latini şi timp

Graiul nostru

Graiul nostru-i vechi şi-i verde,
Înţelenit de veacuri pe această glie,
E doina ce sufletul vrea să dezmierde,
Şi candelă ce arde-n unghere de chilie.

Graiul nostru-i apă lină de izvor,
Ce curge milenar prin fiecare vers,
Este iubire plânsă şi suspin de dor,
O psalmodie pentru întregul univers.

La asfinţit de soare, cu spiritul latin,
În umbra crucii eu mă rog şi cânt,
Pe slove gravate-n ceaslovul bizantin,
În cel mai dulce grai de pe pământ.

poezie de Paul Aelenei din Graiul nostru românesc (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul curaj este mult mai profund decât pare la prima vedere. În limba franceză, inima este "coeur", în latină este "cor". Aceastea sunt rădăcini ale cuvântului curaj (courage). Aşadar, curajul înseamnă de fapt să trăim cu inima deschisă. Ce înseamnă asta pentru noi şi viaţa noastră? Ei bine, dacă vrem să fim curajoşi e timpul să lăsăm măştile să cadă, să ne arătăm lumii aşa cum suntem fără nevoia de a părea altceva doar pentru a primi apropbarea şi iubirea şi atenţia celor din jur.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românismul este singurul crez care poate anima viaţa acestei naţiuni. Avem un trecut de mare glorie, unic pe continentul european. Suntem coborâtori din ambiţiosul Traian şi nesupusul Decebal, suntem un popor latin pe pământurile străvechii Dacii şi moştenirea noastră de sânge este daco-romană, de aceea nu este cu putinţă, nu avem voie să fim slugi astăzi, după multele veacuri de lupte purtate pe viaţă şi pe moarte pentru neatârnare, după jertfele şi martiriile părinţilor, bunicilor, străbunicilor şi tuturor străbunilor noştri!

Mihail Stelescu în Cruciada Românismului, 22 Noiembrie 1934, p. 2-3) (11 noiembrie 1934)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ziua nunţii tale... ( I )

în ziua nunţii tale-ţi scriu
din depărtări senine
deşi îmi pare rău că n-am putut să fiu
alăturea de tine

în ziua nunţii tale, crede-mă eu n-am să plâng
deşi mi-e inima distrusă
căci am pierdut un lucru sfânt
o dragoste pe veci apusă

îmi pare bine c-ai avut
tărie de voinţă
deşi tu m-ai respins în modul cel mai crunt
îţi port recunoştinţă

în rochia cu alb imaculată
şi vălul de mireasă argintat
aşa eu te voi ţine minte viaţa toată
deşi la nuntă nu m-ai invitat

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (9 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revedere la spital

Ne revedem doar la spital acum.
Surorile roiesc în juru, şi-mi pare
Că faţa ta, parcă-nviind din scrum,
Ar vrea să mi te-arate-ncrezătoare.

Dar când te văd acolo, -ntinsă-n pat,
Într-un capot din cele de diftină,
Mă simt copilul tău abandonat.
Şi-s vinovat, şi vina nu-i puţină,

Că te-am făcut s-ajungi aşa şi-aici.
Dar tu, sfioasă, -ntrebi: "Tuşeşti?" şi-n grabă,
Încerci să faci un gest, ca-ntre amici,
Şi apă să-mi găseşti, la vre-o tarabă.

O, iartă-mi anii falşi, de poţi ierta,
Şi odele ce ţi le-am scris pe rând
Şi josnicia cărnii, ce urma-
Brutala schismă dintre trup şi gând.

[...] Citeşte tot

poezie de Evgheni Evtuşenko din Mierea târzie (2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu treizeci de ani în urmă, scriam lucruri care-mi veneau în minte şi le judecam numai după criterii estetice. Acum, deşi continuu să le judec în funcţie de criterii estetice, în primul rând pentru că sunt scriitor, sunt un scriitor care este zbuciumat, foarte preocupat de situaţia din America Latină; prin urmare, asta alunecă deseori în scrisul meu, în mod conştient sau inconştient. Dar, în ciuda poveştilor cu referiri precise la chestiuni ideologice şi politice, poveştile mele, în esenţă, nu s-au schimbat. Ele continuă să fie poveşti ale fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria ciocolatei

Ciocolata e produsă
Din cacao, ce-i adusă
Din America Latină,
Ce-i a Domnului grădină.

Ácum patru mii de ani,
Pre-olmecii năzdrăvani,
Din America Centrală,
După multă chibzuială,

Inspiraţi de "zeul Tao",
Primii au băut cacao.
Au urmat la rând olmecii
Şi maiaşii, şi aztecii.

Fu Columb ce, din ştiute,
La vreo mie şi cinci sute,
A adus în Spania
Boabe cu corabia.

[...] Citeşte tot

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (14 ianuarie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XI

"O, Tat-al nostru care-n ceruri stai,
nu circumscris, ci prin amor mai mare
de prim-zidiţii ce-mprejur îi ai,

puterea şi-al Tău nume-l aib-oricare
făptură-n preamăriri, cum se cuvine
spre-a-ţi mulţămi de dulcea ta suflare.

Şi vie-ţi pacea-mpărăţiei sfinte,
căci noi, spre-a o găsi, noi nici un spor
n-avem prin noi, cu toat-a noastră minte.

Cum jertfă-ţi dă şi-al îngerilor cor
a sa voinţă-n cântece de-osana,
aşa să-ţi dea şi oamenii pe-a lor.

Şi dă-ne şi-azi şi-n orice zile mana
căci făr' de ea-ntr-această grea pustie
noi harul-l căutăm şi-aflăm prihana.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIII

Eram în capul scării de-unde vine
că muntele se-mparte-a doua oară,
pe care,-urcând, se vindecă oricine.

Şi tot aşa un brâu şi-aci-ncunjoară
întregul deal, ca-n prima-ncingătură,
atât că arcu-i mult mai strâmt scoboară.

Nici umbre-aici nu vezi, nici o figură;
păreţii lui şi golul drum întreg
asemeni sunt cu-a stâncii faţă sură.

— "De-oi sta s-aştept popor ca să-nţeleg
ce drum să iau, mă tem, Virgil vorbit-a,
că prea târziu voi şti ce drum s-aleg."

Spre soare-apoi şi-a-ntors nedumerita
privire-astfel că osie-a făcut
din dreapta sa, iar stângii-i dete-orbita.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XV

Ne duce-acum un ţărm al ăstui scoc,
iar fumul din pârâu deasupra-i zace
scutind şi maluri şi-apa jos de foc.

Precum de teama undelor fugace
spre ei, între Cassand şi Brugg flamanii
fac stavilă ce mării-oprire-i face,

sau cum de-a lungul Brentei paduanii
le fac ferind şi vile şi castele,
când intră-n martie-omătul Chiarentanii,

astfel erau făcute-aici şi-acele,
dar nici înalte-atât, nici groase nu,
oricine-a fost cel ce-a clădit la ele.

Era departe-n urmă crângu-acu,
încât de m-aş fi-ntors, dorindu-l iară,
eu n-aş mai văzut nici unde fu,

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişu: Nina! Te rog să încetezi! Acum nu e momentul... Trebuie să sun tipografia...
Nina (îl imită): Acum nu e momentul! Acum nu e momentul! (Apăsat.) Ticălosule! Aşa spui de patru săptămâni...
Mişu: Nu se poate aici! E plin de microfoane ascunse...
Nina (îl prinde de mijloc): Ia să văd eu unde ţi-ai ascuns tu microfonul!
Mişu: (în defensivă): Nina! Nu! Te implor...
Nina (autoritară): Ba da! Nunc et hinc!
Mişu: Poftim?
Nina: Aici şi acum! De ce nu înveţi latina?
Mişu: Ce să fac eu cu limba latină?
Nina: La cât eşti tu de potent, ţi-ar prinde bine o limbă moartă...
Mişu (panicat): Limbile străine mă lasă rece! Pe mine mă preocupă patologia socială...

replici din piesa de teatru Bun de tipar, scenariu de Valeriu Butulescu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latina clasică este o limbă moartă, care nu se poate vorbi decât în scris. După căderea Imperiului roman, o parte din latina clasică defunctă a devenit bulgară. Limba română are la bază latină bulgară, amestecată cu elemente de dacă şi o groază de cuvinte slabe. În secolul al XV-lea, limba vorbită de popor era considerată vulgară si n-o vorbea nimeni.

perlă din examen
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degradatori de naţie

Trăim perpetuu în ruşine
Oh, naţiune, biet popor
Condus de-o gaşcă; golănime
Politicând interes... lor.

Rămânem prinşi tentacular
De-o caracatiţă gigantă,
Infipţi în ac de-un insectar
De-o vanitoasă... atentantă.

Mă îngrozeşte-un car de silă
Că-s provenit de-un timp lugubru
De-o neştiinţă crasă... Am milă
De mine, ex... comunistul sumbru.

Nu-i-ndeajuns că m-am dezis
De putrezimea de prostie,
De lene, pungăşii-n permis
Că ştiinţa-i bunul... din hoţie?!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurei

Eşti singura care mă cercetezi
nu te cunosc, nu îţi ştiu chipul
nu vrei să cerni nisipul părerilor de rău
îţi scufunzi scrisul ermetic
în cochiliile pietrificate ale melcilor
prăbuşiţi prin încâlceala
gândurilor noastre lăuntrice.
Sunt visător
îmi place să-mi arăt urâţenia
şi să ascund frumuseţea zilei numai în tine;
ţi-ai ales un nume potrivit
cu trezirea inconştientă a unor lacrimi
bizare reflecţii curgând la nesfârşit.
Cad cerului prizonier, tăcut, revoltat
tu rechemi în mine amintiri făcute
dar nedezlegate,
promisiuni uitate prin mahalale răvăşite
de bătăi crâncene şi lupte între flăcăi
pentru grecoaice sau latine
ascunzând toate dorurile

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul emana

un miros de mucegai
şedea în fotoliu
şi ne spunea poveşti din ovidiu
ne ţineau cu sufletul la gură
erau poveşti cu oameni care se transformau
în animale în copaci în stânci
bâtrânul era slab şi gârbovit

noi ascultam poveştile
lui despre metamorfoze
femeile deveneau foarea soarelui
păsări şi lilieci şi păianjeni
bărbaţii se transformau în porci
în şerpi în pietre în aer

nu ştiam că erau poveşti
din ovidiu şi nu conta prea mult
poveştile bătrânului alunecau adeseori
în spaniolă sau latină
uneori ne oferea pilde sau dictoane

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

In vazduh de inima

De strajă-n apa duhului, toiag izvor, Scriptura
În stâncile de rând
Loveşte Moise-n secetă, e Cruce şi e nour
Sion în avalanşă, Duh Adevăr Mângâietor
Ostaşii Domnului peste văzduhul inimii, din « stema cea cu bour ».

Crengi – rugăciune, timp, mugurind
Pe inimă văzduh din sevă de păduri
Tărâm, seism tectonic suflet, alt tărâm,
Liane, cruci latine, şi braţele de rouă
Pe lacrimă, spre ceruri, pământ, rai nouă.

Cereştii mesageri, în iarna inimii sosesc
Pe scara mântuirii, colindul cerului, cu cetini
Trup Sfânt – Pământ, Prea Sfintei Născătoare…
Din iesle-n cină, cu Steaua de Lumină
Păstori şi magi în peştera din Viflaim, se întâlnesc.

Altarele-n iertari, pe-mbrăţişări de pietre
Zidit din jertfa spinilor - cunună

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Vlasin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

nu ştii cât de importantă

ţi-e identitatea

până când nu începi să simţi

că o pierzi

a început

numărătoarea inversă

ding-dang

numai câteva shift-uri

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

A lor oneste-onoruri şi senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: — "Şi-acum, voi cine?"

— "Pe când erau nedemni cei morţi să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.

Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Aşa-ncepu maestrul meu să spuie.

Precum acel ce vede-n faţa lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând şi nu, zicând ba e, ba nu-i,

Sordel, plecându-şi ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrăţisat umil
pe unde-un prunc s-agaţă de-omul mare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care priveşte stelele

Exact acum patruzeci şi doi de ani – pentru mine cel puţin,
Numărul are o oarecare relevanţă – într-o noapte înstelată
Trenul alerga spre vest, vagonele erau pustii şi n-aveau coridoare,
Aşa că putem vedea, alergând dintr-o parte-n cealaltă,
Acele găuri, punctate pe cer, intolerabil de strălucitoare,
Care fiindcă-aveau nume latine mă tulburau, la-început,
Apoi fiindcă-am aflat cât de departe-s în universul care se dilată
Şi că lumina lor a pornit la drum înainte ca eu să mă fi născut.

Amintindu-mi acea noapte, realizez acum
Că lumina care-a pornit de la ele-atunci – acei licurici –
În urmă cu patruzeci şi doi de ani, nu va ajunge nicicum
La mine, iar când va ajunge, eu nu voi mai fi aici.
Se prea poate ca nimeni, dar nimeni, să mai fie-n viaţă
Pentru-a remarca acele lanterne-ale întunericului,
Nimeni care să-alerge dintr-o parte-n alta a unui tren de noapte
Pentru-a le-admira şi pentru-a adăuga zerouri nimicului.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXVII

Fiindc-apoi sfârşit vorbirii puse
şi dreapta-n sus şi-n linişte stătea,
cu voia dulcelui poet se duse.

Când d-alta ce din dosul ei venea
spre vârfu-i fuse-atenţia-ne-ndreptată
prin sunetul confuz care-l scotea.

Precum siculul bou, ce-ntâiaşi dată
mugi cu plânsul cui l-a plăsmuit
cu pila sa şi drept îi fu ca plată!

urla cu glasul celui chinuit,
încât părea cuprins de suferinţă
deşi de-aramă-ntreg era cioplit,

astfel să iasă neavând putinţă,
nici drum, din foc, cuvintele lui fură
în felul său dintâi doar străduinţă.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!