inimă şi oameni buni

Delysia (în timpul unui raid aerian de exerciţiu): Guinevere, mi-e frică!
Guinevere Pettigrew: E doar un exerciţiu, sunt sigură că e doar un exerciţiu.
Delysia: Dar n-o să fie mereu un exerciţiu, nu-i aşa? Începe războiul, nu?
Guinevere Pettigrew: Da, aşa e. Şi tocmai de aceea nu trebuie să iroseşti nici măcar o secundă din viaţă. Ascultă-mă! Odată, am avut şi eu ambiţii. Nu atât de grandioase ca ale tale, ci unele simple. Să mă căsătoresc, să am copii, o casă a mea. Însă el a murit, în tranşee în Franţa. Un om bun, pe care te puteai baza. Ţie ţi s-ar părea plictisitor, fără îndoială, dar zâmbea de câte ori mă vedea şi am fi putut să avem un viitor împreună. Inima ta, ştie adevărul, Delysia. Ai încredere în ea.

replici din filmul artistic Domnişoara Pettigrew
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea unui Om Bun

În Caraş liliacul e în doliu,
În Timiş ciocârlia-a amuţit...
De ce aşa curând ne-ai părăsit,
De ce-ntre noi şi tine-i un linţoliu?

În vis îmi pare că-ţi aud chitara
Şi vocea caldă... Unde vrei să fugi?
Te-aşteapt-o ţară îmbrăcată-n blugi
Să îi aduci în suflet primăvara.

De ce-ai ales concertul pentru îngeri?
În loc de reflectoare stele ai...
Vasile-al lui Mardare, ne mai stai!
La poarta cerului vom face plângeri...

Nu pot să cred această tristă ştire,
,, Cabana" te aşteaptă ca să vii,
,, Va ninge fără tine" peste vii
În timp ce tu vei fi doar amintire.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autopsia cerului

îmi dau pielea jos, hocus pocus,
o să mă vezi în sfârşit
nu iubesc pe nimeni cum îmi iubesc hainele de om bun
trăiesc să îmi pun inima la adăpost trăiesc să îţi topesc zidurile
şi tu nu ştii
când plec uşile devin fum. camera labirint de oglinzi
devii ce vreau eu să privesc
te transformi în ghem, te înod de mii de ori

sunt călăul cu ochi umezi
sunt tăişul care sclipeşte orbitor în lumină
n-am milă. furnică te fac.
îţi arunc în ochi praf de stele părul meu te strânge ca un boa
respiră de două ori

mercur îmi curge prin vene
arsenic am pe buze
nu poţi să mai fugi te-am capturat
mai rău. nu-ţi dau drumul
până nu devii

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul

aaaaaaaahhh
o vocală şi-o consoană. la atât se reduce spaima tăvălită prin durere
cu cât ţipătul e mai înalt, cu atât mai puţină lume sesizează.
drama zilelor noastre e asurzirea
Saramango vorbea despre orbire, eu de asurzire
şi dacă s-ar sfărâma pământul în bucăţi alături
ne-am programat să nu auzim
ai-ai-aai

când am eşuat cu zidirea Turnului Babel am dat vina pe Dumnezeu
de parcă Dumnezeu ar fi un moş scofâlcit ce se teme să nu-i năpădim grădina
acum când am eşuat în cunoaşterea aproapelui dăm vina pe tehnologie
ea şi numai ea ne-a legat mâinile şi picioarele de catargul ignorării
şi ne-a înfundat urechile cu lauda de sine
pentru că străini fiind, nimeni
nu-şi mai pierde timpul
cu celălalt

zgrgrztrsg
scrâşnetul de măsele acoperă ţipele ce mor în gât

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciuna

Minciuna are aripi fumegânde
La răsărit, la nord, dar şi la sud,
La vest şi la oricare om pătrunde
În bobul vorbei înflorit ori crud.

Minciuna are talpa zdrenţuită
Şi poale scurte prinse de genunchi,
Pe care printre vorbe şi-le-ntinde,
Apoi le strânge seara în mănunchi.

Minciuna are ifose de doamnă
Şi se arată mândră peste tot,
Lăsând în locul părăsit o toamnă
În care adevărul e un ciot.

Ea e unealtă scundă şi rotundă,
Şi e mai lată ca un topogan,
Pe-acolo vorba rea vrea să pătrundă
Din gura celui care ţi-e duşman.

[...] Citeşte tot

poezie de Manuela Cerasela Jerlăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada marelui beţiv

I

Sătul şi-nvins de lumea asta vană
Eu beau peste măsură – când am bani...
Şi fiindcă-mi trece viaţa de pomană
O să-i pun capăt – peste câţiva ani

Se spune despre mine–şi mulţi ar confirma
Că sunt o brânză bună, într-un burduf de câine,
Că dacă beat prin crâşme mult mai puţin aş sta
Nu m-aş gândi cu frică la ziua cea de mâine.

Şi fiindcă niciodată cu banii nu stau bine
Se spune despre mine că-s leneş şi calic
Că mi-am făcut părinţii şi neamul de ruşine
Că fac degeaba umbră şi nu-s bun de nimic.

O, voi copii ai urii şi-ai vorbelor deşarte!
Uşor e să vezi paiul din ochiul celuilalt...
Nu trebuie nici minte – şi nici prea multă carte

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul înţeleptului

Un orator în vârstă, experimentat,
Întâi mediteză şi apoi vorbeşte;
Nu vorbi fără socoteală:
Vorbeşte cuviincios, iar dacă vorbele cad încet, ce contează?
Chibzuieşte, apoi începe să grăieşti.
Spune-ţi singur de-ajuns, înainte să-ţi spună alţii de-ajuns.
Prin vorbire un om este superior unui animal,
Însă un animal îţi este superior dacă nu vorbeşti cum trebuie.
Cum ar putea cineva făuri o sabie bună din fier prost?
O, înţeleptule! Un nimeni nu devine cineva prin educaţie.
Ploaia, în beneficiul a toate care nu se află aproape de ape,
Face să crească lalelele în grădină şi buruienele pe sol sărac.
Pe pământurile saline nu cresc zorele:
De aceea nu arunca seminţele tale şi nu ara acolo.
A face bine unor persoane ticăloase şi nelegiuite
Este ca atunci când faci lucruri rele oamenilor buni.

Sinceritatea este pe placul lui Dumnezeu;
N-am văzut pe nimeni rătăcit pe un drum drept.

[...] Citeşte tot

poezie de Saadi, 1213 -1291, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare mamă şi mă doare tată!

Pământule ce ascunzi în adâncimi
Oase şi suflete de oameni buni,
Izvor ce ape line şerpuieşti
Peste pustiul gliei strămoşeşti,
Voi porumbei cu albul vostru pur,
Spuneţi-mi, cât mi-e dat să mai îndur?!
Cad maluri peste maluri de pământ,
În brazde nu mai sunt seminţe, în grâu
S-au adunat înfometate larve
Şi şobolanul lan de aur roade.
Voi cerşetori în haine zdrenţuite,
Cât mai purtaţi dorinţe înlănţuite,
Cu talpa ruginind de atâtea cuie,
Vă curg speranţe rupte din călcâie.
Din palme mirosind a bălegar,
Părinţi ce aţi făcut copiii mari,
Vă curg sudori amestecate-n jale
De munca fără plată şi vă doare,
Vă sunt privirile în nopţi închise
De deznădejdea visurilor plânse!

[...] Citeşte tot

poezie de Ileana Vlăduşel (15 iulie 2020)
Adăugat de Ileana Vlăduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

5 minute. şi înalta frecvenţă a nebuniei

hei hei tocmai m-am întors cu sticla şi ţigările
şi pe hol e o oglindă mare aşa
nu ai cum să o scapi

ei bine
mi-a tăiat respiraţia sălbaticul ăla bărbos
încruntat muncit neiubit
cu ochii lui de copil fugit de acasă

şi care ţine sticla ca mama lui Dumnezeu
în braţe
salvarea

isuse

în ce duioşii de corpuri de întunecat
ne trezim oameni buni

bine în fiecare zi sunt trist exact 5 minute
dar alea sunt de comă la spital

[...] Citeşte tot

poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fond decembrie de-abia urmează să sosească

nu mă contrazice!
vine o vreme când toate poemele se scriu cu sfârşitul
eşti om/ doar-om şi în vacarm uiţi
să faci legătura dintre lucruri
nu mai eşti în vremea copilăriei
să poţi glumi cu genezele nedesăvârşite
tu nu vezi, chiar nu?
laşi baltă lumi...

de depaaarte

încerci să dibui capătul funiei acesteia
infinit desfăşurându-se până în punctul în care
priveşti la tine ca dintr-o prăpastie:

! aluneci

nu ne putem elibera decât rostind cuvinte la modul inspirat
şi cum s-o facem când înţelesurile ne-au crăpat în palmă?
ridicarea asta de privire / coborârea asta de pleoape

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata craiului din cetini

Un colţ întreg de lume s-a fost înspăimântat
De spada şi curajul lui Tabără-mpărat,
Domn mare şi puternic din ţara cu nenorii.
El trece-n şir de taberi cum trec secerătorii
Prin holdele răscoapte; cu braţul său robust
Deschide-o cale lată pe unde-i drum îngust
Şi zboară fortunatec prin rândurile dese
Şi-n veci cu biruinţă din grele taberi iese.
Deci dusu-mi-s-a veste prin lume şi prin ţări
Şi s-a pierdut în umbră de-albastre-ndepărtări
Că, de-ai cerca prin lume de-a lungul şi de-a latul,
Voinic nu poţi să afli ca Tabără-mpăratul!
Dar totodată veste şi vorbă s-a pornit,
Că Tabără-i om dosnic şi-i trist necontenit
Şi cât e ziua dânsul cu nimeni nu vorbeşte,
Cât parcă ceva-l doare şi nu ştiu ce-i lipseşte;
Că-i tot mereu pe gânduri şi-i vecinic supărat.
Dar pentru ce?... De-aceea, că bietul împărat
Avea trei fii războinici, ca nimeni pe sub stele,
Frumoşi în zi de pace şi tari în zile grele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru prietenia ta, omule...

.. în trecerea timpului, cu toţii am observat că pe un drum neumblat cresc repede spinii
şi buruienile, într-o brazdă de pământ bătucită cu talpa întărindu-se o prietenie frumoasă
cum nu mai poţi să ai la fel alta chiar dacă vei lega mereu alte legături, că-ntre semeni un
om nu poate trăi singur nici atunci când ar avea-n curte o fântână să-i curgă-n găleată cu
arginţi încontinuu, pentru că, oamenii, nu vor înceta să aibă mereu nevoie unii de alţii aşa
cum sunt, buni sau răi, cuminţi-necuminţi, amicii adevăraţi valorând mai mult decât fraţii
aşezaţi printre aceia falşi şi prefăcuţi care te-nconjoară ca umbra atât cât în viaţa ta este
soare, aici pe pământ existând o singură cale să poţi avea prieteni buni, căutând tu însuţi
să fii un prieten bun semenilor, ca un sfătuitor de bine, nu ca cei care le laudă nebuniile şi
apoi râd ca netrebnicii pe seama lor, lipsiţi de ruşine... o mână ce-ţi şterge lacrima atunci
când te doare, ochii, care-ţi văd calităţile, ştiindu-ţi toate defectele, un spate care te cară-n
vremi de război rănit în spinare, vocea aprigă ce se ridică spre-a-ţi lua apărarea, căutând
pentru tine dreptăţile, e prietenul tău bun, omule, în toate dăţile... dintr-o prietenie ce nu a
înflorit în margini de drum... că-i mult în viaţă s-ai un prieten, doi, şi mai mult însemnând,
ca să ai trei, aproape imposibil fiind... un prieten, semănând cu o poartă de rai, el văzând
pentru tine ce pentru el vede într-o lume a lumii cu lumea-n vălmăşie, deficitară-n a crede,
toţi întâlnind pe cărări şi hoţi de suflete care muşcă şi fug deznădăjduindu-ne, un cerc de
prieteni, fără să-l poţi trasa cu compasul nici când i-ai alege cu dinadinsul, tu, trebuind să
afli singur că prietenia-i posibilă doar între oamenii buni şi că pe prietenii buni nu-i pierzi
niciodată, dar c-un prieten nărod ajungi să umbli din pod în pod făr-a trece peste niciunul,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilenuţa şi Tetea

-În decorul ăsta ludic,
Ici, în lunca asta verde,
Eu credeam că eşti mai pudic
Fiincă soarele te vede!

Rău te-a-nfierbântat iubirea,
Sângele îţi clocoteşte...
Stai, că ne-o vedea pădurea!
Ah, dar vezi de-l potoleşte!

S-a jenat puţin copacul
Căci la umbra-i m-ai ascuns
Şi s-a ruşinat şi lacul,
Nu mi-a fost mie de-ajuns!

Uite, m-au trecut fiorii
Când m-ai sărutat pe gură,
S-au aprins şi obrăjorii,
Parcă-s mac în arătură!

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (19 noiembrie 2016)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rubaiyat

Hai, sus! Soarele-a risipit Aştrii
De pe Câmpia Nopţii şi-albaştri
Ochii zilei se oglindesc peste
Turnul cel Mare – mii de piaştri!

În geana zorilor mi s-a părut
Ca-aud din Crâşmă glas, frăţesc salut:
"Templul aşteaptă oaspeţi credincioşi,
Intraţi, nu vă sfiiţi, slujba-a-început"!

Cocoşu-a cântat, umflându-şi guşa,
Iar cei de-afară-au strigat: "Uşa,
Deschideţi uşa, ştiţi cât de puţin
Timp avem de stat şi-apoi... cenuşa."

Învie Noul An dorinţe dragi,
Dar gânditor tu, suflet, te retragi
Spre spaţiul unde Moise-a rupt un ram,
Iar pe Hristos l-au adorat Trei Magi.

[...] Citeşte tot

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orhideea Ardealului--Bogata de Jos

ORHIDEEA ARDEALULUI – BOGATA DE JOS
-poem-
Eram la Bortă eu şi turma
De oi ce noi o păşunam
Şi îmi aduc aminte acuma
Cum la umbră eu stăteam

Şi era atunci aşa de deasă
Jos sub nucul uriaş
Şi iarba era frumoasă
Pentru micul ciobănaş

Fântâniţa era aproape
Într-o scorbură sub nuc
Plină fiind dar de ape
De al verii rece suc

Atunci Borta strălucea
Cu a apei rece unde
Ce fiinţa-ţi răcorea

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!