jocuri şi şotron

Între atrii ninge-amarnic...

Între lacrimă şi mine e o punte de suspine pe unde se plimbă corbii,
croncănind a iarnă lungă cu nămeţi în partea stângă...
Între atrii ninge-amarnic, teama viscoleşte-n bernă,
un tic-tac rămas pe pernă mă anunţă că sunt vie, doar în vers şi poezie...
Cu dactilii şi troheii joc şotron pe ritm de jale şi cum am braţele goale
pun în vers o acoladă, vreo metaforă să vadă
că-am nevoie de cuvinte pentru ruga din morminte...
Şchiopătez printre ruine şi prin ceruri clandestine caut novele vecine,
poate te găsesc pe tine, să te-atrag cât mai aproape şi subit aceleaşi pleoape
să descopere lumină-ntr-o explozie divină...
Te-ntâlnesc la o răscruce, aleg calea ce ne duce dincolo de Calea albă
a Lacteii unde-n salbă se înşiră dezolanţe la gâturi de Babe Cloanţe...
Într-o clipă infernală, o consoană şi-o vocală, într-o contopire-astrală
reînvie-n pielea goală într-un rai mai neconform, unde şerpii încă dorm...
E-o iluzie facilă renăscută-ntr-o idilă, într-o zi din vincer,
când din must nu am să cer, că a fiert mult prea devreme în oceane de dileme...
Între lacrimă şi mine, creşte-o punte de suspine
şi-un covor de neputinţe sub a vremilor sentinţe...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitor

am intrat pe-o stradă cu secunde
şi m-am numărat pe mine printre ele
un spectator
o maşină trece fără claxon, dar scoate sunete
dintr-un nor rătăcitor
un bolovan crapă, dar nu este ger
căldura vrea să iasă din el, fără apă, şi strigă îngrozitor
anul acesta streşina casei mele nu a plâns
iar teperatura inimii mele a crescut încetişor
soarele nu mai apune niciodată, ci numai răsare
şi apusul, prin răsărit, a devenit obositor
vitrina nu mai este oglinda mea, de mult
mi-a cioplit chipul, cu timp, îngrozitor
făraşul cu care mă culeg a devenit neîncăpător
uşa scârţie şi nu se deschide spre viitor
zgârâi cu unghia neputinţei geamul vederii
şi încerc să privesc primăvara prin toamnă, amăgitor
săptămâna trecută eram pe stradă şi jucam şotron
ieri duceam un coş cu fructe, necoapte, fără ajutor
astăzi mă uit la gardul vopsit îngrozitor

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau sărutul timpului, înapoi

mă strâng
strada nu-mi mai este dreaptă, are colţuri
în ele sângerez, postez noaptea linii imaginare
la un calculator, orele sunt târzii, mă seacă

dimineţile scot fum, din coşuri, care nu mai sunt
lipsesc lemnele, ferestrele tremură, gheaţă nu mai vor
cândva ascultam cum joacă şotron o amintire
pe strada sufletului ei, atunci trecea o înmormântare
langă gardul cu o ulucă, strambă
o urmă din mine o privea
este şi acum cu mine, pe peretele alb, noaptea

o insectă se zbate
plasa păianjelui sugrumă trăirea, durere
nu vreau să fiu nici eu, nici tu, în ea
au adunat prea mulţi dintre noi, în cifre, în conturi
în digiţi, la o bancă, privesc noaptea
nu mai este nici strada a mea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Cuvintele dragi copii
sunt ca şi nişte jucării
mereu le alegem
pe cele mai frumoase
mai vesele
mai prietenoase
primul cuvânt
fără să-i facem nicidecum reclamă
este desigur
cel mai frumos,
"mamă",
îl rostim aşa zi de zi
ca şi cum o floare ar înflori
şi acesta e doar un început
apoi urmează cuvântul "sărut"
pe care mama, dintre toate ales,
îl foloseşte cel mai ades
de dimineaţa până seara
când în braţe îşi strânge comoara
şi-o îmbracă în picăţele

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Valeria Tamaş (2011)
Adăugat de Valeria Tamaş
Comentează! | Votează! | Copiază!