lemn şi viaţă

Odă sobei mele

Păstrând intactă adormita spuză
În colţul tău, stai rece şi ursuză.
O, inutilă mobilă, pesemne
Te-ai supărat că nu-ţi mai cumpăr lemne?

Tu nu-ţi dai seama că, deşi regret,
Nu te-am putut prevede în buget.
Dar hai să facem amândoi bilanţul,
Să vezi şi tu cât valorează şfanţul:

Sunt 40 la birt,
30 chiria,
sunt 7 şi 80 spălătoria,
5 franci e vinul (fără amănunte),
3 gazul,
4 cheltuieli mărunte,
sunt 10 franci şi 20 tutunu',
1 franc pomana -
fac 101,
plus 6 franci pe lună şvarţ cu lapte -

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire neînţeleasă

Nu-mi doresc ca-n viaţă,
Să falsez în dragoste, noroc.
Aşa se schimbă sufletele-n piaţă
Şi obiectele-n tancioc.

A ars şi sângele în mine,
Cum ard lemnele în foc,
Avem inimile pline,
Dar nu în dragoste, noroc.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (25 iunie 2020)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea dintre "LITTLE BOY" şi "FAT MAN"

Se schimbă anotimpuri într-o zi
În clipa noastră cea numită viaţă
Şi drumul de la foc până la gheaţă
E mult mai scurt decât putem gândi

Se schimbă vieţi, destine sau iubire
Într-o secundă cât într-un mileniu
Infinitezimal e un deceniu
Şi asimptotele se trag în fire

Adică maleabil şi ductil
A devenit şi sufletul, pesemne
Dacă, sătul de paie şi de lemne
Uraniu vrea, plutoniu şi trotil

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru lumină

Şi se făcu lumină!
Şi iată-te stăpână pe cei ce-aveau să fie stăpâni pe-ntreg pământul...
Şi iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprinzi cu focul, cu ploaia şi cu vântul...

Şi le-arătaşi albastrul însângerat de soare, pădurile cu cedri şi munţii cu cărbuni, câmpiile cu grâne şi mările cu sare, livezile cu prune şi iarba cu păşuni...

Şi le-arătaşi viaţa multiplă-abia creată, şi din pământul umed, treptat, treptat, cum naşte şi pasărea ce zboară şi peştele ce-noată, şi lupul rău ce urlă, şi mielul blând ce paşte...

Şi le-arătaşi putinţa refugiului prin peşteri, şi trestia să-şi facă colibele pe lacuri, şi cremenea cu care lucrară primii meşteri, oţelul pentru suliţi şi lemnul pentru arcuri...

Şi le-arătaşi minunea ce-nfiorează noaptea, pe cei ce dorm alături - străin lângă străină - şi taina-mpreunării, sortită-n ziua-a şaptea...
Şi le-arătaşi urmaşii...
Şi se făcu lumină!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cugetul românesc, I, nr. 1 (februarie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri sumbre

Mai întâi a plecat mama, către bunul Dumnezeu,
La puţin timp după aceea, a plecat şi tatăl meu.
Tot ce au clădit în viaţă, copiilor au rămas,
Ce folos că-n dimineaţă, casa nu mai are glas.
A crescut iarba-n ogradă, via nu se mai cunoaşte,
Casa e gata să cadă, fântâna-i plină de broaşte.
Undeva, în faţa casei, bradul mai veghează încă
Cum trec anii peste lume, cum curge râul prin luncă.
Într-un alt colţ din grădină, frunzele din nuc căzute,
Dau pământului culoare, prin ogradă aşternute.
S-au uscat pomii-n livadă, puţini din ei mai rodesc,
Iar uluca stă să cadă, stâlpii n-o mai sprijinesc.
Un decor plin de ruine, se aşterne-n faţa mea,
Printre ele, o găină, mai scormoneşte ceva.
...........................................
Unde sunteţi MAMĂ, TATĂ, să vedeţi cum ce-aţi clădit
Din lemne, nisip şi piatră, la pământ s-au năruit.
Peste ce-aţi clădit cu trudă, dezastrul s-a aşternut,
Viaţa cu noi este crudă, nu putem face mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iarna se grăbeşte

numai amândoi
aşteptăm iarna într-o căsuţă la ţară
să alunece peste măguri
avem lemnele pregatite
ţuică şi vin pentru fiert

şi iarna se grăbeşte

înnoptăm pe uliţe desfundate
să întîlnim ţărani dezlegaţi la limbă
cu povestiri haioase

din trei în trei zile vine şi pleacă autobuzul
la o răscruce de drumuri aşteaptă lumea
Acolo-i inima cătunului, magazinul alimentar, bodega
unde poţi vedea ţărani adevăraţi
mai des şi mai vorbăreţi ca deobicei

figuri necunoscute
preocupate de mersul lumii

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din ttp://agonia.ro/index.php/poetry/13925937/%AAi_iarna__se_gr%E3be%BAte (28 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare nevoiaş şi omul ăsta îşi avea căscioara la marginea unui codru nesfârşit, unde-şi ducea viaţa împreună cu nevastă-sa şi cei doi copii ai săi. Şi pe băieţel îl chema Hansel, iar pe fetiţă Gretel.

începutul de la Hansel şi Gretel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cu vioara

Acum, când ochii ei nu mai privesc,
Când degetele ei prelungi, de ceară,
Nu mai aleargă, nu mai dănţuiesc
Ca un păianjen galben pe vioară,

Acum, când nu mai tremură pe-alei
Ci doarme, în sfârşit, între glicine,
Am să vă spun, prieteni, taina ei,
Taina ei neagră, plină de suspine...

Voi o credeaţi nebună, negreşit,
Când o vedeaţi mereu, fără-ncetare,
Cu sânul gol, cu părul despletit,
Cântând pe uliţi veşnica-i cântare...

Dar adevăru-i altul şi mă tem
Să vi-l mai spun acum, când e zadarnic...
Fata purta cu vioara un blestem!
Şi ce blestem - sălbatic şi amarnic!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărat şi proletar

Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua pintre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.

Ah! - zise unul - spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raze-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.

Spuneţi-mi ce-i dreptatea? - Ce-i tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

Unii plini de plăcere petrec a lar viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1874)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înlemnire

mama mea a murit pentru noi precum Hristos – întinsă pe patru scânduri de pat
zilnic zi de zi pe rând pentru toţi şi pentru fiecare în parte
a suferit pentru nenumăratele mele josnicii înşelată de tata pentru credulitatea fiicelor

pe acel dreptunghi pavat cu cuie asemenea pieţei oraşului a vrut
să răscumpere toate podgoriile părăsite şi fiecare ciorchine de strugure
ca şi cum n-ar fi ajuns că El a murit deja pentru a ieşi apoi din mormânt

moartea n-a vrut să vină după ea de-a lungul vieţii deşi mama i-a deschis uşa
cu ospitalitate şi umilinţă a ajuns cu încăpăţânare la mal cu barca din patru scânduri
privind în abisul ceresc prin oglinda ce separă adâncul de spaţiu

scrisă pe copac precum madona pe scândura icoanei aşezată pe patul noduros
între cele patru scânduri ale căminului i-a crescut cocoaşa înlemnind singură şi tăcută
fără zarvă mulţimi de gură cască elevi dezamăgiţi şi femei amăgitoare
număra şoptind mătăniile din lemn făcea să plutească copacul durerii în jos

poezie de Piotr Zemanek din Antologia poetycka (2014), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe toate le învinge timpul şi până la urmă le distruge: imperii şi regate, oraşe şi cetăţi, temple şi altare, sculpturi în piatră şi în lemn, viaţa omului etc. Singurul lucru care învinge timpul este cuvântul scris, care trece din generaţie în generaţie.

aforism de George Budoi din Scrisul şi scriitorii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 octombrie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind

În oamenii de pe aici
E Dumnezeu pesemne
Când ei în colţ cu paşii mici
Aduc în casă lemne

Şi e o linişte de rai
În gestul lor de-o viaţă
În care dau nutreţ la cai
Şi oile-şi răsfaţă

Dar mai ales în tot ce fac
E semn că nu li-i frică
Un suflet cald dintr-un copac
La ceruri se ridică

Şi uneori la focul mic
În casa lor sărmană
Isus înduioşat un pic
Coboară din icoană

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem doar actorii

noi suntem doar actorii
dând viaţă la păpuşi
dar nu ştim că pândeşte
un monstru după uşi

noi suntem două taberi
care-am făcut un pact
dar nu ştim că decorul
e doar un artefact

şi când răpuşi de vlagă
în sine ne-am surpat
ne prinde somnul dulce
pe fiecare pat

de-aceea mă întorc
să-ţi fac subit un semn
când sufletul adoarme
în trupul meu de lemn

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea batranilor

Mai muncim o vreme, tată-mare,
Ca să strîngem bani de-nmormîntare,
Mai muncim o vreme, mamă bună,
Şi-or să ne îngroape împreună.

Leu cu leu aţi adunat o viaţă,
Aţi făcut economii de piaţă
Şi acum aşa a fost să fie,
Să n-aveţi bani pentru sicrie.

Vremuri mari, puternice reforme,
Toate cheltuielile-s enorme,
Pune, tată, capul pe o pernă,
Viaţa ta a devenit eternă.

Nu mai ai nici dreptul la o moarte,
Trage-te, bătrîne, într-o parte
Şi rămîi, pîn-la sfîrşit, de pază,
Că altfel te devalorizează.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj [Paysage]

Eu vreau, pentru-a scrie curate elogii,
Să dorm lângă cer, cum fac astrologii,
Şi stând lângă turle, ca-n vis să mă încânt
De imnuri solemne purtate de vânt.
Cu capul în mâini, din mansarda înaltă,
Să văd clar studioul cum cântă şi saltă;
Şi turnuri şi coşuri – catarge moderne,
Şi ceruri înalte cu vise eterne.

Ce fain e prin ceaţă să vezi bolta albastră
Şi-o stea cum se naşte, şi-o lampă-n fereastră,
Cum râuri de smoală în ceruri se urcă,
Iar palida lună o vrajă aruncă.
Dar vara şi toamna vor trece fugare,
Şi iarna când vine cu dalba-i ninsoare,
Cu uşile închise şi storuri lăsate
În noapte-mi voi face măreţe palate.
Şi-apoi voi visa orizontul albastru,
Grădini şi fântâni din gips şi-alabastru,
Săruturi şi păsări cântând dimineaţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

Acuma când e noapte plină
şi-afară ninge mult şi blând,
hai să aprindem foc de lemne
şi să privim la el tăcând.

Să n-auzim decât cum crapă
miezul butucilor încinşi,
acoperind sinistrul vaiet
al unui lup din munţii ninşi.

Aşază-mi capul tău în poală,
să stăm cuminţi ca doi copii
şi să mă joc cu păru-ţi moale
până, visând, vei adormi.

Privim în foc ca-ntr-o oglindă...
Ce viitor se zbate-n rug?
Lăsa-va clipa trecătoare
în ceruri brazda vreunui plug?

[...] Citeşte tot

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flautele fricii

Sat de lemn, biserică de piatră
cum s-a dus copilăria mea
în cadenţa ploilor de toamnă
nicovala soarelui pleznea
Timp înalt şi fără nici o grijă
nu ştiam ce vreau şi cine sunt
flori de cositor topit pe plită
pocnitori de fosfor şi pământ

Anii mei de glorie supremă
demiurg am fost, şi nu credeam
ce n-aş da acum să-ntorc ocheanul
să mă văd din nou copil la geam
Să simt iar mirosul sărăciei
ca de rufă înflorată-n ger
să-l aud pe tata de cu noapte
cum se rade cu un ciob de cer

Te revăd la vremea de cireşe
te revăd în jilţ de iarnă grea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!