Citate despre iubire și sprâncene, pagina 3
Textele de mai jos conțin referiri la iubire și sprâncene, dar cu o relevanță mică.
Femeie, poți!
Femeie, tu poți tot, perfectă plăsmuire,
Doar c-un surâs trezești spre nemurire,
Doar cu o lacrimă înalți o mănăstire
Și visele-ntrupezi doar cu iubire...
Femeie-zee, naști izvor de zile
Și asfințitului tu arcuiești sprânceană,
De vrei, cu un sărut, ștergi pata lui Ahile
Și stânca muți din loc, cu umărul de Ană...
... un suflet împietrit, o minte rătăcită
Revarsă astăzi fricile pe noi...?
Femeie, încălzește-i inima răcită
Și ogoiește-i pofta de război...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A treia elegie
Una este să cânți iubita. Alta, vai,
acel ascuns, vinovat Zeu fluviu al sângelui.
Iubitul (ea și-l adulmecă de departe) ce știe el
de Domnul desfătului care, ades, în ființa lui singuratică,
înainte ca fata să aline, ades, ca și cum nici nu ar exista,
își înălța capul de zeu, ah, șiroind de cât adânc de necunoscut,
noaptea stârnind-o într-o răscoală făr' de hotar.
O, înfricoșătorul trident al bătrânului Neptun din sânge.
O, sumbrul orcan al pieptului său vuind din spirală de scoică.
Ascultă cum noaptea într-adânc și-n înalt se învolbă. Stelelor, stelelor,
nu vine cumva de la voi desfătarea iubitului dinaintea
feței iubitei? Nu-i oare privirea lui pătrunzând
înlăuntrul chipului ei cel pur un dar al neîntinatelor stele?
Durere, nu tu, iubito, nici maica,
arcul sprâncenelor lui astfel spre așteptare l-a încordat.
Nu fremătarea ta, copilo, în el simțitoare, nu fremătarea ta,
buzele arcuitu-i-le-a rodnic contur.
Nu-i amăgire să crezi că ivirea ta de petală
[...] Citește tot
poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara din suflet
E vară-n suflet, dar e toamnă-n inimi
Cu lacrimi calde plouă din cerul de bazalt
La colțuri de sprâncene stufoase, stare speranțe
Și piere strălucirea din ochii tăi de jad
Furtuni neiertătoare ți-au alungat credința
Și steaua vieții apune în fiecare zi
Neștearsă amintirea-i și veșnicia, credința
Cât încă ai putea de-a crede și-a iubi.
Cât umbre încă șterse revin în amintiri
Și te ridici din valuri spre-a te-nălța la cer
Tu și-o întreagă lume sunteți eternitatea
Mister și echilibru, vis, viață, giuvaier.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri de noapte
mă pierd în miezul orelor târzii
visul e hoinar nu a venit la timp
dar mă scufund în val de poezii
însămânțez gânduri pe al nopții câmp.
bat bucuria în cui ca pe-o icoană
să mă închin la ea atunci când nu dorm
tremurul privirii se simte-n sprânceană
când aș vrea în lumină să mă transform.
nutresc iluminarea fără să mă sacrific
steaua mea e prezentă îmi dă imbold
să ating universul iubirii prolific
vibrația luminii coboară spre șold.
târziu în noapte am un gând specific
fluxul creației filigranat în gold.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-am găsit, Minunea mea
Te-am găsit la marginea lumii,
Pe-altare de ierburi cu frunze și flori,
Când felinarele serii, luminau trist pământul,
Pentru toți ochii înlăcrimați și hoinari.
Te-am găsit pe două sprâncene,
Ce ridică și coboară tot Cerul,
Pe fruntea timpului, ce-anunța regăsirea,
Unor trupuri pierdute, prin lume cu dor.
Te-am găsit la marginea lumii,
Așezat pe-un cufăr cu-amintiri plânse,
În orele fierbinți, când îngerii sparg lacăte,
De la cugete frământate, de pierdutele iubiri.
Te-am găsit la marginea lumii,
Cântând viata ca pe-un poem prăfuit,
Când ceasul unea, gânduri și inimi,
S-alunge tristețea, din vinovatul pământ.
Vinovatul ce tine azi lumea!
Vinovatul ce desparte iubiți!
Vinovatul ce-mparte azi ochii!
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă
Iubește-mă când Primăvara vine
și se adună toată în ale tale brațe
intrând în tine cu parfumul florilor, tiptil,
ce au dormit sub pătura de-omăt o vreme,
lungă.
Iubește-mă când palmele sunt moi
din săruturi albe ce au fost de gheață
boboci ce vor aduce înfiorări în trup
cu calda lor trezire din razele de Soare,
sfânt.
Iubește-mă când ale tale tălpi sunt înverzite
de cuișoarele ieșite din pământul negru
adevăratele minuni ce știu a strânge trupuri
în brâurile ierbii crude ce-așteaptă trupuri,
de îndrăgostiți.
Iubește-mă când trupul tău e încălzit
de răsăritul Soarelui scăpat prin frunze
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt gând, Tu fă-te vânt
Eu sunt stâncă, fă-te val
Să mă mângâi ne'ncetat,
De cu zori până in seară
Când o Lună se arată.
Tu ești dor, eu mă fac Lună
Să te luminez pe tine,
În sprâncene și în tâmple
Pân' la răsărit de ziuă.
Eu sunt lut, fă-te olar
Să mă strângi în palma ta,
Cu rouă și ploi mărunte
Să mă faci femeia ta.
Tu ești cer, eu mă fac stea
Să te prind în somn cu ea,
Să te duc să te colind
Prin calești cu îngeri buni.
[...] Citește tot
poezie de Adelina Cojocaru (septembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne strigă, sonor, trandafirii
Visul meu eteric se transformă-ncet,
Într-un vis dogmatic, frust și desuet...
Se făcea, iubito, că erai pe-o scenă,
Sub privirea lunii, goală și obscenă...
Lângă tine, palid, mă găseam și eu,
Des-golit de suflet și de Dumnezeu,
Mă zbăteam, alături, ca să înțeleg,
Cum jumatea-mi strigă după un întreg!
Ți-am șters pudra de santal de pe gene,
De pe sânii păgâni și de pe sprâncene,
Îmbătătoarele arome ale voluptăților tale
Mă atrag, mă resping, m-adumecă-agale...
Dă-mi umbra umbrei tale și apa privirii,
Acum, când ne strigă, sonor, trandafirii,
Tu, creangă-nflorită în sânge de rodii
Renaște-mă-n tine și-n fine plasmodii!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culori amestecate
O caracatiță mi-a amestecat culorile,
Aruncându-le în dezordine
Peste un portret în creion.
Mi-a pus în păr culoarea abanosului,
Iar sprâncenele le-a arcuit
Printr-un proces ireversibil,
Ca pe un curcubeu.
Erau acum parte din sufletul meu...
Irisului i-a dat culoarea chihlimbarului.
Pe buze a aruncat o covertură de maci,
Pe care a împletit-o cu mătasea luminii,
Cu speranță și cu iubire.
Visele le-a aruncat spre Calea Lactee,
Iar ele s-au întors, prăbușindu-se-n suflet.
De aceea, în loc de sânge,
Ploaie de grâne și miere
Îmi curge prin vene.
Eu am devenit pâine,
Iar voi mă frângeți
Și fiecare frimitură de carne
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La început...
La început, pe când ființă nu era, nici neființă..."
(M. Eminescu, Scrisoarea I)
La început
n-a fost nici începutul,
nici altceva din care să înceapă,
nici vânt, nici lut, nici apă,
nici colț să-și ispitească bobul,
nici zvâcnetul din pântec.
De o ființă cu cel Veșnic
era doar umbra
propriului Său cântec,
plutind peste genună.
Și cântecul a fost Lumină
spre izvodirea lumii.
Alături, neivit pe strună,
precum năluca legănată după duh
din dorul peste ape.
Țesând abisul cu spata de aproape,
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Ichim din Așa-i cânta îndrăgostitul din Sumer
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântul XX
Când cel ce luminează-ntreaga lume
scoboar-astfel pe-al nostru cer, că-ndată
și-ncepe ziua-ncet să se consume,
de mulții ochi în cari tot el s-arată
se umple bolta cea ce mai nainte
n-a fost decât de dânsul luminată.
Acest tablou ceresc mi-a dat prin minte
când semnul lumii și-al puterii ei
a pus tăcere-n rostrul gurii sfinte,
căci, mult mai mult lucind acum acei
de-a pururi vii, un cor au prins să facă,
dar stins și-uitat mi-e ce cântară ei.
O, dulce-amor ce-n zâmbete se-mbracă,
ce-aprins păreai aci-ntre-aceste zboruri
ce-au singur dorul Celui-Sfânt să-i placă!
[...] Citește tot
cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coșbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă de patimi
risipă de bucurie sub ochii morții
nu te preface
există șansa împlinirii
între noi stau posibilități palpabile
le protejăm tăcerea
eu nu știu în iubire să tot aștept
tu nu știi să te grăbești
socotesc că trebuie să vină impulsul
patima pe care o stăpânesc în trup
tu îmbrâncești zilele pe scară
și cazi fără să te lovești la nimic
eu am genunchii juliți.
frunzișul toamnei se scutură de vânt
e un joc de culori prin aer
mă pierd în ochii tăi cu brumă pe sprâncene
nu le simt nici căldura nici frigul
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din celălalt Cuvânt (și-om învăța...) (lui Rodian Drăgoi)
Dincolo de eșafodul lumii,
lumina lunii și un poet dezorientat. Nu putea fi văzut. Strălucea. "Prea mult",
spuneau cei prezenți la execuție.
El îi vedea pe toți și pe fiecare în parte.
Le auzea glasul ca pe o poezie. Le inventa aripi ce se scuturau alert, în grația ochiului său de miere și de vers cald.
Doar scândura veche îi amintea de gloria unui arbore și felinarul cel vechi,
din colț,
de tăietura sprâncenelor, de corpul masiv,
tânăr,
în căutarea iubirii. Dădea semne că s-ar stinge ușor, când nimeni nu mai avea văz.
Întunericul doar lumina
și în ochii săi de poet și "din gura lui"...
Muguri verzi de Rai. Peste un pământ ars - rug unui preacuvânt.
poezie de Andreea Maftei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regret
Când voi pleca, am să regret doar versul -
Un clopot viu de inimi sfărâmate...
Să-mi plângă peste umeri universul
Însângerat de răsărituri sparte.
Să-mi cânte umbra vânt de nemurire
În plânsul meu de înger ceruit,
Căci am pășit tăcut spre fericire,
Dar fericirea iar m-a părăsit.
În ploi de frunze și în vânt de seară
Să-mi picure tăcut câte-un poem,
Să tăinuiți iubirea mea de mamă,
Să fiu cu voi alături la tandem...
Să-mi regăsesc în trecerea modestă,
Dorul de poezii universale,
Să uit de existența mea celestă,
Să bâjbâi înapoi spre re-creare.
[...] Citește tot
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă plouă
Nu mai contenește ploaia - - -
Neagră ca lumea omului, ca viața care se duce - - -
Oarbă ca cele o mie nouă sute și patruzeci de cuie
Bătute pe cruce.
Nu mai contenește ploaia
Sunând ca pulsul inimii care bate-n ritmul ciocanului de pe Golgota,
Ca picioarele fariseilor necontenind forfota
Deasupra Mormântului:
Nu mai contenește ploaia
Pe Câmpul Sângelui unde răsar speranțe mici și unde creierul hain
Iși hrănește lăcomia acel vierme asemănător sprâncenei lui Cain.
Nu mai contenește ploaia
La picioarele Omului în Suferință, răstignit pe Cruce.
Hristoase, crucificat în fiecare zi, în fiecare noapte, ai milă de noi - - -
Cei Căzuți și cei, precum Lazăr, plini de bube, de noroi:
Lăsată-n Ploaie rana infectată pare aur și la fel străluce.
[...] Citește tot
poezie clasică de Edith Sitwell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul LXI Cum nimic nu-i de făcut...
Cum nimic nu-i de făcut, să ne sărutăm pășind în amintire.
Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăși.
Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărțire,
Când atât de simplu și de liniștit pot liber să fiu iarăși.
Să ne dăm mâna și să ștergem jurământul cel solemn
Iar dacă într-o zi ne-om întâlni din nou pe undeva
Să nu se vadă în sprânceana noastră semn
C-am fi păstrat din fosta dragoste ceva.
Acum când Iubirea-și dă ultima suflare, pe înserate,
Când Pasiunea zace fără-a scoate vorbă, cu puls slab,
Când Fidelitatea-îngenunchează lângă patul cel de moarte,
Iar Inocența-și închide sfioasă ochiul ei suav,
Dacă-ai dori, deși ea-i ajunsă la capătul de drum,
Din moarte tu mai poți la viață s-o aduci. Acum.
sonet de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce plângi, Iunona?
fetițele cuminți nu plâng
supărarea te urâțește
ține batista asta brodată
tu ești o prințesă
poartă-te cum se cuvine
ai zece ani
știu, plângi
în fața calendarului
proaspăt pus în piuneze
dar ești tânără
în câțiva ani îți termini studiile
îți găsești un băiat
întemeiezi o familie
crești doi plozi
aștepți ca ei să te părăsească
ai grijă de visul oricărei prințese
și simți din nou
cum toate femeile din tine urlă înfundat
ca niște matrioșka în cămașă de forță
libertatea lor
[...] Citește tot
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare
Trec lunile mamă și tare mi-e dor
De zâmbetul tău adumbrit și sfios
Când mă simțeam al luminii fior
Prin tine eram cu mult mai frumos
Eu nu știu din stele pe cine trimiți
Dar vreau mângâierea din zâna grădinii
Când se-aplecau spre mine mălinii
Ca niste dulci și apoși eremiți.
Aș vrea sărutarea femeii cea ruptă
Din coasta mea tandru și tainic cuvânt
Un cer care vine spre vechiul pământ
Și care mă-ndeamnă spre veșnica luptă.
Trec lunile, mamă, și verzi anotimpuri
Mai roagă-l pe Domnul să-mi dea bucurie
Femeia din mine învaț-o să fie
Mai dalbă ca zborul din mitice timpuri.
[...] Citește tot
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeme pentru mitul Dochiei
***
Ținutul meu vă este cunoscut,
Eu am să pogor
în casa părinților mei,
nemișcat veghez rânduiala turmei,
fericit muntele ca un stihar
potolește setea unei zile din veac.
***
Nu te mira că fața îmi este arsă,
doar soarele m-a privit
și vântul brazilor m-a sărutat.
Fiicele mamei mele văzându-mă mai mică
m-au trimis cu oile pe stânci
și rătăcesc zadarnic
culcată în țărână fecioară!
[...] Citește tot
poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colț
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ochiul ce te ninge
Se lasă frigul pe sprânceana nopții,
Strada atârnă de un felinar,
La ceasul ăsta, de-ar vorbi pereții,
Ar trece basmul lumii-n calendar.
Pe la ferestre, chipuri teatrale,
Par niște umbre care te conjur,
Jucându-și rolul vieții... Fiecare
Privind banalul, intim abajur.
Un zâmbet trist. Plânsul neprimenit.
O-mbrățișare, act de pietate,
Sărutul de final, neavenit
Într-un moment infim de caritate.
Cerul dezbracă țolul sclipitor...
Am pașii repezi. Se aud în beznă.
Mi-e sufletul și print, și cerșetor
Cu lancea orei scrijelesc pe gleznă.
[...] Citește tot
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre iubire și sprâncene, adresa este: