lumină şi plâns

Niciodată

nu plâng

privesc din ce în ce mai rar
înspre fântâni din cer
ciuturi întoarse
lut

de ce să plâng lumina?

ea m-a ucis
dinainte de-a fi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colo-n deal

Colo-n deal, după deal

Florile dalbe

Răsărit-a sfântul soare,
Şi acela nu-i sfânt soare
Da-i o monăstire mare.
Nouă uşi, nouă altare.
Da' într-însa cine şade?
Măicuţa cu fiu în braţe.
Taci, fiule, nu mai plânge
Că eu ştiu ce ţi-oi da ţie,
Nouă stele-ncornorate
Cu topoare-nconjurate,
Două mere roşioare,
Cheiţele raiului,
Scaunul judeţului,
Lumina botezului
La Ispas
Un boţ de caş,

[...] Citeşte tot

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge

[...] Citeşte tot

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soapte in amurg

Ş_optind uşor îmi iese iar în cale vântul,
O_rbit mă simt de soarele ce-apune,
A_ş vrea privind în zare şi ascultându-mi gândul,
P_rin şoapte dulci s-adorm uitând de lume…
T_e-aştept însă pe tine şi voi privi apusul în tăcere
E_u vreau să vii să-ţi spun că încă te iubesc.

Î_n jurul meu tot plânge vântul cu durere,
N_u eşti aici şi multe-aş vrea să-ţi povestesc…

A_ştept să vii alături de ultimele reze de soare,
M_ergând tăcută pe cărarile dulci ale visului,
U_rcând spre mine ca o dulce alinare…
R_oşii, buzele tale în lumina apusului,
G_răbit să le sărut şi-apoi să-ţi cer iertare.

poezie de Sergiu Ivanov
Adăugat de Medeea Pascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii mint în genunchi

încerc să înţeleg de ce
se pleacă mereu
în ziua în care Dumnezeu
coboară printre oameni şi plânge
e singura dată când oamenii
se adună în cerc
sub lumina unei lumânări
şi nu spun nimic
cineva le umblă prin suflet
şi-n aceeaşi respiraţie
îngenunchează pe liniştea
ce se deschide ca
un răsărit

durerea se amplifică dar
nu le aparţine

îmi amintesc de mama când
mi-a spus că bunica
se ascunde în cer şi câteodată

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar religia pune o pecetă deosebită pe fiinţele prăbuşite: ele cred într-un viitor, într-o Providenţă, e în ele un fel de lumină care te face să le deosebeşti, o resemnare sfântă amestecată cu speranţă care provoacă un fel de înduioşare. Oamenii aceştia înţeleg tot ce au pierdut, ca şi îngerul alungat care plânge la poarta cerului.

Balzac în Istoria măririi şi decăderii lui Cesar Birotteau
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplaţie

Era o podgorie, poate un han,
Era şi o hrubă acolo cu vin.
Scobită-n adânc, cu trepte-n declin,
Era o podgorie, poate un han.

Şi poate visam, dar cred că priveam
Două glezne-n adânc, două albe chemări;
Şi-un cântec de fată-n adânc auzeam
Şi plânsetul vinului curs în căldări.

Afară era o căldură de iad
Şi-o muzic-a iadului - scripci şi pocale.
Acolo-n răcorile beznei
Luminile gleznelor albe şi pale.

Plânsetul vinului, cântecul fetei,
Unde venite de jos,
Şi gleznele-i albe şi gleznele,
Sâmburi de vid luminos.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn morţilor

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un şuvoi subpământean!

Aţi luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde ţara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n ţară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls şi flori şi cruce
şi dacă locul, nu vi-l ştim,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi cuprinde marea

Nu poţi cuprinde mare
Oricât te-ntinzi şi vrei
dar te va prinde-odată
sub el, un val al ei.
Nu poţi opri furtuna
oricât te-mpotriveşti
dar te va smulge-odată
vreun vânt, oricine eşti.

Nu poţi să ţii pământul
sub palmă cât ai vrea
dar el doar sub o palmă
pe veci te va ţinea.

Nu poţi să-ngropi Lumina
sub nici un oboroc,
nu poţi opri nici noaptea
nici soarele pe loc.

Nu poţi să-nfrângi Lucrarea

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre atâţia îngeri

îngerul nostru emil a luat
la miezul nopţii trecute un premiu
nobel pentru poezia de seară brumată citită
la lumina stelelor (?!) tivită
cu râderi cu plângeri

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea fulgilor de nea

Când fulgii dezleagă tăcerea
Şi stâncile plâng înfundat,
Pe dealuri se-aude durerea
Uitată de norul plecat,

Iar munţii îşi scutură creasta
Ducând avalanşa-n trecut,
Pădurea îşi plânge năpasta
Adusă de vântul tăcut,

Când fulgii erup în talazuri
Uitând să mai ningă-n tăceri,
Doar trenul mai schimbă macazuri
S-ajungă în timpul de ieri,

Şi încă mai ninge spre seară
Uşor viscolind pe alei,
Lumina se-ascunde în ceară
Să fie păstrată-n scântei,

[...] Citeşte tot

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de grădinar

A fost o toamnă veche, cum e un cântec vechi,
Şi eu cântam pe-atuncea şi surâdea grădina;
Luam licuriciu-n palmă şi-i reaprindeam lumina
Şi florilor brumate le sprijineam tulpina...

Şi-a fost o toamnă veche, cum este o durere...
Şi eu plângeam pe-atuncea, — grădina abătută.
Stins, licuriciu-n palmă părea o stea căzută,
Voiam să-ndrept o floare, dar putrezea tăcută.

Şi-a fost o toamnă veche, cum este o uitare...
Nici n-am mai plâns de-atuncea, nici n-am mai vrut să cânt.
Mort, licuriciul serii l-am risipit în vânt,
Şi peste flori brumate am aruncat pământ...

Şi-a fost în toamna aceea, o toamnă de mormânt!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meluzina

Ce m-a trezit oare în şoapte?
Copila mea, cad flori în noapte!

Cine-atât de trist şuşoteşte, în vis ducându-şi povara?
Copila mea, prin cameră trece acum primăvara.

O, vezi! Faţa-i de lacrimi stacojie!
Copila mea, înfloreşte bogată şi vie.

Îmi arde gura! De ce plâng eu în mine?
Copila mea, îţi sărut viaţa-mi în tine.

Atât de tare cine mă cuprinde, cine s-apleacă?
Copila mea, îmi îndoi spre tine mâinile oleacă.

Dar încotro mă duc? Visez un vis suprem!
Copila mea, să mergem spre cer noi vrem.

Ce bine, ce bine! Cine un zâmbet ne fură
Atunci ochii ei albi se făcură –

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile

Când izgonit din cuibul veşniciei
întâiul om
trecea uimit şi-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii - şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul -
Şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
"Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ţi stă-n putinţă împăienjeneşte-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei şi nici nori,
căci vezi - lumina lor mă doare".

Şi-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (18 februarie 1919)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

Nu vede nimeni că plânge Adevărul,
Că lacrimile lui înoată-n minciună?
Au ajuns de ruşine dreptatea şi cinstea:
Hoţii sunt Regi: hoţia-Regină!
Lăcomia se-nalţă în vile pompoase,

Pârjoleşte necinstea gândul curat,
Se umflă în pene ateii!
Se-ndoapă bogatul din lucrul furat!
În cuvinte întoarse se-ascund fariseii

Şi gloata-i urmează!
Se chinuie mintea, cea rămasă lucidă,
Să-i înţeleagă;

Nu vede nimeni că arde Pământul,
Că focul se-ntinde, avid, peste noi?
E un semn de-ntrebare din Lumina Divină:
Ori ardem, ori aducem Adevăru-napoi!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Nairda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

Mi-e stihul existenţă - mă constrânge
Să tai o venă, să-l aştern pe foaie;
Privesc hârtia cum se scurge-n ploaie
De vasul enigmatic ce-o mai plânge.

În ochiul de azur găsesc odaie
Şi braţele-mi sunt înmuiate-n sânge;
Ascut peniţa-n foi, când se răsfrânge
O rază din lumina vâlvătaie

Ce-a mistuit un calendar, şi-aproape
Din rădăcini mi-a zdruncinat puterea......
Purtând odihna sub un cer de pleoape,

S-a întrupat în veşnicii tăcerea
Şi-a strălucit, aflând un ţel să-ngroape
În alte versuri tari, lichefierea.

sonet de Ionuţ Popa (31 ianuarie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine poate descrie rănile din interiorul sufletului tău? Nimeni. Şi nimeni nu poate simţi asta pentru el decât tu cel care îl înveleşti.
Când corpul nostru este lovit de o boală, chemăm doctorul, cheltuim o mulţime de bani pentru medicamentele necesare. Dar când sufletul ne este chinuit, plânge. Când este în deznădejde, ce poate să -l vindece altceva dacă nu iubirea? Dacă sufletul tău plânge, nu înseamnă că eşti slab, înseamnă că el e atât de rănit, încât lumina din interiorul lui e difuză cu efect de întunecare.

Camelia Opriţa în Fără dragoste, e singurătate; un timp spre nicăieri...
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul lacului

Pe luciul apei nemişcate
Lumina stelelor se cerne,
Înaltul cerului s-aşterne
În adâncuri neumblate.

Ceru-i plin de nestemate
Născute-n vremile eterne,
Pe luciul apei nemişcate
Lumina stelelor se cerne.

Pe malurile-nmiresmate
De aroma florilor perene,
Bătrâne sălcii înşirate,
Stau să plângă multă vreme

Pe luciul apei nemişcate.

rondel de Ioan Friciu (6 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină lină

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară

De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!