medicină şi însănătoşire

Corneliu Codreanu, în lupta sa de regenerare morală a poporului românesc şi de însănătoşire a politicii lui, s-a adresat în primul rând tineretului, din sânul căruia apăruse şi el. Cu acesta el se putea întelege mai uşor pentru că era mistuit de acelaşi foc naţional şi simtea aceeaşi nelinişte în faţa unui viitor ce se profila nesigur şi sumbru.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Şi noroi,
Care curgeau la vale în şuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoşit pământul.
În tranşee

Cămăşi spălate s-au întins la soare,
Prin colţuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartuşe,
Baionete
Şi-n dezordine
Pe jos, îţi stau în cale
Saci de merinde, sape şi mantale.

Căci noroiul lacom s-a zbicit
Şi-a devenit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru dezlegare de farmece

Înviază Dumnezeu, gândul vrăjmaş
risipească-se ca fumul ucigaş,
în calea vântului, ca fumul ucigaş.

Risipeşte, Doamne, reaua pătimire
şi dă vieţii mele însănătoşire,
sufletului robit însănătoşire.

Risipeşte al vicleanului farmec viu,
ce sufletul mi-l pierde pasăre-n pustiu,
dă-i un strop de apă păsării-n pustiu.

Risipeşte vraja care se răzbună,
sufletu mi-e zdrobită pasăre-n ţărână,
albă si zdrobită pasăre-n ţărână.

Dă-mi stihul cel dulce din Sfânta Psaltire
să biruiască vicleana nălucire,
cuvânt din Psaltire peste nălucire.

[...] Citeşte tot

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnavii de cancer de la spitalul din Ploieşti, din lipsă de medicamente au fost externaţi

N-au mai cumpărat buline,
Pe bolnavi sunt supăraţi,
Cei ce nu s-au făcut bine,
Au fost "exmatriculaţi".

epigramă de Paul Constantin (19 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp dual

Pe mine mă cunoaşte femeia
care poate să cânte la două inimi,
ca la un instrument muzical
deşi, ocarina era demult inventată...
deşi, nu mai ştiu nimic despre acest anotimp dual
parcă ne-am cunoaşte din alt timp
aşa am ajuns să ne rostuim vieţile în altă viaţă
întrându-ne unei alteia, adânc sub piele
scriindu-ne pe rând, câte un monolog
mă bucur ca un copil care vede prima oară zăpada!
cred că acesta e ceasul însănătoşirii mele...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (14 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnişoara

Domnişoarei Doctor Nicoleta-Irina Fofîcă

Când am venit prima oară în Centrul de dializă
am văzut o domnişoară ce pe bolnavi punea miză.
Mi-a plăcut înfăţişarea, vorba calmă şi duioasă,
am făcut şi constatarea: Domnişoara e frumoasă!

Avea zâmbet cald, iar sfatul, niciodată de prisos,
era binecuvântatul pentru bolnavul sfios.
Pe drumul vieţii, spinos, lipsit de tovărăşie,
nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie.

Domnişoara se gândeşte la decizii foarte bune
şi viaţa ne-o prelungeşte prescriind leacuri minune.
De-ţi prescrie tratament şi-l respecţi cum se cuvine,
leacul stă-n medicament şi-n trei zile te faci bine.

Cu o bună companie de medici şi asistente
ne-ajută prin terapie, proceduri şi tratamente.
Doar Celui de Sus Îi cer să ne fie Bun şi Drept,

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în convalescenţă

Mult stimată primăvară
până când o iarnă-amară
Până când boală şi vânt
şi pe-afară şi-n cuvânt
Până când doar întrebări
peste nouă mări şi ţări
Unde-i oare Făt-Frumos
l-ai trimis în iad pe jos
Ne-ai lăsat ai nimănui
patrie gust amărui
Rai în gură dar pe limbă
dracul garda iar îşi schimbă
Gura dau ca s-o deschid
dar pe buze creşte-un zid
Doamne şi cu cât vorbesc
mă arde un dor ceresc
Şi genunchii prind a spune
Doamne înc-o rugăciune

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la ran[ (martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină în convalescenţă

Mult stimată primăvară
până când o iarnă-amară
Până când boală şi vânt
şi pe-afară şi-n cuvânt
Până când doar întrebări
peste nouă mări şi ţări
Unde-i oare Făt-Frumos
l-ai trimis în iad pe jos
Ne-ai lăsat ai nimănui
patrie gust amărui
Rai în gură dar pe limbă
dracul garda iar îşi schimbă
Gura dau ca s-o deschid
dar pe buze creşte-un zid
Doamne şi cu cât vorbesc
mă arde un dor ceresc
Şi genunchii prind a spune
Doamne înc-o rugăciune

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans în ploaie

ce bine că plouă, dansez sub umbrelă
ploaia mă hrăneşte pînă la rădăcini
pictează curcubeie în acuarelă
mă spală de tristeţe şi de vini.

în cântecul ploii se leagănă codri
se împrospătează aerul stătut
cuiburi se primenesc la cocorii modri
pogoare puritatea cerului absolut.

ploaia completează salbele de lacuri
valurile-n râuri spre mare gonesc
este fluid vital de multe veacuri
gospodării şi câmpuri prin ea sporesc.

agheasma universului produce leacuri
deserturi şi sahare se însănătoşesc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn de carte şuviţa din părul tău plâns

semn de carte
şuviţa din părul tău plâns
noaptea femeia din carte alunecă
leapădă prunci
îşi pune pirostriile de fum
adânceşte culpa vagă
a mireselor nevăzute
de a nu şti şi de a vrea
de a nu a da
înapoi nici o pagină
stă înghemuită într-un capitol şters
eroii sporadici trec
ca nişte asteriscuri în josul paginei
ca să ştie şi ea de la cât
şi până la cât citeşte
de când începe să nască
bobul de sânge
cu semnalmentele umanităţii pierdute
se întâmplă mereu
impresionată de şirul zilelor calme

[...] Citeşte tot

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Eternul Nisargadatta Maharaj. Unii din vizitatorii care veneau la Sri Nisragadatta Maharaj în Satsang auzeau uneori cam aceiaşi "placă". EL urmărea să explice cum a apărut "Eu sunt". Unul din vizitatorii care mai auzise de câteva ori asta îi spune: "Am mai auzit asta de câteva ori!" Maharaj a replicat instantaneu: "Şi ce; te-ai vindecat?" Până ce nu te vindeci de cea mai universală dintre bolile acestei lumi numită "Iluzia!" nu auzi decât povestea din mintea ta, în nici un caz tu nu auzi un discurs în conştiinţă de unde vorbesc EU. Imaginează-ţi că eşti scafandru şi eşti cufundat în albastru atât de viu al oceanului şi de niciunde se aude simfonia oceanului. Eşti topit, eşti furat de frumuseţe pentru veşnicie! Oricum eşti furat de frumuseţe pentru veşnicie. Doar că încă nu ştii asta! Tot pe Maharaj cei care îi spuneau că au mai auzit asta el spunea: "Într-un spital oamenii sunt trataţi cu acelaşi medicament şi ei se fac bine. Deci ce e în neregulă cu asta de tu rămâi bolnav?"

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea femeilor

Un nou drum te plimbă stând,
Cu viteza timpului ajungând
Din prezent căutand oricând
Povestea a mii de ochi spunând:

"Asta e lumea mea în care intri
Condusă de trup şi principii
Ce împăturesc interiorul meu
Dăruind inima mea ca trofeu
Celui ce înţelege ascultând
Un înţeles al fiecărui gând.
Iar fiecare cuvânt ca simbol
Ascunde în ciuda vremurilor,
Ce le-am cutezat a trece rar
În mintea mea, dar poate doar
Iluzia m-a făcut să cred în grabă
Că au trecut greu anii ce întreabă,
O fiinţă neputincioasă în faţa Lui
Întărindu-se cu alegerile norocului,
Luptând pentru scopuri preţioase

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Harhătă (2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbara Allen

În oraşul Scarlet, unde m-am născut
Era o fecioară mai blondă ca o stea,
Din pricina ei orice flăcău, ofta, ofta!
Barbara Allen o chema.

În luna mai când bobocii dau în floare,
Când mierla cântă şi cerul e-albastră peruzea,
Tânărul Jemmy Grove zăcea bolnav de moarte,
Fiindcă Barbara Allen nu-l iubea.

Au trimis un mesager s-o cheme-îndată,
Îşi simţea pulsul vieţii tot mai firav;
"Vino-îndată, stăpânul doreşte să te vadă,
Barbara Allen, stăpânul e bolnav."

S-a apropiat încetişor, încetişor;
Încetişor a tras deoparte,
Perdelele albe de la pat –
Vai, tinere domn, eşti pe moarte!"

[...] Citeşte tot

poezie de Autor necunoscut, Scoţia din Balada a fost tipărită prima dată în anul 1666, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul meu

a făcut depresie şi înfulecă
timpul sfios ca un chec
cu banane bine călcate în picioare
consideră că pot să mă descurc
fără el în următoarele două decenii
l-am dus la un medic psihiatru
care deţine un creier trecut
prin blendere în timpul şedinţelor
şi are sprâncenele ridicate
ca şi cum se pregătea să fie uluit
ceasul convalescent lipăia
în cabinet şi nu credea în blasfemie
am fost sfătuit să cumpăr trei
feluri de îngheţată pentru că nu
m-am putut hotărî între caramel sărat
ciocolată şi cafea mai mult
pentru mine şi plăcerea de a mânca
ceasul meu îmi mănâncă timpul
dar nu face vergeturi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wizard: Uite, de exemplu. Un om îşi ia o slujbă, înţelegi? Şi slujba aia – aşa, pur şi simplu – devine tot ce e el. Înţelegi, cum ar fi – tu faci un lucru şi eşti acel lucru. Aşa cum eu conduc taxiul de treisprezece ani. Zece ani de noapte. Încă nu-i al meu taxiul. Ştii de ce? Pentru că nu vreau. Trebuie să fie ceva ce vreau. Să fiu pe schimbul de noapte conducând taxiul altcuiva. Înţelegi? Adică, devii – ai o slujbă, devii acea slujbă. Un tip stă în Brooklyn. Un tip stă în Sutton Place. Unul e avocat. Altul e doctor. Altul moare. Altul se face bine. Oamenii se nasc, înţelegi? Te invidiez, îţi invidiez tinereţea. Du-te, trage-ţi-o, îmbată-te. Fă orice. Oricum, nu ai de ales. Adică, suntem toţi daţi naibii. Mai mult sau mai puţin, ştii.
Travis Bickle: Nu ştiu. Asta tre' să fie cea mai mare tâmpenie pe care am auzit-o.

replici din filmul artistic Şoferul de taxi, scenariu de Paul Schrader (8 februarie 1976)
Adăugat de Alina Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă culoare îşi vine în fire

ştii
chestia aia care mă apasă pe creier de ceva vreme
nu este iubirea după cum frumos spui tu
cu accent pe primul i
este o tumoare

mi-a spus-o un doctor care îşi frământa în mână
phableta din care
sunetul notificărilor de face şi altele
se auzea încântător

am avut impresia că sunt pe o câmpie
de care îmi aduceam aminte încet încet

când mă fac bine îmi iau şi eu una
mi-am zis şi pentru câteva secunde am crezut în miracol
am crezut în holul care mirosea a mâncare ieftină de prânz

nu
oamenii aceia stafidiţi de pe hol nu eram eu din viitor

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când suferi înseamnă că este necesar să schimbi ceva la tine, la gândurile şi percepţiile tale sau la felul în care trăieşti. Suferinţa este un semnal de alarmă care te invită la conştientizare şi schimbare. Scopul firesc este eliberarea de suferinţă, nu acceptarea ei. Gândeşte-te că atunci când eşti bolnav fizic îţi doreşti să faci orice pentru a te însănătoşi. De ce procedezi altfel atunci când este vorba de suferinţă psihică? De ce continui să accepţi, să crezi că este ceva benefic în "a-ţi duce crucea" sau în a te autoabuza la nesfârşit? În plus, atunci când trăieşti pe o frecventă negativă, când viaţa ta este presărată de durere, frică, tristeţe, depresie, furie, frustrare, nemulţumire, vei atrage şi mai multe situaţii care rezonează cu starea ta actuală. Nimeni şi nimic nu te poate salva de tine însuţi, miracolele nu se întâmplă fără ca tu să acţionezi şi nu vei primi niciun premiu sau vreo statuie pentru tot ceea ce alegi să înduri. Vrei să fii liniştit, fericit şi împăcat cu tine însuţi? Caută să te eliberezi de suferinţă - fie prin schimbarea felului în care trăieşti, fie prin modificarea gândurilor şi percepţiilor tale.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cătălin Varga, Nu ne mai vrea pământul

Rugăciune

Nu ne mai suferă pământul,
am devenit atât de răi
Încât curând presimt că ne va vomita pământul
precum păţit-au canaaniţii în vechime.
Nu ştiu exact cine ne va înlocui – probabil îngerii,
dar ştiu că ne vor pune embargo toate planetele din preajmă.
Vom deveni refugiaţii universului ce nu-i doreşte nimeni!
Nu cred că va mai fi dispus nici Dumnezeu să joace la vreo loterie cosmică,
încât să ne găsească un alt loc,
o altă casă;
Cu siguranţă o vom spurca şi pe aceea!
Aşadar, pământule străbun, ce mai aştepţi?
Dar stai te rog, dacă ne vei vomita pe noi, pentru că merităm aceasta,
Pentru că prea mult timp ne-am bătut joc de tine;
Totuşi, lasă-i măcar pe copiii noştri să te locuiască-n continuare
Ei săracii, nu au nici o vină!
Lasă-le te rog şi pe mamele noastre,

[...] Citeşte tot

rugăciune de Cătălin Varga
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală

Când eşti în culmea fericirii, fără griji
Ş-instantul făr-aviz îţi face rozul... alb de coală
Şi plan nu mai există, vise se transformă-n schiji...
E-un inefabil yang, un început de boală!

... Şi n-ai control, nu mai eşti tot, corp, craniul,
Te doare eul ce-l credeai al tău,
E-un altul, mintea nu-nţelege straniul
Păcat de blestemat ce-ţi eşti... sursa de rău!?

Te diseci singur cu scalpelul vinei
Ce-o treci tardiv pe-un fals de expertiză
Să-ţi redescoperi ce-ţi cerşea subconştientul milei...
Şi-ai ignorat semnal... somat cu-aviz de criză!

Eşti?... Nu! Te lupţi cu tine, ce-i un altul
Neiertător, paradoxal duşman de propriul sine!?
Cu ochii tulburi -sticle goale- doar implori înaltul,
Ce-ţi aminteşti subit... şi faci prieri de bine.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivaţie... sau fără

Cei plecaţi din alt secol - nu fugiţi nibelungi -
Căutam doar "mai bine"; schimb la răul de- atunci...
Întremare visam în dreptăţi şi dorinţe,
Auzite-n ascuns; din meleag pentru "fiinţe".
În speranţa de nou, pentru timpul ce vine,
Am decis ce vroiam; să-mi port grija de sine!
Să petrec peste veac - de mileniu sfârşit -
Graduând multe şcoli... La copil pregătit
Să dau vis fără griji, cu curaj de nepoţi.
Căci, în ţara mioarei de plai, nu mai poţi!
Merge anapoda totul, mulţi pierd viaţă... Ce bun?!
Judecaţi sunt bătrânii, doctori sunt, sârg nu pun...
Este multă minciună, îţi vând lucrul furat.
Ai pedeapsă degeaba, nu e lege, nu-i stat.
Se înfăşoară cu şaluri - culori curcubeu -
Fiecare cu-un sort; se crezând Dumnezeu.
Toţi punându-şi aproape, ai lor; să se ştie
Partizani fără ţară... Înspre-a ţării hoţie!
M-am scârbit de orgii, neputinţă. Sărac,
Mi-am lăsat o credinţă; fugar am plecat,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!