lemn şi lumină

Mai este mult până la Betleem?

Mai este mult până la Betleem?
Nu, ţineţi-o drept aşa.
Vom găsi grajdul
Luminat de-o stea?

Putem vedea pruncul?
O întrebare,
Dacă ridicăm drugul de lemn
Putem intra-năuntru oare?

Puteam atinge vietăţile de-acolo –
Viţel, asin sau oaie?
Îl putem zări pe Isus
Cum doarme în culcuş de paie?

Dacă-i atingem mânuţa,
Vom trezi cerescul pui?
Va şti c-am venit de la mari depărtări
Doar de dragul Lui?

[...] Citeşte tot

poezie de Frances Chesterton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul este generos şi este răbdător şi învinge întotdeauna. Învinge întotdeauna pentru că este peste tot. Este în lemnul care arde în vatra ta şi în oala de pe foc; este sub scaunul tău, sub masa ta şi sub cearşafurile de pe patul tău. Mergi sub soarele amiezei şi întunericul este cu tine, legat de tălpile tale. Lumina cea mai puternică aruncă umbra cea mai întunecată.

Matthew Stover în Star Wars - Răzbunarea lui Sith
Adăugat de Culincu Diana Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmură glasul mării

Murmură glasul mării stins şi molcom
Încunjurând a Italiei insulă mândră ­
O, luminaţi, a cerului stelele albe,
Câmpilor noştri.

Vă vărsaţi icoanele voastre în Tibur,
Nori, zugrăviţi pe câmpie umbre fuginde,
Tu, măreţie a nopţii, a mării, a lumei
Împle Italia.

Mare, poartă pe undele tale corăbii,
Unele goale ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipet,
Vinuri şi smirnă.

Ah, trimiteţi popoare vulturii voştri
Cei de lemn să zboare pe marea măreaţă;
Căci a Romei eterne picioare marmorei
Daruri aşteaptă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grâul copt

Grâul copt se adăposteşte
În pâinea din vatră
Şi în pământul frământat
De tălpile ţăranului-frate,
Din inima braţului-tată.
L-am pictat pe drapel,
Pentru a nu uita vreodată
Gustul dulce al pâinii.
Miroase a lut şi a linguri de lemn,
A icoane şi a credinţă...
Cerul se apleacă, rânduind lumina
După legi neştiute.
Vântul, cu dulci mângâieri,
Necuprinsul ascunde...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru regele păpuşarilor înainte de căderea cortinei

E plină lumea de escroci
Şi nu mai sunt locuri vacante
Nu-l mai citeşte nimeni pe Dante
Pedanteria e pentru boboci
Eu nu mai poc, tu nu mai poci
Cântă măturătorii: allegro andante
Primarul cântă pe două voci:
Una pentru cei de sus, solemn
Alta pentru cei de jos, de lemn;
În rest teaba e oablă, oablă
Limba noastră e din tablă
Şi vor nerozii să ne-o bată în cuie
Aşa că vezi tu, Gligorie
Dacă n-ai pic de glagorie
Să n-o mai cauţi unde nu e;
Săracii sunt tot mai săraci
Bogaţii au şi ei un rost:
O duc din ce în ce mai bine
Şi se plâng întruna că le merge prost
Aşa că nu ai ce să faci

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdarea

Răbdarea omului, să ştii, e-adevarata lui putere,
Izvor imens de energii, lumina care-n veci nu piere.
E început de-nţelepciune, e arta de a aştepta,
Răbdarea-i nodul deznodat şi este arta de-a spera.
E-mpreunată cu blândeţea, cu chibzuinţa celui care
Ascută, ştie să observe scânteia de pe o cărare.
Răbdarea este ca o armă, secretul pentru cei mai tari,
Un etalon ce drept măsoară simţirea oamenilor mari.
Răbdarea este semn distinct al celui cu morală-aleasă,
E băutura ce ucide o disperare ce apasă.
Încet, încet şi cu răbdare, un munte ai să construieşti
Şi tot încet, cu picătura, ulcica plină-ai s-o găseşti.
Mătase fină vei avea din frunza dudului umbros,
Trudind încet şi cu răbdare, vei toarce firul mătăsos.
Chiar lemnul verde se usucă şi piatra poate-n drum crăpa,
Doar omul ştie să aştepte, răbdarea îl va ajuta.
Vrei să străbaţi un drum mai lung? Vrei să urci munţii cei înalţi?
Doar pasu-atent şi cu răbdare te-ajută drumul să-l străbaţi.
De vei dori să faci un lucru, ce trebuie să dăinuiască,
Nu te grăbi! Să-l faci temeinic! Răbdarea să te însoţească!

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţii de respiraţie

Munţii sudului sub streaşina îngheţată a cerului
flori purpurii sub prima zăpadă
în grădina din faţă
deasupra ferestrei sub streaşina de şiţă de fag
au crescut dintr-o dată stalactite verzui
sub lumina îngheţată de început de lume
răsuflare de mag
al văilor şi crestelor călător hai-hui
şi-al iernei ce-a venit visător pribeag

În dreapta mea tu dormi cu faţa ascunsă
în umbra rămasă neatinsă
în ungherul mansardei
încovrigată ghem ca o birmaneză
de răcoarea brusc coborâtă
peste noaptea de jad
astfel încât rotunjimile-ţi stau afară din pătură –
încă n-am făcut focul ca să nu te trezeşti singură
de pocniturile lemnului uscat
de mesteacăn şi brad

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

28 iunie 1940

Călcată de şenile este vara
Şi visele, uitate, veştejesc,
Când plânge, în surdină, toată ţara
Pentru pământul nostru românesc.

Se scutură lumina din icoane
Şi sângerează lemnul de alun,
Când mercenarii urii bat piroane
În palmele cuvântului străbun.

În inimi creşte câte-o răstignire,
Când nu putem căra atâta greu,
Dar, ca o aşteptată izbăvire,
Din ceruri ne zâmbeşte Dumnezeu...

poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vioara Stradivarius

A venit o comisie de expertiză,
M-a măsurat din cap până-n picioare:
"Din lemnul acesta vor ieşi trei ţimbale
Luaţi-i aşchiile la analiză."

Apoi au venit tăietorii de lemne,
Topoarele lor mă izbeau în genunchi,
Sângele cald îmi şiroia pe trunchi,
Duceau lipsă de ţimbale – pesemne.

Meşterii tăcuţi mă strângeau la rindea,
Mă lucrau cu grijă ca pe o comoară
Dar lemnul din mine nu îi asculta
Şi s-a prefăcut în vioară.

Mai marii lor s-au întors într-o seară,
Dintre coperţi prăfuite de carte,
Au condamnat toţi meşterii la moarte
Că lemnul rebel a ajuns vioară.

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru lumină

Şi se făcu lumină!
Şi iată-te stăpână pe cei ce-aveau să fie stăpâni pe-ntreg pământul...
Şi iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprinzi cu focul, cu ploaia şi cu vântul...

Şi le-arătaşi albastrul însângerat de soare, pădurile cu cedri şi munţii cu cărbuni, câmpiile cu grâne şi mările cu sare, livezile cu prune şi iarba cu păşuni...

Şi le-arătaşi viaţa multiplă-abia creată, şi din pământul umed, treptat, treptat, cum naşte şi pasărea ce zboară şi peştele ce-noată, şi lupul rău ce urlă, şi mielul blând ce paşte...

Şi le-arătaşi putinţa refugiului prin peşteri, şi trestia să-şi facă colibele pe lacuri, şi cremenea cu care lucrară primii meşteri, oţelul pentru suliţi şi lemnul pentru arcuri...

Şi le-arătaşi minunea ce-nfiorează noaptea, pe cei ce dorm alături - străin lângă străină - şi taina-mpreunării, sortită-n ziua-a şaptea...
Şi le-arătaşi urmaşii...
Şi se făcu lumină!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cugetul românesc, I, nr. 1 (februarie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece simple: Mărior

Din nou ne cheamă iarna la sobă, să vorbim.
Ciori au bătut văzduhul ca nişte cuie şi-mi
place-n urechi tăcerea cum scârţâie... Pesemne,
iar au pornit, în uliţi, căruţele cu lemne.
Amurg. De-ar bate-n uşă deodată, cineva,
desigur că i-aş spune: intră! şi ai intra.
Tăcerea-n noi şi-n seara căzută-ntre covoare,
ar fierbe ca un cântec călduţ, de samovare.
N-ai întreba nimica şi-ai aştepta răspuns —
Ţi-aş spune: o lumină din mine s-a ascuns.
Vrei să ţi-i pun la sobă pantofii de mătasă?
Ţi-aş spune: ai picioare ca iepuri mici de casă;
şi vorbele-ar rămâne limpezi şi grele-n noi,
ca ciorile surprinse de moarte într-un sloi.
Şi mi-ar fi poate frică să nu ghicesc ce-nseamnă
făptura ta, împinsă aicea dintr-o toamnă,
cu capu-n mâni visată, deştept, de-atâtea ori!...
— Am bănuit că-i iarnă afară după ciori,
şi-aş fi voit să-l dărui cuiva, ca să-l ascunză,
sufletul, cât o umbră crescută sub o frunză.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfinx de ceară

mi-e frică de lumină
ca lemnului de
cari
ca frunzei de omidă
ca focului de
apă
o brazdă-mi sapă ziua
prin globii
oculari
la ceasul când fotonii
din irişi se
adapă

străin devine trupul
privirea tot mai
nudă
cum amintirea nopţii
începe să mă
doară
dar e târziu şi ziua

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lemnul Crucii

E vremea când natura se-nnoieşte
Când clopotele bat din ce în ce mai tare
Iar lemnul crucii iar se înroşeşte
Sub plâns amar şi trist de lumânare...

E vremea regăsirii şi-a iubirii
E vremea când se dăruiesc iertări
Mă iartă de-s sortită azi pieirii
Ca florile tăiate-n sărbători...

Voi reveni din nou la primăvară
În lemnul sfânt al crucii-nmugurind
Să nu uiţi doar s-aprinzi seară de seară
Iubirea mea-n lumina unui gând...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul rece

Curgea timpul miere din borcan
adică stup pângărit...
Curgea drumul de asfalt negru
prin câmpul părăsit...
Curgea un lichid lăptos spre cer
şi ploi de dimineaţă
coborau mantia de toamnă
peste sat,
din copaci prinşi în balamuc...

Cântul rece al nopţilor ce vin
se aşeza lin prelung din lemn,
că la nunta lor,
s-a sădit o stea,
că din stele mii,
multe sunt departe,
şi lumina lor se coboara încet
să plângă niţel pe drumul mişel...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînviere

În orice ochi e-o adâncime
şi-n orice frunză e o toamnă
şi nu e loc trasat de urme
care uscat nu mai emană

Din rădăcini din nou urmează
trunchiuri de lemn şi de verdeaţă
Pământul unic recreează
din moarte semnele de viaţă

Albul e pur de transparenţă
şi negrul pur îl încadrează,
uimită Luna resemnată
zâmbeşte şi se deplasează

Lumina plină de visare
şi colorând umbrele nopţii,
în fuga ei din mândrul Soare
renaşte sensul dimineţii

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codul Hays reprezintă şi prezintă a virtuţilor preţioasă bijuterie ce a luminat şi a înnobilat actoriceasca meserie în spectaculoasa cinematografie din Oraşul Îngerilor, dând naştere, prin imagine, sunet şi cuvânt, Epocii de Aur a Lemnului Sfânt: Hollywood.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miezul nopţii de Înviere

Dragostea din mine nu va pieri
nici dacă se vor naşte alte întrebări

şi nici răspunsuri nu voi căuta
în afara îndoielilor în care neobosit mă zbat,

alte porunci îmi vor veni în minte
dar nu toate vor fi duse la sfârşit,

timpul se curbează între nemargini
pus pe pământ să măsoare trecerea.

lumina va răsări pe feţele îmbujorate,
va unge cu mir fruntea deşteaptă,

va bate în uşa bisericuţelor de lemn
în miezul nopţii de înviere sacră,

întunericul va fi spart de lumină
şi alungat pe pantele pierzaniei abrupte,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna clipelor solemne

Mai cântă-mi, iubito, cuvinte,
Mai spune-mi povestea de iarnă
Cu albul de-afară ce minte
Că vrea peste noi să se-aştearnă.

Ne-nvăluie clipe solemne,
Ne-aşteaptă paharele pline,
Cabana e caldă, iar lemne
Avem cât să ardem destine.

Şi poate că-n focul ce arde
Vom pune şi timpul din urmă
Cu nopţi adormite-n mansarde
Şi zile-nşirate în turmă.

Îmi place lumina difuză
Prin care îmi cântă cuvinte
O iarnă-n povestea confuză
Cu vin din aduceri aminte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!