Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

mândrie și suflet

Citate despre mândrie și suflet, pagina 3

Amalgam

Bate vântul, frunză-i omul,
Vântu'-i moartea, viața-i pomul.

Nemurirea doar adie,
Mișcă-a lumii grea mândrie...

Peste lume, ca o ploaie,
Cad din suflete gunoaie

Și se-așază pe tristețe,
Așteptând ceva să-nvețe.

Fulgi se-aștern pe inimioară,
Înghețând-o-a mia oară...

A apus lumina-n minte,
Bezna e tot mai fierbinte...

Seacă un ocean de lupte
Pentru câte sunt făcute

[...] Citește tot

poezie de din Vă las pe voi să fiți poeți
Adăugat de Evelin AndreiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Eliade

Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât și plicticos, și, cu toate acestea să am cugetul și sufletul desprinse din stâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleșind turma târâtorilor și uluind neputința celor care m-au cunoscut și m-au disprețuit. Să-i biciuiesc și să le necinstesc fețele și să mă desfăt simțindu-mi trupul gâlgâind de viață rodnică și creatoare... N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenților livizi și melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghicește nimeni mi-ajungea.

în Romanul adolescentului miop (1928)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.

Frumoaso

Ești mândră în satul tău.
Nicio fată nu-i ca tine.
Te port în sufletul meu
Multe nopți și multe zile.

Când te văd trecând pe stradă,
După tine-întorc privirea.
Ochii mei vor să te vadă,
Cu inima-ți cer iubirea.

poezie de (august 2015)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te speli fără mândrie pe suflet, îl cureți fără gânduri de păcat... și-l alinți, fără urma de prefăcătorie... odihna vieții mereu închide supapele cu care mintea ne conduce, deschizând în schimb sinapsele sufletului, liber de strânsoarea hainei vieții.


Adăugat de Sorin ȘomandraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cincinat Pavelescu

Pro domo

Întocmai ca un vierme de mătasă
Care-și zidește singur locuință
Din firul său, eu am o năzuință
În al meu suflet să-mi clădesc o casă;

Tot ce-am visat, dar n-a avut ființă,
Ca din pământ aș vrea acum să iasă.
Din amintiri și doruri să se țeasă
Umbrare de ispită și căință.

Pe fiecare zi, în pacea serii,
Căminul meu să suie spre tărie,
Un stâlp cioplit din marmura durerii.

Și gata când va fi să se ridice
Clădirea mea de artă și mândrie,
Nici trăsnetul, izbind-o, să n-o strice.

poezie celebră de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Edgar Allan Poe

"Cea mai mândră zi, cel mai mândru ceas..."

Cea mai mîndră zi, cel mai mîndru ceas,
Inima-mi veștedă le-a cunoscut:
De-avînt și de mărire visu-mi treaz,
O știu, a trecut!

Ce-avînt, am zis? Da! Îmi închipui,
Dar de mult timp s-a dus pe veci!
S-a dus și tinerețea mea, și chipu-i;
Ci, ducă-se deci!

Și tu, mărire, ce mai am cu tine?
Alt cuget are-acum de moștenit
Veninul ce mi l-ai turnat în vine;
Suflete-al meu, fii liniștit!

Cea mai mîndră zi, cel mai mândru ceas
Ce mi-au fost date, le-am avut:
Și visul de mărire, visul treaz,
O știu, a trecut!

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Complete Tales and Poems of Edgar Allan Poe" de Edgar Allan Poe este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -159.00- 79.99 lei.
Vladimir Potlog

Ce duminică frumoasă

Ce duminică frumoasă.
La început de această vară.
Soarele e sus pe cer
Și se aud cum cântă păsările afară.
Tu ești îmbrăcată în rochie albă de mireasă
Și eu stau mândru lângă tine.
Ce duminică frumoasă, inima cântă în mine.
Ce duminică frumoasă!
La început de această de vară.
Tu ești de acum mireasă, neprețuita mea comoară.
Ești ca un pom în floare.
Care răspândește parfum îmbătător.
Ce duminică frumoasă, sufletul îmi cântă de dor!
Ce duminică divină la început de acestă vară.
E o zi caldă și senină
Și ne cântă o vioară.

poezie de (5 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Crinul, floarea sufletului meu

Prin piața lumii tumultoasă,
În costum de floare-aleasă
Zâmbesc oricui, fără de teamă
Jubilând, de bună seamă!

E-un carnaval, cu flori și îngeri,
Cu măști hidoase, desuete,
În care, inimă mai sângeri
De se aruncă-n flori cu pietre!

Și cum se-ntâmplă-ades în viață,
Când după inima-i trăiește:
O floare, va rămâne-n piață,
Femeia mândră ce iubește!

poezie de din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mateiu Caragiale

Clio

Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoșești.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l privești,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.

Căci, uriașe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cerești,
Par pajere-ncleștate de zgripțori din povești
Umbrind cetăți în flăcări cu turnuri prăbușite.

Dar ceața serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-așază sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deșteaptă vântul,

Ca-n obositu-ți suflet de vrajă răzvrătiți,
Când negrul văl al nopții înfășură pământul,
În gemăt să tresalte străbunii adormiți."

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Craii de Curtea-Veche" de Mateiu Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.08- 17.99 lei.
Charles Baudelaire

Vinul singuraticului

Privirea care cheamă a unei curtezane,
Ce ne pătrunde-n suflet, îmbietoare rază
De lună, când pe lacuri dulci scânteieri așază,
Scăldându-și frumusețea în ape diafane,

Bănuții-n care încă mai speră jucătorul,
Al blândei Adeline sărut răscolitor,
Și muzicile care, adânci ca un fior,
În inimi, de departe, ne reaprinde dorul,

Decât acestea toate, butelie adâncă,
Mai scumpă-mi ești, balsamu-ți l-îmbogățește încă
Și mângâie visarea poetului în zori;

Tu, viață, tinerețe, speranțe-i dai, mândrie,
- Comoară-n veci aprinsă celor în sărăcie,
Fiindu-ne asemeni cu zeii-nvingători!

sonet de , traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Florile raului" de Charles Baudelaire este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -14.99- 14.24 lei.

Moartea Mariei

Ce să însemn în gând, în noaptea groasă,
Din ceasul rău, din apele tăriei?
Întinse moartea mâna fioroasă
Și, cald, culese sufletul Mariei.

Odihna veșnică îi stă acuma
Pe ochi, pe buze și pe mărțișoare,
N-o mai călca, zglobie, toamnele și bruma
Și n-o mai pune vara-n chiotoare.

Cinci oameni vor veni după amiază
Cu pași de pâslă și cu mâini uscate –
O vor culege parcă ar fi trează
Și-or aștepta să-i dea niște agate.

Dar pân' la urmă rece va rămâne,
Cu cer și cu țărâna măritată;
Isuse 'nalte, nobile stăpâne,
Dece chemași, la tine, mândra fată?

poezie celebră de din revista "Drum" (noiembrie 1938)
Adăugat de Marin ScarlatSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vladimir Potlog

Port în suflet dor de țară

Port în suflet dor de țară,
Țară care o iubesc,
Altă țară mai frumoasă
Eu pe pământ nu găsesc!

Moldova ea se numește,
Ea ca o mamă pentru noi este,
Ca o zână din poveste,
Care de rele ne ocrotește.

Eu cu dânsa mă mândresc,
Patria mea o numesc
Și niciodată n-o s-o părăsesc,
Căci foarte mult o iubesc!

poezie de (20 iulie 2006)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 8 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Bătălia s-a sfârșit...

Bătălia s-a sfârșit, soldatul
rămas pitulat într-o mască
Undeva departe pământul geme
Gata să urle, gata să nască.

Deasupra cerul gol și soarele
În jur câmpul gol și morții
Sufletele lor stau drepți și așteaptă
Să intre-n rai în fața porții.

Soldatul din mască vede o floare
Și vesel și-o pune după ureche
Ce mândră, ce pură e lumea
Ce rea, ce urâtă, ce veche

Bătălia s-a sfârșit, soldatul
Ridică fruntea să vadă iarba
Țiuie-un glonț rătăcit
Și-i sfărâmă tâmpla și barba
Deasupra cerul gol și soarele

[...] Citește tot

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.90- 10.99 lei.

Dumnezeu te-a înzestrat

Dumnezeu te-a înzestrat
cu un suflet minunat.
Dacă vrei ca să primești
de la viață ce-ți dorești,
învață ca să trăiești!
Alungă din suflet teama,
alungă și îndoiala.
Ca să-ți împlinești speranța
alungă nesiguranța!
Greutăți multe vor fi.
Luptă și vei reuși!
Ai curajul să zâmbești.
La viitor să gândești.
Când fericirea-ți iese-n cale
deschide larg brațele tale.
În inimă s-o primești,
cu tot ce faci să te mândrești.

poezie de (martie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Charles Baudelaire

Intimitate

Un mândru cer de toamnă roșu și clar tu ești,
Însă tristețea-n mine se-nalță ca o mare,
Când scade în reflux pe buza mea-ntâlnești,
Tăioasa amintire a fructelor amare.

Zadarnic mă mai mângâi pe pieptul leșinat,
Prietenă, ce cauți este un loc prădat,
De ghearele feroce și dinții de femei,
Nu-mi căuta inima, mâncată e de lei.

Mi-e sufletu-n castel de lume năpădit.
Aicea se ucide, se-mbuibă de alcool!
O boare învelește grumazu-ți dezgolit...

O, Frumusețe,-ai vrut-o, tu bici necruțător,
Al sufletelor noastre, cu ochii de văpăi,
Arzând aceste resturi uitate de călăi!

sonet de , traducere de Florin Dănuț Necula
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Mihai Eminescu

La Bucovina

N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în, lumină,
Văile în flori,
Râuri resăltânde printre stânce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
Peste câmpii-n zori.

Ale sorții mele plângeri și surise;
Îngânate-n cânturi, îngânate-n vise
Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gându-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
Îmi șoptesc de dor.

Numai lângă sânu-ți geniile rele,
Care îmi descântă firul vieții mele,
Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cânt în lume,
Să-mi visez o soarte mândră de-al meu nume­
Și de steaua mea.

[...] Citește tot

poezie celebră de (1868)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Vladimir Potlog

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!

Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăiește al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.

Limba română e dulce și frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colț de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat și blând.

poezie de (29 august 2020)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alexandru Odobescu

Dar muierea tot muiere! Dă-i ce-ți cere, că o să te certe de ce i l-ai dat. Cu încetul, cu încetul, începu fata a lua seama că sufletul voinicului se înmuiase de dogoreala dragostelor femeiești; acum îi părea rău și-i venea ciudă că iubitul ei nu mai era ca mai nainte, vitejelul plaiurilor, căruia lumea îi zicea cu laudă: Feciorul de împărat, cel cu noroc la vânat! În zadar îi cânta ea, cu viers dulce femeiesc, mândru cântec haiducesc; în zadar îl ruga să se trezească din traiul lânced și trândav în care îl cufundase viața de iubire; în zadar îl tot îndemna ca să iasă cu dânsa din pustietate, ca s-o ducă să vadă lumea.

în Pseudo-Kynegetikos, XI (1874)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Basme" de Alexandru Odobescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit și-a fost odată,
De cum ieșeai adesea în pridvor,
Și îmi vorbeai frumoasă și-nțeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ți nesfârșită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze și prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viață și lumină,
Și sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost și vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine și-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar știu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Livia Mătușa

Femeia

Tu, ființă dulce și suavă
Ce porți în suflet primăveri
Azi te-ai îmbrăcat ca o mireasă
Atât de mândră dulce și frumoasă

Ești ca un mândru ghiocel
Ce înflorești în razele de soare
Ai lângă tine un lăstărel
Ce îți poartă al tău nume

Când îl aduci pe lume, te mândrești
Cu drag tu îl privești cum crește
Iar cu a ta privire blândă
Cu drag îi dai povețe

Nimic nu poate egala
Iubirea ta de mamă
Ai da și luna de pe cer, și stelele arginții
Iubirea ta nemărginită ce o porți pentru copii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre mândrie și suflet, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook