făcui și eu cheag din care să bag la jgheab
Halimos de zile mari cu languste și homari
Și șampanii cu fâs-fâs din spume de jos în sus
Hopa hopa Europa-i nașul!
Asta la prima vedere că langusta mea-i muiere
Și homarii-s turnători când îți bagă strâmba mori
Că te dă pe mâini umblate când pe date când pe luate
Când date peste muian când luate din caraiman
C-a rămas șampania paștii și grijania
Lu Pandele lui acolo care m-a dublat în solo
Ca să mi-o soarbă-nspumată când o scarpină la noadă
[...] Citește tot
poezie de George Astaloș din Pe muchie de șuriu (1999)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre greutate și moarte, adresa este: