inimă şi odihnă

Ziua iei

mă privesc în fântâna timpului
cerul răsturnat îmi desenează nimb în jurul
brazdelor semnând adânc obrajii
bunica
icoană în fereastra inimii
îmi cântăreşte gândul
ce ai ucis de te-ai sfinţit?
am ucis
bunico
toate iile pe care le-ai ţesut cu drag
la războiul acela rumegat acum de vreme
şi nu-ţi pot cinsti azi mâinile
cugetul
nu am niciuna la care să mă rog
ţi-ai brodat zilele in ele
şi le-ai dus cu tine
în odihnă
lăsând doar dorul

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multă vorbă nu se mai făcu. Feciorul de împărat văzu cu ochii, şi asta era destul. Lăptiţa nu şi-a ţinut vorba, şi acuma nu rămase decât să-şi ajungă pedeapsa. Feciorul de împărat n-avu încotro, îşi călcă pe inimă şi porunci să o îngroape în pământ până la sânişori, rămânând aşa în ochii lumii, pentru ca să se ştie ce e aceea când cineva cutează să înşele pe un fecior de împărat. Într-altă zi, apoi, se făcu pe gândul vitregei. Feciorul de împărat se cunună a doua oară şi iarăşi răsunară veseliile de nuntă trei zile şi trei nopţi. Hei! dar nu e darul lui Dumnezeu pe faptă nedreaptă! Cei doi feţi-frumoşi nu aflau odihnă în pământ. În locul în care erau îngropaţi crescură doi paltini frumoşi. Când vitrega îi văzu crescând, porunci ca să-i stârpească din rădăcină.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim cuvânt

De-aceea, hai să plecăm: noaptea-a ajuns aici de-acum;
Ziua-i demult epuizată, păsările au zburat,
Iar noi am cules tot ceea ce zeii au semănat;
Disperare şi moarte; beznă peste pământ şi fum;
Specie de huhurezi, ne-am pierdut de-înţelesul bun
Al lacrimii şi-al surâsului, noi nu am cultivat
Decât flamura propriei oglinzi, orgoliul nemăsurat
Ne conduce sufletul pervers spre-un viitor deja postum.
De-aceea, hai să plecăm: spre-o mai stranie şi rece zi,
Spre Sterpele Ţinuturi unde cei drepţi şi cei nedrepţi
Nu vor mai munci, unde bătrânii se vor putea odihni,
Liberi de spaime, de iubiri, dorinţi – pe deplin înţelepţi.
Să ne-împletim ţepii mâinilor rugând pământul orb
Să ne înghită inimile seci şi să le transforme-n colb.

poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte inima ta...

Permanent îmi spui că sunt a ta
Şi mă răsfeţi cu vorbe înstelate.
Dar sub trista pulbere de stea
Mereu sunt prinsă în singurătate!

Cresc pe mine frunze de durere
Şi vântul muşcă din tulpina mea
Şi de-aş simţi o mică mângâiere
S-aştept o altă dată, aş putea!

Vine seara rece pe la geamuri
Şi toate-n cuibul lor se odihnesc;
Captivă sunt şi cu dorinţa-n hamuri
Pe triste ierburi ude mă trezesc.

Tăcerea sună dintr-un clopoţel
Cu glas de toamnă muribundă
Şi simt adânci dureri şi de oţel
În singurătatea mea profundă!

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine (15 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am sorbit nectarul ca pe o bărdacă de apă în canicula alergării dintr-o parte în alta a spaţiului.
M-am aşezat la torsul orelor, vrăbie în cuibul său de paie, construit la streaşina viselor,
sondând din priviri posibilitatea înălţării la hrana cerului.
Nu am călătorit departe de cercul inimii,
m-am rotit între aceleaşi coordonate de activat lumina din spatele pleoapelor.
Am ascultat glasul de odihnă al vacanţei.
Spicele gândurilor se legănau a zâmbi,
Picurând dulce, cu ochi de înger, năduful pământului între noapte, zi:
Îmi eşti ca ploaia, ca pâinea caldă,
câmp înverzit cu berze albe,
biblie de care nu te poţi lipsi.
Mă legi de Dumnezeu, tu, bucuria vieţii!
Cât te pot iubi! (6 august 2019)

poezie de Iulia Dragomir (6 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa oferită

Inima zgomotos bate,
gândurile odihnă cer,
vorbele – au tăcut demult.
Ochii refuză realitatea obositoare
strânsă-n ghemul zilei ce-abia a trecut.
Iertarea şi uitarea sunt chemate
a ridica zidul înalt,
genele se unesc strângând şi ascunzând
lacrimi cristaline căutătoare de libertate.
Pleoapele precum fluturii aripile-şi strâng,
cuminţi aşteptând zâmbetul zorilor
când,
harfele copacilor se vor auzi cântând.
Îngerul dimineţii va veni zâmbitor,
cu speranţa pusă pe-o tavă de-argint,
oferită drept – ceaşcă de cafea.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece noi

Spune-nserarea: "Mi-e sete de umbră!"
Spune luna: "De luceferi mi-e sete!"
Fântâna limpede cerşeşte
şi vântul suspină.

Mi-e sete de-arome şi râsete,
sete de cântece noi
fără lună şi crini
şi iubirile moarte.

Un cântec al zilei de mâine, să mişte
viitorului liniştitele iazuri.
Şi de speranţă să umple
mâlul şi undele lor.

Un cânt luminos şi-odihnitor
plin de gânduri,
neatins de tristeţi şi mâhniri,
neatins de iluzii.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru lucruri

Linişteşte inimile ceasornicelor,
prea obosite sunt -
stinge pleoapele becurilor, prea mult ne priviră,
lasă tramvaiele să se odihnească,
să nu tot meargă-ntruna,
să interzici caselor să se grămădească
în oraşe ovale, precum oalele.

Roţilor obosite de tren
porunceşte-le odihna florilor,
umple plămânii motoarelor cu aromata linişte stelară,
cu respiraţia de mort a fumului
să nu mai plângă
marşul înalt al coşurilor, în timp nebănuit.

Eliberează glasul mort al lucrurilor noastre tăcute,
dă răgaz penelor, goleşte de litere hârtia,
să cuvânteze din rafturi cărţile pătrunse de praf,
peisajele încătuşate de pânze
să coboare în camerele noastre -

[...] Citeşte tot

poezie de Tadeusz Gajcy din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea...

În amintirea regretaţilor părinţi
Mi-am luat cu durere inima în dinţi...
Ca să mă pot destăinui fără urlet
Şi să croiesc cale fâşiilor din suflet...
Au fost la inimă curaţi şi frumoşi,
Oameni de la ţară, harnici, credincioşi,
Astăzi sunt deja în ceruri, la odihnă,
Toată viaţa mea i-am iubit în tihnă.
De aceea zilnic fac demers
Să le scriu din suflet un crâmpei de vers,
Amintirea lor e aşa de mare,
Metafora din mine plânge şi mă doare.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog la timpuri noi

Ne amăgim cu tinereţea, dar murim cu fiecare secundă.
Nu împărţim cu nimeni tăcerea. Iubirea se uită...
Iubirea e roua în care lacrima se odihneşte o clipă, apoi un curcubeu de vis se ridică.
Inima este o mânăstire în care coboară îngeri cu aripi de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul de noapte

pleoapă grea de piatră
apasă ochiul de sfinx
se deschide poartă spre gaură de vierme
stele urcă din adânc
izvor de nelinişti şi neputinţă în inima
căutătorului simulant versat al adaptabilităţii
fără altă îndemânare
decât căutarea până la margini
unde-şi ia răgaz de odihnă
cu picioarele atârnate în afară
printre ceruri străine
rotit odihnitor
sub propria aură aşteptând
tramvaiul la capăt de linie
dacă o mai porni vreunul
la ora 12 noaptea

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ocean de pământ

Eu mi-am clădit o casă la mijloc de Ocean,
Ferestrele i-s râuri ce curg din ochii mei,
Şi mişună, pe unde sunt ziduri, caracataţi.
Nu auziţi cum bate la geam inima lor?
O, case ude,
Case-n flăcări
timp iute, iute,
Din avioane pică ouă
Atent! O ancoră s-aruncă,
Atenţie ancora ce vine,
Ce bine-ar fi să vie dinspre cer,
Caprifoiul cerului se-nalţă,
S-agită caracatiţe terestre,
Iar noi suntem destui, destui să fim
groparii noştri proprii,
Palizi polipi ai valurilor de cretă,
O, caracatiţi cu pliscul vost' pal,
În jurul casei este Oceanul
Ce nu se odihneşte niciodată.

poezie clasică de Guillaume Apollinaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dragostea nu e de ajuns

Când dragostea nu e de ajuns
ne îmbolnăvim de ziduri însingurate
când dragostea e împărtăşită
doar de la distanţă
ne îmbolnăvim de păpădii
de vânturi spulberate
nechemate de mori
când dragostea nu e de ajuns
corăbiile pleacă cel mai departe
aidoma gîndurilor sinucigaşe
parcă toţi peştii
s-ar întoarce să-şi afle odihna
în marea Sargaselor
chemările noastre presărate
cu lacrimile macilor
vor fi imense câmpuri ruse
cuprinse de dor
melci împotmoliţi în nisipul
răsturnat de valuri
auzindu-şi chemarea

[...] Citeşte tot

poezie de Radu Liviu Dan
Adăugat de Radu Liviu Dan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de seară

Ce mare se arată luna
Şi câte stele sunt în jurul ei,
Inimile noastre sunt doar una,
Poţi să o iei pe-oricare vrei.

Se oglindeşte în zăpadă
Al nostru cerc restrâns de fulgi;
Şi nimenea nu vrea să-l vadă
Cum se ridică fără să-l ajungi.

Lumina şi scânteia
Răsar în falnicele creste;
Şi ne-nconjoară luându-ne ideea,
Din minte şi din tâmplele celeste.

A jocului minune ne supune,
Pe laviţa cea fără de odihnă;
Căci timpul vrea a ne răpune
Şi orologiul sună-n tihnă.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (25 februarie 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Violenţa inimii

Iubirea mea, topită în lumină,
La mine-n piept n-ai mai găsit odihnă!
Fugită Sus, departe de ţărână.
Desăvârşeşti o aprigă colindă!

Lăsând deşert pe cel nepregătit,
În Limpezimi săgeata ţi-ai înfipt!
Dar spune-mi, hai! Omul ce m-a urât
Te va afla în ceruri rătăcind?

poezie de Dana F. Zaharia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare mamei

Sunt mulţumit mamă,
nu-mi trebuie nimic.
Am doar o rană
în piept
ce-mi sângerează
necontenit.
Încolo sunt sănătos.

Aici am copacii mei
aici am izvorul
dar mai ales ştergarul înrâurit
cu care-mi zvânt lacrimile
când adeseori visez.

Am un Eminescu,
un Creangă
şi-un Blaga
cu care mai pot vieţui
în "acasa" mea!

[...] Citeşte tot

poezie de Nicu Petria din ziarul "Oltul" din Slatina (18 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Cerul a căzut în odihnă pe umerii mei,
Capul îmi stă cocoţat în braţele tale,
O furtună de sânge umflă sentimentele
Care-adună mângâieri in visele carnale.
Pictez virgula tăcerii pe torsul iubirii,
Sub fruntea anotimpului de umbre încercat,
Îmi lărgesc semnul inimii în cartea
Prin care edificiul vieţii lacrimi a vărsat.
Pe raftu-nfrigurat cu pagini negre, sfinte,
Degete flămânde răsfoiesc din greu,
Am citit, o, Doamne, citesc, vreau să descopăr
Sub care parte-a cerului voi odihni şi eu?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucruri neesenţiale

Ce rememorează pisicile din zile?

Ele îşi amintesc unde pot să se adăpostească de frig,
cotloanul cel mai călduros, locurile unde se află mâncarea.
Îşi amintesc inamicii, locurile unde au cunoscut durerea,
cârâitul iritat ale păsărilor, aburii calzi ai pământului,
utilitatea prafului.
Îşi amintesc scârţâitul unui pat, sunetul
făcut de paşii stăpânului,
gustul peştelui, dulceaţa smântânii.
Pisicile îşi amintesc ceea ce este esenţial,
lăsând toate celelalte amintiri să se evapore ca lipsite de valoare;
ele dorm mai adânc, mai odihnitor decât noi,
ale căror inimi se frâng rememorând atât de multe
lucruri neesenţiale.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul meu arată

ce vrea el şi dacă doreşte
nu-l pot obliga
l-am reparat de mai multe ori
are o inimă nouă recuperată
de la un individ care nu a reuşit
să plătească ratele pentru inima
transplantată pe o uşă de spital
metalică şi ruginită parţial

ceasul arată că timpul meu
a trecut din păcate
inutil a fost totul
îl ademenesc cu o minte sclipitoare
ceva pueril pentru bătrânul orologiu

ceasul merge alandala
nu se orientează după ceva
funcţionează un timp
stă puţin şi se odihneşte
pare că se gândeşte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!