greutate şi moarte

Prietenii tăi, prietenele mele ne fac loc. O tonă de zăpadă peste noi se răstoarnă. Murim îngheţaţi. Din nou numai pletele în primăvară ne-mpodobesc scheletele.

Nichita Stănescu în Oul şi sfera, Ritual de primăvară (1967)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am recoltat până acum circa douăzeci şi cinci de grame de lacrimi de la diferiţi bolnavi şi, mai ales, surori şi infirmiere, la care le-am spus diferite glume, ca să le fac să râdă cu lacrimi. Las această sticluţă cu lacrimi, în caz că mor, domnului doctor...

Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o mulţime de cărţi pe care nu le răsfoiesc decât când sunt bolnav şi mi se abate gândul că am să mor... Le citesc atunci ca să simt greutatea prostiei omeneşti – să mi se pară lumea mai brutală, mai insuportabilă... şi să mă doară mai puţin ideea despărţirii...

citat celebru din Octavian Goga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E singurul tău amor curat, pentru că n-a fost amor, pentru că n-ai fost niciodată pe punctul de a muri de pofta celor câteva kilograme de materie organică pe care fata cu părul pe spate le extrăgea din elementele brute ale naturii.

Garabet Ibrăileanu în Adela
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funcţii suplimentare. Nu putem prevedea niciodată slujbele ce le poate lua cineva asupra sa, în afară de aceea pentru care pare făcut, şi nici funcţiile ce şi le pot asuma lucrurile în împrejurări excepţionale. Banul nu a visat niciodată că va putea servi drept greutate pe pleoapele morţilor.

aforism celebru de Lucian Blaga din Elanul insulei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tone de sentimente sunt aruncate zilnic în timp ce morţii rabdă după un singur gest...

aforism de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evocare

Ea era frumoasă ca umbra unei idei, -
a piele de copil mirosea spinarea ei,
a piatră proaspăt spartă
a strigăt dintr-o limbă moartă.

Ea nu avea greutate, ca respirarea.
Râzândă şi plângândă cu lacrimi mari
era sărată ca sarea
slăvită la ospeţe de barbari.

Ea era frumoasă ca umbra unui gând.
Între ape, numai ea era pământ.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când alergi îţi foloseşti picioarele. Când te îmbulzeşti, îţi foloseşti braţele. Dar când aştepţi, nu îţi foloseşti decât puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, ca orice lucru. Şi în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut. Nu te mai salvează nimic, pentru că nu mai izbuteşti să aştepţi. Nemaiputând, trebuie să mori.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Andrada Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Averea conferă omului o mare greutate. Opt ciocli şi doisprezece preoţi s-au opintit să ducă un interlop la groapă.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi cărăbuşi zburau împrejurul meu: viermi albi, minusculi îmi colcăiau pe trup şi greutatea unui mort îmi apăsa pe piept.

Sadegh Hedayat în Bufniţa oarbă (1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a mai stins o stea (Lui Grigore Vieru)

Motto:

Sculaţi-vă, sculaţi-vă, sculaţi-vă
Din somnul cel de moarte!
Salvaţi-vă, salvaţi-vă, salvaţi-vă
Prin limbă si prin carte!

(Grigore Vieru)

Cum vine omul, numai, numai zâmbet!
Cum pleacă omul, numai, numai plânset!
Mai bună, lumea, cu un gram o lasă.
Tribut plăteste pentru el, o viaţă!

Cum vine omul, numai, numai soare,
Şi-i noapte grea a lui plecare.
Un nume bun, un nume drag ne lasă
Şi-o întristare pentru-o-ntreagă viaţă!

Cum vine omul, numai, numai miere

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul leneş

O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât boiul ei.

Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:

- Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci
Dar n-am stăpân!...

- Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
- Cum n-aş merge! Dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!...

- Vai de tine! Ce ruşine
Leneşule cerşetor,

[...] Citeşte tot

fabulă clasică de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra mea cuminte

Mă războiesc cu demonii ce-n spate
mi s-au urcat şi nu mai vor să plece.
Le-am repetat, în van, că timpul trece;
şi viaţa, dar şi moartea! Totul, toate...

Nici simţuri n-au - nu ştiu ce-i cald sau rece -
nici mâini murdare şi nici mâini curate.
Nimicnicie, oare? Greutate,
ce-apasă pe clavicula-mi să-nece

dorinţa de a merge înainte.
Dar luptele indică spre-un trecut ce
mă mai aruncă înspre cele sfinte,

când demonii refuză să se culce
îmbrăţişaţi, candizi, printre morminte.
Mă lupt cu ei, sunt umbra mea cuminte!

sonet de Ionuţ Popa (8 august 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i o curgere sfâşietoare spre moarte, dar împăcarea cu acest curs firesc, natural... face călătoria mai plăcută, durerea mai uşor de suportat şi loviturile îşi pierd din greutate. Acceptarea face lucrurile mai simple.

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bivolul şi coţofana

Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o coţofană
Când în sus şi când în jos.
Un căţel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc:
- Ah, ce mare dobitoc!
Nu-l credeam aşa de prost
Să ia-n spate pe oricine...
Ia stai, frate, că e rost
Să mă plimbe şi pe mine!

Cugetând aşa, se trage îndărăt să-şi facă vânt,
Se piteşte la pământ
Şi de-odată – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare...

Ce s-a întâmplat pe urmă nu e greu de-nchipuit.
Apucat cam fără veste, bivolul a tresărit,
Dar i-a fost destul o clipă să se scuture, şi-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne

[...] Citeşte tot

fabulă celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de Troia

sunt departe de Troia. zidurile ei de carne se împletesc cu linia orizontului. tu îmi muşti nefiresc de adânc din visele unei nopţi decadente. eşti totul şi nimic pentru mine.
mângâierile tale sperie poezia, versurile se ascund în morţile premature ale unor păsări simbolizând agonia. te bucuri de ignoranţa mea ca orice zeiţa rămasă singură într-un templu neîncălzit.
ai mâinile pline de aşchiile calului meu troian. zâmbeşti încurcată când te întreb dacă simţi cu adevărat durerea sau e doar un capriciu al tău. pari uneori o statuie care îşi mută centrul de greutate de la o minciună la alta.
trupurile noastre se întâlnesc la fiecare schimbare de prefix a eternităţii. eu te iubesc în tăcere ca un cavaler pregătit să îşi onoreze numele într-o cauza de dinainte pierdută. chiar şi pentru atât te-aş accepta în cutia Pandorei.
sunt departe de Troia, mângâierile iubirii nu îmi sunt de ajuns...

poezie de Eduard Dorneanu (22 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am stat la ţară cu bunică-mea, apoi la altă moşie, cu tatăl meu şi mama mea a doua, apoi iar la bunică-mea. Mi-aduc aminte de privelişti şi peisagii, care se numesc Sălăveştri, Berbenceni, sate în judeţul Bacău unde tatăl meu ţinea moşii în arendă cu rudele lui noi.

În această vreme moşul meu Teodor s-a înamorat de o fată a Eleonorei, tatăl meu a pierdut ce mai avea, bunica mea era tristă de moartea mamei mele -- eu mă simţeam str[...]n lumea cea nouă a tatălui meu. Mamei mele a doua -- o fiinţă bună, supusă, roabă -- nu i-am putut spune "mamă" şi din greutatea mea de a deveni familiar şi a da numiri "artificiale" şi oficiale, şi din cauza amintirii adevăratei mele mame, pentru care începeam să am un cult şi o tandreţe alcătuită din tot felul de amintiri, căci deja aveam amintiri şi, cum se vede, amintiri scumpe şi duioase.
În aceşti ani cred că s-a închegat o mare parte din caracterul meu, aşa cum îl am şi acum. Cu altă copilărie, cu altă viaţă, fără aceste lucruri neobişnuite şi triste, aş fi fost poate altfel.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit între munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montana, "Pactolul transilvan" şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit îmtre munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montană, "Pactolul transilvan", şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi (1892)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!